ÎCCJ, Decizia nr. 122/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 2034 din 26 noiembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul J.I. împotriva rezoluției din 9 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 748/P/2008; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul Secției Penale la 2 septembrie 2009 sub nr. 7053/1/2009, petentul J.I.

a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 749/P/2008 din 9 iulie 2009 și nr. 7731/3619/II/2 din 5 august 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerându-le nelegale și netemeinice, pe motiv că actele premergătoare efectuate sunt superficiale, petentul nu a fost audiat, ca de altfel nici intimații; nu s-au făcut cercetări față de toate persoanele care au participat la luarea hotărârii nr. 4/A din 5 decembrie 2005 emisă de Tribunalul Tulcea; s-a reținut nelegal că faptele prevăzute de art. 205 C. pen. și art. 206 C. pen. ar fi fost abrogate; că nu a existat condiția publicității; nemotivarea nereținerii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a constatat că petentul J.I. a formulat la data de 26 mai 2008 o plângere penală pe care a înregistrat-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații care au redactat și semnat procesul-verbal nr. 2480/2005 al Consiliului Superior al Magistraturii, nota de relații nr. 4/A din 1 aprilie 1999 și adresa nr. 4/A din 5 decembrie 2005 ale Tribunalului Tulcea, respectiv M.I., judecător la Tribunalul Vâlcea, inspector în cadrul Inspecției judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, L.V., președinta Tribunalului Tulcea și B.M., vicepreședintă la aceeași instanță, privind infracțiunile prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen. Prin rezoluția nr. 748/P/2008 din data de 13 februarie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus, conform art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații M.I., judecător la Tribunalul Vâlcea, inspector în cadrul Inspecției judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, L.V., președinta Tribunalului Tulcea și B.M., vicepreședintă la aceeași instanță, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.. S-a considerat că prin faptele incriminate de petent, nu au fost încălcate prevederile art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește conținutul celor trei înscrisuri incriminate s-a apreciat că acestea cuprind relatările fostei soții și ale foștilor colegi de serviciu ai petentului, situație în care nu se poate pune problema comiterii unui fals intelectual și a unui uz de fals, actele indicate reprezentând, în fapt, sintetizări ale datelor relatate de fosta soție și foștii colegi ai petentului și nu înscrisuri prin care o persoană consemnează, arată, confirmă, în mod neadevărat că o anumită faptă sau împrejurare determinată există sau a avut loc. S-a mai constatat că, referitor la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, modificarea cifrei 2 în 4 reprezintă o corectare în conformitate cu realitatea, elementele materiale ale laturilor obiective și subiective nefiind îndeplinite.

Ca atare, în sarcina persoanelor reclamate nu s-a putut reține săvârșirea infracțiunilor pentru care a formulat plângerea penală. Nemulțumit de această soluție, petiționarul J.I. a formulat o plângere pe care a înregistrat-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 4 martie 2009. Prin rezoluția nr. 2341/1197/II/2/2009 din data de 23 martie 2009, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, conform art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 42 C. proc. pen., art. 45 alin. (1) și alin. (1) 2 C. proc. pen., art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., printre altele, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. La adoptarea soluției s-a avut în vedere împrejurarea că magistrații reclamați au grad de tribunal, doi dintre judecători funcționează la Tribunalul Tulcea, iar faptele sunt conexe, astfel încât competent să soluționeze cauza este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Prin ordonanța nr. 179/P/2009 din data de 5 mai 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus, în temeiul art. 42-45 C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de împrejurarea că, începând cu 15 aprilie 2009, judecătorul L.V.

a fost transferat de la Tribunalul Tulcea la Curtea de Apel Constanța. Prin rezoluția nr. 748/P/2008 din data de 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.I., inspector la Consiliul Superior al Magistraturii, L.V., președinta Tribunalului Tulcea și B.M., vicepreședintă la aceeași instanță, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 246 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. S-a avut în vedere că prin faptele reclamate de petent nu au fost încălcate prevederile art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește conținutul celor trei înscrisuri incriminate, s-a reținut că acestea cuprind relatările fostei soții și ale foștilor colegi de serviciu ai petentului, situație în care nu se putea pune problema comiterii unui fals intelectual și, consecutiv, a unui uz de fals. În sarcina semnatarilor notei de relații înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 4/A din 1 aprilie 1999 (vicepreședinte B.M.), adresei aceleiași instanțe nr. 4/A din 5 decembrie 2005, (președinte L.V.) și procesului-verbal nr. 2480/IJ/353/SIJ/2005 (inspector M.I.) neputându-se reține alte infracțiuni, întrucât acestora nu li se putea imputa săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.

