ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2285/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 241.389,62 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții efectuate potrivit contractului de lucrări nr. x din 16 iunie 2010, în baza căruia a fost emisă factura fiscală nr. x din data de 31 ianuarie 2013, precum și la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație, de la data scadenței sumei datorate, până la plata efectivă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969, 977 și următoarele, art. 1073, 1075-1078, 1081-1086, 1104, 1169, 1176 - 1178, 1204, 1470 și următoarele C. civ., art. 50-52 Codul comercial.

Prin sentința civilă nr. 272 din 28 iunie 2019, Tribunalul Brăila a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - societate în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar Cabinet Individual Insolvență B., în contradictoriu cu pârâta C..

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 80.389,62 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, plus dobânda legală aferentă începând cu data de 8 februarie 2013, până la data plății efective, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data de 8 februarie 2013 până la data plății efective.

A respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți reprezentând onorarii de avocat și onorarii expert.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. și pârâta C..

Prin decizia nr. 364/2019 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinței nr. 272 din data de 28 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Brăila; a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. împotriva sentinței nr. 272 din data de 28 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Brăila, pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâta C. la plata sumei de 241.389,62 RON reprezentând contravaloare lucrări construcții și la plata dobânzii legale de la data de 28 iulie 2015 și până la data plății efective. A obligat pârâta la plata sumei de 8.680 RON reprezentând cheltuieli de judecată către S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B..

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 364/2019 din 20 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

După prezentarea situației de fapt incidente în speță, recurenta-pârâtă a precizat că din probele administrate în cauză, instanța a reținut că C. a făcut dovada achitării sumei totale de 161.000 RON din suma de 241.389,62 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții la imobilul situat în Brăila, str. x, edificat de societatea intimată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că în cauză s-au încălcat prevederile art. 309 alin. (4) pct. 1, cu privire la posibilitatea utilizării probei testimoniale, arătând, totodată, că în cauză au fost încălcate și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la principiul egalității armelor și dreptul la un proces echitabil.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin, 1 pct. 6 C. proc. civ., a considerat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, raportat la indicarea prevederilor art. 309 alin. (4) C. proc. civ. ca fiind inaplicabile în cauză, în condițiile în care, la dosarul cauzei există dovada că la data încheierii contractului, pârâtei nu i-a fost prezentată nici o situație de lucrări, iar Devizul nr. x lucrări construcții și instalații, menționat în acțiune, nu a fost însușit de aceasta prin semnătură (semnătura de pe acest act nu aparține pârâtei, astfel cum s-a statuat prin raportul de expertiză criminalistică nr. 245 din 30 august 2018 efectuat în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Brăila).

A precizat că, potrivit dispozițiilor art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic, legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.

A mai considerat că în decizia recurată se trece sub tăcere, prin nemotivare, eliminarea probei cu expertiză criminalistică instrumentată la fond, fiind nerespectate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care stabilește că, în considerentele hotărârii:

"se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

A susținut că, în accepțiunea completului de judecată din apel, toate aceste încălcări penale nu au fost apreciate de natură a atrage necesitatea administrării probei testimoniale, conform prevederilor legale menționate.

Ca atare, a apreciat că nu se justifică eliminarea unor probe instrumentate la fond, nici neluarea altor probe în considerare, recurenta-pârâtă fiind pusă în imposibilitate de a demonstra, cu acte, plățile făcute, având în vedere faptul că a existat o înțelegere tacită între aceasta și patronul societății de a face plățile în prezența martorilor.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât, în motivarea hotărârii recurate, la fila x paragraful 3 se precizează:

"întrucât plata este un act juridic, s-a invocat faptul că dovada plății se putea face peste suma de 250 RON numai cu înscrisuri, în speță neregăsindu-se niciuna din excepțiile prevăzute de art. 1191 alin. (1) C. civ..".

A precizat că excepțiile se regăsesc în textul art. 1191 alin. (3) C. civ., care dispune:

"Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 RON, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată.

Nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 RON.

Părțile însă pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună în fapt.".

În opinia sa, instanța de apel a confundat prevederile art. 1191 alin. (3) C. civ. cu prevederile art. 1191 alin. (1) C. civ., arătând că înțelegerea dintre părți cu privire la admiterea administrării probei testimoniale poate fi raportată la întregul parcurs al derulării faptelor care au condus la introducerea acțiunii în instanță de către lichidator.

Astfel, a considerat că necunoașterea circumstanțelor care au stat la baza înțelegerii dintre dezvoltator și beneficiar a condus la neadmiterea probei de către lichidator care, s-a referit doar la actele pe care le-a găsit în contabilitatea firmei.

A apreciat că, a lăsa în sarcina beneficiarului lucrării acoperirea neglijenței administratorului societății în întocmirea dovezilor plății și înregistrarea acestora în contabilitatea firmei dovedește rea-credință, mai ales după audierea martorilor la instanța de fond.

Recurenta-pârâtă a menționat că această critică vizează nu fondul problemei, ci modul în care instanța de apel a avut în vedere o încadrare greșita în dreptul substanțial, în considerentele hotărârii și consecințele acestei abordări, în dezavantajul recurentei.

Solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei recurate și, parțial a hotărârii instanței de fond și, în rejudecare după casare, să se constate ca valabilă plata efectuată, în conformitate cu probele instrumentate, cu consecința respingerii, în totalitate, a acțiunii intimatei-pârâte.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului, arătând că dezvoltarea criticilor formulate nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate.

A solicitat, în subsidiar, respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 26 iunie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurenta-pârâtă C. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susținând, în esență, că argumentele aduse în susținerea recursului se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, motive de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând excepția netimbrării cererii de recurs invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge, întrucât cererea de recurs a fost legal timbrată, cu suma de 2967 RON, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar recurs.

Analizând excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge, având în vedere că decizia recurată a fost comunicată recurentei-pârâte la 29 decembrie 2019, iar recursul a fost declarat la 21 ianuarie 2020, astfel cum atestă data înscrisă pe dovada de comunicare a plicului poștal aflat la fila x din vol. I dosar recurs, prin urmare, cu respectarea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că pârâta C. a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel, în cadrul caracterului devolutiv al apelului, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

De altfel, întreaga construcție a recursului pârâtei vizează exclusiv greșita stabilire a situației de fapt, ceea ce nu poate face obiectul controlului în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziții legale (ex: art. 309 C. proc. civ., art. 1191 C. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 CEDO etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Așa fiind, motivele de nelegalitate instituite de pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 364/2019 din 20 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării cererii de recurs și excepția tardivității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 364/2019 din 20 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2020.