ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 565/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 565/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 11 octombrie 2011, reclamantul M.A.L.,

în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a formulat contestație împotriva raportului

de evaluare din 19 septembrie 2011, solicitând anularea acestui raport ca fiind

nelegal și netemeinic și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul

a invocat motive de nulitate absolută a raportului, pentru nerespectarea obligației

de confidențialitate prevăzută de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, în sensul

că în calitate de subiect evaluat a aflat din presă despre procedura sa de evaluare.

Astfel, întreaga procedură

de evaluare care s-a finalizat prin întocmirea raportului contestat s-a desfășurat

cu încălcarea principiului confidențialității și a dreptului la apărare.

În acest sens, a arătat

că procesul evaluării a fost demarat în data de 16 noiembrie 2010, informația fiind

dată publicității încă din anul 2010, în timp ce reclamantul susține că a fost informat

abia în data de 3 ianuarie 2011.

Raportul a fost expediat

de către A.N.I. în data de 20 septembrie 2011, cu toate acestea, concluziile raportului

au fost date publicității încă din data de 19 septembrie 2011.

În opinia sa, în mod evident

a fost încălcat principiul confidențialității, statuat de art. 8 din Legea nr. 176/2010.

Pe de altă parte, reclamantul

a susținut că raportul este netemeinic, arătând că pârâta a reținut în mod greșit

că nu ar fi respectat regimul juridic al conflictelor de interese pentru că a propus

angajarea soției sale în funcția de expert la biroul său de parlamentar și a avizat

contractul individual de muncă încheiat între aceasta și Camera Deputaților.

Faptele reținute nu sunt

de natură să probeze un comportament care ar contraveni principiului imparțialității

sau atitudinii neutre așa cum se arată în raportul contestat. Deputatul nu este

un funcționar public, în sensul dispozițiilor Legii nr. 188/1999, drept urmare,

raportul deputat-alegător nu poate fi asimilat raportului de serviciu specific funcționarului

public, Legea nr. 161/2003 delimitând cu claritate cele două categorii de funcții.

Pârâta A.N.I. a depus

întâmpinare la data de 21 octombrie 2011, prin care a solicitat respingerea contestației

reclamantului, apreciind că susținerile formulate sunt nefondate.

Prin încheierea din data

de 8 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea

dosarului la Curtea de Apel București, având în vedere că prin încheierea nr. 4946

din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar

nr. 4756/1/2012 a fost admisă cererea de strămutare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 31 ianuarie 2013.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința nr. 1523

din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.A.L. în contradictoriu cu

pârâta A.N.I. și a anulat raportul de evaluare din 19 septembrie 2011.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin raportul de evaluare

contestat s-a apreciat că reclamantul s-a aflat în conflict de interese atunci când,

în calitate de deputat, a propus angajarea la cabinetul său a soției, avizând ulterior

contractul de muncă al acesteia, în drept, reținându-se dispozițiile art. 70, art.

71 și art. 72 din Legea nr. 161/2003.

Prima instanță a apreciat

că interpretarea art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003 trebuie să se facă prin

raportare la întreg actul normativ, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat

conflictul de interese în cazul parlamentarilor.

Sub acest aspect a constatat

că la capitolul 2, după secțiunea 1, intitulată „definiție și principii”, care cuprinde

art. 70 și art. 71, urmează mai multe secțiuni care reglementează în mod distinct

conflictul de interese pentru diverse categorii de funcționari sau demnitari. Mai

precis, secțiunea a II-a reglementează conflictul de interese în exercitarea funcției

de membru al Guvernului și a altor funcții publice de autoritate din administrația

publică centrală și locală, secțiunea a III-a reglementează conflictul de interese

privind aleșii locali, secțiunea a IV-a reglementează conflictul de interese privind

funcționarii publici. De asemenea, capitolul 4 din lege reglementează alte conflicte

de interese și incompatibilități.

Astfel, a constatat ca

art. 72 din lege nu este aplicabil parlamentarilor, întrucât se referă în mod explicit

la membrii guvernului, la secretari, subsecretari de stat și persoane asimilate

acestora, prefecți și subprefecți, iar un deputat nu se încadrează la nici una dintre

aceste categorii.

