ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1204/2020

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la 2 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtele D. S.A. și E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: (i) să dispună adaptarea contractului de credit nr. x din 14 august 2008, în sensul stabilizării cursului de schimb CHF/LEU la cursul de la data încheierii contractului, pe toată perioada contractuală; (ii) să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5.1 lit. b) din același contract și să dispună restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, iar, în subsidiar, reducerea acestui comision; (iii) să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 8.14 și art. 8.15 din același contract; (iv) să le oblige pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6878 din 13 septembrie 2016, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2016.

La termenul de la 17 noiembrie 2016, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a F. S.A.

Prin sentința civilă nr. 845 din 14 martie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtele D. S.A. și E. și i-a obligat pe reclamanți la plata către pârâta D. S.A. a cheltuielilor de judecată reduse în cuantum de 2.500 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe, A., B. și C. au declarat apel. Prin încheierea din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a suspendat judecata apelului, în temeiul art. 242 C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, A., B. și C. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel le-a pus în vedere să indice valoarea capătului de cerere având ca obiect adaptarea contractului. Or, această valoare trebuia stabilită de un specialist, prin efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv diferența dintre valoarea ratelor ce trebuie achitate în temeiul contractului de credit și valoarea pretinsă de reclamanți, prin raportare la cursul valutar de la data încheierii contractului.

Autorii recursului au subliniat că nu au cerut restituirea diferenței dintre valoarea sumelor ce trebuie achitate conform contractului și valoarea pretinsă de aceștia, ci să se dispună plata pe viitor a ratelor de credit la cursul valutar de la data încheierii contractului.

În drept, nu au fost indicate motivele de casare pe care se întemeiază calea de atac.

Intimata-reclamantă D. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, a fost respinsă excepția nulității recursului, care a fost admis în principiu, stabilindu-se termen de judecată în sedință publică la 24 martie 2020.

Prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă observă că recurenții-reclamanți nu au indicat temeiul de drept al cererii de recurs, dar din susținerile acestora referitoare la greșita aplicare a măsurii suspendării de către instanța de apel pentru nerespectarea unei obligații procedurale se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror încălcare atrage sancțiunea nulității.

În cauza de față, autorii căii de atac au invocat încălcarea dispozițiilor art. 242 C. proc. civ. care dau posibilitatea judecătorului de a suspenda judecata cauzei atunci când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății.

Criticile sunt nefondate.

Analizând încheierea atacată, Înalta Curte constată că în cuprinsul acesteia se menționează obligațiile pentru a căror nerespectare s-a dispus suspendarea judecății, și anume recurenții-reclamanți nu au indicat valoarea obiectului cererii având ca obiect adaptarea contractului, respectiv diferența între valoarea sumelor ce trebuie achitate conform contractului și valoarea pretinsă de apelanți, calcul având în vedere cursul CHF de la data încheierii contractului, deși acest lucru le-a fost pus în vedere de curtea de apel prin rezoluția de primire a dosarului din 9 mai 2018 și adus la cunoștința părților, conform dovezilor aflate la dosarul de apel.

Instanța de apel a stabilit aceste obligații în sarcina reclamanților cu respectarea prevederilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 482 din același cod, în conformitate cu care cererea de chemare în judecată va cuprinde, inter alia, valoarea obiectului cererii, după prețuirea reclamantului. În măsura în care această valoare ar fi fost contestată de partea adversă, instanța (la solicitarea reclamanților) ar fi avut la dispoziție mijloacele procedurale necesare de a determina aceste sume, inclusiv prin intermediul unei expertize contabile, cu respectarea principiului dreptului la apărare, al rolului activ și al contradictorialității.

Având în vedere că recurenții-reclamanți nu au răspuns în niciun fel solicitărilor instanței și că argumenetele indicate în recurs nu sunt de natură a dovedi încălcarea vreunei norme de procedură, Înalta Curte reține că în mod corect, instanța de apel, constatând că judecata cauzei nu poate continua din vina recurenților-reclamanți, a dispus suspendarea acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2020.