ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1013/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 82 din 16 martie 2010 Tribunalul Arad a dispus respingerea cererii de

revizuire formulată de condamnați, reținând următoarele:

Prin sentința penală

nr. 227/2007 Tribunalul Arad a pronunțat o hotărâre de condamnare la câte 10

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în

declarații, fals intelectual la legea contabilității și complicitate la

infracțiunea de evaziune și, respectiv, infracțiunea de evaziune fiscală, fals

intelectual la legea contabilității și complicitate la infracțiunea de

înșelăciune și fals intelectual la legea contabilității.

Prin decizia nr.

95/A/2008, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul inculpaților, s-a dispus

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la

art. 13 din Legea nr. 87/19494 cu aplicarea art. 13 C. pen. și condamnarea la 4

ani închisoare cu aplicarea art. 86

1

C. pen. și achitarea pentru

infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (inculpatul T.S.V.) și în baza art.

13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. inculpata D.F.C. la 4 ani

de închisoare cu aplicarea art. 86

1

C. pen., soluție rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 1846/2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Totodată, prima

instanță a constatat că revizuenții au invocat prescripția specială pentru

infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, excepție asupra căreia

s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei

hotărâri revizuenții au declarat apel motivat de faptul că în această cauză a

intervenit prescripția specială iar Curtea de Apel Timișoara prin decizia

penală nr. 121/A din 25 august 2009 a respins apelul, ca nefondat.

Și împotriva acestei

soluții revizuenții au declarat recurs.

În esență s-a susținut

că împrejurarea nouă necunoscută instanțelor, fiind data intervenirii

prescripției speciale în contextul legislativ fiscal în care s-au petrecut

faptele calculată în raport de data de 18 mai 2001, când a avut loc ultima

tranzacție și data la care era scadentă obligația de plată a impozitului 25

iulie 2001, apreciind că la data de 19 mai 2009, data pronunțării, s-au

împlinit 7 ani și 9 luni și 24 de zile, cu mult peste termenul de prescripție.

Recursul este

nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză au fost invocate

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., respectiv revizuirea se poate cere,

când „s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei”.

Raportat la speță,

corect s-a constat că prescripția specială, nu poate fi calificată ca o faptă

nouă sau împrejurare nouă, atâta timp cât a fost una din apărările

condamnatului în căile ordinare de atac și asupra căruia Înalta Curte s-a

pronunțat prin decizia nr. 1849/2009.

Ca atare, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

corect s-a respins apelul condamnatelor, Înalta Curte apreciind hotărârea

legală și temeinică și pe cale de consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul condamnatelor

revizuente.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de revizuienții T.S.V. și D.F.C. împotriva deciziei penale nr. 121/A din 25

august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții revizuienți la plata sumei

de câte 325 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 martie

2011.