ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5248/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2177 din 16 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 10047/2002 a fost condamnat inculpatul C.V.L. la un an închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 174/1998 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr. 915 din 25 noiembrie 1998 a Tribunalului Cluj, pe care a alătura-o pedepsei din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute, în total, 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a menținut măsura arestării preventive și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 10 aprilie 2002. S-a luat act că partea vătămată S.C. E.C. SA Ploiești nu s-a constituit parte civilă, deoarece și-a recuperat prejudiciul. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, în fapt, că la 26 iunie 2001, inculpatul C.V.L. a emis către S.C. E.C. SA Ploiești o filă cec barat, seria B.M. 300 nr. 00327186 pentru suma de 340.000.000 lei, în vederea achitării contravalorii unor produse petroliere achiziționate de la aceasta, care a fost însă respinsă la plată din lipsă de disponibil în cont. Tribunalul Prahova, prin decizia penală nr. 1473 din 25 noiembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 11.943/2002, a admis apelul declarat de inculpat și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., a dispus achitarea acestuia pentru fapta dedusă judecății și punerea sa în libertate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că inculpatul nu a urmărit prin activitatea desfășurată, inducerea în eroare a părții vătămate în scopul de a obține un folos material injust și de a-i produce o pagubă. Astfel, contravaloarea produselor petroliere achiziționate le-a achitat cu ordin de plată și în numerar, societatea a intrat în blocaj financiar, deoarece nu i-au fost achitate sumele datorate de proprii clienți, iar ulterior a comunicat părții civile că se află în interdicție bancară și nu poate plăti cu file cec. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr. 729 din 27 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1763/2003, a respins, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că tribunalul a făcut o analiză completă și complexă a probelor dosarului atunci când a ajuns la concluzia că în cauza de față nu este vorba de o infracțiune de înșelăciune pentru care a fost condamnat de prima instanță, deoarece din modul cum s-au derulat faptele rezultă clar că între părți a fost o înțelegere atunci când au încheiat contracte de livrare de produse petroliere, cu privire la plata prețului care s-a făcut, în parte, în mai multe modalități, iar pentru o diferență de 340.000.000 lei, inculpatul i-a lăsat reprezentantului societății o filă cec în alb drept garanție, făcând chiar această mențiune pe această filă cec și s-a înțeles să nu fie băgată la plată decât în momentul în care inculpatul va anunța că are provizia necesară în cont.

În aceste împrejurări, în care a avut loc tranzacția este evident că părțile au cunoscut situația financiară și că nu este vorba de nici o inducere în eroare sau manoperă dolozivă folosită de inculpat pentru încheierea convenției cu partea civilă. De altfel, instanța de apel în decizia de casare a sentinței instanței de fond și achitarea inculpatului a făcut o demonstrație amplă asupra teoriilor ce există în legătură cu elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ajungând la concluzia, pe baza faptelor ce s-au derulat, că între inculpat și partea civilă a existat o deplină înțelegere cu privire la modalitatea de plată și numai împrejurarea că o parte din debitorii inculpatului au întârziat să-i vireze în cont o serie de datorii a făcut ca partea civilă să nu mai aștepte și să introducă la plată acea filă cec în alb, deși știa că nu are provizia necesară în cont, inculpatul comunicându-i acest lucru.

Curtea de apel a considerat să soluția de achitare pronunțată de instanța de apel este corectă, apreciind că decizia este legală și temeinică sub toate aspectele. În baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 2177 din 16 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, deciziei penale nr. 1473 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova și deciziei penale nr. 729 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești privind pe inculpatul C.V.L., pentru greșita încadrare juridică în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., în loc de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În motivarea recursului în anulare, s-a arătat conținutul dispozițiilor art. 215 alin. (4) C. pen. și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 modificată prin Legea nr. 83/1994. Analizând comparativ cele două incriminări se constată că elementele materiale ale celor două infracțiuni sunt identice. Ceea ce le deosebește este doar faptul că, pentru existența infracțiunii de înșelăciune prin cecuri se cere ca acțiunile constitutive ale elementului material să fie săvârșite în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos injust și ca, prin săvârșirea lor, să se creeze o pagubă beneficiarului cecului. În schimb, prin infracțiunea de emitere de cecuri fără acoperire sancționată prin Legea nr. 59/1934, nimic nu-l scuză pe posesorul cecului de a fi emis o filă ignorând natura juridică a cecului, acela de instrument de plată și nu mijloc de garantare a obligațiilor comerciale.

