ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2178/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 215 din 28 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Buzău, a fost condamnat inculpatul D.O. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare care a fost sporită cu 6 luni închisoare, dispunându-se ca în final acesta să execute 6 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din momentul rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în cursul anului 1999, partea vătămată B.N. l-a cunoscut prin intermediul unui prieten, pe inculpatul D.O. În luna iulie 2000, partea vătămată, care la vremea respectivă era lucrător de poliție, era cercetat pentru o infracțiune de furt de produse petroliere din conducta magistrală Ploiești – Constanța. În una din zilele acelei luni, la domiciliul părții vătămate situat în comuna Gălbinași, județul Buzău, s-a prezentat inculpatul D.O. care s-a oferit să intervină în schimbul unei sume de bani, la generalul V., din cadrul Ministerului de Interne, pentru a nu fi înlăturat din poliție. Partea vătămată i-a comunicat inculpatului că nu are nevoie de ajutorul său, dar după trecerea sa în rezervă, aceasta s-a întâlnit, întâmplător, în municipiul Buzău, cu inculpatul și i-a comunicat că a fost pus în discuția consiliului de disciplină și trecut în rezervă.

Inculpatul D.O. i-a reînnoit părții vătămate oferta de a interveni în aceleași condiții la generalul V. pentru a fi reîncadrat în poliție, ofertă cu care aceasta a fost de acord. Inculpatul i-a spus părții vătămate că, în aceeași zi, se va deplasa la București, că va lua legătura cu generalul și că, în cursul zilei următoare, va veni la domiciliul său pentru a-i face cunoscut rezultatul intervenției.

În dimineața zilei următoare, D.O. s-a prezentat la domiciliul lui B.N. căruia i-a spus că generalul pretinde pentru serviciile sale, suma de 23 milioane lei și doi porci tăiați în greutate de câte 80-100 kg. În jurul orelor 14,00 – 15,00, inculpatul a revenit la domiciliul părții vătămate, de la care a primit suma de 23 milioane lei, în parte împrumutată de la B.V. - 10.500.000 lei, Z.E. – 2.000.000 lei, T.I. – 3.000.000 lei, C.N. - 1.500.000 lei și N.E. – 6.000.000 lei, iar cei doi porci au fost duși în autoturismul proprietatea acestuia.

Ulterior, partea vătămată și-a dat seama că D.O. nu îl va ajuta în rezolvarea problemei reîncadrării în muncă, motiv pentru care l-a căutat în vederea restituirii sumei de 23 milioane lei și a contravalorii celor doi porci, dar fără rezultat.

Cu prilejul ultimei discuții telefonice, inculpatul i-a spus părții vătămate să meargă la apartamentul său, unde B.N. a primit de la una din fiicele majore ale inculpatului, suma de 8.000.000 lei, refuzând însă să încheie o chitanță în acest sens.

Tribunalul a mai reținut că, în ziua de 25 iulie 2000, în jurul orelor 14,00, mama părții vătămate, S.G., a primit un telefon de la inculpat, care s-a interesat dacă fiul ei este amator să cumpere un tractor, lăsându-i cu această ocazie numărul de telefon unde putea fi găsit. Inculpatul a fost contactat telefonic de partea vătămată și au stabilit să se întâlnească în aceeași zi, în municipiul Buzău.

Partea vătămată, însoțită de sora sa V.M., au venit la locul întâlnirii, de unde au fost conduși de inculpați, la garsoniera concubinei sale, G.E., care lipsea de acasă. Inculpatul i-a spus părții vătămate că este consilier la Primăria Buzău și director sau șef de fermă la I.A.S. Cilibia, județul Buzău, că primăria are două tractoare care nu au putut fi vândute la licitație din lipsă de cumpărători și că el poate interveni la primar sau viceprimar, pentru a fi valorificate fără organizarea unei licitații.

Partea vătămată i-a spus inculpatului că înțelege să-i plătească intervenția la persoanele menționate, dar nu mai mult de 3.000.000 lei, în afara sumei de 12.000.000 lei contravaloarea celor două tractoare. După ce a purtat o discuție la telefon cu o salariată de la I.A.S., inculpatul i-a spus părții vătămate că nu o să mai cumpere tractoarele de la Primăria Buzău, ci de la I.A.S., Insula Mare a Brăilei, unde o să intervină la directoarea acestei unități.

În ziua următoare, partea vătămată a venit din nou în garsoniera unde locuia inculpatul și i-a dat acestuia 12.000.000 lei, reprezentând contravaloarea celor două tractoare și 3.000.000 lei pentru intervenția pe care urma să o facă la directoarea I.A.S. - ului.

După câteva zile, partea vătămată l-a căutat pe inculpat pentru a ridica tractoarele dar, concubina acestuia, G.E., i-a spus că D.O. nu este serios, nu vine acasă și nu știe unde lucrează. După îndelungi căutări, la telefoanele lăsate de inculpat, partea vătămată a reușit să-l găsească, ocazie cu care acesta i-a restituit în apartamentul său, 6.000.000 lei.