În opinia primei instanțe,

extinderea aplicabilității dispozițiilor art. 72 și urm. la deputați este nelegală

și prin prisma faptului că, în cazul în care legiuitorul ar fi dorit ca aceste dispoziții

să se aplice și la această categorie de demnitari, ar fi precizat acest lucru, așa

cum a făcut-o, de altfel, în capitolul 4 din lege, unde a extins aplicabilitatea

dispozițiilor art. 72 la alte categorii de funcționari și demnitari, din enumerarea

de la art. 99 nefăcând parte, însă, parlamentarii.

În condițiile în care

legiuitorul a înțeles să reglementeze în detaliu conflictul de interese pentru anumite

categorii de funcționari și demnitari rezultă că pentru categoriile de demnitari

și funcționari care nu au fost avute în vedere de legiuitor nu sunt aplicabile aceste

norme.

Nu există nici un temei

să se aprecieze că pentru celelalte categorii de funcționari și demnitari se aplică

prin asemănare dispozițiile art. 72 și nici că art. 70 și art. 71 sunt suficiente

pentru a întemeia răspunderea unor demnitari despre care nu fac vorbire secțiunile

subsecvente.

Prima instanță a observat

că în ceea ce privește incompatibilitatea, legiuitorul a edictat norme explicite

referitoare la parlamentari, rezultând că omisiunea din capitolul 2 referitoare

la conflictul de interese nu este una întâmplătoare și că dacă legiuitorul ar fi

dorit să reglementeze conflictul de interese și pentru parlamentari, ar fi făcut-o

în mod expres.

Calea de atac exercitată

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 1523 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinice, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă

a învederat că reclamantul a încălcat prevederile art. 70 și art. 71 din Legea

nr. 161/2003 prin propunerea de angajare a soției sale, M.E. în funcția de expert

la biroul său parlamentar și avizarea contractului individual de muncă încheiat

de aceasta cu Camera Deputaților.

Pârâta arată că reclamantul

a avut un interes personal în angajarea soției sale, care în perioada 16 martie

2010-1 ianuarie 2011 (când a încetat contractul individual de muncă), a încasat

un venit net de 5.508 RON, aspecte ce se circumscriu noțiunii de conflict de interese,

astfel cum este definită de dispozițiile Legii nr. 161/2003.

Mai arată recurenta-pârâtă

că dispozițiile Legii nr. 161/2003 ce reglementează incompatibilitățile și conflictele

de interese se aplică tuturor categoriilor de persoane care exercită o demnitate

publică sau o funcție publică, inclusiv senatorilor și deputaților.

Chiar dacă pentru parlamentari

nu există dispoziții speciale referitoare la conflictul de interese în cuprinsul

Legii nr. 161/2003 (deși aceasta cuprinde asemenea dispoziții speciale pentru membrii

Guvernului, aleșii locali și funcționarii publici), norma generală de la art. 70

este direct aplicabilă în cazul acestora ca persoane ce exercită funcții de demnitate

publică.

Relevant în acest sens

este și faptul că prin Regulamentul Senatului adoptat prin Hotărârea nr. 28/2005,

cu modificările și completările ulterioare, este reglementat conflictul de interese

în cazul senatorilor, art. 174 alin. (2) din Regulament, reluând dispozițiile

art. 70 din Legea nr. 161/2003.

de intimatul-reclamant M.A.L.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 2 decembrie 2013 intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului,

învederând că sunt nefondate criticile aduse prin calea de atac exercitată.

Arată intimatul-reclamant

că legiuitorul, în mod voit nu a reglementat conflictul de interese pentru senatori

sau deputați, excluzând această categorie de demnitari din categoria subiectului

activ al conflictului de interese reglementat în Capitolul II din Legea nr. 161/2003.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

În cauză, instanța a fost

sesizată potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea

în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., având

competența de a se pronunța asupra legalității raportului de evaluare a conflictului

de interese de natură administrativă din 19 septembrie 2011.

