ÎCCJ, Decizia nr. 208/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele: Prin încheierea nr. 131 din 7 iunie 2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenții Ș.Ș.M., F.C.N., Ș.M., F.M.D. și B.Ș.M.L., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Cluj . Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a reținut că, prin încheierea nr. 113 din 24 mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2887/2004 , a respins, ca inadmisibilă, cererea petenților menționați, privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Cluj. La data de 1 iunie 2004, Curtea de Apel a înaintat din nou aceeași cerere de recuzare, formulată de petenții menționați, având același obiect.

Față de această situație, instanța a constatat că, prin soluționarea cererii de recuzare, prin încheierea nr. 113 din 24 mai 2004, în dosarul nr. 2887/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză, există autoritate de lucru judecat, fiind contrară legii o nouă judecare a aceleași cereri. Împotriva acestei din urmă încheieri, petenții Ș.Ș.M. și B.Ș.M.L. au declarat recurs, fără a invoca nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 416 pct. 4 C. proc. pen., hotărârile primei instanțe, cu referire la hotărârile judecătorești nesupuse apelului, devin definitive la data expirării termenului de recurs.

Încheierea prin care s-a respins recuzarea, potrivit art. 52 alin. (7) C. proc. pen., este supusă numai recursului. Încheierea nr. 113 din 24 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2887/2004, nu a fost atacată cu recurs de către petenți. Ca atare, soluția de respingere a cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București, definitivă fiind, a intrat în puterea lucrului judecat. Or, între alte finalități alte autorității de lucru judecat, se înscrie și împiedicarea unei noi judecăți, asupra litigiului definitiv soluționat. Ca atare, încheierea menționată nu este supusă controlului judecătoresc, împotriva acesteia neputându-se exercita nici o cale ordinară de atac.

Așa fiind, cu atât mai mult, aceeași cerere, privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Cluj, nu poate supusă unei noi examinări în fond. Este de reținut, în acest sens, că inadmisibilitatea ca excepție procesuală semnifică, între altele, contestarea dreptului părții, cu privire la calea procesuală aleasă. În cauză, soluționându-se definitiv cererea petenților privitoare la recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Cluj, aceeași cerere nu poate fi supusă unei noi judecăți. În acest sens, urmează a se observa incidența dispozițiilor art. 166 C. proc. civ. Ca atare, respingând cererea ca inadmisibilă, motivat de existența autorității de lucru judecat, în cauză, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, cu obligarea petenților la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenții Ș.Ș.M. și B.Ș.M.L., împotriva încheierii nr. 131 din 7 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3158/2004. Obligă recurenții să plătească statului câte 1.200.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, astăzi, 24 iunie 2004, în ședință publică.