Instanța de fond a mai reținut că, în vara anului 1999, I.V. a fost solicitat de martora G.E., concubina inculpatului să-i repare un televizor și, în apartamentul acesteia, l-a cunoscut pe inculpat, care i-a spus că lucrează la D.G.A.I.A. Buzău și că îi poate face rost de substanțe chimice pentru combaterea dăunătorilor viței de vie și de tractoare pentru lucrări pe astfel de plantații. Peste circa 2 săptămâni, partea vătămată .V. s-a întâlnit din nou cu inculpatul în aceleași condiții și i-a spus că are nevoie de un tractor pentru lucrări în vie. Acesta l-a asigurat că îl va înscrie la licitație și i-a cerut suma de 1.000.000 lei. Peste 3-4 zile, cei doi s-au întâlnit în fața sediului D.G.A.I.A. Buzău, au urcat în autoturismul părții vătămate și s-au deplasat la domiciliul inculpatului. Partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 1.000.000 lei, iar acesta i-a promis că o va trece pe un tabel de prezentare la licitație.

Ulterior, părțile s-au mai întâlnit, iar inculpatul a primit la cererea sa, sumele de 500.000 lei și 2,4 milioane lei, pentru acoperirea prețului tractorului. După îndelungi căutări și presiuni, inculpatul i-a restituit părții vătămate, prin fiicele sale, suma de 3,4 milioane lei.

În una din zilele lunii iulie 2000, partea vătămată D.M. s-a întâlnit în Buzău, cu fratele său, conducător auto la primărie, care i-a spus că îl cunoaște pe D.O., medic veterinar la I.A.S. Cilibia, care-i poate facilita cumpărarea unui număr de 3 tractoare, prin licitație publică.

Peste câteva zile, D.M. a revenit la Buzău și fratele său i-a făcut cunoștință cu inculpatul, care i-a spus că poate cumpăra tractoare de la I.A.S. Cilibia, participând la licitația publică. Acesta a precizat că îl cunoaște pe un salariat cu numele I., de la această societate care o să-l ajute să cumpere la un preț mai bun.

În zilele următoare, cei doi s-au reîntâlnit și partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 1,5 milioane lei pentru înscrierea la licitație, precizând totodată, că tractoarele se află la arat, la I.A.S. Insula Mare a Brăilei. Părțile au mai discutat de mai multe ori, la telefon și de fiecare dată inculpatul a amânat-o pe partea vătămată.

Ultima oară, D.O. i-a spus lui D.M., telefonic, că este necesar ca pentru ziua de 15 octombrie 2000 să închirieze un autocamion și care să aducă tractorul de la Brăila și au stabilit să se întâlnească în dimineața aceleiași zile.

Inculpatul nu a mai fost găsit de partea vătămată în dimineața de 15 octombrie 2000 și nici în dimineața următoare, motiv pentru care a făcut denunț la organele de poliție.

O altă faptă reținută de prima instanță este aceea în dauna părții vătămate D.N. În luna septembrie sau octombrie 2000, acesta s-a întâlnit în municipiul Buzău cu consăteanul său P.I. care, i-a spus că îl cunoaște pe un cetățean cu numele D.O., șef la I.A.S. Cilibia, care-i poate facilita cumpărarea la licitație publică a unei mașini de îndreptat cu grosime (abricht de la unitatea menționată).

După câteva zile, P.I. însoțit de inculpat, a venit la domiciliul părții vătămate, iar acesta s-a prezentat ca fiind șef la un I.A.S. și că scoate la vânzare mașina respectivă. Partea vătămată a făcut o cerere pe care inculpatul urma să o ducă la I.A.S. și i-a spus că mașina respectivă costă 10.000.000 lei și că pentru înscrierea la licitație trebuia să-i plătească 2,6 milioane lei. Inculpatul a luat suma menționată, după care, partea vătămată nu l-a mai putut găsi.

Instanța de fond a mai reținut că, în toamna anului 2000, în domiciliul părții vătămate S.I., a venit B.G., fost primar al comunei, însoțit de D.O., care i-a cerut părții vătămate să-i confecționeze un butoi și o tocitoare a căror contravaloare a plătit-o la licitație.

Inculpatul a revenit în domiciliul părții vătămate și i-a solicitat să-i facă încă o tocitoare și cu ocazia discuțiilor purtate, S.I. i-a spus acestuia că vrea să cumpere un autoturism marca ARO, cu care să-și rezolve unele probleme personale. Inculpatul i-a spus că I.A.S. - ul la care lucrează are un astfel de autoturism de vânzare, a primit suma de 1.000.000 lei pentru a-l înscrie la licitație și apoi a dispărut.

În una din zilele toamnei anului 2000, partea vătămată I.L. s-a deplasat la domiciliul nașului său S.I., unde l-a întâlnit pe inculpatul D.O., au făcut cunoștință și și-a exprimat dorința de a cumpăra un autocamion.

Inculpatul i-a comunicat că întreprinderea la care lucrează vinde autocamioane și că-i poate facilita cumpărarea, solicitându-i suma de 5.000.000 lei pentru a-l înscrie la licitație.

Din această sumă inculpatul a primit de la partea vătămată 3.000.000 lei, iar în ziua următoare a primit diferența de 2.000.000 lei.

