ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 147/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 425/2004,

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul N.A.,

împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor și a

intervenientului P.I. și pe cale de consecință:

Ca efect al respingerii

excepției de tardivitate a cererii, a fost anulat Ordinul nr. 26/2001 al

Ministerului Administrației Publice, în ceea ce privește organizarea

concursului pentru ocuparea funcției de Secretar general pentru Prefectura județului

Constanța; a fost anulat rezultatul concursului din 24 mai 2001 și s-a dispus

reîncadrarea pe acest post, a reclamantului, cu plata drepturilor salariale

legale pe toată perioada, până la reîncadrare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, prin anularea

procesului-verbal al Comisiei de atestare pe post din cadrul Prefecturii

Constanța, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 52/2001,

a Curții de Apel Iași), s-a întrerupt atât cursul prescripției pentru

introducerea acțiunii, dar a și fost anulat actul care stabilea neatestarea

reclamantului pe post. În aceste împrejurări, organizarea concursului pentru

ocuparea unui post care nu era în realitate vacant, a fost considerată nelegală

conform art. 94

1

din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 161/2003,

cu consecința admiterii acțiunii principale și a respingerii cererii de

intervenție introdusă de titularul actual al postului în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri,

în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs,

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și intervenientul P.I. ambii

invocând următoarele motive:

După data emiterii ordinului

pentru eliberarea din funcție a reclamantului N.A., același post a fost ocupat

în mod legal de către numita S.A., până la transferul acesteia, după care s-a

organizat un nou concurs pentru ocuparea postului devenit vacant. La acest

concurs s-a prezentat și reclamantul, dar nu a obținut cea mai mare notă,

astfel încât nu a fost declarat reușit.

Faptul participării la acest

concurs, este apreciat de recurenți, ca având drept consecință, dispariția sau

inexistența dreptului recunoscut de lege, ca și condiție esențială pentru

admisibilitatea acțiunilor bazate pe art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Pe de altă parte, sentința

civilă nr. 52/2001 nu le poate fi opozabilă, deoarece nu a fost pronunțată în

contradictoriu cu Ministerul, ci doar cu Prefectura Constanța.

Sentința a mai fost

criticată, pentru greșita respingere a excepției de tardivitate a acțiunii

care, trebuia analizată prin prisma dispozițiilor Legii speciale nr. 188/1999,

conform cărora acțiunea introdusă de funcționarul public, pentru anularea

actului prin care s-a dispus încetarea raportului său de muncă, se introduce în

termen de 30 zile de la comunicarea respectivului act. În speță, acțiunea

reclamantului a fost introdusă cu mult peste acest termen, prevăzut imperativ,

prin dispozițiile art. 94

1

din Legea nr. 188/1999.

S-a mai invocat și faptul

imposibilității punerii în executare a sentinței, ca urmare a ocupării în

prezent a postului, de către intervenient, post care a primit o nouă calificare

prin H.G. nr. 730/2003, aceea de înalt funcționar public, ce a fost acordată

doar intervenientului, prin ordin al ministrului. În acest context, intimatul

neavând calitatea de înalt funcționar public, pretinsă în prezent, nu mai poate

ocupa postul în lipsa acestei calități cerută de lege.

Examinând recursurile

pârâtului și intervenientului, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din

oficiu, conform art. 304

1

C. proc. civ., se constată că acesta este

nefondat.

Astfel, împrejurarea că după

eliberarea din funcție a intimatului, a fost angajată pe post o altă persoană

care ulterior s-a transferat, nu poate duce la concluzia că acesta nu are un

drept recunoscut de lege și că nici nu a fost vătămat în vreunul din aceste

drepturi. Prezentarea lui la concursul organizat pentru ocuparea postului rămas

vacant prin transferul numitei S.A., nu poate echivala cu o recunoaștere a

legalității rezultatului Comisiei de atestare pe post ori a ordinului de

eliberare din funcție, ci dimpotrivă, ca o încercare de recâștigare a dreptului

pierdut.

În condițiile în care

intimatul contestase printr-o acțiune în justiție, rezultatul Comisiei de

atestare pe post, Prefectura putea proceda la o nouă angajare, prin scoatere la

concurs a postului, doar după rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, la

acțiunea reclamantului, așa după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.

15 pct. 2 din H.G. nr. 452/2000.

Faptul angajării unei alte persoane

pe acest post, precum și calitatea dobândită de această persoană, aceea de

înalt funcționar public, nu poate constitui temei al unei eventuale soluții de

respingere a acțiunii, deoarece abuzul nu poate fi niciodată invocat ca temei

pentru obținerea unui drept.

Pe cale de consecință, se va

reține că în mod corect instanța de fond a constatat existența unui drept,

acela decurgând din pierderea calității de funcționar public, precum și

existența vătămării, decurgând din refuzul restabilirii situației anterioare și

din numirea altei persoane pe același post, anterior soluționării acțiunii

judecătorești, deci, în mod corect a reținut ca fiind îndeplinite cerințele art.

1 din Legea nr. 29/1990, pentru admisibilitatea acțiunii.

Nu este întemeiată nici critica

referitoare la greșita respingere a excepției de tardivitate a acțiunii,

deoarece în mod corect, instanța fondului a constatat că ordinul de eliberare

din funcție a intimatului, este consecința directă a procesului-verbal încheiat

de Comisia de atestare pe post. Cum acest proces-verbal a fost anulat printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 52/2001), chiar dacă

nu s-a pronunțat în contradictoriu cu ministerul, caracterul de act nul, este

opozabil

erga omnes

. Dat fiind faptul că ordinul de eliberare din

funcție, organizarea concursului pentru ocuparea postului devenit vacant și

ocuparea acestuia, s-au declanșat anterior rămânerii irevocabile a sentinței,

în mod corect s-a apreciat că, termenul de 30 zile consacrat de art. 95 din Legea

nr. 188/1999, își are corespondent în art. 5 din Legea nr. 29/1990, fiind supus

prescripției extinctive, susceptibil de întrerupere.

Legătura dintre

procesul-verbal încheiat de Comisia de atestare și ordinul de eliberare din

funcție și de vacantare a postului, este indisolubilă, așa încât nu se poate

susține că anularea celui dintâi act, este irelevantă sub aspectul termenului

pentru introducerea acțiunii, deoarece nulitatea primului act face să nu mai

existe post vacant și, deci, atrage implicit, nevalabilitatea actelor

ulterioare.

Se va constata în consecință

că în speță, nu sunt îndeplinite nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.

304 C. proc. civ., fapt ce atrage respingerea recursurilor, conform art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Administrației și Internelor și de P.I. împotriva

sentinței civile nr. 425 din 2 martie 2004, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2005.