ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5328/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5328/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 551 din 2

decembrie 2003, Tribunalul Dâmbovița a dispus achitarea inculpatului D.D.A.,

pentru tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 197 alin. (1) din același cod și pentru infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (2

1

)

lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., temeiul legal

fiind dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) din același cod.

Prin hotărâre, s-a dispus punerea de

îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare

preventivă emis sub nr. 25 din 7 februarie 2003 de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița.

Pe latură civilă, s-a respins

acțiunea civilă a părții civile D.P.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița, inculpatul a fost trimis în judecată pentru cele

două infracțiuni, reținându-se, în esență, că în seara zilei de 5 februarie

2003, în intervalul orar 20,45 – 22,45

,

el a intrat în locuința lui

D.P. și prin amenințări și constrângeri, a încercat să o determine să accepte

întreținerea de relații intime și i-a luat 1.200.000 lei, victima fiind

amenințată cu o armă albă.

Cercetarea judecătorească, în baza

probatoriului administrat, a reținut următoarele:

D.P., persoană în

vârstă și singură, a reclamat, la data de 6 februarie 2003, că în seara zilei

de 5 februarie 2003, în jurul orelor 20,30, o persoană necunoscută ce avea pe

figură un fes negru, a pătruns în camera unde ea se afla și amenințând-o cu un

cuțit, a încercat să o violeze și, neîncetat, i-a cerut bani. Femeia a mai

menționat că, de teamă, i-a dat 1.200.000 lei, dar cel care o amenința i-a mai

cerut 200.000 lei, verigheta și telefonul mobil, după aceasta, el părăsind

casa.

În declarația datată 6 februarie

2003, D.P. a menționat că în seara de 5 februarie 2003, dorind că iasă în

curte, a aprins lumina de pe hol, a descuiat ușa și când a pășit spre curte, a

fost îmbrâncită de un bărbat care purta pe figură un fes, iar la țipetele ei,

el i-a acoperit cu mâna gura, ocazie cu care a văzut că avea mănuși roșii sau

verzi. În continuare, bărbatul a târât-o în camera de dormit, a trântit-o pe

pat, i-a pus o pernă pe gură și a încercat să o violeze prin urcarea peste

trupul ei și tragerea de haine, în toate aceste momente amenințând-o cu moartea

dacă nu stă liniștită. Partea vătămată a mai declarat că în permanență s-a

luptat cu acel bărbat, s-a zbătut și l-a lovit cu picioarele, dar constatând că

nu-l poate înfrânge, a vorbit cu el pentru a-l liniști, sens în care l-a rugat

să o lase în pace pentru că este bătrână ceea ce ar trebui să-i amintească că

are și el mamă sau bunică. Totodată, ea a mai menționat că în timp ce discutau,

bărbatul i-a spus că i-a cunoscut soțul, fost director de școală pe care l-a

caracterizat ca fiind gospodar.

În aceeași declarație, D.P. a mai

menționat că a văzut în mâna bărbatului un cuțit de înjunghiat porcii, acesta

lăsându-l pe o masă atunci când a trântit-o pe pat și că, la un moment dat, a

reușit să-i tragă fesul de pe figură, bărbatul punându-și-l pe cap, așa

rămânând până a părăsit casa.

Ca semnalmente, femeia a indicat că

agresorul era înalt de circa 1,80 m, slăbuț, cu părul negru, tuns normal,

încălțat cu cizme din cauciuc, îmbrăcat cu pantaloni de culoare închisă, geacă

din fâș, de asemenea, de culoare închisă și cu un pulover cu model floral

galben pe fond maro. Ea a apreciat că vârsta bărbatului era de 30 de ani și că

dacă i-ar fi prezentat, l-ar recunoaște atât după înfățișare, cât și după voce.

Raportul de constatare medico-legală

a înscris că numita D.P. a prezentat o leziune de violență produsă prin lovire

cu sau de corp dur ce putea data din 5 februarie 2003 și care nu necesita

îngrijiri medicale. S-a mai reținut că D.P. nu prezenta leziuni specifice

faptelor legate de viața sexuală.

Procesul-verbal de cercetare la fața

locului, adresat la 6 februarie 2003, a reținut că interiorul locuinței părții

vătămate nu prezenta urme de deranj sau răvășire.

În procesul-verbal de recunoaștere

din grup, datat tot 6 februarie 2003, s-a menționat că D.P., după ce a studiat

pe rând persoanele incluse, a declarat că nu recunoaște pe nici una din ele ca

fiind cea care a agresat-o, dar a spus acest lucru după ce a ezitat asupra persoanei

de la poziția 3, aceasta fiind inculpatul.

La 30 februarie 2003, în raportul

subinspectorului S.F. care s-a deplasat la domiciliul lui D.P., s-a consemnat

că aceasta i-a declarat verbal că în seara precedentă în grupul prezentat ei

l-a recunoscut ca fiind cel care o agresase, pe D.D.A. din satul Mereni, dar nu

spusese, acest lucru, de frică.

