ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5010/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamantul V.T. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii obligarea pârâtului la formularea

unui răspuns în sensul că personalul operativ din cadrul Procuraturii R.P.R.

are calitatea de magistrat în înțelesul Legii nr. 303/2004, referitor la

activitatea prestată și recunoașterea acelei perioade ca vechime în

magistratură, potrivit art. 19 și 33 din Legea nr. 6/1952.

În

motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de avocat pensionar, iar la

începutul activității a lucrat în Procuratura Generală a R.P.R. ca anchetator

penal, astfel că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 303/2004 prin O.U.G.

nr. 100/2007 dorește să

beneficieze de pensie de serviciu prin

recunoașterea perioadei lucrate ca vechime în magistratură.

Prin

sentința nr. 198/F/CA din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul V.T. în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 4 iunie 2008

reclamantul s-a adresat cu cerere pârâtului solicitând eliberarea unui act din

care să rezulte că anchetatorii penali din cadrul Procuraturii R.P.R. au, în

înțelesul Legii nr. 303/2004, calitatea de magistrat referitor la activitatea

prestată și recunoașterea acelei perioade ca vechime în magistratură, potrivit

art. 19, 33 din Legea nr. 6/1952, pentru a beneficia de pensie de serviciu, în

perioada 15 octombrie 1956 – 1 martie 1961.

A mai

reținut prima instanță că prin adresa nr. 1/18002/2008 pârâtul a răspuns

reclamantului, în sensul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 317/2004,

atribuțiile C.S.M. vizează cariera și drepturile magistraților, iar hotărârile

de recunoaștere a vechimii în magistratură au avut în vedere perioadele în care

magistrații au desfășurat activitate juridică, potrivit dispozițiilor art. 86

și art. 104 din Legea nr. 303/2004.

La această

situație de fapt instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 și

art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și a

constatat că, în speță, nu se discută despre nesoluționarea unei cereri

adresată pârâtului, deoarece C.S.M. a răspuns prin adresa menționată,

motivându-și răspunsul pertinent, fără a exista un abuz de putere din partea

autorității pârâte.

A

concluzionat prima instanță că în speță este vorba de un contencios

administrativ subiectiv, deoarece reclamantul a invocat că pârâtul refuză cu

exces de putere și abuziv să soluționeze cererea adresată, dar în baza probelor

de la dosar și a prevederilor legale ce reglementează activitatea pârâtului, se

constată că nu există un refuz nejustificat și nici exces de putere, instanța

neputând interveni în activitatea autorității publice pe aspectul recunoașterii

vechimii în magistratură a reclamantului.

Î

mpotriva

acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul V.T., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca, în drept, vreunul dintre motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. sau dispozițiile art.

304

1

din același cod.

Susține,

în esență că, în mod greșit instanța de fond a considerat că autoritatea pârâtă

a răspuns solicitării sale, în realitate, conținutul

adresei

emise de Consiliul Superior al Magistraturii nu are nici o legătură cu

solicitarea concretă a reclamantului de a i se arăta „dacă funcția de

anchetator penal al R.P.R. este activitate de magistrat și dacă timpul prestat

în această funcție constituie sau nu vechime în magistratură".

Mai arată

recurentul că, din punctul său de vedere, adresa de răspuns a C.S.M. -ului nu

se referă la solicitarea sa, astfel încât există un refuz nejustificat al

autorității pârâte în soluționarea cererii sale.

Recursul

este nefondat.

Examinând

actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate în recurs și fața

de prevederile art. 304 și 304 C. proc. civ., Curtea va constata că, recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

În

fapt, prin

cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 4 iunie 2008,

recurentul-reclamant V.T. a solicitat autorității pârâte „eliberarea unui act

din care să rezulte că anchetatorii penali din fosta Procuratură Generală a

R.P.R. au același statut cu procurorii și că, în înțelesul Legii nr. 303/2004

pe timpul exercitării funcției au avut calitatea de magistrați".

Prin

urmare, față de conținutul concret al cererii adresate Consiliului Superior al

Magistraturii, Înalta Curte constată că, recurentul nu a adresat o simplă

„întrebare" în sensul „dacăfuncția de anchetator penal din fosta

Procuratură R.P.R. este activitate în magistratură și dacă conferă vechime în

magistratură", astfel cum susține în motivarea recursului, ci a solicitat

un răspuns favorabil dat petiției sale, mai exact un act producător de efecte

juridice care să ateste și să recunoască un drept pretins de petent în temeiul

propriului raționament privind interpretarea normelor legale incidente

situației în care se afla.

Pe de altă

parte, pretențiilor concrete ale reclamantului, astfel cum aceste au fost

citate mai sus, autoritatea pârâtă a răspuns prin adresa din 18 iunie 2008,

motivată în fapt și în drept, arătându-se că cererea petentului V.T. excede

competențelor stabilite prin Legea nr. 317/2004 Consiliului Superior al

Magistraturii, în sensul că actele sale nu pot viza decât cariera și drepturile

judecătorilor și procurorilor, care își exercită funcția în temeiul Legii

92/1992 și Legii nr. 303/2004 și cărora li se poate recunoaște ca vechime în

magistratură și perioadele în care au exercitat alte funcții în domeniul

justiției.

Prin

urmare, în mod corect instanța de fond a constatat că răspunsul emis de Consiliul

Superior al Magistraturii nu constituie un „refuz nejustificat" în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea

nr.

554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007, deoarece petentului i s-au adus la

cunoștință motivele de fapt și temeiul legal pentru care nu i se poate da

satisfacție pretențiilor sale, tară însă ca autoritatea să îi nege dreptul

invocat în petiția sa.

Pe de altă

parte, din petitul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamantul a

învestit instanța cu analizarea refuzului nejustificat al autorității pârâte

„de a-i da un răspuns privitor la situația juridică a fostei Procuraturi

Generale a României" (aspect pe care nu l-a solicitat de fapt, prin

cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii), solicitând totodată ca

instanța să stabilească prin hotărâre că funcția de anchetator penal în cadrul

R.P.R. are calitatea de magistrat în înțelesul Legii nr. 303/2004.

În

acest

context, în mod corect, prima instanță a analizat mai întâi faptul dacă în

cauză există sau nu un refuz nejustificat din partea pârâtului și a constatat

că împrejurarea potrivit căreia reclamantul este nemulțumit de răspunsul primit

nu poate echivala cu un refuz nejustificat.

Înalta

Curte apreciază și faptul că instanța judecătorească nu poate să judece peste

competențele stabilite prin Legea contenciosului administrativ, neputându-se

substitui autorității publice cu atribuții în soluționarea cererii petentului,

având dreptul doar la cenzurarea refuzului nejustificat din partea autorității,

a cărei existență în cauză nu a fost dovedită.

Pentru

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de V.T., împotriva sentinței nr. 198/F/CA din 17 decembrie

2008 a Curții de Apel Alba – Iulia, secția contencios administrativă și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.