ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5248/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5248/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2177 din 16

septembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 10047/2002 a

fost condamnat inculpatul C.V.L. la un an închisoare, pentru infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4), cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr.

137/1997 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 174/1998 a Judecătoriei Turda, definitivă

prin decizia penală nr. 915 din 25 noiembrie 1998 a Tribunalului Cluj, pe care

a alătura-o pedepsei din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute, în

total, 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a menținut măsura arestării

preventive și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 10

aprilie 2002.

S-a luat act că partea vătămată S.C.

E.C. SA Ploiești nu s-a constituit parte civilă, deoarece și-a recuperat

prejudiciul.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, în fapt, că la 26 iunie 2001, inculpatul

C.V.L. a emis către S.C. E.C. SA Ploiești o filă cec barat, seria B.M. 300 nr.

00327186 pentru suma de 340.000.000 lei, în vederea achitării contravalorii

unor produse petroliere achiziționate de la aceasta, care a fost însă respinsă

la plată din lipsă de disponibil în cont.

Tribunalul Prahova, prin decizia

penală nr. 1473 din 25 noiembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 11.943/2002, a

admis apelul declarat de inculpat și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia pentru

fapta dedusă judecății și punerea sa în libertate.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a apreciat că inculpatul nu a urmărit prin activitatea desfășurată,

inducerea în eroare a părții vătămate în scopul de a obține un folos material

injust și de a-i produce o pagubă.

Astfel, contravaloarea produselor

petroliere achiziționate le-a achitat cu ordin de plată și în numerar,

societatea a intrat în blocaj financiar, deoarece nu i-au fost achitate sumele

datorate de proprii clienți, iar ulterior a comunicat părții civile că se află

în interdicție bancară și nu poate plăti cu file cec.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar Curtea de Apel Ploiești

prin decizia penală nr. 729 din 27 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr.

1763/2003, a respins, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că tribunalul a făcut o analiză completă și complexă a probelor

dosarului atunci când a ajuns la concluzia că în cauza de față nu este vorba de

o infracțiune de înșelăciune pentru care a fost condamnat de prima instanță,

deoarece din modul cum s-au derulat faptele rezultă clar că între părți a fost

o înțelegere atunci când au încheiat contracte de livrare de produse

petroliere, cu privire la plata prețului care s-a făcut, în parte, în mai multe

modalități, iar pentru o diferență de 340.000.000 lei, inculpatul i-a lăsat

reprezentantului societății o filă cec în alb drept garanție, făcând chiar

această mențiune pe această filă cec și s-a înțeles să nu fie băgată la plată

decât în momentul în care inculpatul va anunța că are provizia necesară în

cont.

În aceste împrejurări, în care a

avut loc tranzacția este evident că părțile au cunoscut situația financiară și

că nu este vorba de nici o inducere în eroare sau manoperă dolozivă folosită de

inculpat pentru încheierea convenției cu partea civilă.

De altfel, instanța de apel în

decizia de casare a sentinței instanței de fond și achitarea inculpatului a

făcut o demonstrație amplă asupra teoriilor ce există în legătură cu elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ajungând la concluzia, pe baza

faptelor ce s-au derulat, că între inculpat și partea civilă a existat o

deplină înțelegere cu privire la modalitatea de plată și numai împrejurarea că

o parte din debitorii inculpatului au întârziat să-i vireze în cont o serie de

datorii a făcut ca partea civilă să nu mai aștepte și să introducă la plată

acea filă cec în alb, deși știa că nu are provizia necesară în cont, inculpatul

comunicându-i acest lucru.

Curtea de apel a considerat să

soluția de achitare pronunțată de instanța de apel este corectă, apreciind că

decizia este legală și temeinică sub toate aspectele.

În baza art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 7 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva sentinței penale nr. 2177 din 16 septembrie 2002 a Judecătoriei

Ploiești, deciziei penale nr. 1473 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova

și deciziei penale nr. 729 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești privind

pe inculpatul C.V.L., pentru greșita încadrare juridică în art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (4) C. pen., în loc de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

59/1934.

În motivarea recursului în anulare,

s-a arătat conținutul dispozițiilor art. 215 alin. (4) C. pen. și art. 84 pct.

2 din Legea nr. 59/1934 modificată prin Legea nr. 83/1994. Analizând comparativ

cele două incriminări se constată că elementele materiale ale celor două

infracțiuni sunt identice. Ceea ce le deosebește este doar faptul că, pentru

existența infracțiunii de înșelăciune prin cecuri se cere ca acțiunile

constitutive ale elementului material să fie săvârșite în scopul de a obține,

pentru sine sau pentru altul, un folos injust și ca, prin săvârșirea lor, să se

creeze o pagubă beneficiarului cecului.

În schimb, prin infracțiunea de

emitere de cecuri fără acoperire sancționată prin Legea nr. 59/1934, nimic nu-l

scuză pe posesorul cecului de a fi emis o filă ignorând natura juridică a

cecului, acela de instrument de plată și nu mijloc de garantare a obligațiilor

comerciale.

