Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1842/2018

HOTĂRÂRE
15.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1842/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1960/A din 20 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2315/2018
Ședința publică din data de 29 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2015 sub nr. x/2015 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta
ÎCCJ 2018-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3487/2018
e prin contractul inițial, respectiv valoarea marjei fixe a băncii de la data încheierii contractului 06.03.2008 si a indicelui de referința LIBOR actualizat periodic; restituirea tuturor sumelor încasate in baza clauzelor contractuale nule
ÎCCJ 2018-04-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1525/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 19 ianuarie 2016, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contr
ÎCCJ 2018-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1208/2018
uza prevăzută la Cap. II 13.7 (orice cheltuieli efectuate de Bancă- cheltuieli de urmărire și de executare silită a împrumutatului se înregistrează în contul de creanțe restante și sunt purtătoare de dobândă, în cuantumul prevăzut la art. 8
ÎCCJ 2018-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1625/2018
Ședința publică din data de 9 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 26 octombrie 2015, sub numărul x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă