ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Șt.G. a solicitat în contradictoriu cu SC S.U.B. SRL și S.V. pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: (1) obligarea pârâților să desființeze streașina imobilului aflat pe terenul reclamantului; (2) obligarea pârâților să ia măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor pluviale de pe acoperișul imobilului pe terenul reclamantului sub sancțiunea daunelor cominatorii. La rândul lor pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat constituirea unei servituți de trecere pe drumul de acces folosit împreună cu reclamantul încă de la edificarea construcției, iar reclamantul Șt.G.

a chemat-o în garanție pe D.V.G. pentru ca aceasta să-i protejeze dreptul transmis asupra terenului în suprafață de 39,40 mp arătând că chemata în garanție încă din anul 1993 i-a solicitat societății pârâte să-și desființeze pazia. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Buzău care, prin sentința nr. 1627 din 19 iunie 2007, a respins, ca nefondată, acțiunea și cererea reconvențională. În esență, instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 4459/2003 pronunțată de Judecătoria Buzău, rămasă definitivă s-a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâților S.V. și SC S.U. S.N.C. și a fost respinsă cererea reconvențională dispunându-se ca pârâții să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 30,49 mp, delimitat de Schița 2 la raportul de expertiză efectuat de B.O.

stabilindu-se linia de hotar dintre proprietățile părților pe linia de demarcație formată de punctele A și B din Schița 2 la același raport, precum și obligarea pârâților să ridice gardul amplasat pe proprietatea reclamantului și să închidă calea de acces la proprietatea reclamantului. În ce privește expertiza tehnică propusă de reclamant, tribunalul a înlăturat-o pe motivul că afirmațiile în legătură cu streașina (nu pazia) la care se referă în acțiune (punctul 1) s-au făcut fără să fie verificată autorizația de construcție a imobilului, respectiv structura de rezistentă a clădirii, astfel cum expertul a susținut în raportul de expertiză. În continuare s-a reținut de tribunal că demolarea lucrărilor de construcții, inclusiv a elementelor de susținere a construcției se poate face numai pe baza autorizației obținută în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4 din lege, în speță P. comunei Berca.

Au fost citate în acest sens prevederile art. 8. (1), (2) și (4) din Legea nr. 50/1991. Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea reconvențională reținându-se în plus că pârâtul are acces la calea publică. În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2019,3 lei. Împotriva sentinței nr. 1627 din 19 iunie 2007 au declarat apel, reclamantul Șt.G. și chemata în garanție D.V.G. Cei doi apelanți au criticat sentința pentru motivul că a fost înlăturat probatoriul administrat în cauză dar și pentru faptul că instanța a examinat în mod simplist și nelegal cererea principală. Au mai susținut apelanții că instanța nu s-a pronunțat pe al doilea capăt de cerere prin care au solicitat pârâtei să construiască un jgheab colector al apelor pluviale de la streașina a cărei desființare o solicită.

Apelanții au mai arătat că situația terenului în suprafață de 30,49 mp a fost clarificată prin sentința la care s-a referit instanța de fond într-o altă judecată, care însă a soluționat un litigiu ce a avut ca obiect grănițuirea, sentință care a rămas definitivă și executorie. După ce a făcut referire la probele care în opinia acestora erau importante, reclamantul apelant a susținut că pentru extinderea streașinei, element accesoriu al construcției nu este necesară autorizația de construcție întrucât nu este afectată structura de rezistență. Apelurile au fost soluționate de Curtea de Apel Ploiești, care prin decizia nr. 207 din 12 octombrie 2007 a ajuns la concluzia că motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate sunt nefondate.

Curtea a stabilit că situția litigioasă dintre părți, reluată și în prezenta cauză, a fost soluționată prin sentința nr. 4459 din 22 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Buzău, rămasă definitivă, prin care s-a admis acțiunea principală în revendicare formulată de reclamantul Șt.G. în contradictoriu cu aceeași pârâți, sentință care trebuie pusă în executare pentru a se rezolva și situația litigioasă ivită între părțile din acest proces. Potrivit instanței de apel, prin retragerea reclamantului din societatea comercială, capitalul social a fost diminuat valoric, cu jumătate din valoarea unei clădiri magazin, teren aferent și mobilier. Ca urmare prin sentința nr. 4459/2003 s-a dispus ca pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 30,49 mp situat în comuna Berca din Buzău.

De asemenea, conform expertizei au fost obligați pârâții să ridice gardul amplasat pe terenul proprietatea reclamantului. În ce privește streașina, Curtea a considerat că prima instanță a înlăturat corect concluziile expertizei având în vedere că afirmațiile în legătură cu posibilitatea desființării acesteia s-au făcut fără verificarea autorizației de construcție a imobilului, respectiv a structurii de rezistență a clădirii. S-a apreciat că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții. Împotriva deciziei nr. 207 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, la data de 12 octombrie 2007, a declarat recurs, reclamantul Șt.G.

prin care, fără să invoce motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ., a susținut după expunerea situației de fapt, că instanța de apel nu a verificat sentința nr. 4459 din 22 septembrie 2003 a Judecătoriei Buzău care se află la dosar din care ar fi putut să constate că pârâții au fost obligați să-i lase terenul în suprafață de 30,4 mp în proprietate și pașnică folosință, că deși raportul de expertiză din acel dosar se referă la bazie (streașină) prin sentință, instanța respectivă, s-a pronunțat ca și când ar fi o acțiune în revendicare și nu ca în cazul unei acțiuni care avea ca obiect o obligație de „a face”, ceea ce a dus, în opinia sa, la imposibilitatea punerii în executare a acelei sentințe.

