ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2520/2020

HOTĂRÂRE
09.12.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2520/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1242 din 01 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a - II-a Civilă în dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 507 din 18 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de contestație în anulare contestatoarea S.C. A. S.R.L., arătând că motivele contestației în anulare vor fi depuse ulterior.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

La data de 23 noiembrie 2020, intimatul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a înaintat o cerere prin care a solicitat comunicarea contestației în anulare și a înscrisurilor doveditoare în vederea formulării apărărilor.

La data de 07 decembrie 2020, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a depus la dosar în fotocopie, dovada achitării taxei judiciare de timbru, fără a înainta și originalul acesteia.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului cererii privind contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, constatând următoarele:

Cererea privind contestația în anulare are ca obiect decizia civilă nr. 1242 din 1 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, contestatoarea avea obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, obligație căreia acesta nu s-a conformat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

Sancțiunea anulării cererii pentru neîndeplinirea obligației legale de timbrare este prevăzută și de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

În speță, se constată că la dosarul cauzei, contestatoarea a depus în xerocopie dovada achitării taxei judiciare de timbru, nefiind înaintat și originalul chitanței.

În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 197 C. proc. civ., motiv pentru care va anula cererea privind contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1242 din 1 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca netimbrată.

Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1242 din 1 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca netimbrată.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5206/2020
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3680 din 27 iunie 2019, pronunțată în dos
ÎCCJ 2020-07-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3426/2020
Ședința publică din data de 10 iulie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr.
ÎCCJ 2020-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 92/2020
dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. (a) din Legea 85/2016. Împotriva acestei hotărâri, pârâta C. a declarat apel, care, prin decizia nr. 1129 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respins
ÎCCJ 2020-07-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3903/2020
Ședința publică din data de 24 iulie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3005 din data de 4 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de cont
ÎCCJ 2020-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2436/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea contestată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de con
Sursă