ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5939/2010

Asupra recursului de față constată

următoarele:

Prin

acțiunea în repetițiune înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov

la 1

septembrie 2008, G.Y.P. a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 993-997 C. civ. și în contradictoriu cu T.C. și T.V.,

obligarea pârâților la plata sumei de 195.000 Euro și la plata dobânzilor

pentru respectiva sumă.

Tribunalul

Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 141/S din 4 mai 2009,

a

respins acțiunea civilă formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că după cum rezultă din actul denumit „Attestation" din

11 aprilie 2008, emis de C.R.C.A.M.P.G., precum și din relațiile furnizate de

B.R.D. – G.S.C., la data de 2 septembrie 2005 a fost transferată suma de

190.000 Euro din contul al cărui titular este reclamantul în contul al cărei

titular este pârâta T.C.

S-a constatat de către

tribunal că reclamantul și pârâții T.C. și T.V. sunt asociați, împreună cu

cetățeanul francez G.J.P.P., în cadrul SC A.F. SRL, după cum rezultă din actul

constitutiv al respectivei societăți.

Reclamantul a susținut că a

virat suma de bani a cărei restituire o pretinde fără a exista o cauză juridică

a acestui fapt, în timp ce apărarea pârâților a vizat existența unor raporturi

juridice complexe între părți, care nu dau loc acțiunii în repetițiune.

Pornind de la condițiile de

admisibilitate ale unei astfel de acțiuni, care trebuie îndeplinite cumulativ,

tribunalul a reținut că acestea nu sunt respectate în totalitate.

Astfel, având în vedere

acțiunea civilă înregistrată inițial sub nr. 815/88/2008 pe rolul Tribunalului

Tulcea, precum și motivarea căii de atac declarate de către reclamant împotriva

sentinței Judecătoriei Babadag, învestită cu soluționarea după declinare,

Tribunalul Brașov a constatat că G.Y.P. a recunoscut că a virat în contul

pârâtei T.C. suma de 190.000 Euro pentru ca aceasta să plătească prețul unei

ferme achiziționată în numele său în calitate de mandatară, iar pârâta a

achitat vânzătoarei, din același cont, acest preț.

Față de această recunoaștere

a reclamantului care constituie o veritabilă mărturisire judiciară, având

valoare probatorie deplină și în raport de identitatea cu suma și data care

face obiectul prezentului dosar, tribunalul a constatat că posibilitatea ca în

data de 1 septembrie 2005 să se fi efectuat un alt virament în valoare de

190.000 Euro este practic nulă.

In condițiile în care

reclamantul însuși a pretins că între el și pârâtă a fost încheiat un contract

de mandat, chiar și în formă verbală, rezultă că acesta a recunoscut în mod

explicit existența unui temei contractual al raporturilor juridice dintre ei,

în baza căruia a fost virată suma de bani a cărei restituire o pretinde prin

prezenta acțiune, acesta fiind contractul de mandat încheiat în vederea

reprezentării reclamantului la vânzarea-cumpărarea imobilului pentru care a

recunoscut că a împuternicit-o pe pârâtă.

Starea de fapt privitoare la

recunoașterea existenței convenției de mandat este producătoare de efecte

juridice chiar dacă Judecătoria Babadag a respins acțiunea, cu atât mai mult cu

cât aceasta a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței mandatului în

condițiile art. 1533 alin. (2) C. civ., ceea ce nu înseamnă că actul nu există,

ci că existența acestuia nu a fost dovedită în condițiile legii.

Mai mult, tribunalul a

considerat că prezenta acțiune nu ar putea fi primită în condițiile în care cererea

adresată Judecătoriei Babadag ar fi irevocabil respinsă, întrucât odată

recunoscută existența convenției ce a stat la baza actului juridic al plății

efectuate pârâtei, reclamantul nu mai are deschisă calea acțiunii în

repetițiune.

Față de acestea, tribunalul a

constatat că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a

acțiunii în repetițiune, respectiv aceea vizând inexistența oricărui alt mijloc

juridic pentru recuperarea prejudiciului încercat, determinat de caracterul

subsidiar al acestui tip de acțiune în raport de cea izvorâtă din contract.

