ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5271/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 15 din 10

noiembrie 2003 a Tribunalului Arbitral s-a admis cererea de arbitrare formulată

de reclamanta SC E.C. SA cu sediul în Arad și pârâta – reclamantă SC C.Z.R. SA

a fost obligată la plata sumei de 1.043.551.881 lei cu titlu de preț lucrări

executate și neachitate.

S-a admis în parte cererea

reconvențională formulată de SC C.Z.R. SA și reclamanta-pârâtă SC E.C. SA a

fost obligată la plata sumei de 206.868.648 lei sumă facturată în plus în urma

calculului eronat al avansurilor acordate, 37.448.925 lei reprezentând

contravaloarea lucrărilor de finisare efectuate de A. F. S., în total

244.317.573 lei.

S-au compensat sumele

datorate de pârâtă până la cuantumul sumei celei mai mici respectiv 244.317.573

lei și pârâta-reclamantă SC E.C. SA la plata sumei de 799.234.308 lei cu titlu

de preț lucrări aferente obiectivului de antrepriză generală nr. 21/1999.

Prin aceeași hotărâre s-au

respins celelalte pretenții formulate de pârâta-reclamantă, ca nedovedite și

aceasta a fost obligată la plata sumei de 11.796.171 lei cheltuieli de

judecată.

Acțiunea în anulare

formulată de reclamanta SC C.Z.R. SA împotriva hotărârii arbitrale a fost

respinsă prin decizia civilă nr. 5 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

S-a reținut de instanță că

reclamanta nu a făcut dovada încălcării dispozițiilor art. 364 lit. c), e) și

i) C. proc. civ., texte de lege invocate de aceasta în motivarea acțiunii.

SC C.Z.R. SRL cu sediul în

Arad a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.

În primul motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat că

instanța a interpretat greșit clauza arbitrală din contractul de antrepriză

încheiat între părți, întrucât a omis să ia în considerare caracterul normelor

incidente în speță, respectiv:

- clauza arbitrală din

contract, normă convențională;

- regulile de procedură

arbitrală a Camerei de Comerț și Industrie Arad, norme convenționale a căror

aplicabilitate a fost determinată prin voințe parțiale;

- reglementarea arbitrajului

din Codul de procedură civilă norme legale supletive și reziduale.

S-a susținut că în mod

greșit instanța a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 345 alin. (2)

C. proc. civ. (cerere supletivă), întrucât potrivit voinței părților din clauza

compromisorie în acest litigiu sunt incidente normele derogatorii ale

Regulamentului privind organizarea arbitrajului comercial de către Camera de

Comerț și Industrie a Județului Arad.

Părțile au procedat în

conformitate cu prevederile art. 22 din Regulament, în sensul că au numit

fiecare câte un arbitru, iar numirea unui supraarbitru a fost nelegală, încât

Tribunalul Arbitral nu a fost constituit potrivit convenției arbitrale, motiv

de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ.

Critica nu este întemeiată.

Părțile au încheiat

contractul de antrepriză generală nr. 21/1999 prin care SC E.C. SA cu sediul în

Arad în calitate de antrepenor s-a obligat să realizeze pentru SC C.Z.R. SA cu

sediul în Arad în calitate de beneficiar lucrări aferente obiectivului de

investiții F.C. în Arad.

Potrivit dispozițiilor art.

340 C. proc. civ., părțile au stabilit ca să soluționeze eventualele litigii pe

calea arbitrajului prin încheierea unei convenții arbitrale ce a fost stipulată

în contract sub forma unei clauze compromisorii la art. 15.2.

S-a prevăzut ca orice

litigiu decurgând din sau în legătură cu contractul care nu poate fi soluționat

pe cale amiabilă referitor la validitatea, interpretarea, executarea și

desființarea lui să fie soluționat de către Comisia de Arbitraj Comercial de pe

lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură a județului Arad în

conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acesteia.

Litigiul s-a soluționat prin

Hotărârea nr. 15/2003 de către doi arbitri și un supraarbitru, cu respectarea

dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că dacă părțile nu

au stabilit numirea arbitrilor, litigiul se judecă de trei arbitri, câte unul

numit de fiecare dintre părți, iar al treilea, supraarbitrul, desemnat de cei

doi arbitri.

Susținerea recurentei că

s-ar fi încălcat o normă convențională a clauzei arbitrale din contract prin

care părțile au convenit ca litigiul să fie soluționat de doi arbitri numiți de

părți, va fi înlăturată cât timp din cuprinsul clauzei compromisorii stipulată

la art. 15.2 din contract, nu rezultă că s-ar fi convenit în acest sens de

către părți.