Soluția a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, prin rezoluția nr. 7731/3619/II/2/2009. Cu privire la plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen. cu soluționarea căreia a fost investită, aceasta a constatat că este nefondată. S-a argumentat că în vederea soluționării plângerii penale, în conformitate cu art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare pentru soluționarea legală și completă sub toate aspectele acesteia, din conținutul cărora nu au rezultat indicii ale existenței infracțiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 246 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., procurorul, făcând o legală aplicare a dispozițiilor în materia soluționării plângerii penale, ca act de sesizare a organelor judiciare.

S-a apreciat că nu pot fi reținute criticile formulate de petent, în plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., adresată instanței supreme, referitor la insuficienta cercetare, la neaudierea petentului și intimaților, lipsa analizei faptelor și cercetarea tuturor persoanelor, deoarece procurorul, în etapa premergătoare, este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente, iar pe de altă parte au fost efectuate acte premergătoare. Invocarea de către petent a neadministrării probelor de către procuror, conform art. 63-64 C. proc. pen., și a neaudierii sale, a fost considerată ca neputând fi avută în vedere, deoarece administrarea acestora vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune existența și asigurarea garanțiilor procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete.

În etapa actelor premergătoare, care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, făcându-se numai verificări cu privire la presupuse fapte penale. S-a considerat că magistrații și-au exercitat atribuțiile de serviciu, iar măsurile luate în cadrul ședinței colegiului de conducere al Tribunalului Tulcea au fost adoptate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, nemulțumirea petentului față de soluția adoptată de judecători neputând constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora, atâta cât timp aceștia au acționat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, fără a exista intenția vătămării vreunui drept al petentului.

Cu privire la fapta de fals în înscrisuri oficiale imputată judecătorului V.L. s-a arătat că aceasta nu poate fi reținută, lipsindu-i unul dintre elementele constitutive, respectiv latura subiectivă - intenția, întrucât mențiunea făcută de aceasta (scrierea cu mâna a cifrei 4 peste cifra 2 în ceea ce privește numărul voturilor obținute cu ocazia ședinței colegiului de conducere, privind reintrarea în magistratură a petentului) reprezentând o corectare a numărului greșit, inițial precizat, dovada existenței acestei stări de fapt rezultând din probele dosarului.

Astfel la fila 79 dosarul nr. 179/P/2009, din procesul-verbal din data de 28 noiembrie 2005 sunt nominalizați 4 judecători care au votat împotrivă și 2 judecători care s-au abținut, iar în final sunt nominalizați judecătorii care au participat alături de semnăturile lor, așa încât mențiunea din adresa Tribunalului Tulcea către Consiliul Superior al Magistraturii (fila 80) „ 2 voturi contra și 2 abțineri”, apărea ca fiind neconformă cu realitatea, motiv pentru care s-a dispus corectarea acestui aspect. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la viața privată, realizată prin mențiunile făcute de către membrii colegiului de conducere în nota informativă adresată Consiliului Superior al Magistraturii prima instanță a considerat că nu a avut loc nicio încălcare a acestui drept, iar elementele constitutive ale infracțiunilor de insultă și calomnie nu sunt îndeplinite pentru a fi reținute (lipsind condiția publicității).

S-a constatat că în activitatea pe care o desfășoară un magistrat integritatea și decența reprezintă atribute ale corectitudinii și dreptății, fiind elemente esențiale ale vieții unui magistrat, calitatea persoanei, conduita, imaginea pe care le proiectează magistratul afectând pe cele ale sistemului judiciar în ansamblu. Ținând seama de aceste repere morale ale profesiei de magistrat, reprezentanții colegiului de conducere al Tribunalului Tulcea și-au motivat refuzul admiterii în magistratură a candidatului I.J. prin raportare și la condiția privind buna reputație a acestuia, deoarece lângă o bună pregătire profesională, un magistrat trebuie să se bucure și de o bună reputație morală atât în cadrul societății, cât și al familiei.