Art. 993 alin. (1) C. civ.,

invocat de reclamant ca temei al cererii de chemare în judecată, nu este

aplicabil, întrucât suma de bani nu a fost virată din eroare ci în temeiul unui

act juridic, respectiv în baza contractului de mandat a cărui existență a fost

recunoscută în mod explicit și neîndoielnic.

Soluția

primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Brașov, secția civilă

si pentru cauze cu minori si de

familie, de conflicte de muncă si asigurări sociale, prin

decima nr. 136/AP din 10 noiembrie 2009,

prin care s-a respins apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței tribunalului.

Instanța de apel a constatat

ca fiind corecte considerentele tribunalului, reținând că raporturile juridice

dintre reclamant și pârâtă sunt complexe, ambii fiind asociați ai SC A.F. SRL,

înființată pentru desfășurarea de activități specifice în agricultură.

Primul motiv de apel nu a

făcut decât să confirme aceste considerente, iar faptul că actul de vânzare-cumpărare

al unei ferme, autentificat sub nr. 3026 din 5 septembrie 2005 de BNP A.O., s-a

încheiat de pârâtă în nume propriu nu exclude fundamentul contractual, întrucât

tocmai aspectul persoanei cumpărătorului este contestat în fața Tribunalului

Tulcea, reclamantul dorind a fi substituit pârâtei în respectivul act juridic.

Nu a fost primit nici cel

de-al doilea motiv de apel, întrucât existența raporturilor de mandat a fost

cerută a fi constatată în procesul pendinte privind recunoașterea calității

reclamantului de cumpărător al fermei din localitatea Ceamurdia, județul Tulcea

și nu face decât să reflecte complexitatea raporturilor contractuale dintre

părți.

Împotriva

acestei ultime decizi a declarat recurs reclamantul,

întemeiat pe

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei

atacate, iar pe fond admiterea cererii, așa cum a fost formulată.

A arătat că multitudinea și

complexitatea raporturilor juridice dintre părți nu influențează existența sau

inexistența raportului juridic care conduce către promovarea unei acțiuni

privind îmbogățirea fără justă cauză sau a oricărei acțiuni în pretenții,

instanțele având îndatorirea de a stabili care este raportul juridic în baza

căruia a fost virată suma de 190.000 Euro.

A precizat că achiziționarea

respectivei ferme de către SC A.F. SRL putea fi făcută doar în baza unei

hotărâri AGA, care să stipuleze intenția de cumpărare, iar dacă suma ar fi fost

virată în baza acestui raport juridic, trebuia ca reclamantul, în baza

hotărârii AGA, să își asume obligația de virare a sumei. Astfel, suma de

190.000 Euro nu ar fi fost virată în contul persoanei fizice T.C. ci în contul

societății comerciale.

Raportul juridic care s-ar fi

născut din existența unui contract de mandat tacit ar conduce spre concluzia că

recurentul ar beneficia de o îmbogățire fără justă cauză. întrucât contractul

de vânzare - cumpărare a fost încheiat între T.C. și D.L. demonstrează faptul

că respectivul contract de mandat nu a fost executat de mandatar, iar având în

vedere dispozițiile art. 1533 C. civ., existența acestuia nefiind dovedită,

acesta nu există.

Neexistând dovada încheierii

contractului de mandat nu poate fi acceptată constatarea instanțelor că ar

exista un raport juridic în baza căruia a fost virată respectiva sumă.

înlăturarea acestui raport juridic născut în baza presupusului contract de

mandat demonstrează că la baza măririi patrimoniului pârâtei și micșorării

patrimoniului propriu nu stă nici un raport juridic, ceea ce determină

temeinicia cererii de chemare în judecată. Dacă încheierea contractului de

mandat nu poate fi dovedită, raporturile dintre părți urmează a fi soluționate

potrivit regulii gestiunii de afaceri sau a îmbogățirii fără just temei.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare în considerarea

argumentelor ce succed.

