ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5271/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 15 din 10 noiembrie 2003 a Tribunalului Arbitral s-a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta SC E.C. SA cu sediul în Arad și pârâta – reclamantă SC C.Z.R. SA a fost obligată la plata sumei de 1.043.551.881 lei cu titlu de preț lucrări executate și neachitate. S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de SC C.Z.R. SA și reclamanta-pârâtă SC E.C. SA a fost obligată la plata sumei de 206.868.648 lei sumă facturată în plus în urma calculului eronat al avansurilor acordate, 37.448.925 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de finisare efectuate de A. F. S., în total 244.317.573 lei.

S-au compensat sumele datorate de pârâtă până la cuantumul sumei celei mai mici respectiv 244.317.573 lei și pârâta-reclamantă SC E.C. SA la plata sumei de 799.234.308 lei cu titlu de preț lucrări aferente obiectivului de antrepriză generală nr. 21/1999. Prin aceeași hotărâre s-au respins celelalte pretenții formulate de pârâta-reclamantă, ca nedovedite și aceasta a fost obligată la plata sumei de 11.796.171 lei cheltuieli de judecată. Acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.Z.R. SA împotriva hotărârii arbitrale a fost respinsă prin decizia civilă nr. 5 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. S-a reținut de instanță că reclamanta nu a făcut dovada încălcării dispozițiilor art. 364 lit. c), e) și i) C. proc.

civ., texte de lege invocate de aceasta în motivarea acțiunii. SC C.Z.R. SRL cu sediul în Arad a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică. În primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat că instanța a interpretat greșit clauza arbitrală din contractul de antrepriză încheiat între părți, întrucât a omis să ia în considerare caracterul normelor incidente în speță, respectiv: - clauza arbitrală din contract, normă convențională; - regulile de procedură arbitrală a Camerei de Comerț și Industrie Arad, norme convenționale a căror aplicabilitate a fost determinată prin voințe parțiale; - reglementarea arbitrajului din Codul de procedură civilă norme legale supletive și reziduale.

S-a susținut că în mod greșit instanța a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 345 alin. (2) C. proc. civ. (cerere supletivă), întrucât potrivit voinței părților din clauza compromisorie în acest litigiu sunt incidente normele derogatorii ale Regulamentului privind organizarea arbitrajului comercial de către Camera de Comerț și Industrie a Județului Arad. Părțile au procedat în conformitate cu prevederile art. 22 din Regulament, în sensul că au numit fiecare câte un arbitru, iar numirea unui supraarbitru a fost nelegală, încât Tribunalul Arbitral nu a fost constituit potrivit convenției arbitrale, motiv de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ. Critica nu este întemeiată.

Părțile au încheiat contractul de antrepriză generală nr. 21/1999 prin care SC E.C. SA cu sediul în Arad în calitate de antrepenor s-a obligat să realizeze pentru SC C.Z.R. SA cu sediul în Arad în calitate de beneficiar lucrări aferente obiectivului de investiții F.C. în Arad. Potrivit dispozițiilor art. 340 C. proc. civ., părțile au stabilit ca să soluționeze eventualele litigii pe calea arbitrajului prin încheierea unei convenții arbitrale ce a fost stipulată în contract sub forma unei clauze compromisorii la art. 15.2. S-a prevăzut ca orice litigiu decurgând din sau în legătură cu contractul care nu poate fi soluționat pe cale amiabilă referitor la validitatea, interpretarea, executarea și desființarea lui să fie soluționat de către Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură a județului Arad în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acesteia.

Litigiul s-a soluționat prin Hotărârea nr. 15/2003 de către doi arbitri și un supraarbitru, cu respectarea dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că dacă părțile nu au stabilit numirea arbitrilor, litigiul se judecă de trei arbitri, câte unul numit de fiecare dintre părți, iar al treilea, supraarbitrul, desemnat de cei doi arbitri. Susținerea recurentei că s-ar fi încălcat o normă convențională a clauzei arbitrale din contract prin care părțile au convenit ca litigiul să fie soluționat de doi arbitri numiți de părți, va fi înlăturată cât timp din cuprinsul clauzei compromisorii stipulată la art. 15.2 din contract, nu rezultă că s-ar fi convenit în acest sens de către părți.