În contextul cauzei, s-a arătat că

la 24 aprilie 2001, firma S.C. A.C. S.R.L. Aiud, al cărei administrator era

inculpatul s-a aprovizionat de la S.C. E.C. S.A. cu 27.350 l motorină în

valoare de 300.191.513 lei. În această împrejurare, potrivit declarațiilor

martorului S.D., inculpatul i-a remis fila cec seria B.M. 300 nr. 00027185 în

alb, pe care i-a solicitat să nu o introducă la plată, angajându-se ca în

termen de maxim 15 zile să îi achite contravaloarea mărfii cu ordin de plată.

La 15 mai 2001, partea civilă a efectuat o nouă livrare către firma

inculpatului și anume de 24.500 l motorină, în valoare de 275.592.314 lei. În

intervalul 5 mai - 26 iunie 2001, S.C. A.C. S.R.L. a efectuat mai multe plăți

în numele inculpatului către partea civilă, iar la 21 mai 2001, firma S.C. A.

S.R.L. Alba a mai efectuat o plată în valoare de 79.997.850 lei către partea

civilă. Ulterior pentru diferența neachitată, inculpatul a emis fila cec seria

300 nr. 00327186 din 26 iunie 2001 pentru suma de 340.000.000 lei.

Cu privire la contextul în care

inculpatul a emis această filă cec pentru care a fost trimis în judecată,

martorul S.C.G. care, la rândul său, a remis-o părții civile a relatat că în

momentul în care a înmânat instrumentul de plată, inculpatul C.V.L. a precizat

că în zilele imediat următoare va încasa niște bani de la beneficiarii săi și

că își va achita imediat datoria.

Se apreciază că în mod corect

instanțele de control judiciar au reținut că partea civilă a livrat mărfurile

în 24 aprilie și 15 mai, nefiind cu nimic indusă în eroare de către inculpat,

iar fila cec a fost emisă, fără a avea provizia necesară, ulterior, respectiv

la 26 iunie 2001, când beneficiarul plății a luat la cunoștință că S.C. A.C.

S.R.L. nu avea disponibil necesar decontării.

Totuși, prin emiterea filei cec fără

a avea disponibil la tras în acel moment, inculpatul a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În consecință, se consideră că, în

baza art. 334 C. proc. pen., se impune schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de înșelăciune în formă calificată, prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (4) C. pen., în infracțiunea de falsificare a unui cec,

prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și aplicarea unei

pedepse în limitele acestui text de lege sancționator.

Astfel, pentru acest motiv, se

solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea

cauzei, în limitele arătate.

În concluziile scrise depuse la

dosar, avocatul intimatului inculpat a arătat că este riguroasă susținerea din

motivarea recursului în anulare că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de

înșelăciune, însă inculpatul nu a comis nici o altă faptă penală, deci nici

infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 în care s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice. Se arată că rezultă din declarațiile inculpatului,

cum acesta a fost invitat de martorul S.D. să se întâlnească la data de 26

iunie 2001 la Restaurantul P. Băicoi Prahova, a fost înjurat și amenințat cu

bătaia pentru neplata datoriei restante către societatea al cărei patron era

S.D., spunându-i-se că vor merge să vadă o pompă ce aparține martorului S.D. De

asemenea, din aceleași declarații ale inculpatului rezultă modul cum a fost

condus, respectiv urcat în una din mașinile grupului și dus nu pentru a vedea

pompa și la domiciliul martorului S.C. unde din nou a fost amenințat, i-a fost

răsturnat diplomatul și găsindu-i-se între alte acte fila cec în discuția,

martorul l-a forțat să o completeze cu o altă dată ulterioară, iar în

condițiile refuzului, spunându-le că se află în insolvență bancară datorită

blocajului financiar. De altfel, S.D. a refuzat să se prezinte la instanța de

judecată. În consecință recursul în anulare este nefondat, solicitând

respingerea acestuia.

Totodată a fost depusă la dosar, de

către avocatul intimatului inculpat, fotocopia unei note a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de analiză, studii, resurse

umane și perfecționare profesională către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova referitoare la aplicabilitatea incriminărilor din Legea nr. 59/1934 în

care sunt arătate opinii referitoare la prevederile art. 84 alin. (1) pct. 1, 3

și 4 din legea menționată, aceste texte incriminând fapte specifice care nu au

mai fost reglementate în alte acte normative.

Se menționează și conținutul

incriminărilor din art. 84 din Legea nr. 59/1934, arătându-se că textul art. 84

alin. (1) face precizarea că faptele incriminate au un caracter subsidiar,

fiind deci aplicabile în lipsa unei incriminări mai severe.

Concluziile orale ale părților

asupra recursului în anulare declarat au fost consemnate în detaliu în

practicaua prezentei decizii.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazul de recurs în anulare invocat, Înalta Curte constată, în baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare ca fiind

nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.