Așa fiind, în mod corect

litigiul s-a soluționat cu respectarea dispozițiilor art. 345 alin. (2) C.

proc. civ., în lipsa unei convenții a părților referitoare la numărul

arbitrilor ce vor soluționa litigiile ivite între părți în legătură cu

executarea contractului.

Pe de altă parte, recurenta

nu a invocat încălcarea acestor dispoziții legale până la primul termen de

judecată, așa cum prevede art. 358

12

C. proc. civ.

În ce-l de-al doilea motiv

de recurs care se referea la încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. e) C. proc.

civ., s-a susținut că hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului

arbitrajului prevăzut de art. 353

3

C. proc. civ.

Că instanța a omis să ia în

considerare prevederile derogatorii de la dreptul comun din Regulamentul

Arbitrajului Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură art. 24, care stipulează

că în cazul în care este ales un supraarbitru pentru ca tribunalul să fie

constituit.

Recurenta a precizat că

termenul pentru soluționarea litigiului arbitral a început să curgă de la data

numirii supraarbitrului înscris pe listele Comisiei și deci acesta a fost

depășit.

Nici această critică nu este

întemeiată.

Potrivit art. 353

2

alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Arbitral se consideră constituit pe data

acestei acceptări a însărcinării de arbitru, de supraarbitru sau, după caz, de

arbitru unic.

Art. 24 din Regulamentul

Arbitrajului, Camera de Comerț Industrie și Agricultură prevede că dacă s-a

numit un arbitru sau supraarbitru înscris pe lista arbitrilor Comisiei de

Arbitraj, sau dacă arbitrul sau supraarbitrul ales, dar neînscris pe această listă

se prezintă pentru a-și îndeplini însărcinarea, numirea se consideră acceptată.

În speță, din actele

dosarului rezultă că supraarbitrul a semnat angajamentul la data de 15 aprilie

2003, fără a exista dovezi privind acceptarea tacită anterior acestei date.

Recurenta susține că

tribunalul a încălcat dispozițiile art. 353

3

alin. (1) C. proc.

civ., care prevăd că Tribunalul Arbitral trebuie să pronunțe hotărârile în

termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.

Critica nu este întemeiată

în raport de dispozițiile art. 353 (6) C. proc. civ., care stabilesc că

trecerea acestui termen nu poate să constituie un motiv de caducitate a

arbitrajului afară de cazul în care una dintre părți a notificat celeilalte

părți și Tribunalului Arbitral până la primul termen de judecată, că înțelege

să invoce caducitatea.

Cum în speță, nici una din

părți nu a notificat celeilalte și tribunalului intenția de a invoca

caducitatea anterior primului termen de înfățișare, recurenta nu mai poate

invoca motiv de anulare a hotărârii depășirea termenului de soluționare a

litigiului de către Tribunalul Arbitral.

În ultimul motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că

instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare a încălcat norme legale

imperative, în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

A invocat recurenta că

Tribunalul Arbitral a omis să verifice îndeplinirea unei condiții preliminare

judecății litigiului, care rezultă din prevederile art. 15.1 din Contractul de

antrepriză încheiat între părți coroborat cu art. 90 din Regulamentul

Arbitrajului Camerei Comerțului Industriei și Agricultură, în sensul că

reclamanta a promovat litigiul fără să încerce soluționarea pe cale amiabilă a

diferendului rezultat din executarea contractului.

Nici acest motiv de recurs

nu este întemeiat.

Prin art. 15.1 din

Contractul de antrepriză părțile au stabilit că se vor strădui să rezolve pe

cale amiabilă toate diferendele ce decurg din interpretarea și executarea

contractului.

Critica privind nerespectarea

acestor prevederi contractuale de o parte pentru că a fost formulată pentru

prima dată în fața instanței de recurs și s-ar încălca principiului „non omisso

medis”.

Pe de altă parte acest motiv

nu este de ordine publică și prin aceasta nu se încalcă dispoziții imperative

ale legii în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

De menționat că încălcarea

dispozițiilor legale sus-menționate se referă la normele de drept procedural și

nu a celor de drept material așa cum recurenta a invocat în susținerea acestui

motiv de recurs.

În raport de considerentele

expuse, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică

și potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

Conform art. 274 C. proc.

civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 94.000.000 lei cheltuieli de

judecată în recurs, reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.Z.R. SA Arad, împotriva deciziei

nr. 5 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ.

Obligă recurenta la

94.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimata SC E.C. SA

Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 3 decembrie 2004.