ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2016

HOTĂRÂRE
19.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal se află contestația în anulare formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F., G., H. și Sindicatul Revoluționarilor din România - decembrie 1989 - prin I. - Președintele Sindicatului Revoluționarilor din România - decembrie 1989 - Filiala Argeș, împotriva Deciziei nr. 1810/R-cont din 02.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/46/2013**, în contradictoriu cu intimații I. - Președintele Sindicatului Revoluționarilor din România - decembrie 1989 - Filiala Argeș, J., SSPR - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945 - 1989 și CPRD - Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989.

Prin încheierea de ședință din data de 25.02.2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de Sindicatul Revoluționarilor din România - decembrie 1989 în interesul contestatorilor, față de dispozițiile art. 63 C. proc. civ. și față de calitatea intervenientului, ce este parte în proces; în condițiile în care cererea de intervenție accesorie poate fi formulată exclusiv de către terți.

Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs Sindicatul Revoluționarilor din România decembrie 1989, prin reprezentantul său, I., ce deține funcția de Președinte al Filialei Argeș, invocând dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "cererea de intervenție accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac".

Apreciază astfel recurentul, ca fiind admisibilă în principiu cererea de intervenție formulată, în interesul contestatorilor, care, fiind membri ai Sindicatului Revoluționarilor din România decembrie 1989 generează un interes din partea acestuia în sprijinirea membrilor săi, în demersurile pe care le întreprind pentru recuperarea unor drepturi.

Solicită astfel admiterea recursului și implicit admiterea cererii de intervenție accesorie, astfel cum a fost formulată.

Apărările intimaților

Intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului ce face obiectul litigiului.

Înalta Curte, examinând Încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu obiectul cauzei, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel cum se poate constata, recursul de față privește soluția dată de Curtea de Apel Pitești la cererea de intervenție accesorie formulată de Sindicatul Revoluționarilor din România - decembrie 1989 în interesul contestatorilor, recurs supus analizei instanței de control, conform dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte constată de asemenea că recurentul din prezenta cauză, care, în cadrul contestației în anulare, a avut calitate de petent, cu cerere de intervenție accesorie, are în același timp și calitatea de contestator, deci parte în litigiul având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 1810/R - cont din 02.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2013**.

De altfel, Înalta Curte, studiind actele și lucrările dosarului, constată că această calitate de contestator, deținută de Sindicatul Revoluționarilor din România - decembrie 1989, este dobândită urmare a admiterii unei alte cereri de intervenție accesorie formulată de acesta în favoarea contestatorilor - persoane fizice din dosarul de față, prin Sentința civilă nr. 299/2015 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosarul nr. x/46/2013*, atacată cu recurs; soluționat de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 1810/R - cont la data de 02.11.2015, în sensul admiterii recursului formulat de pârâtul SSPR - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, împotriva Sentinței nr. 299/13.03.2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/46/2013** în contradictoriu cu intimații CPRD - Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989, I. - Președintele Sindicatului Revoluționarilor din România - decembrie 1989 - Filiala Argeș, A., B., C., D., E., J., F., G., H. și cu intervenientul Sindicatul Revoluționarilor din România decembrie 1989, casării sentinței atacate și respingerii cererii principale și a cererii de intervenție.

Împotriva acestei soluții, definitive, inclusiv intervenientul Sindicatul Revoluționarilor din România decembrie 1989 a exercitat calea extraordinară de atac a contestației în anulare, preluând astfel calitatea de contestator, parte deja în proces, astfel cum a constatat, de altfel și Curtea de Apel Pitești, care în mod temeinic și legal, a respins noua cerere de intervenție, ca fiind inadmisibilă, în condițiile în care Sindicatul Revoluționarilor din România decembrie 1989 este parte în judecată.

Înalta Curte apreciază că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, implicit cu admiterea în principiu a cererii de intervenție, în mod judicios a constatat că cererea de intervenție accesorie poate fi formulată exclusiv de către terți, ori, în cazul de față Sindicatul Revoluționarilor din România decembrie 1989 este parte, având calitatea de contestator.

Astfel se poate deduce și din cuprinsul dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "După ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției (...).", respectiv a dispozițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora "intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Intervenția voluntară accesorie reprezintă în esență cererea prin care un terț ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfășurare, pentru a sprijini apărarea uneia dintre părți.

Cum în cadrul contestației în anulare, petentul Sindicatul Revoluționarilor din România decembrie 1989, cu cerere de intervenție accesorie, are și calitatea de contestator, raportat la situația de fapt mai sus menționată, și la dispozițiile legale evocate anterior, Înalta Curte constată că soluția dată de Curtea de Apel Pitești, în sensul respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de Sindicatul Revoluționarilor din România decembrie 1989, ce are totodată și calitatea de contestator, ca fiind inadmisibilă, este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul formulat de recurentul-contestator-petent, cu cerere de intervenție accesorie Sindicatul Revoluționarilor din România - decembrie 1989, ca nefondat, menținând Încheierea atacată, ca legală și temeinică.

Soluția instanței de recurs

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a încheierii de ședință pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 februarie 2016.

Respinge recursul declarat de Sindicatul Revoluționarilor din România - decembrie 1989 prin Președintele Filialei Argeș - I. împotriva încheierii din 25 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2018
Decizia nr. 200/2018 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Contestația în anulare Prin contestația în anulare înregistrată la data de 29 decembrie 2015, adresată Curții de Apel Pitești, sec
ÎCCJ 2021-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2287/2021
Ședința publică din data de 8 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș da
ÎCCJ 2018-06-25
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 146/2018
Asupra admisibilității în principiu a căii de atac exercitate; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Apelul declarat de apel A. - președintele Sindicatului Revoluționarilor din România - decembr
ÎCCJ 2012-10-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2012
venient la ultimul termen de judecată nu dovedesc faptul că P.V. a fost împuternicit să declare recurs și în numele reclamanților - membrii de sindicat, aceștia având, prin urmare, calitatea de intimați în cadrul prezentului recurs. În conc
ÎCCJ 2021-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5929/2021
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de
Sursă