ÎCCJ, Decizia nr. 232/2016

Decizia civilă nr. 232/2016 Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 19 ianuarie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Sindicatul A. Roman, din cadrul Sucursalei Iași, în contradictoriu cu SC B. SA București împotriva deciziei nr. 2168 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, în Dosarul nr. x/32/2015 . Cererea de recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul a invocat în drept dispozițiile art. 513 alin. (6) și, generic, pe cale ale „art. 483 și urm.” C. proc.

civ. și a criticat explicit decizia atacată din perspectiva nelegalității, susținând că soluția atacată ar fi rezultatul unei interpretări greșite a legii și al unei analize incomplete a înscrisurilor depuse în probațiune. Recurentul a arătat, cu referire la istoricul cauzei, la particularitățile concrete ale celor două cauze finalizate prin hotărârile deduse judecății și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în esență, că, în mod greșit, instanța de revizuire ar fi reținut lipsa identității de părți între cele două dosare, cu toate că, în ambele, ar fi vorba despre membrii aceluiași sindicat, iar defunctul C., parte în unul dintre dosare, ar fi fost chiar liderul sindicatului respectiv, neputându-se admite, în opinia sa, existența unui tratament diferențiat în ceea ce privește aceleași drepturi salariale ale membrilor sindicatului în cauză.

Recursul a fost comunicat intimatei, care a formulat întâmpinare, solicitând motivat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. După ce i-au fost comunicate apărările intimatei, recurentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea acestora și învederând, în esență, că își menține cererea de recurs astfel cum a fost formulată și motivată. Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză. Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.

În speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Sindicatul A. Roman împotriva deciziei nr. 162 din 25 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ. și cu faptul că, în speță, întrucât s-au invocat hotărâri pronunțate în cauze similare, iar nu identice, în privința altor părți, ce sunt salariați ai aceleași intimate, nu este întrunită cerința ca hotărârile pretins contradictorii să fi fost pronunțate într-un litigiu la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, astfel încât să se încalce autoritatea de lucru judecat.

În mod nejustificat se susține de către recurent că ar fi incident vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Rațiunea reglementării cazului de revizuire invocat de către recurentul revizuent, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat. Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii. Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri pronunțate într-o cauză identică.

În speță, acest principiu nu este însă încălcat, instanța de revizuire stabilind în mod legal că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat. Astfel, instanța a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire deduse judecății și pronunțând soluția exclusiv cu privire la acest aspect. În același context, se observă că nu pot fi reținute nici argumentele dezvoltate de recurent, ce vizează încălcarea legii de drept substanțial, mai precis a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Ipoteza de nelegalitate expusă, chiar dacă nu în mod explicit, de către parte, nu se regăsește în considerentele hotărârii atacate.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Relativ la existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de Sindicatul A. Roman, în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția l civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au aceleași părți, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru judecat.

În atare situație, se reține că, într-adevăr, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a caii de atac in discuție, prevăzute de textul legal invocat. Analizarea aspectelor concrete menționate în cererea dedusă judecății relevă faptul că ceea ce semnalează în fapt recurentul-revizuent este o pretinsă jurisprudență neunitară, vizând o anume chestiune de drept, soluționată diferit de instanțe, însă mijlocul procedural ales de parte nu permite reglarea practicii judiciare pe această cale, legiuitorul prevăzând în acest scop alte modalități. Cât privește dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, se constată că acestea este, așa cum s-a expus anterior, conformă dispozițiilor legale incidente.

În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Sindicatul A. Roman, din cadrul Sucursalei Iași împotriva deciziei nr. 2168 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/32/2015. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2016.