În contextul cauzei, s-a arătat că la 24 aprilie 2001, firma S.C. A.C. S.R.L. Aiud, al cărei administrator era inculpatul s-a aprovizionat de la S.C. E.C. S.A. cu 27.350 l motorină în valoare de 300.191.513 lei. În această împrejurare, potrivit declarațiilor martorului S.D., inculpatul i-a remis fila cec seria B.M. 300 nr. 00027185 în alb, pe care i-a solicitat să nu o introducă la plată, angajându-se ca în termen de maxim 15 zile să îi achite contravaloarea mărfii cu ordin de plată. La 15 mai 2001, partea civilă a efectuat o nouă livrare către firma inculpatului și anume de 24.500 l motorină, în valoare de 275.592.314 lei. În intervalul 5 mai - 26 iunie 2001, S.C. A.C. S.R.L. a efectuat mai multe plăți în numele inculpatului către partea civilă, iar la 21 mai 2001, firma S.C.

A. S.R.L. Alba a mai efectuat o plată în valoare de 79.997.850 lei către partea civilă. Ulterior pentru diferența neachitată, inculpatul a emis fila cec seria 300 nr. 00327186 din 26 iunie 2001 pentru suma de 340.000.000 lei. Cu privire la contextul în care inculpatul a emis această filă cec pentru care a fost trimis în judecată, martorul S.C.G. care, la rândul său, a remis-o părții civile a relatat că în momentul în care a înmânat instrumentul de plată, inculpatul C.V.L. a precizat că în zilele imediat următoare va încasa niște bani de la beneficiarii săi și că își va achita imediat datoria. Se apreciază că în mod corect instanțele de control judiciar au reținut că partea civilă a livrat mărfurile în 24 aprilie și 15 mai, nefiind cu nimic indusă în eroare de către inculpat, iar fila cec a fost emisă, fără a avea provizia necesară, ulterior, respectiv la 26 iunie 2001, când beneficiarul plății a luat la cunoștință că S.C.

A.C. S.R.L. nu avea disponibil necesar decontării. Totuși, prin emiterea filei cec fără a avea disponibil la tras în acel moment, inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. În consecință, se consideră că, în baza art. 334 C. proc. pen., se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în formă calificată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., în infracțiunea de falsificare a unui cec, prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și aplicarea unei pedepse în limitele acestui text de lege sancționator. Astfel, pentru acest motiv, se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei, în limitele arătate.

În concluziile scrise depuse la dosar, avocatul intimatului inculpat a arătat că este riguroasă susținerea din motivarea recursului în anulare că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, însă inculpatul nu a comis nici o altă faptă penală, deci nici infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice. Se arată că rezultă din declarațiile inculpatului, cum acesta a fost invitat de martorul S.D. să se întâlnească la data de 26 iunie 2001 la Restaurantul P. Băicoi Prahova, a fost înjurat și amenințat cu bătaia pentru neplata datoriei restante către societatea al cărei patron era S.D., spunându-i-se că vor merge să vadă o pompă ce aparține martorului S.D.

De asemenea, din aceleași declarații ale inculpatului rezultă modul cum a fost condus, respectiv urcat în una din mașinile grupului și dus nu pentru a vedea pompa și la domiciliul martorului S.C. unde din nou a fost amenințat, i-a fost răsturnat diplomatul și găsindu-i-se între alte acte fila cec în discuția, martorul l-a forțat să o completeze cu o altă dată ulterioară, iar în condițiile refuzului, spunându-le că se află în insolvență bancară datorită blocajului financiar. De altfel, S.D. a refuzat să se prezinte la instanța de judecată. În consecință recursul în anulare este nefondat, solicitând respingerea acestuia.

Totodată a fost depusă la dosar, de către avocatul intimatului inculpat, fotocopia unei note a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de analiză, studii, resurse umane și perfecționare profesională către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova referitoare la aplicabilitatea incriminărilor din Legea nr. 59/1934 în care sunt arătate opinii referitoare la prevederile art. 84 alin. (1) pct. 1, 3 și 4 din legea menționată, aceste texte incriminând fapte specifice care nu au mai fost reglementate în alte acte normative. Se menționează și conținutul incriminărilor din art. 84 din Legea nr. 59/1934, arătându-se că textul art. 84 alin. (1) face precizarea că faptele incriminate au un caracter subsidiar, fiind deci aplicabile în lipsa unei incriminări mai severe.