În instanță, D.P. a declarat că

atunci când a săvârșit faptele, inculpatul era mascat, îl știa de mai mult timp

și și-a dat seama că este el atunci când încerca să o violeze.

Partea vătămată a precizat că l-a

recunoscut pe inculpat după voce și că paznicul M.I. i-a spus că făptaș este

inculpatul.

Într-o altă declarație, D.P. a

arătat că până în seara când s-au petrecut faptele, nu a stat niciodată de

vorbă cu inculpatul, iar în camera ei, el a apăsat cu degetul pe o comandă a

televizorului și a pus mâna pe o „toartă” a radioului, în acele momente

inculpatul neavând nimic pe mâini.

Martorul M.I. a

declarat că în seara zilei de 5 februarie 2003, în jurul orelor 22,45, pe

traseul ce leagă satul Mereni de satul Călugăreni, de la distanța de 30-40 m,

cu ajutorul luminii unei lanterne, l-a recunoscut pe D.D.A. „după înălțime și

îmbrăcăminte”.

În continuare, martorul a susținut

că observând că bărbatul s-a întors spre satul Călugăreni, l-a urmărit până în

dreptul locuinței lui D.P. și pentru că în acel loc era un stâlp de iluminat,

l-a văzut mai bine, moment în care, sesizând că fusese văzut, D.D.A. s-a

îndreptat spre un câmp.

În instanță, martorul a declarat că

s-a întâlnit cu D.D.A. și că de la aproximativ 40 m a îndreptat lumina

lanternei spre el, l-a urmărit și a constatat că a luat-o spre câmp, iar după

aceea, fiind chemat de D.P., după ce i s-a spus că cineva a intrat în casă

peste ea, femeia nu a amintit dacă agresorul era mascat sau că l-ar recunoaște

după voce.

Tot în instanță, același martor a

declarat că l-a văzut bine pe inculpat când acesta se afla la circa 20 m de el,

nu a stat de vorbă cu el, nu l-a strigat și că acesta se găsea „exact în fața

curții părții vătămate”.

G.C., martor, și el

paznic comunal, a declarat că pe la orele 23,35 din 5 februarie 2003 a fost

strigat de D.P. care era în compania lui M.I., a intrat în curtea acesteia și a

constatat că femeia tremura și era lovită la cotul drept. Cu aceeași ocazie,

martorul a declarat că după ce femeia i-a relatat că un necunoscut a intrat

peste ea în casă, i-a luat 1.200.000 lei și a vrut să-i ia și televizorul după

ce a încercat să o violeze, nu i-a spus numele agresorului, lucru pe care nu

l-a făcut nici M.I., el nevăzându-l pe inculpat în acea noapte nici pe lângă

locuința părții vătămate nici în altă zonă a satului.

E.A., vecinul părții

vătămate, a declarat că în seara de 5 februarie 2003 când el a intrat în casa

părții vătămate, cei doi paznici erau acolo, până în acel moment nu a auzit și

nu a văzut nimic deosebit, vecina povestindu-i că un individ care avea mănuși

în mâini și un fes tras peste ochi i-a pus mâna la gură și a trântit-o la

pământ, după care a luat-o de păr și a dus-o într-o cameră, i-a pus la gât un

cuțit și i-a cerut bani, după care a încercat să o violeze, iar ea a

„parlamentat” cu agresorul circa 2 ore. Tot acest martor a susținut că M.I. i-a

spus victimei că l-a văzut pe inculpat la aproximativ 150 m de casa ei în timp

ce se îndrepta spre locuința lui, acest fapt petrecându-se pe la orele 23,00 și

că l-a recunoscut folosindu-se de lumina lanternei. Martorul a declarat că

arătându-i o mănușă cu un singur deget, femeia l-a întrebat dacă știe a cui

este sau dacă a fost pierdută de unul din paznici, ea adăugând că cel care o

agresase i-a cerut o bicicletă cu care să ajungă în satul Slobozia.

Martorul D.I., vecin cu M.I. a

declarat că acesta din urmă i-a spus că l-a recunoscut pe inculpat, iar într-o

altă discuție, același M.I. i-a mărturisit că nu inculpatul a fost agresorul și

că nu l-a recunoscut.

Agentul șef S.I., cu ocazia

deplasării în teren la 6 februarie 2003, a inserat în procesul verbal că în

dreptul locuinței familiei D., câinele de urmărire „a pierdut urma de miros”.

Deși la urmărirea penală s-a

efectuat fotograma a 3 amprente ridicate de la locul faptei, despre acestea

organele de poliție menționând că erau apte pentru examen comparativ pe cerc de

suspecți, lucrarea nu a fost realizată.

Exercitându-și rolul activ, prima

instanță a cerut relații de la Serviciul de criminalistică din cadrul

Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, autoritate care, cu adresa nr.

21721 din 28 iulie 2003 a precizat că respectivele amprente nu au fost create

de degetele numitului D.D.A. din satul Mereni-Contești, județul Dâmbovița.