Așa fiind, în mod corect litigiul s-a soluționat cu respectarea dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. civ., în lipsa unei convenții a părților referitoare la numărul arbitrilor ce vor soluționa litigiile ivite între părți în legătură cu executarea contractului. Pe de altă parte, recurenta nu a invocat încălcarea acestor dispoziții legale până la primul termen de judecată, așa cum prevede art. 358 12 C. proc. civ. În ce-l de-al doilea motiv de recurs care se referea la încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. e) C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353 3 C. proc. civ. Că instanța a omis să ia în considerare prevederile derogatorii de la dreptul comun din Regulamentul Arbitrajului Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură art. 24, care stipulează că în cazul în care este ales un supraarbitru pentru ca tribunalul să fie constituit.

Recurenta a precizat că termenul pentru soluționarea litigiului arbitral a început să curgă de la data numirii supraarbitrului înscris pe listele Comisiei și deci acesta a fost depășit. Nici această critică nu este întemeiată. Potrivit art. 353 2 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Arbitral se consideră constituit pe data acestei acceptări a însărcinării de arbitru, de supraarbitru sau, după caz, de arbitru unic. Art. 24 din Regulamentul Arbitrajului, Camera de Comerț Industrie și Agricultură prevede că dacă s-a numit un arbitru sau supraarbitru înscris pe lista arbitrilor Comisiei de Arbitraj, sau dacă arbitrul sau supraarbitrul ales, dar neînscris pe această listă se prezintă pentru a-și îndeplini însărcinarea, numirea se consideră acceptată.

În speță, din actele dosarului rezultă că supraarbitrul a semnat angajamentul la data de 15 aprilie 2003, fără a exista dovezi privind acceptarea tacită anterior acestei date. Recurenta susține că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 353 3 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că Tribunalul Arbitral trebuie să pronunțe hotărârile în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale. Critica nu este întemeiată în raport de dispozițiile art. 353 (6) C. proc. civ., care stabilesc că trecerea acestui termen nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părți a notificat celeilalte părți și Tribunalului Arbitral până la primul termen de judecată, că înțelege să invoce caducitatea.

Cum în speță, nici una din părți nu a notificat celeilalte și tribunalului intenția de a invoca caducitatea anterior primului termen de înfățișare, recurenta nu mai poate invoca motiv de anulare a hotărârii depășirea termenului de soluționare a litigiului de către Tribunalul Arbitral. În ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare a încălcat norme legale imperative, în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ. A invocat recurenta că Tribunalul Arbitral a omis să verifice îndeplinirea unei condiții preliminare judecății litigiului, care rezultă din prevederile art. 15.1 din Contractul de antrepriză încheiat între părți coroborat cu art. 90 din Regulamentul Arbitrajului Camerei Comerțului Industriei și Agricultură, în sensul că reclamanta a promovat litigiul fără să încerce soluționarea pe cale amiabilă a diferendului rezultat din executarea contractului.

Nici acest motiv de recurs nu este întemeiat. Prin art. 15.1 din Contractul de antrepriză părțile au stabilit că se vor strădui să rezolve pe cale amiabilă toate diferendele ce decurg din interpretarea și executarea contractului. Critica privind nerespectarea acestor prevederi contractuale de o parte pentru că a fost formulată pentru prima dată în fața instanței de recurs și s-ar încălca principiului „non omisso medis”. Pe de altă parte acest motiv nu este de ordine publică și prin aceasta nu se încalcă dispoziții imperative ale legii în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ. De menționat că încălcarea dispozițiilor legale sus-menționate se referă la normele de drept procedural și nu a celor de drept material așa cum recurenta a invocat în susținerea acestui motiv de recurs.

În raport de considerentele expuse, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă. Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 94.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.Z.R. SA Arad, împotriva deciziei nr. 5 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenta la 94.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimata SC E.C. SA Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 decembrie 2004.