După o anumită perioadă de timp partea vătămată și-a dat seama că a fost excrocată de inculpat și găsindu-l pe acesta în domiciliul lui S.I., la insistențele sale, D.O. i-a restituit 3.000.000 lei. Peste circa 2 săptămâni părțile s-au întâlnit întâmplător în municipiul Buzău, iar inculpatul i-a restituit 1,5 milioane lei.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul D.O., care a susținut că faptele reținute în sarcina sa nu sunt dovedite cu probe certe de vinovăție și ca atare greșit a fost condamnat pentru acestea, iar în subsidiar, a susținut că pedepsele aplicate sunt prea aspre.

Prin decizia penală nr. 219 din 25 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și l-a obligat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru mai multe motive.

În primul motiv formulat, s-a invocat cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., susținându-se că judecarea în apel s-a făcut fără citarea legală a inculpatului, în sensul că deși la termenul de 2 aprilie 2003, s-a dispus citarea apelantului inculpat în comuna Luciu, județul Buzău și prin afișare la Consiliul Local Buzău, iar la indicare, și la locul unde era internat medical, totuși nu a mai fost citat la ultimul loc.

Critica este nefondată.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, deși apărătorul inculpatului a depus în copie mai multe acte medicale, nu a putut indica locul unde inculpatul pretindea că este internat și a solicitat amânarea cauzei pentru a face precizarea necesară.

Instanța a încuviințat cererea, dar nu s-a indicat locul internării, astfel că nu s-a putut face citarea decât la domiciliu și prin afișare la consiliul local.

Față de aceste considerente, corect instanța de apel a considerat că procedura de citare cu apelantul inculpat era legal îndeplinită și a procedat la judecarea apelului.

Nici ulterior, nu s-a făcut dovada că, la termenul de judecată a apelului, inculpatul era internat într-o unitate sanitară.

Pe de altă parte, se constată că inculpatul a fost reprezentat la judecarea apelului de către un apărător ales, iar prezența inculpatului nu era obligatorie.

Printr-un alt motiv de recurs formulat, s-a susținut că nu se poate reține infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., deoarece funcționarul față de care să se exercite influența nu a existat în realitate.

Critica, de asemenea, este nefondată.

Pentru existența acestei infracțiuni, este într-adevăr necesar, printre altele, ca influența de care se prevalează inculpatul să se refere la un funcționar, ale cărui atribuții sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretențiilor celui care solicită intervenția. Nu este necesar ca funcționarul să aibă în exclusivitate asemenea atribuții, ci este suficient să aibă sarcini de execuție în domeniul respectiv.

În speță, este îndeplinită această condiție, deoarece inculpatul s-a referit la funcționari care au existat în realitate și aveau atribuții care erau de natură să permită rezolvarea favorabilă a solicitărilor respective.

Inculpatul a criticat decizia și cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, susținând că s-a reținut greșit agravanta prevăzută la alin. (2) al art. 215 C. pen., folosirea de nume sau calități mincinoase.

S-a arătat că inculpatul s-a folosit în această infracțiune de calitatea de salariat la I.A.S. pe care o avea în realitate și nu era mincinoasă, deci nu se poate face aplicarea acestui alineat.

Or, la data faptelor de înșelăciune, inculpatul era pensionar, încât calitatea de salariat care și-o atribuia era mincinoasă.

S-a mai susținut că greșit s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu privire la infracțiunea continuată.

Din ansamblul faptelor infracționale, rezultă că atât actele de înșelăciune, cât și cele de trafic de influență săvârșite, în modalități similare, în perioada anilor 1999 - 2000, au fost săvârșite pentru fiecare infracțiune, în baza unor rezoluții delictuoase unice, astfel că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., atât la infracțiunea de înșelăciune, cât și la cea de trafic de influență.

În latura penală, inculpatul a criticat decizia și sub aspectul individualizării pedepselor, susținând că sunt exagerate în raport cu pericolul social al faptelor și cu persoana inculpatului.

Pedepsele aplicate nu sunt exagerate, fiind corespunzătoare, în raport, atât cu pericolul social ridicat al faptelor săvârșite, cât și cu persoana inculpatului, care a dovedit perseverență infracțională și a mai săvârșit infracțiuni de acest gen.

În consecință, se impune a se menține, pedepsele la cuantumul fixat, cu executarea în regim de detenție.

Sub aspectul laturii civile, s-a susținut că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.000.000 lei despăgubiri către S.G. deși această sumă nu a fost reținută ca făcând parte din obiectul infracțiunii.

Nici această critică nu este întemeiată, deoarece se constată că inculpatul a fost trimis în judecată și pentru fapta față de această parte civilă și instanțele de judecată au reținut-o în sarcina inculpatului ca infracțiune de înșelăciune, astfel că despăgubirile își au temei în fapta penală generatoare de prejudicii.

Criticile formulate fiind nefondate și cum nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursul este nefondat și urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge ca atare și, totodată, a-l obliga pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cheltuieli judiciare, către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.O. împotriva deciziei penale nr. 219 din 25 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2004.