Coroborând probele

administrate, instanța a reținut că nu inculpatul D.D.A. era acea „persoană

necunoscută” care în seara zilei de 5 februarie 2003, în jurul orelor 20,40 –

20,45 a agresat-o pe D.P.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea vătămată.

Motivul de apel formulat de parchet

a vizat greșita achitare a inculpatului pentru cele două infracțiuni pentru

care fusese trimis în judecată.

Apelanta parte vătămată a criticat

sentința pentru greșita achitare a inculpatului și greșita soluționare a

laturii civile, sens în care a cerut obligarea inculpatului la plata sumei de

1.200.000 lei despăgubiri civile și a sumei de 50.000.000 lei daune morale.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 72 din 18 februarie 2004, a admis apelurile declarate, a

desființat sentința și în baza dispozițiilor art. 20 C. pen., raportat la art.

197 alin. (1) din același cod, inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare

și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. și la 7 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și

alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea

mai grea, de 7 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul a fost

obligat să plătească părții civile D.P., suma de 1.200.000 lei despăgubiri

civile și suma de 25.000.000 lei despăgubiri morale.

Instanța de apel a motivat hotărârea

pe faptul că în procesul-verbal încheiat la 6 februarie 2003 s-a reținut că

mănușile găsite pe câmp aparțin inculpatului întrucât acest lucru a fost

susținut de martorul C.N. și pe declarațiile părții vătămate.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de

casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt.

Recursul declarat de inculpat este

fondat.

Potrivit art. 62 C. pen., în vederea

aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt

obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Pe de altă parte, art. 66 din

același cod, prevede că inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa.

Alin. (2) al acestui text, prevede

că în cazul când există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are

dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

Art. 75 din același cod, prevede că

declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la

aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Din verificarea lucrărilor cauzei,

se reține că inculpatul, în mod constant, atât la urmărirea penală, cât și în

faza cercetării judecătorești, a susținut că nu este vinovat. Pentru a-și proba

modul în care și-a petrecut timpul, în seara zilei de 5 februarie 2003, în

intervalul orar în care D.P. și M.I., parte vătămată și martor, au declarat fie

că el s-ar fi aflat în casa unde ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa,

fie pe un drum în apropierea locuinței victimei, inculpatul i-a indicat pe

fratele său D.A.I. și pe mama sa, D.M., persoane cu care locuia și gospodărea.

La urmărirea penală, acestea au declarat că inculpatul și-a petrecut seara în

compania lor, noaptea nu a părăsit deloc locuința, iar în dimineața zilei de 6

februarie 2003, a fost în compania mamei și, ulterior, și a fratelui său.

D.M. a mai declarat că mănușile

prezentate de organul de poliție nu au aparținut nici unuia din fiii săi și că

a discutat cu D.P. dacă fiul său D.D.A. a fost cel care a agresat-o, D.P.

spunându-i că nu a fost el.

Referitor la declarațiile părții

vătămate, acestea, constant, au fost contradictorii mergând de la susținerea că

agresorul a fost o persoană necunoscută, pe urmă că ea, trăgându-i fesul de pe

cap, l-ar recunoaște după înfățișare și după voce și culminând cu relatarea că

îl știa pe inculpat mai demult, că și-a dat seama că este el chiar atunci când

voia să o violeze, recunoașterea făcând-o după voce.

La recunoașterea din grup, partea

vătămată a declarat că nici o persoană prezentată nu este cea care a agresat-o

ulterior, ea mărturisindu-i unei vecine, potrivit susținerii acesteia, că l-a

recunoscut pe inculpat, dar nu a spus acest lucru de teamă.

Și declarațiile martorului M.I. sunt

contradictorii și, posibil, au acest caracter și din subiectivism, odată ce

fiul său fusese indicat de inculpat ca fiind posibil suspect în cauză.

În aceste condiții, urmărirea penală

nefiind completă, recursul declarat de inculpat fiind fondat, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2, cu referire la art. 333 C. proc.

pen., dosarul se va restitui Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

În completarea urmăririi penale, pe

lângă confruntări între partea vătămată și inculpat, pe de o parte, între

acesta și martori pe de altă parte, este necesară elucidarea aspectului privind

cui aparțin mănușile găsite pe câmp, proveniența amprentelor prelevate de la

locul faptei, reconstituirea, stadiul sau rezultatul cercetărilor în cauza

comunicată de organele de poliție sub nr. 82943 din 22 octombrie 2003 privind

dosarul penal nr. 138552 din aceeași dată (adresa Inspectoratului de Poliție al

județului Dâmbovița), precum și orice alte probe apte stabilirii situației de

fapt și vinovăției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.D.A. împotriva deciziei penale nr. 72 din 18 februarie 2004 a

Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 551 din 2 decembrie 2003 a Tribunalului Dâmbovița.

În baza art. 333 C. proc. pen.,

restituie dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru

completarea urmăririi penale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 octombrie 2004.