Deși conflictul de interese

nu este prevăzut expres în Constituție, care nu se referă la această situație, reglementându-se

doar incompatibilitățile, dispozițiile din legi și regulamente referitoare la problema

în discuție trebuie să respecte cadrul constituțional care configurează regimul

juridic al mandatului parlamentar, inclusiv sub aspectul îndatoririlor, incompatibilităților

și interdicțiilor în cazul deputaților și senatorilor.

Actele normative relevante

pentru reglementarea în cazul parlamentarilor, a conflictului de interese pentru

aspectele administrative sunt pe lângă Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea

nr. 96/2006 și regulamentele celor două camere ale Parlamentului.

Conflictul de interese

este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003 ca fiind situația în care persoana

ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de

natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor

care îi revin potrivit Constituției și a altor acte normative.

Aceeași definiție a fost

preluată în dispozițiile art. 174 alin. (3) din Regulamentul Senatului, în Secțiunea

2, Conflictul de interese, constatarea incompatibilităților și ale interdicții,

cu mențiunea că noțiunea de conflict de interese nu este reglementată expres de

Legea nr. 96/2006 în forma în vigoare la data emiterii raportului de evaluare contestat.

O definiție a conflictului

de interese pentru funcționarii publici este inclusă în art. 13 din Recomandarea

nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Astfel, se prevede: „Conflictul

de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează

sau pare că influențează îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate

și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu

pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni,

pentru persoane sau apropiații cu care funcționarul public a avut relații politice

sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul

public le are față de persoanele enumerate mai sus”.

Deși statutul constituțional

și legal al deputaților și senatorilor este diferit de statutul funcționarilor publici,

existând particularități cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut

nu poate justifica diferența de tratament juridic în raport cu celelalte categorii

de persoane care exercită o demnitate publică sau o funcție publică, pentru a se

reține că parlamentarilor nu le sunt aplicabile prevederile art. 70 din Legea

nr. 161/2003 care reglementează conflictul de interese.

În acest sens, prezintă

relevanță considerentele Deciziei nr. 81//2013, publicate în M. Of. nr. 136/14.03.2013

prin care Curtea Constituțională a soluționat obiecția de neconstituționalitate

a unor dispoziții din legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Astfel, Curtea Constituțională

a reținut că, în vederea asigurării integrității în exercitarea demnităților și

funcțiilor publice, toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 176/2010 se află în aceeași situație juridică, circumscrisă încă din titlul

reglementării, prin sintagma „funcții și demnități publice”, în considerarea căreia

le revin obligații specifice.

Or, a mai constatat instanța

constituțională, situația deputaților și a senatorilor, prevăzută la pct. 3 din

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, este aceeași cu a celorlalte categorii

de demnitari și funcționari publici cărora li se aplică actul normativ.

În raport de cele menționate,

Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile

art. 70 din Legea nr. 161/2003, reținând că acestea nu ar fi aplicabile tuturor

categoriilor de persoane care exercită demnități sau funcții publice, respectiv

deputaților și senatorilor.

Referitor la susținerea

reclamantului privind inexistența conflictului de interese în privința angajării

personalului birourilor parlamentare, situație stabilită prin hotărârea din 18 octombrie

2011 a comisiei comune speciale a celor două camere ale Parlamentului României,

Curtea apreciază că acest document nu prezintă relevanță în cauză, întrucât la data

adoptării actului, împrejurarea care determinase conflictul de interese nu mai există,

contractul de muncă al soției încetând la 1 ianuarie 2011.

Este reală susținerea

reclamantului că în materia conflictului de interese există o reglementare neunitară,

de natură să determine interpretări diferite ale textelor de lege, fiind însă atributul

legiuitorului de a realiza o sistematizare a dispozițiilor cu consecința creșterii

predictibilității legii.

Curtea reține de asemenea,

că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în definiția cuprinsă în

art. 70 din Legea nr. 161/2003 interesul personal putând fi reprezentat și de un

beneficiu patrimonial pe care o rudă sau o persoană apropiată îl obține ca urmare

a deciziei luate de persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică,

de natură a influența exercitarea cu obiectivitate a atribuțiilor.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza I C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va modifica sentința

recurată și rejudecând cauza, va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.I. împotriva sentinței nr. 1523 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea formulată de M.A.L., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2014.