Concluziile orale ale părților asupra recursului în anulare declarat au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii. Examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare ca fiind nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.

În dispozițiile alin. (4) al art. 215 C. pen., legiuitorul a incriminat o formă calificată de înșelăciune, respectiv emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în total sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2). Conform art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 se va pedepsi cu amendă și închisoare de la 6 luni până la un an, oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel în total sau în parte de disponibilul avut.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanțele de control judiciar au evaluat materialul probator administrat, considerând temeinic motivat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.V.L. Astfel, în mod corect s-a considerat că nici sub aspect obiectiv și nici subiectiv nu a fost realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, deoarece între părți a existat o înțelegere la încheierea de contracte de livrare de produse petroliere în ceea ce privește plata prețului, care s-a făcut în mai multe modalități de plată, respectiv prin ordin de plată și numerar, partea civilă fiind înștiințată de inculpat că se află în interdicție bancară și nu poate plăti cu filă cec.

Mai mult, inculpatul a declarat constant că restanța de 340.000.000 lei nu a achitat-o părții civile, deoarece intrase în blocaj financiar, ca urmare a faptului că debitorii săi nu i-au achitat contravaloarea mărfurilor livrate, formulând acțiuni civile și penale. Inculpatul a emis fila cec în alb cu nr. BM.300 seria 00327185 drept garanție că va efectua plata restantă, aceasta neputând fi introdusă la plată ca urmare a consemnării mențiunii „se lasă garanție” și care de altfel nu cuprinde nici toate elementele formale cerute de dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 59/1934, nefiind completate ordinul de plată, data și suma ce urma să fie plătită. Ulterior inculpatul la data de 26 iunie 2001 a emis fila cec BM.

300 seria 00327186 pentru suma de 340.000.000 lei, cu toate elementele necesare, care a fost refuzată la plată, ca urmare a lipsei disponibilului în cont, emiterea acesteia având loc, în contextul unor discuții la care au participat S.C. și alte persoane, fiind presat să recurgă la această modalitate, așa cum rezultă în mod constant din declarațiile date atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești. Așadar, inculpatul C.V.L. nu a avut intenția de inducere în eroare și nici de a produce vreun prejudiciu părții civile S.D., deoarece potrivit probelor administrate, contravaloarea produselor petroliere achiziționate a fost achitată în mai multe rânduri de către inculpat prin ordin de plată și numerar, ulterior acesta comunicând părții civile că se află în interdicție bancară și nu poate plăti cu file cec, datorită blocajului financiar, fiind cunoscută situația financiară a inculpatului.

Prin lipsa intenției de inducere în eroare și nici producerea a vreunui prejudiciu, cerințe esențiale pentru existența infracțiunii de înșelăciune, în varianta simplă, se exclude existența infracțiunii de înșelăciune în formele agravate, în cauză, nefiind folosită nici o manoperă dolozivă la încheierea convenției cu partea civilă. Înalta Curte consideră că în mod corect nu a putut fi reținută în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ca normă de incriminare primară, susceptibilă de a atrage un tratament sancționator mai sever pentru inculpat. Totodată nu se poate avea în vedere nici solicitarea schimbării de încadrare juridică în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 ca normă specială subsidiară, deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Potrivit normei de incriminare specială nu se condiționează existența infracțiunii de producerea vreunui rezultat, fiind suficientă doar emiterea unui cec de către o persoană care nu are disponibilul necesar în cont, indiferent dacă prin aceasta se produce sau nu o pagubă în patrimoniul beneficiarului. Așa cum rezultă, însă, din probele administrate, inculpatul C.V.L. a emis fila cec la data de 26 iunie 2001, pentru diferența de 340.000.000 lei, care a fost refuzată la plată pentru lipsa disponibilului din cont, dar emiterea acesteia a avut loc ca urmare a unei presiuni, exercitate asupra sa, cum s-a făcut mai sus referire, lipsind intenția în săvârșirea infracțiunii, ceea ce nu poate conduce la reținerea incriminării speciale în sarcina inculpatului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 414 1 , cu referire la art. 385 9 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2177 din 16 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, deciziei penale nr. 1473 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova și deciziei penale nr. 729 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul C.V.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2177 din 16 septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, deciziei penale nr. 1473 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova și deciziei penale nr. 729 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul C.V.L. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2004.