ÎCCJ, Decizia nr. 208/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar ,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 131 din 7 iunie

2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca

inadmisibilă, cererea formulată de petenții Ș.Ș.M., F.C.N., Ș.M., F.M.D. și B.Ș.M.L.,

privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Cluj

.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

judecată a reținut că, prin încheierea nr. 113 din 24 mai 2004, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2887/2004 , a respins, ca

inadmisibilă, cererea petenților menționați, privind recuzarea tuturor judecătorilor

Curții de Apel Cluj.

La data de 1 iunie 2004, Curtea de

Apel a înaintat din nou aceeași cerere de recuzare, formulată de petenții

menționați, având același obiect.

Față de această situație, instanța a

constatat că, prin soluționarea cererii de recuzare, prin încheierea nr. 113

din 24 mai 2004, în dosarul nr. 2887/2004 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în cauză, există autoritate de lucru judecat, fiind contrară legii o

nouă judecare a aceleași cereri.

Împotriva acestei din urmă încheieri,

petenții Ș.Ș.M. și B.Ș.M.L. au declarat recurs, fără a invoca nici unul din

motivele de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 416 pct. 4 C. proc.

pen., hotărârile primei instanțe, cu referire la hotărârile judecătorești

nesupuse apelului, devin definitive la data expirării termenului de recurs.

Încheierea prin care s-a respins

recuzarea, potrivit art. 52 alin. (7) C. proc. pen., este supusă numai recursului.

Încheierea nr. 113 din 24 mai 2004,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

2887/2004, nu a fost atacată cu recurs de către petenți.

Ca atare, soluția de respingere a

cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București,

definitivă fiind, a intrat în puterea lucrului judecat.

Or, între alte finalități alte

autorității de lucru judecat, se înscrie și împiedicarea unei noi judecăți, asupra

litigiului definitiv soluționat.

Ca atare, încheierea menționată nu

este supusă controlului judecătoresc, împotriva acesteia neputându-se exercita

nici o cale ordinară de atac.

Așa fiind, cu atât mai mult, aceeași

cerere, privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Cluj, nu poate

supusă unei noi examinări în fond.

Este de reținut, în acest sens, că

inadmisibilitatea ca excepție procesuală semnifică, între altele, contestarea

dreptului părții, cu privire la calea procesuală aleasă.

În cauză, soluționându-se definitiv

cererea petenților privitoare la recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel

Cluj, aceeași cerere nu poate fi supusă unei noi judecăți. În acest sens,

urmează a se observa incidența dispozițiilor art. 166 C. proc. civ.

Ca atare, respingând cererea ca

inadmisibilă, motivat de existența autorității de lucru judecat, în cauză, secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre legală,

nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, cu obligarea petenților la

plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petenții Ș.Ș.M. și B.Ș.M.L., împotriva încheierii nr. 131 din 7

iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3158/2004.

Obligă recurenții să plătească

statului câte 1.200.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în

recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, astăzi, 24 iunie 2004,

în ședință publică.