ÎCCJ, Decizia nr. 466/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 313

din 2 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC B.S.F.P. SRL

împotriva rezoluției nr. 1282/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică,

și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1282/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de

magistratul P.M. – judecător la Curtea de Apel București

,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 - 248

1

C.

pen.

Împotriva

acestei rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 11461/5785/II/2/2009

din 4 decembrie 2009.

Procurorii

au stabilit că nu se poate reține că magistratul intimat nu și-ar fi îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând

o vătămare intereselor legale ale petentei.

În

temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în

termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 1282/P/2008 din 26 octombrie

2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată

prin sentința nr. 313 din 2 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimatul

și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a

comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva

acestei sentințe, petenta SC B.S.F.P. SRL a declarat recurs, solicitând,

potrivit memoriului depus la dosar, (filele 11 - 16) admiterea plângerii, „iar

în măsura în care apreciază că probele nu sunt suficiente pentru a reține cauza

spre judecare, să dispună restituirea la parchet în vederea începerii urmăririi

penale.”

Examinând

hotărârea atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat P.M.

– judecător la Curtea de Apel București

,

ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art. 246 – art. 248

1

C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia

săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În

speță, intimatul magistrat judecător a pronunțat o hotărâre, în concordanță cu

probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla

împrejurare că petenta este nemulțumită de soluția adoptată într-o cauză nu

constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au

emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat

că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității

de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de

serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse

controlului prin intermediul căilor de atac.

După

epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție

autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție

ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru

judecat.

Mai

mult decât atât instanța penală sesizată în condițiile art. 278

1

C.

proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar și în

consecință nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii

pronunțate de o altă instanță.

Mai

mult decât atât, din actele depuse de petentă, se constată că aceasta, după

anul 2000 și până în prezent, se afla în litigii cu moștenitorii cărora li s-a

dat imobilul în proprietate, chiar ea menționând „toate acestea fiind cauzate

de confuzia intenționată creată de cei doi …”.

Deoarece

din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata magistrat

ar fi săvârșit fapte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de art. 246 – art. 248

1

C. pen., în mod

corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta.

Criticile

recurentei petente reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În

consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva

rezoluției nr.1282/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a

respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC B.S.F.P. SRL împotriva

sentinței primei instanțe.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta S.C. B.S.F.P. S.R.L. împotriva sentinței

nr. 313 din 2 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală în dosarul nr. 198/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.