Potrivit autorului instanța nu trebuia să dea vreo eficiență acelei hotărâri, că decizia din apel nu și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și că cel de-al doilea capăt de cerere nu a fost motivat deși se ceruse ca pârâta să ia măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor pluviale de pe imobil pe terenul care îi aparține. Pentru aceste argumente, recurenta a solicitat să se admită recursul și să fie desființate soluțiile anterior pronunțate, iar în fond să se admită acțiunea. Intimata SC S.U.B. SRL prin întâmpinare a precizat că recurentul a fost asociat cu S.V. administratorul S.N.C. Șt.S. și că aceștia au majorat capitalul social prin aport în natură, clădire magazin universal, teren aferent și mobilier, cu participare egală.

Ulterior, intimata a precizat că s-a aprobat retragerea din societate a recurentului reclamant Șt.G. și că după această retragere printr-o sentință anterioară cu nr. 4459/2003 pârâtul, intimatul din acest dosar, a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 30,49 mp stabilindu-se și linia de hotar. Intimatul a mai precizat că instanța nu a omologat expertiza efectuată în cauza respectivă întrucât era contradictorie, iar în ce privește cererea reclamantului a susținut că o consideră ilogică întrucât construcția a fost edificată de cei doi asociați în timpul asocierii iar acum prin acțiune solicită demolarea a ceea ce au edificat. Pentru aceste argumente a solicitat să se respingă în totalitate criticile aduse deciziei atacată cu recurs.

Recursul este nefondat. Din expunerea criticilor formulate de recurent rezultă cu evidență că lipsesc atributele care definesc recursul așa cum este reglementat în Titlul V Capitolul I C. proc. civ. Potrivit reglementării actuale recursul este cale extraordinară de atac ceea ce înseamnă că, pe de o parte, pot face obiectul acestuia numai anumite hotărâri definitive, iar pe de altă parte, că pot fi invocate drept motive de recurs numai cele prevăzute expres și limitativ de art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. Din expunerea sintetică a criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de apel rezultă că nu a fost evocat niciunul din motivele de nelegalitate cerute de art. 302 1 lit. c) și art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. Potrivit acestor dispoziții, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității [(lit. c)] „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor…”. În continuare art. 304 alin. (1) C. proc. civ., prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, motive care nu numai că nu au fost indicate expres dar nici nu pot fi desprinse din criticile aduse deciziei recurate. Din acest punct de vedere trebuie menționat și faptul că recursul este o cale de atac de reformare, nedevolutivă, prin care se realizează controlul judiciar fără ca prin natura sa să permită instanței imediat superioare să provoace judecarea în fond a pricinii.

Or, este evident că recurentul a invocat chestiuni de fond, cu intenția de a provoca o rejudecare a fondului lucru nepermis în recurs câtă vreme autorul a beneficiat de o cale de atac devolutivă, apelul, iar chestiunile de netemeinicie nu pot fi reținute în această cale extraordinară de atac decât în măsura în care sprijină o critică de nelegalitate. Chestiunile legate de administrarea probelor și interpretarea acestora în scopul de a determina situația de fapt vizează netemeinicia și nu ar putea fi analizate în recurs întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este, potrivit dispozițiilor procedurale, în situația de a examina „cauza sub toate aspectele” sau de a se substitui părții care a promovat această cale de atac pentru a lua în examinare posibile motive de nelegalitate.

În fine, motivarea deciziei din apel reprezintă în raport de criticile aduse sentinței fondului o sinteză a concluziilor instanței de apel în raport de probele care au fost administrate și analizate de prima instanță. Din acest punct de vedere nu poate fi primită susținerea potrivit căreia decizia nu a fost motivată. Mai trebuie reținut că soluția din sentința nr. 4459/2003 nu mai poate fi pusă în discuție sub aspectul temeiniciei și legalității acesteia, în litigiul de față. Aceste chestiuni puteau fi relevate în căile de atac puse la îndemâna părților și nu într-un alt litigiu. În lipsa acestora, cele statuate de instanță în sensul că executarea acelei sentințe rezolvă și problema litigioasă ivită în acest litigiu nu poate fi combătută.

În legătură cu nepronunțarea pe al doilea capăt de cerere, este de reținut că soluția nu este supusă criticii datorită dependenței dintre cele două capete de cerere. În concret neadmiterea primului capăt de cerere duce și la respingerea solicitării de a se lua măsuri în legătură cu scurgerea apelor pluviale. În consecință, față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Șt.G., împotriva deciziei comerciale nr. 207 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.