ÎCCJ, Decizia nr. 122/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 122/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 2034 din 26

noiembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul J.I. împotriva

rezoluției din 9 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr.

748/P/2008; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul

Secției Penale la 2 septembrie 2009 sub nr. 7053/1/2009, petentul J.I. a

formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr. 749/P/2008 din 9 iulie 2009 și nr.

7731/3619/II/2 din 5 august 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, considerându-le nelegale și netemeinice, pe motiv că

actele premergătoare efectuate sunt superficiale, petentul nu a fost audiat, ca

de altfel nici intimații; nu s-au făcut cercetări față de toate persoanele care

au participat la luarea hotărârii nr. 4/A din 5 decembrie 2005 emisă de Tribunalul

Tulcea; s-a reținut nelegal că faptele prevăzute de art. 205 C. pen. și art.

206 C. pen. ar fi fost abrogate; că nu a existat condiția publicității;

nemotivarea nereținerii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art.

291 C. pen.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, prima instanță a constatat că petentul J.I. a formulat la data de 26

mai 2008 o plângere penală pe care a înregistrat-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat efectuarea

de cercetări față de magistrații care au redactat și semnat procesul-verbal nr.

2480/2005 al Consiliului Superior al Magistraturii, nota de relații nr. 4/A din

1 aprilie 1999 și adresa nr. 4/A din 5 decembrie 2005 ale Tribunalului Tulcea,

respectiv M.I., judecător la Tribunalul Vâlcea, inspector în cadrul Inspecției judiciare a Consiliului Superior al

Magistraturii, L.V., președinta Tribunalului Tulcea și B.M., vicepreședintă la

aceeași instanță, privind infracțiunile prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206

C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

Prin rezoluția nr. 748/P/2008 din

data de 13 februarie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus, conform art.

10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

magistrații M.I., judecător la Tribunalul Vâlcea, inspector în cadrul Inspecției judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii,

L.V., președinta Tribunalului Tulcea și B.M., vicepreședintă la aceeași

instanță, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art.

206 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen..

S-a considerat că prin faptele

incriminate de petent, nu au fost încălcate prevederile art. 8 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește conținutul

celor trei înscrisuri incriminate s-a apreciat că acestea cuprind relatările

fostei soții și ale foștilor colegi de serviciu ai petentului, situație în care

nu se poate pune problema comiterii unui fals intelectual și a unui uz de fals,

actele indicate reprezentând, în fapt, sintetizări ale datelor relatate de

fosta soție și foștii colegi ai petentului și nu înscrisuri prin care o

persoană consemnează, arată, confirmă, în mod neadevărat că o anumită faptă sau

împrejurare determinată există sau a avut loc.

S-a mai constatat că, referitor

la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, modificarea cifrei 2

în 4 reprezintă o corectare în conformitate cu realitatea, elementele materiale

ale laturilor obiective și subiective nefiind îndeplinite.

Ca atare, în sarcina persoanelor

reclamate nu s-a putut reține săvârșirea infracțiunilor pentru care a formulat

plângerea penală.

Nemulțumit de această soluție,

petiționarul J.I. a formulat o plângere pe care a înregistrat-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 4 martie 2009.

Prin rezoluția nr.

2341/1197/II/2/2009 din data de 23 martie 2009, procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus, conform art. 64 alin. (3) din Legea nr.

304/2004, art. 42 C. proc. pen., art. 45 alin. (1) și alin. (1)

2

C.

proc. pen., art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 278 alin.

(1) C. proc. pen., printre altele, declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

La adoptarea soluției s-a avut în

vedere împrejurarea că magistrații reclamați au grad de tribunal, doi dintre

judecători funcționează la Tribunalul Tulcea, iar faptele sunt conexe, astfel

încât competent să soluționeze cauza este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța.

Prin ordonanța nr. 179/P/2009 din

data de 5 mai 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus, în

temeiul art. 42-45 C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

motivat de împrejurarea că, începând cu 15 aprilie 2009, judecătorul L.V. a

fost transferat de la Tribunalul Tulcea la Curtea de Apel Constanța.

Prin rezoluția nr. 748/P/2008 din

data de 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de M.I., inspector la Consiliul Superior al Magistraturii, L.V., președinta Tribunalului Tulcea și B.M.,

vicepreședintă la aceeași instanță, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 246 C. pen., art. 288 alin.

(2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

S-a avut în vedere că

prin faptele reclamate de petent nu au fost încălcate prevederile art. 8 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește conținutul

celor trei înscrisuri incriminate, s-a reținut că acestea cuprind relatările

fostei soții și ale foștilor colegi de serviciu ai petentului, situație în care

nu se putea pune problema comiterii unui fals intelectual și, consecutiv, a

unui uz de fals.

În sarcina semnatarilor notei de

relații înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 4/A din 1 aprilie 1999

(vicepreședinte B.M.), adresei aceleiași instanțe nr. 4/A din 5 decembrie 2005,

(președinte L.V.) și procesului-verbal nr. 2480/IJ/353/SIJ/2005 (inspector M.I.)

neputându-se reține alte infracțiuni, întrucât acestora nu li se putea imputa

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzute de art. 246 C. pen.

