ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3014/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6412/95/2009 reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F. București, solicitând acordarea unor daune morale ca urmare a condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare și 5 ani interdicție civilă aplicată de Tribunalul Militar Teritorial București, prin sentința penală nr. 1073/1953. În motivarea cererii reclamantul a susținut că a fost arestat la vârsta de 20 ani, la data arestării fiind student în anul II al Institutului de Comerț Exterior - Institut al Ministerului Comerțului Exterior, deci servicii asigurate în special în mediul extern.

A arătat că pedeapsa aplicată și executată a fost de natură a-i schimba evoluția profesională ulterioară, întrucât o serie din colegii săi după absolvirea facultății au ocupat funcții importante prin reprezentarea României în exteriorul țării, iar după eliberarea din închisoare a întâmpinat greutăți mari la încadrarea în muncă, deoarece, după ce obținea un loc de muncă Ia scurt timp era înlăturat din serviciul respectiv, pentru că executase o pedeapsă ca urmare a unei condamnări politice. Reclamantul a precizat că solicită daune morale în cuantum de 100 euro pentru o zi de închisoare, depunând la dosar și sentința penală nr. 932 din 22 aprilie I971 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu în Dosarul nr. 721/1971, prin care i-a fost admisă cererea de reabilitare, precum și biletul de liberare nr. 214/1955 emis de Penitenciarul Alba Iulia.

Întrucât reclamantul nu se afla în posesia hotărârii de condamnare, în spiritul reglementării asigurată de Legea nr. 221/2009, din oficiu, instanța a făcut demersuri către Unitatea Militară 02405 Pitești, solicitând o copie de pe hotărârea de condamnare, drept urmare cu adresa din 08 ianuarie 2010 a fost înaintată instanței sentința penală nr. 1073/1953. Prin Decizia civilă nr. 13 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6412/95/2009, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P.V., împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. București - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj. A fost obligat Statul Român prin M.F.P. București la plata sumei de 289.290 lei cu titlul de daune morale, pentru 729 zile închisoare - condamnare politică.

S-a reținut că reclamantul P.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 209 partea a II - a lit. b) C. pen., combinat cu art. 103 C. pen., raportat la art. 325 și art. 157 C. pen., art. 304 și 463 C.J.M. S-a mai reținut că, raportând conținutul dispozitivului sentinței la dispozițiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 221/2009, fapta pentru care a fost condamnat reclamantul P.V. constituie de drept condamnare cu caracter politic, încadrându-se în prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din aceeași lege. Tribunalul a mai reținut că, observând biletul de liberare nr. 214/1955, a rezultat că la data încarcerării reclamantul era student și că a început executarea pedepsei la data de 26 august 1953, fiind liberat la 25 august 1955, deci a executat efectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

Că, executarea acestei pedepse putea fi de natură a schimba destinul profesional al reclamantului care era student în anul II la Facultatea de Comerț Exterior, facultate pe care ulterior nu a mai absolvit-o, de asemenea vârsta la care a fost condamnat și la care a executat pedeapsa putea fi de natură a produce traume psihice asupra celui în cauză.

Reclamantul prin cererea adresată instanței a respectat termenul de 3 ani înăuntrul căruia poate solicita aceste despăgubiri morale, termen prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, aplicate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Referitor la cuantumul de 100 euro solicitat de reclamant pentru fiecare zi de închisoare, tribunalul l-a apreciat ca fiind rezonabil, drept pentru care la stabilirea cuantumului total s-a înmulțit numărul de zile executate cu suma de 100 euro pe zi de întârziere, suma care a fost transformată în lei, întrucât în România moneda unică de plăți este leul, transformarea în lei făcându-se la cursul din ziua pronunțării care era de un euro = 41.000 lei.

Din suma obținută pe doi ani s-a dedus suma reprezentând drepturile primite ca pensie specială în baza Decretului - lege nr. 118/1990, obținându-se în acest mod suma pe care instanța a apreciat-o ca având un caracter rezonabil și acoperitor pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, ca urmare a condamnării și executării unei pedepse de doi ani închisoare. Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel reclamantul P.V. și pârâtul Statul Român prin M.F. – D.G.F.P. Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului declarat de reclamant s-a criticat cuantumul despăgubirilor acordate, reclamantul considerând că este insuficient. A arătat că a solicitat acordarea unei sume de 100 euro/zi de detenție, având în vedere situația economică actuală, însă în același timp a prezentat instanței dovezi din care rezultă că alte instanțe au acordat 177 euro/zi de detenție.

A precizat că daunele morale pricinuite de pierderea unui post de funcționar superior în cadrul Ministerului de Comerț Exterior și condamnarea la doi ani de detenție în celulă, cu muncă forțată la o mină de plumb, apoi doi ani la detașamente de muncă M.F.A., la care se adaugă cinci ani de degradare civică, nu pot fi luate în calcul în afara daunelor materiale prezentate în acțiunea inițială, fiind de necomparat. Prin apelul declarat pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, invocând dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 raportat la prevederile art. 1 și art. 2 lit. b) C. proc. civ. A susținut că reclamantul a solicitat despăgubiri sub limita de 500.000 lei prevăzută de codul de procedură civilă, caz în care competența de soluționare îi revenea Judecătoriei Tg.