În dispozițiile alin. (4) al art.

215 C. pen., legiuitorul a incriminat o formă calificată de înșelăciune,

respectiv emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane

știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară,

precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în total sau în parte,

ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de

prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă

posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).

Conform art. 84 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 59/1934 se va pedepsi cu amendă și închisoare de la 6 luni până la un

an, oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce

a tras cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare,

dispune altfel în total sau în parte de disponibilul avut.

Înalta Curte consideră că în mod

corect instanțele de control judiciar au evaluat materialul probator

administrat, considerând temeinic motivat că în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul C.V.L.

Astfel, în mod corect s-a considerat

că nici sub aspect obiectiv și nici subiectiv nu a fost realizat conținutul

constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, deoarece între părți a existat o

înțelegere la încheierea de contracte de livrare de produse petroliere în ceea

ce privește plata prețului, care s-a făcut în mai multe modalități de plată,

respectiv prin ordin de plată și numerar, partea civilă fiind înștiințată de

inculpat că se află în interdicție bancară și nu poate plăti cu filă cec.

Mai mult, inculpatul a declarat

constant că restanța de 340.000.000 lei nu a achitat-o părții civile, deoarece

intrase în blocaj financiar, ca urmare a faptului că debitorii săi nu i-au

achitat contravaloarea mărfurilor livrate, formulând acțiuni civile și penale.

Inculpatul a emis fila cec în alb cu

nr. BM.300 seria 00327185 drept garanție că va efectua plata restantă, aceasta

neputând fi introdusă la plată ca urmare a consemnării mențiunii „se lasă

garanție” și care de altfel nu cuprinde nici toate elementele formale cerute de

dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 59/1934, nefiind completate ordinul de

plată, data și suma ce urma să fie plătită.

Ulterior inculpatul la data de 26

iunie 2001 a emis fila cec BM. 300 seria 00327186 pentru suma de 340.000.000

lei, cu toate elementele necesare, care a fost refuzată la plată, ca urmare a

lipsei disponibilului în cont, emiterea acesteia având loc, în contextul unor

discuții la care au participat S.C. și alte persoane, fiind presat să recurgă

la această modalitate, așa cum rezultă în mod constant din declarațiile date

atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.

Așadar, inculpatul C.V.L. nu a avut

intenția de inducere în eroare și nici de a produce vreun prejudiciu părții

civile S.D., deoarece potrivit probelor administrate, contravaloarea produselor

petroliere achiziționate a fost achitată în mai multe rânduri de către inculpat

prin ordin de plată și numerar, ulterior acesta comunicând părții civile că se

află în interdicție bancară și nu poate plăti cu file cec, datorită blocajului

financiar, fiind cunoscută situația financiară a inculpatului.

Prin lipsa intenției de inducere în eroare și nici

producerea a vreunui prejudiciu, cerințe esențiale pentru existența infracțiunii

de înșelăciune, în varianta simplă, se exclude existența infracțiunii de

înșelăciune în formele agravate, în cauză, nefiind folosită nici o manoperă

dolozivă la încheierea convenției cu partea civilă.

Înalta Curte consideră că în mod

corect nu a putut fi reținută în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune, ca normă de incriminare primară, susceptibilă de a atrage un

tratament sancționator mai sever pentru inculpat.

Totodată nu se poate avea în vedere

nici solicitarea schimbării de încadrare juridică în infracțiunea prevăzută de

art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 ca normă specială subsidiară,

deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Potrivit normei de incriminare

specială nu se condiționează existența infracțiunii de producerea vreunui

rezultat, fiind suficientă doar emiterea unui cec de către o persoană care nu

are disponibilul necesar în cont, indiferent dacă prin aceasta se produce sau

nu o pagubă în patrimoniul beneficiarului.

Așa cum rezultă, însă, din probele

administrate, inculpatul C.V.L. a emis fila cec la data de 26 iunie 2001,

pentru diferența de 340.000.000 lei, care a fost refuzată la plată pentru lipsa

disponibilului din cont, dar emiterea acesteia a avut loc ca urmare a unei

presiuni, exercitate asupra sa, cum s-a făcut mai sus referire, lipsind

intenția în săvârșirea infracțiunii, ceea ce nu poate conduce la reținerea

incriminării speciale în sarcina inculpatului.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 414

1

, cu referire la art. 385

9

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul în anulare declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței penale nr. 2177 din 16 septembrie 2002 a Judecătoriei

Ploiești, deciziei penale nr. 1473 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova

și deciziei penale nr. 729 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind

pe inculpatul C.V.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2177 din 16 septembrie 2002

a Judecătoriei Ploiești, deciziei penale nr. 1473 din 25 noiembrie 2002 a

Tribunalului Prahova și deciziei penale nr. 729 din 27 iunie 2003 a Curții de

Apel Ploiești, privind pe inculpatul C.V.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 octombrie 2004.