Soluția a fost confirmată de

procurorul ierarhic superior, prin rezoluția nr. 7731/3619/II/2/2009.

Cu privire la plângerea formulată

potrivit art. 278

1

C. proc. pen. cu soluționarea căreia a fost investită,

aceasta a constatat că este nefondată.

S-a argumentat că în vederea

soluționării plângerii penale, în conformitate cu art. 224 C. proc. pen.,

procurorul a efectuat actele premergătoare necesare pentru soluționarea legală

și completă sub toate aspectele acesteia, din conținutul cărora nu au rezultat

indicii ale existenței infracțiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C.

pen., art. 246 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen.,

procurorul, făcând o legală aplicare a dispozițiilor în materia soluționării

plângerii penale, ca act de sesizare a organelor judiciare.

S-a apreciat că nu pot fi

reținute criticile formulate de petent, în plângerea întemeiată pe dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., adresată instanței supreme, referitor la

insuficienta cercetare, la neaudierea petentului și intimaților, lipsa analizei

faptelor și cercetarea tuturor persoanelor, deoarece procurorul, în etapa

premergătoare, este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării

verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente, iar pe de altă parte

au fost efectuate acte premergătoare.

Invocarea de către petent a

neadministrării probelor de către procuror, conform art. 63-64 C. proc. pen.,

și a neaudierii sale, a fost considerată ca neputând fi avută în vedere,

deoarece administrarea acestora vizează procesul penal numai după începerea

urmăririi penale, fază care presupune existența și asigurarea garanțiilor

procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete. În etapa actelor

premergătoare, care se situează în afara procesului penal, nu pot fi

administrate mijloace de probă, făcându-se numai verificări cu privire la

presupuse fapte penale.

S-a considerat că magistrații

și-au exercitat atribuțiile de serviciu, iar măsurile luate în cadrul ședinței

colegiului de conducere al Tribunalului Tulcea au fost adoptate în conformitate

cu dispozițiile legale în vigoare, nemulțumirea petentului față de soluția

adoptată de judecători neputând constitui temei pentru tragerea la răspundere

penală a acestora, atâta cât timp aceștia au acționat în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, fără a exista

intenția vătămării vreunui drept al petentului.

Cu privire la fapta de fals în

înscrisuri oficiale imputată judecătorului V.L. s-a arătat că aceasta nu poate

fi reținută, lipsindu-i unul dintre elementele constitutive, respectiv latura

subiectivă - intenția, întrucât mențiunea făcută de aceasta (scrierea cu mâna a

cifrei 4 peste cifra 2 în ceea ce privește numărul voturilor obținute cu ocazia

ședinței colegiului de conducere, privind reintrarea în magistratură a

petentului) reprezentând o corectare a numărului greșit, inițial precizat,

dovada existenței acestei stări de fapt rezultând din probele dosarului. Astfel

la fila 79 dosarul nr. 179/P/2009, din procesul-verbal din data de 28 noiembrie

2005 sunt nominalizați 4 judecători care au votat împotrivă și 2 judecători care

s-au abținut, iar în final sunt nominalizați judecătorii care au participat

alături de semnăturile lor, așa încât mențiunea din adresa Tribunalului Tulcea

către Consiliul Superior al Magistraturii (fila 80) „ 2 voturi contra și 2

abțineri”, apărea ca fiind neconformă cu realitatea, motiv pentru care s-a

dispus corectarea acestui aspect.

În ceea ce privește pretinsa

încălcare a dreptului la viața privată, realizată prin mențiunile făcute de

către membrii colegiului de conducere în nota informativă adresată Consiliului

Superior al Magistraturii prima instanță a considerat că nu a avut loc nicio

încălcare a acestui drept, iar elementele constitutive ale infracțiunilor de

insultă și calomnie nu sunt îndeplinite pentru a fi reținute (lipsind condiția

publicității).

S-a constatat că în activitatea

pe care o desfășoară un magistrat integritatea și decența reprezintă atribute

ale corectitudinii și dreptății, fiind elemente esențiale ale vieții unui

magistrat, calitatea persoanei, conduita, imaginea pe care le proiectează

magistratul afectând pe cele ale sistemului judiciar în ansamblu.

Ținând seama de aceste repere

morale ale profesiei de magistrat, reprezentanții colegiului de conducere al

Tribunalului Tulcea și-au motivat refuzul admiterii în magistratură a candidatului

I.J. prin raportare și la condiția privind buna reputație a acestuia, deoarece

lângă o bună pregătire profesională, un magistrat trebuie să se bucure și de o

bună reputație morală atât în cadrul societății, cât și al familiei.

Dezvăluirea adevărului este o

condiție sine qua non pentru apărarea reputației profesiei de magistrat, fiind

apărate astfel și interesele societății, prioritare apărării cu orice preț a

propriei reputații.