Jiu. În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut că sentința este criticabilă, întrucât instanța nu a cenzurat în nici un fel cuantumul daunelor morale și că în mod greșit a obligat Statul Român prin M.F.P. la 100 euro/zi de închisoare. A arătat că la stabilirea prejudiciului trebuiau avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. și că, pentru aplicarea acestor criterii era necesar ca reclamantul să producă un minim de argumente și indicii, din care să rezulte în ce măsură drepturile ocrotite prin Constituție au fost afectate prin măsura preventivă ilegală.

A făcut trimitere la practica judiciară în materie de soluționare a cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 221/2009 și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, susținând că suma de bani stabilită cu titlul de daune morale are drept scop nu atât de a repune victima în situația similară cu cea avută anterior, cât de a-i oferi satisfacții susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. Prin Decizia civilă nr. 144/2010 Curtea de Apel Craiova a respins apelurile.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele: Legea nr. 221/2009 este o lege eu caracter reparator prin care s-a urmărit instituirea unei proceduri speciale, atât pentru acțiunile având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al unor măsuri administrative, cât și pentru acțiunile având ca obiect acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciu moral și material suferit prin condamnarea sau aplicarea măsurii administrative cu caracter politic. Această procedură specială presupune implicit o competență specială, diferită de cea a instanțelor de drept comun, pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor având ca obiect Legea nr. 221/2009. Din art. 4 alin. (4) din lege, rezultă în mod expres că în cazul acțiunilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, competența de soluționare aparține tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

Faptul că în cuprinsul art. 5 din lege (ce se referă strict la despăgubiri) nu se reia dispoziția privitoare la competența de soluționare prevăzută în art. 4 alin. (4) din aceeași lege, nu poate fi interpretat în sensul că este vorba de o altă competență, decât competența de primă instanță a tribunalului. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să stabilească o altă competență de soluționare pentru acțiunile în despăgubiri prevăzute în art. 5 din lege, ar fi introdus mențiuni exprese în acest sens în cuprinsul textului citat, sau în dispozițiile următoare ale legii, ceea ce însă nu a fost făcut. În aceste condiții, Curtea a apreciat că dispoziția înserată în art. 4 alin. (4) din lege referitoare la competența de soluționare în primă instanță a tribunalului, are în vedere ambele categorii de acțiuni prevăzute de legea specială, respectiv atât acțiunile vizate de art. 4 din lege, dar și acțiunile în despăgubiri menționate de art. 5 din același act normativ.

Pe fond, criticile formulate de reclamant și pârât care vizează cuantumul daunelor acordate s-au apreciat ca nefondate, pentru următoarele considerente: Fapta pentru care a fost condamnat reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și constituie condamnare cu caracter politic, care în raport de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, îndreptățește pe reclamant la acordarea daunelor morale solicitate. Prin precizarea de acțiune existentă la fila 9 din dosarul de fond, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri morale și materiale în cuantum de 100 euro/zi de detenție.

Tribunalul Gorj prin soluția pronunțată a acordat reclamantului suma totală de 289.290 lei cu titlul de daune morale, reținând că a executat 729 zile de închisoare, reprezentând condamnare politică, iar pentru fiecare zi de detenție i se cuvine suma de 100 euro transformată în lei, având în vedere că în România moneda de plată este leul. S-a constatat că reclamantului i s-a acordat exact suma solicitată, astfel încât criticile formulate de acesta cu privire la întinderea despăgubirilor sunt neîntemeiate. Faptul că în cauze similare s-a acordat suma de 177 euro/zi de detenție este fără relevanță juridică în cauza dedusă judecății, câtă vreme instanța de fond a examinat acțiunea în limitele investirii făcută de reclamant, acordând ceea ce acesta a cerut.

Cât privește suma stabilită cu titlul de daune morale cuvenite reclamantului, Curtea a reținut că aceasta este o sumă rezonabilă de natură să compenseze toate suferințele și privațiunile îndurate de reclamant pe durata celor 729 zile de închisoare, executate în regim de detenție. Este incontestabil că atingerea adusă onoarei și demnității reclamantului, cât și suferințele fizice și psihice provocate de condamnarea politică sunt criterii deosebit de importante pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, însă criteriul prioritar avut în vedere de Curte în aprecierea valorii acestor despăgubiri, îl reprezintă perioada de timp cât reclamantul a fost privat de libertate.