Se reține că acțiunea în

restituire, bazată pe îmbogățirea tară justă cauză are un caracter subsidiar,

în sensul că ea nu poate fi primită când se constată existența unei alte

acțiuni în realizarea dreptului, putând fi uzitată doar în absența oricărui alt

mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a

pierderii suferite.

Promovarea unei asemenea

acțiuni este subordonată îndeplinirii a două grupe de condiții cumulative,

respectiv: condiții materiale și anume să existe o îmbogățire a pârâtului, iar

sărăcirea reclamantului să aibă o legătură sau corelație directă cu îmbogățirea

pârâtului, precum și condiții juridice și anume îmbogățirea și sărăcirea

corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care

să le justifice, îmbogățitul să fie de bună-credință, aceasta fiind prezumată

și sărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru

realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului.

Prin urmare, pretențiile

izvorând dintr-un contract de mandat, exclud posibilitatea utilizării acțiunii

în repetițiune (adio de in reni).

Or, în speță, în anul 2007,

recurentul a solicitat printr-o acțiune în justiție (fila 62 dosar fond) să se

constate existența contractului de mandat încheiat cu pârâta T.C., cu privire

la cumpărarea de către aceasta, în calitate de mandatar, a bunului ce face

obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3026 din 5 septembrie 2005

autentificat de către Biroul Notarului Public A.O.

Referitor la aspectul reținut

de Judecătoria Babadag, învestită cu soluționarea cererii despre care s-a făcut

mențiune, potrivit căruia în cauză nu există mandat pentru că acesta trebuia să

îmbrace forma autentică a actului în vederea încheierii căruia fusese dat, se

reține că neexistența contractului de mandat în formă autentică nu înseamnă în

mod cert că partea nu ar fi încheiat o convenție în baza căreia s-a virat

respectiva sumă de bani, potrivit unor raporturi juridice nefinalizate (având

în vedere că mandatul este, de regulă, un contract consensual, care ia naștere

prin simplul acord de voință al părților, fără a fi supus vreunei forme speciale).

Se reține totodată că în

afară de fapta voluntară licită, act de planificare, act juridic civil, adică

contract sau act juridic unilateral și fapta juridică voluntară licită, în

înțeles restrâns, cum este de exemplu gestiunea de afaceri - un alt izvor de

obligații este și fapta ilicită.

Principiile și regulile

răspunderii civile delictuale sunt aplicabile în toate situațiile în care unei

persoane i s-a cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilicită extracontractuală.

Fapta ilicită

extracontractuală este acea conduită prin care se încalcă obligația de a nu

aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte persoane, cât

și neexecutarea lato sensu a obligațiilor născute dintr-o faptă licită și

dintr-un act juridic unilateral.

In speță, pretinzându-se de

către reclamant transferarea unei sume de bani către pârâții - intimați, pe

care, fără temei, aceștia refuză să o restituie, rezultă că ceea ce se invocă

este ilicitul extracontractual.

Or, angajarea răspunderii (în

măsura în care se demonstrează îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege) pe

temeiul ilicitului extracontractual este prioritară și face să se mențină

caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză (mijloc juridic

la îndemâna părții pentru valorificarea pretențiilor, în situația, de excepție,

în care nu există o altă cale de sancționare a dreptului subiectiv pretins

încălcat).

In aceste condiții, se

constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile juridice de

admisibilitate ale acțiunii în repetițiune, respectiv aceea a inexistenței

oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea sumei.

In raport de cele reținute,

nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia nu există o

hotărâre AGA privind plata respectivei sume pentru achiziționarea menționatului

bun, întrucât o astfel de susținere nu prezintă relevanță în speță.

Pentru cele de mai sus, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de

reclamant ca nefondat.

Văzând dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către

intimații - pârâți T.C. și T.V.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul G.Y.P. împotriva deciziei nr. 136/Ap din 10 noiembrie

2009 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și

asigurări sociale.

Obligă pe recurent la 1500

lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți T.C. și T.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.