ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 147/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 425/2004, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul N.A., împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor și a intervenientului P.I. și pe cale de consecință: Ca efect al respingerii excepției de tardivitate a cererii, a fost anulat Ordinul nr. 26/2001 al Ministerului Administrației Publice, în ceea ce privește organizarea concursului pentru ocuparea funcției de Secretar general pentru Prefectura județului Constanța; a fost anulat rezultatul concursului din 24 mai 2001 și s-a dispus reîncadrarea pe acest post, a reclamantului, cu plata drepturilor salariale legale pe toată perioada, până la reîncadrare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, prin anularea procesului-verbal al Comisiei de atestare pe post din cadrul Prefecturii Constanța, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 52/2001, a Curții de Apel Iași), s-a întrerupt atât cursul prescripției pentru introducerea acțiunii, dar a și fost anulat actul care stabilea neatestarea reclamantului pe post. În aceste împrejurări, organizarea concursului pentru ocuparea unui post care nu era în realitate vacant, a fost considerată nelegală conform art. 94 1 din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu consecința admiterii acțiunii principale și a respingerii cererii de intervenție introdusă de titularul actual al postului în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și intervenientul P.I. ambii invocând următoarele motive: După data emiterii ordinului pentru eliberarea din funcție a reclamantului N.A., același post a fost ocupat în mod legal de către numita S.A., până la transferul acesteia, după care s-a organizat un nou concurs pentru ocuparea postului devenit vacant. La acest concurs s-a prezentat și reclamantul, dar nu a obținut cea mai mare notă, astfel încât nu a fost declarat reușit. Faptul participării la acest concurs, este apreciat de recurenți, ca având drept consecință, dispariția sau inexistența dreptului recunoscut de lege, ca și condiție esențială pentru admisibilitatea acțiunilor bazate pe art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Pe de altă parte, sentința civilă nr. 52/2001 nu le poate fi opozabilă, deoarece nu a fost pronunțată în contradictoriu cu Ministerul, ci doar cu Prefectura Constanța. Sentința a mai fost criticată, pentru greșita respingere a excepției de tardivitate a acțiunii care, trebuia analizată prin prisma dispozițiilor Legii speciale nr. 188/1999, conform cărora acțiunea introdusă de funcționarul public, pentru anularea actului prin care s-a dispus încetarea raportului său de muncă, se introduce în termen de 30 zile de la comunicarea respectivului act. În speță, acțiunea reclamantului a fost introdusă cu mult peste acest termen, prevăzut imperativ, prin dispozițiile art. 94 1 din Legea nr. 188/1999.

S-a mai invocat și faptul imposibilității punerii în executare a sentinței, ca urmare a ocupării în prezent a postului, de către intervenient, post care a primit o nouă calificare prin H.G. nr. 730/2003, aceea de înalt funcționar public, ce a fost acordată doar intervenientului, prin ordin al ministrului. În acest context, intimatul neavând calitatea de înalt funcționar public, pretinsă în prezent, nu mai poate ocupa postul în lipsa acestei calități cerută de lege. Examinând recursurile pârâtului și intervenientului, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 304 1 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat. Astfel, împrejurarea că după eliberarea din funcție a intimatului, a fost angajată pe post o altă persoană care ulterior s-a transferat, nu poate duce la concluzia că acesta nu are un drept recunoscut de lege și că nici nu a fost vătămat în vreunul din aceste drepturi.

Prezentarea lui la concursul organizat pentru ocuparea postului rămas vacant prin transferul numitei S.A., nu poate echivala cu o recunoaștere a legalității rezultatului Comisiei de atestare pe post ori a ordinului de eliberare din funcție, ci dimpotrivă, ca o încercare de recâștigare a dreptului pierdut. În condițiile în care intimatul contestase printr-o acțiune în justiție, rezultatul Comisiei de atestare pe post, Prefectura putea proceda la o nouă angajare, prin scoatere la concurs a postului, doar după rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, la acțiunea reclamantului, așa după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 15 pct. 2 din H.G. nr. 452/2000. Faptul angajării unei alte persoane pe acest post, precum și calitatea dobândită de această persoană, aceea de înalt funcționar public, nu poate constitui temei al unei eventuale soluții de respingere a acțiunii, deoarece abuzul nu poate fi niciodată invocat ca temei pentru obținerea unui drept.

Pe cale de consecință, se va reține că în mod corect instanța de fond a constatat existența unui drept, acela decurgând din pierderea calității de funcționar public, precum și existența vătămării, decurgând din refuzul restabilirii situației anterioare și din numirea altei persoane pe același post, anterior soluționării acțiunii judecătorești, deci, în mod corect a reținut ca fiind îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru admisibilitatea acțiunii. Nu este întemeiată nici critica referitoare la greșita respingere a excepției de tardivitate a acțiunii, deoarece în mod corect, instanța fondului a constatat că ordinul de eliberare din funcție a intimatului, este consecința directă a procesului-verbal încheiat de Comisia de atestare pe post.

Cum acest proces-verbal a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 52/2001), chiar dacă nu s-a pronunțat în contradictoriu cu ministerul, caracterul de act nul, este opozabil erga omnes . Dat fiind faptul că ordinul de eliberare din funcție, organizarea concursului pentru ocuparea postului devenit vacant și ocuparea acestuia, s-au declanșat anterior rămânerii irevocabile a sentinței, în mod corect s-a apreciat că, termenul de 30 zile consacrat de art. 95 din Legea nr. 188/1999, își are corespondent în art. 5 din Legea nr. 29/1990, fiind supus prescripției extinctive, susceptibil de întrerupere.

Legătura dintre procesul-verbal încheiat de Comisia de atestare și ordinul de eliberare din funcție și de vacantare a postului, este indisolubilă, așa încât nu se poate susține că anularea celui dintâi act, este irelevantă sub aspectul termenului pentru introducerea acțiunii, deoarece nulitatea primului act face să nu mai existe post vacant și, deci, atrage implicit, nevalabilitatea actelor ulterioare. Se va constata în consecință că în speță, nu sunt îndeplinite nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., fapt ce atrage respingerea recursurilor, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și de P.I. împotriva sentinței civile nr. 425 din 2 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2005.