Dezvăluirea adevărului este o condiție sine qua non pentru apărarea reputației profesiei de magistrat, fiind apărate astfel și interesele societății, prioritare apărării cu orice preț a propriei reputații. S-a concluzionat în sensul că necesitatea analizei reputației morale a petentului apărea ca, fiind justificată în raport cu scopul legitim urmărit, neavând drept scop atingerea dreptului la viața privată al acestuia sau defăimarea sa, afirmațiile făcute vizând comportamentul acestuia față de colegii de serviciu, iar cele privind comportarea sa în familie au fost făcute în contextul în care revenirea la Tribunalul Tulcea, presupunea relații profesionale cu fosta soție, fapt ce nu era indicat pentru colectivul instanțelor, astfel încât aceste afirmații practic nu purtau asupra vieții private a petentului, ci vizau comportamentul și atitudinea acestuia, aspecte care puteau avea implicații asupra calității sale viitoare de magistrat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, în esență, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs (filele 2-6 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, neaudierea petentului și a persoanelor reclamate de către procuror, neelucidarea tuturor aspectelor reclamate, neidentificarea tuturor persoanelor implicate, nemotivarea sentinței sub aspectul tuturor faptelor reclamate, prin raportare la înscrisurile dosarului, încălcarea dispozițiilor art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date relative la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma precitată. În cauza dedusă judecății procurorul, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen. a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei în baza cărora, motivat, a concluzionat în sensul incidenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. ( în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 288 C. pen.) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. (cu privire la celelalte infracțiuni reclamate). Din verificarea lucrărilor dosarului instanța de recurs constată că întemeiat prin rezoluția procurorului s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații magistrați, soluție just menținută de către prima instanță. Aceasta, deoarece efectuarea unor corecturi ce reflectă realitatea în cuprinsul unui înscris, nu realizează sub aspect subiectiv conținutul infracțiunii prevăzută de art. 288 C. pen. Totodată, infracțiunile prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 246 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. nu există în materialitatea lor, magistrații intimați îndeplinindu-și legal atribuțiile de serviciu (în cadrul instanței și, respectiv al Consiliului Superior al Magistraturii).

De asemenea, se constată că verificările privind îndeplinirea condiției de bună reputație necesară a fi realizată în vederea numirii ca magistrat erau și sunt prevăzute de lege, astfel încât în mod corect s-a reținut inexistența vreunei încălcări a dreptului reglementat de art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și de art. 26 din Constituție, ingerința având ca temei legea și fiind justificată de scopul verificării profilului moral al persoanei ce tinde la a deține calitatea de judecător. În aceste condiții, întemeiat s-a apreciat că acțiunile intimaților nu constituie infracțiuni spre a fi angajată răspunderea penală a acestora, în speță fiind incidente cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art.10 lit. a) și d) C. proc.

pen., simpla nemulțumire a petentului față de respingerea cererii sale de numire în magistratură fără concurs, neputând constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaților. Criticile invocate în recurs sunt nefondate și reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea adresată primei instanțe. Motivul de recurs privind nelegalitatea și caracterul incomplet al verificărilor efectuate în etapa actelor premergătoare nu se susține deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligația de a efectua verificările apreciate ca necesare de către parte, ci pe cele utile cauzei și apte a fundamenta soluția dispusă ceea ce în cauză, s-a realizat.

Critica referitoare, în esență, la neexaminarea tuturor aspectelor invocate în plângere și identificarea tuturor persoanelor implicate nu poate fi primită, deoarece procurorul a efectuat acte premergătoare cu privire la ansamblul aspectelor indicate în plângerea penală formulată, verificările legal realizate conducând la concluzia că faptele cărora petentul le-a conferit relevanță penală în parte nu există în materialitatea lor, iar, în parte, nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii sesizate. Nemulțumirea petentului privește, în esență, soluționarea negativă a unei cereri de numire în magistratură fără concurs, pe care petentul o putea contesta potrivit legii civile, formularea plângerii penale neputându-se substitui parcurgerii acestei proceduri, instituția juridică a plângerii penale având finalitate distinctă.

Critica recurentului petent privind motivarea incompletă a sentinței atacată este neîntemeiată, instanța devoluând cauza, în limitele prevăzute de art. 278 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen. și verificând legalitatea și temeinicia rezoluției cuprinzând soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la infracțiunile față de care procurorul a efectuat acte premergătoare. De asemenea, se constată că prima instanță a avut în vedere și dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, astfel după cum prevăd dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., procedura judiciară desfășurată respectând drepturile procesuale ale petentului, apărările formulate fiind avute în vedere la soluționarea cauzei.

Așa fiind, se constată că hotărârea recurată a realizat o corectă interpretare și aplicarea prevederilor legale incidente, fiind legală, temeinică și riguros motivată, cu respectarea prevederilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.J. împotriva sentinței nr. 2034 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7053/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.