S-a concluzionat în sensul că

necesitatea analizei reputației morale a petentului apărea ca, fiind

justificată în raport cu scopul legitim urmărit, neavând drept scop atingerea

dreptului la viața privată al acestuia sau defăimarea sa, afirmațiile făcute

vizând comportamentul acestuia față de colegii de serviciu, iar cele privind

comportarea sa în familie au fost făcute în contextul în care revenirea la Tribunalul Tulcea, presupunea relații profesionale cu fosta soție, fapt ce nu era indicat

pentru colectivul instanțelor, astfel încât aceste afirmații practic nu purtau

asupra vieții private a petentului, ci vizau comportamentul și atitudinea

acestuia, aspecte care puteau avea implicații asupra calității sale viitoare de

magistrat.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, în esență, astfel după

cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs (filele 2-6 dosar recurs) pentru

nelegalitate, netemeinicie, neaudierea petentului și a persoanelor reclamate de

către procuror, neelucidarea tuturor aspectelor reclamate, neidentificarea tuturor

persoanelor implicate, nemotivarea sentinței sub aspectul tuturor faptelor

reclamate, prin raportare la înscrisurile dosarului, încălcarea dispozițiilor

art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Analizând cauza prin prisma

criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale

presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența

de date relative la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative privind

inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma

precitată.

În cauza dedusă judecății

procurorul, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen. a dispus

efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile

cauzei în baza cărora, motivat, a concluzionat în sensul incidenței cazurilor

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit.

d) C. proc. pen. ( în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 288 C.

pen.) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. (cu privire la celelalte infracțiuni

reclamate).

Din verificarea lucrărilor

dosarului instanța de recurs constată că întemeiat prin rezoluția procurorului

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații magistrați, soluție

just menținută de către prima instanță. Aceasta, deoarece efectuarea unor

corecturi ce reflectă realitatea în cuprinsul unui înscris, nu realizează sub

aspect subiectiv conținutul infracțiunii prevăzută de art. 288 C. pen. Totodată,

infracțiunile prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 246 alin.

(2) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. nu există în materialitatea

lor, magistrații intimați îndeplinindu-și legal atribuțiile de serviciu (în

cadrul instanței și, respectiv al Consiliului Superior al Magistraturii). De

asemenea, se constată că verificările privind îndeplinirea condiției de bună

reputație necesară a fi realizată în vederea numirii ca magistrat erau și sunt

prevăzute de lege, astfel încât în mod corect s-a reținut inexistența vreunei

încălcări a dreptului reglementat de art. 8 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și de art. 26 din

Constituție, ingerința având ca temei legea și fiind justificată de scopul

verificării profilului moral al persoanei ce tinde la a deține calitatea de

judecător.

În aceste condiții, întemeiat s-a

apreciat că acțiunile intimaților nu constituie infracțiuni spre a fi angajată

răspunderea penală a acestora, în speță fiind incidente cazurile de împiedicare

a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art.10 lit. a) și d) C.

proc. pen., simpla nemulțumire a petentului față de respingerea cererii sale de

numire în magistratură fără concurs, neputând constitui temei pentru tragerea

la răspundere penală a intimaților.

Criticile invocate în recurs sunt

nefondate și reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea adresată primei

instanțe.

Motivul de recurs privind nelegalitatea

și caracterul incomplet al verificărilor efectuate în etapa actelor

premergătoare nu se susține deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu

instituie în sarcina procurorului obligația de a efectua verificările apreciate

ca necesare de către parte, ci pe cele utile cauzei și apte a fundamenta soluția

dispusă ceea ce în cauză, s-a realizat.

Critica referitoare, în esență,

la neexaminarea tuturor aspectelor invocate în plângere și identificarea

tuturor persoanelor implicate nu poate fi primită, deoarece procurorul a

efectuat acte premergătoare cu privire la ansamblul aspectelor indicate în

plângerea penală formulată, verificările legal realizate conducând la concluzia

că faptele cărora petentul le-a conferit relevanță penală în parte nu există în

materialitatea lor, iar, în parte, nu realizează conținutul constitutiv al

infracțiunii sesizate.

Nemulțumirea petentului privește,

în esență, soluționarea negativă a unei cereri de numire în magistratură fără

concurs, pe care petentul o putea contesta potrivit legii civile, formularea

plângerii penale neputându-se substitui parcurgerii acestei proceduri, instituția

juridică a plângerii penale având finalitate distinctă.

Critica recurentului petent

privind motivarea incompletă a sentinței atacată este neîntemeiată, instanța

devoluând cauza, în limitele prevăzute de art. 278

1

alin. (1) și (7)

C. proc. pen. și verificând legalitatea și temeinicia rezoluției cuprinzând

soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la infracțiunile față de care

procurorul a efectuat acte premergătoare. De asemenea, se constată că prima

instanță a avut în vedere și dat o evaluare proprie justă materialului

dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, astfel după cum prevăd

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., procedura judiciară

desfășurată respectând drepturile procesuale ale petentului, apărările

formulate fiind avute în vedere la soluționarea cauzei.

Așa fiind, se constată că

hotărârea recurată a realizat o corectă interpretare și aplicarea prevederilor

legale incidente, fiind legală, temeinică și riguros motivată, cu respectarea

prevederilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul I.J. împotriva sentinței nr. 2034 din

26 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 7053/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.