Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2004
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3995/2004

HOTĂRÂRE
06.05.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3995/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 6 mai 2004 de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 127/2004, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 98/ R din 5 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, cerere formulată de reclamanții SVM A.B. SA Galați, M.M. și M.A., a fost dispusă amânarea cauzei pentru termenul din 18 mai 2004, termen cunoscut de revizuienta SVM A.B. SA Galați și de intimata B.R.D., sucursala Galați, urmând a se cita prin agent procedural, revizuienții M.M.

și M.A., cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 105.463.847 lei, pentru fond și 52.714.000 lei, pentru recurs și câte 50.000 lei timbru judiciar pentru fond și recurs, respectiv diferențele în urma scăderii timbrului judiciar achitat. Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ a apreciat că se impune plata taxei judiciare de timbru la valoare, conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997, raportat și la precizările scrise depuse de revizuientul M.M., în sensul că pretențiile la primul capăt de cerere sunt în sumă de 7.766.847.000 lei, pentru al doilea capăt de cerere, privind daunele cominatorii calculate la zi, sunt de 743.333 euro, respectiv 28.160.000.000 lei, iar daunele morale calculate la zi sunt în valoare de 12.108.000.000 lei.

S-a menționat de asemenea că, potrivit art. 15 lit. f) din Legea nr. 146/1997, daunele morale sunt scutite de taxă judiciară de timbru. Împotriva încheierii pronunțată în ședința publică din 6 mai 2004, de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, au declarat recurs SVM A.B. SA Galați, M.M. și M.A., care au criticat această hotărâre judecătorească, în esență, sub aspectul că în mod greșit s-a dispus obligarea acestora la plata taxei de timbru în funcție de cuantumul pretențiilor, deoarece obiectul cauzei supus judecății îl reprezintă obligația de a face, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, iar compunerea completului de judecată nu a fost alcătuită potrivit legii, fiind invocate ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 1, 8 și 10 C. proc.

civ., cu aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs de recurenții reclamanți SVM A.B. SA Galați, M.M. și M.A., urmează a respinge ca inadmisibil recursul pentru următoarele considerente: De necontestat că prin încheierea pronunțată în ședința publică din 6 mai 2004, instanța a pus în discuția părților, aspecte juridice determinate de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, raportat la valoarea obiectului dedus judecății. În acest context, va fi dată o eficiență juridică maximă dispozițiilor imperative cuprinse, în conținutul art. 238 C. proc. civ., conform cărora încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul.

Astfel, toate argumentele invocate în cererea de recurs, în baza cărora se face referință la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, nu pot fi analizate decât odată cu atacarea fondului cauzei. Aceste rațiuni juridice, fac ca toate criticile formulate de recurenți să fie neîntemeiate, urmând a respinge ca inadmisibil recursul promovat de reclamanții SVM A.B. SA cu sediul în Galați, M.M. și M.A. domiciliați în Galați, împotriva încheierii pronunțată în ședința publică din 6 mai 2004 de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenții SVM A.B. SA Galați, M.M. și M.A., împotriva încheierii din ședința din 6 mai 2004, dosar 127/2004 ale Curții de Apel Galați, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4415/2005
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3995 din 22 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de S.V.M. A.B.
ÎCCJ 2004-04-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1395/2004
. Totodată, instanța de apel constată în mod corect, că potrivit calculului refăcut de către reclamantă în funcție de taxa scontului B.N.R. pentru perioada în litigiu, daunele-interese moratorii sunt de 172.707.033 lei, sumă la care pârâta
ÎCCJ 2003-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2755/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin decizia nr. 292/ A din 23 martie 2000, Curtea de Apel Galați, secția comercială, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta SC C.P. SRL
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 474/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „P.C.” SA Roata împotriva deciziei nr.406 din 16 mai 2001 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedu
ÎCCJ 2004-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1117/2004
2002, F.M. a chemat în judecată Procurorul general al României, pentru a fi obligat la plata de daune morale în sumă de 1.200.000 lei pentru întârzierea în executare a deciziei irevocabile nr. 31 din 2 februarie 1998. Curtea de Apel Galați,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă