ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul Șt.G. a solicitat în

contradictoriu cu SC S.U.B. SRL și S.V. pronunțarea unei sentințe prin care să

se dispună:

(1) obligarea pârâților să desființeze

streașina imobilului aflat pe terenul reclamantului;

(2) obligarea pârâților să ia măsuri

pentru a împiedica scurgerea apelor pluviale de pe acoperișul imobilului pe

terenul reclamantului sub sancțiunea daunelor cominatorii.

La rândul lor pârâții au formulat

cerere reconvențională prin care au solicitat constituirea unei servituți de

trecere pe drumul de acces folosit împreună cu reclamantul încă de la

edificarea construcției, iar reclamantul Șt.G. a chemat-o în garanție pe D.V.G.

pentru ca aceasta să-i protejeze dreptul transmis asupra terenului în suprafață

de 39,40 mp arătând că chemata în garanție încă din anul 1993 i-a solicitat

societății pârâte să-și desființeze pazia.

Litigiul a fost soluționat de

Tribunalul Buzău care, prin sentința nr. 1627 din 19 iunie 2007, a respins, ca

nefondată, acțiunea și cererea reconvențională. În esență, instanța de fond a reținut

că prin sentința nr. 4459/2003 pronunțată de Judecătoria Buzău, rămasă

definitivă s-a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâților S.V. și SC S.U.

S.N.C. și a fost respinsă cererea reconvențională dispunându-se ca pârâții să

lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 30,49

mp, delimitat de Schița 2 la raportul de expertiză efectuat de B.O. stabilindu-se

linia de hotar dintre proprietățile părților pe linia de demarcație formată de

punctele A și B din Schița 2 la același raport, precum și obligarea pârâților

să ridice gardul amplasat pe proprietatea reclamantului și să închidă calea de

acces la proprietatea reclamantului.

În ce privește expertiza tehnică

propusă de reclamant, tribunalul a înlăturat-o pe motivul că afirmațiile în

legătură cu streașina (nu pazia) la care se referă în acțiune (punctul 1) s-au

făcut fără să fie verificată autorizația de construcție a imobilului, respectiv

structura de rezistentă a clădirii, astfel cum expertul a susținut în raportul

de expertiză.

În continuare s-a reținut de tribunal

că demolarea lucrărilor de construcții, inclusiv a elementelor de susținere a

construcției se poate face numai pe baza autorizației obținută în prealabil de la

autoritățile prevăzute la art. 4 din lege, în speță P. comunei Berca. Au fost

citate în acest sens prevederile art. 8. (1), (2) și (4) din Legea nr. 50/1991.

Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea reconvențională

reținându-se în plus că pârâtul are acces la calea publică.

În conformitate cu art. 274 C. proc.

civ., reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

2019,3 lei.

Împotriva sentinței nr. 1627 din 19

iunie 2007 au declarat apel, reclamantul Șt.G. și chemata în garanție D.V.G.

Cei doi apelanți au criticat sentința pentru motivul că a fost înlăturat

probatoriul administrat în cauză dar și pentru faptul că instanța a examinat în

mod simplist și nelegal cererea principală. Au mai susținut apelanții că

instanța nu s-a pronunțat pe al doilea capăt de cerere prin care au solicitat

pârâtei să construiască un jgheab colector al apelor pluviale de la streașina a

cărei desființare o solicită. Apelanții au mai arătat că situația terenului în

suprafață de 30,49 mp a fost clarificată prin sentința la care s-a referit instanța

de fond într-o altă judecată, care însă a soluționat un litigiu ce a avut ca

obiect grănițuirea, sentință care a rămas definitivă și executorie. După ce a

făcut referire la probele care în opinia acestora erau importante, reclamantul

apelant a susținut că pentru extinderea streașinei, element accesoriu al

construcției nu este necesară autorizația de construcție întrucât nu este afectată

structura de rezistență.

Apelurile au fost soluționate de

Curtea de Apel Ploiești, care prin decizia nr. 207 din 12 octombrie 2007 a

ajuns la concluzia că motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate sunt

nefondate.

Curtea a stabilit că situția

litigioasă dintre părți, reluată și în prezenta cauză, a fost soluționată prin

sentința nr. 4459 din 22 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Buzău,

rămasă definitivă, prin care s-a admis acțiunea principală în revendicare

formulată de reclamantul Șt.G. în contradictoriu cu aceeași pârâți, sentință

care trebuie pusă în executare pentru a se rezolva și situația litigioasă ivită

între părțile din acest proces.

Potrivit instanței de apel, prin

retragerea reclamantului din societatea comercială, capitalul social a fost

diminuat valoric, cu jumătate din valoarea unei clădiri magazin, teren aferent

și mobilier. Ca urmare prin sentința nr. 4459/2003 s-a dispus ca pârâții să

lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în

suprafață de 30,49 mp situat în comuna Berca din Buzău.

De asemenea, conform expertizei au

fost obligați pârâții să ridice gardul amplasat pe terenul proprietatea

reclamantului.

În ce privește streașina, Curtea a considerat

că prima instanță a înlăturat corect concluziile expertizei având în vedere că

afirmațiile în legătură cu posibilitatea desființării acesteia s-au făcut fără

verificarea autorizației de construcție a imobilului, respectiv a structurii de

rezistență a clădirii. S-a apreciat că în cauză erau aplicabile dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în

construcții.