Lipsirea de libertate și regimul de detenție îndurat de reclamant pe o perioadă de 729 zile, a atras după sine consecințe negative suferite pe plan fizic și psihic, a schimbat destinul profesional al reclamantului și i-a marcat întreaga existență, ceea ce justifică acordarea de daune morale într-un cuantum care să compenseze suferințele îndurate. Aceste criterii de cuantificate a daunelor morale au fost avute în vedere și de instanța de fond și chiar dacă acestea nu au fost expuse pe larg, rezultă cu prisosință din considerentele sentinței apelate. Criticile pârâtului cu privire la cuantumul daunelor morale, dar și cu privire la faptul că instanța de fond nu a cenzurat în nici un fel cuantumul acestor daune s-au apreciat ca neîntemeiate.

Susținerea referitoare la practica în materie de soluționare a cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 221/2009, este irelevantă din punct de vedere juridic, câtă vreme până la această dată nu există o practică consolidată cu privire la acest gen de spețe. De altfel, apelantul pârât face referire la un singur dosar pronunțat de Tribunalul Constanța, împrejurare ce nu poate fi catalogată nici măcar ca reprezentând practica acestei instanțe cu privire la soluționarea litigiilor având ca obiect Legea nr. 221/2009. Cat privește aserțiunea referitoare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că nici aceasta nu poate fi primită. Chiar apelantul pârât a arătat că instanța europeană este constantă, statuând în raport de circumstanțele cauzei, o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate.

S-a constatat că instanța europeană are în vedere fiecare cauză în parte, stabilind cuantumul daunelor morale în mod diferit, raportându-se concret la circumstanțele speței, fără a aplica un șablon pentru toate litigiile având acest obiect. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român prin M.F.P., criticând-o ca nelegală și netemeinică - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în mod greșit instanțele au soluționat excepția de necompetență materială în primă instanță a tribunalului, în raport de valoarea obiectivului judecății. S-a susținut că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu conțin norme de procedură prin care să se indice în mod expres instanța competentă să soluționeze cererea de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că devin incidente dispozițiile art. 1 și art. 2 lit. b) C. proc.

civ., raportarea instanței la dispozițiile art. 4 alin. (4) în stabilirea competenței fiind greșită. Pe fondul cauzei s-au formulat critici, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, susținându-se că instanța nu a cenzurat acest cuantum, prin raportare la toate criteriile avute în vedere de lege, la practica judiciară internă cât și a Curții Europene. In susținerea acestui motiv de recurs s-au reluat aceleași expuneri și argumente invocate și în fața instanței de apel. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Se constată că instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009, în soluționarea excepției de necompetență materială, în primă instanță a tribunalului, în raport de valoarea obiectului judecății, reținând neincidența în cauză a dispozițiilor art. 1 și art. 2 lit. b) C. proc.

civ. Dispoziția din art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, referitoare la competența de soluționare în primă instanță a tribunalului are în vedere ambele categorii de acțiuni prevăzute de legea specială, respectiv atât acțiunile vizate de art. 4 din lege, dar și acțiunile în despăgubiri din același act normativ, indiferent de cuantumul despăgubirilor solicitate. Legea nr. 221/2009, ca lege specială, a instituit o procedură specială atât pentru acțiunile având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al unor măsuri administrative cât și pentru acțiunile având ca obiect acordarea de despăgubiri reprezentând prejudiciul moral și material suferit prin condamnare sau aplicarea unei măsuri administrative cu caracter politic, ceea ce implică și o competență specială derogatorie de la dispozițiile art. 1 și art. 2 lit. b) C. proc.

civ. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să stabilească o altă competență de soluționare pentru acțiunile în despăgubiri prevăzută de art. 5, prin raportare și la criteriul valoric, ar fi pre văzut în mod expres, ceea ce însă nu a fost făcut. În ceea ce privește criticile pe fondul cauzei, se constată că prin acestea se invocă aspecte de netemeinicie ale hotărârii pronunțate și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de recurs, după abrogarea expresă a punctelor 10 și 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc. civi. O eventuală reevaluare a probatoriilor în faza procesuală a recursului, ar fi fost posibilă numai în măsura în care recurenta, în temeiul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., ar fi administrat proba cu înscrisuri care să contrazică situația de fapt reținută în etapele procesuale anterioare, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Se constată că în cauză criticile formulate, de recurentă, conțin o reiterare și preluare identică a motivelor de apel, care au făcut deja obiect de analiză și verificare din partea jurisdicției anterioare. Se ignoră faptul că obiectul recursului este reprezentat de decizia din apel, care s-a fundamentat pe anumite considerente în adoptarea soluției, răspunzând punctual criticilor iar pârâții aduc judecății în recurs aceleași aspecte, fără să critice hotărârea instanței de apel, în ce privește modul de soluționare a criticilor invocate în calea devolutivă. Recurenta nu combate în vreun fel argumentele instanței de apel și nu formulează critici de nelegalitate în recurs, invocând aceleași susțineri de fapt, care au fost deja analizate.

Având în vedere aceste considerații, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj împotriva Deciziei nr. 144 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.