Împotriva deciziei nr. 207 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, la data de 12 octombrie 2007, a declarat recurs,

reclamantul Șt.G. prin care, fără să invoce motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ., a susținut după expunerea situației de

fapt, că instanța de apel nu a verificat sentința nr. 4459 din 22 septembrie

2003 a Judecătoriei Buzău care se află la dosar din care ar fi putut să

constate că pârâții au fost obligați să-i lase terenul în suprafață de 30,4 mp

în proprietate și pașnică folosință, că deși raportul de expertiză din acel

dosar se referă la bazie (streașină) prin sentință, instanța respectivă, s-a

pronunțat ca și când ar fi o acțiune în revendicare și nu ca în cazul unei

acțiuni care avea ca obiect o obligație de „a face”, ceea ce a dus, în opinia

sa, la imposibilitatea punerii în executare a acelei sentințe. Potrivit autorului

instanța nu trebuia să dea vreo eficiență acelei hotărâri, că decizia din apel

nu și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și că cel

de-al doilea capăt de cerere nu a fost motivat deși se ceruse ca pârâta să ia

măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor pluviale de pe imobil pe terenul

care îi aparține.

Pentru aceste argumente, recurenta a solicitat

să se admită recursul și să fie desființate soluțiile anterior pronunțate, iar în

fond să se admită acțiunea.

Intimata SC S.U.B. SRL prin

întâmpinare a precizat că recurentul a fost asociat cu S.V. administratorul S.N.C.

Șt.S. și că aceștia au majorat capitalul social prin aport în natură, clădire

magazin universal, teren aferent și mobilier, cu participare egală. Ulterior,

intimata a precizat că s-a aprobat retragerea din societate a recurentului

reclamant Șt.G. și că după această retragere printr-o sentință anterioară cu nr.

4459/2003 pârâtul, intimatul din acest dosar, a fost obligat să-i lase în

deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 30,49 mp stabilindu-se și

linia de hotar. Intimatul a mai precizat că instanța nu a omologat expertiza efectuată

în cauza respectivă întrucât era contradictorie, iar în ce privește cererea

reclamantului a susținut că o consideră ilogică întrucât construcția a fost

edificată de cei doi asociați în timpul asocierii iar acum prin acțiune

solicită demolarea a ceea ce au edificat.

Pentru aceste argumente a solicitat să

se respingă în totalitate criticile aduse deciziei atacată cu recurs.

Recursul este nefondat.

Din expunerea criticilor formulate de

recurent rezultă cu evidență că lipsesc atributele care definesc recursul așa

cum este reglementat în Titlul V Capitolul I C. proc. civ.

Potrivit reglementării actuale recursul

este cale extraordinară de atac ceea ce înseamnă că, pe de o parte, pot face

obiectul acestuia numai anumite hotărâri definitive, iar pe de altă parte, că

pot fi invocate drept motive de recurs numai cele prevăzute expres și limitativ

de art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ.

Din expunerea sintetică a criticilor

aduse deciziei pronunțată de instanța de apel rezultă că nu a fost evocat

niciunul din motivele de nelegalitate cerute de art. 302

1

lit. c) și

art. 304 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții, cererea de recurs

trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității [(lit. c)] „motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor…”. În continuare

art. 304 alin. (1) C. proc. civ., prevede că modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, motive care nu numai

că nu au fost indicate expres dar nici nu pot fi desprinse din criticile aduse deciziei

recurate. Din acest punct de vedere trebuie menționat și faptul că recursul este

o cale de atac de reformare, nedevolutivă, prin care se realizează controlul

judiciar fără ca prin natura sa să permită instanței imediat superioare să

provoace judecarea în fond a pricinii. Or, este evident că recurentul a invocat

chestiuni de fond, cu intenția de a provoca o rejudecare a fondului lucru

nepermis în recurs câtă vreme autorul a beneficiat de o cale de atac devolutivă,

apelul, iar chestiunile de netemeinicie nu pot fi reținute în această cale

extraordinară de atac decât în măsura în care sprijină o critică de

nelegalitate.

Chestiunile legate de administrarea probelor

și interpretarea acestora în scopul de a determina situația de fapt vizează

netemeinicia și nu ar putea fi analizate în recurs întrucât Înalta Curte de

Casație și Justiție nu este, potrivit dispozițiilor procedurale, în situația de

a examina „cauza sub toate aspectele” sau de a se substitui părții care a

promovat această cale de atac pentru a lua în examinare posibile motive de nelegalitate.

În fine, motivarea deciziei din apel

reprezintă în raport de criticile aduse sentinței fondului o sinteză a

concluziilor instanței de apel în raport de probele care au fost administrate

și analizate de prima instanță. Din acest punct de vedere nu poate fi primită

susținerea potrivit căreia decizia nu a fost motivată.

Mai trebuie reținut că soluția din

sentința nr. 4459/2003 nu mai poate fi pusă în discuție sub aspectul temeiniciei

și legalității acesteia, în litigiul de față. Aceste chestiuni puteau fi

relevate în căile de atac puse la îndemâna părților și nu într-un alt litigiu.

În lipsa acestora, cele statuate de instanță în sensul că executarea acelei

sentințe rezolvă și problema litigioasă ivită în acest litigiu nu poate fi

combătută.

În legătură cu nepronunțarea pe al

doilea capăt de cerere, este de reținut că soluția nu este supusă criticii datorită

dependenței dintre cele două capete de cerere. În concret neadmiterea primului

capăt de cerere duce și la respingerea solicitării de a se lua măsuri în

legătură cu scurgerea apelor pluviale.

În consecință, față de cele ce preced,

conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de

judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul Șt.G., împotriva deciziei comerciale nr. 207 din 12 octombrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Obligă recurentul la 1000 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

aprilie 2008.