ÎCCJ, Decizia nr. 232/2016

Decizia civilă nr. 232/2016

Asupra recursului de față,

prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

La data de 19 ianuarie 2016, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători, recursul declarat de

Sindicatul A. Roman,

din cadrul Sucursalei Iași, în contradictoriu cu SC B. SA București

împotriva deciziei nr. 2168 din 13 octombrie 2015, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă,

în Dosarul nr. x/32/2015

.

Cererea de recurs este motivată

în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul a invocat în drept

dispozițiile art. 513 alin. (6) și, generic, pe cale ale „art. 483

și urm.” C. proc. civ. și a criticat explicit decizia atacată

din perspectiva nelegalității, susținând că soluția

atacată ar fi rezultatul unei interpretări greșite a legii

și al unei analize incomplete a înscrisurilor depuse în probațiune.

Recurentul a arătat, cu referire

la istoricul cauzei, la particularitățile concrete ale celor

două cauze finalizate prin hotărârile deduse judecății

și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în

esență, că, în mod greșit, instanța de revizuire ar fi

reținut lipsa identității de părți între cele

două dosare, cu toate că, în ambele, ar fi vorba despre membrii

aceluiași sindicat, iar defunctul C., parte în unul dintre dosare, ar fi

fost chiar liderul sindicatului respectiv, neputându-se admite, în opinia sa,

existența unui tratament diferențiat în ceea ce privește

aceleași drepturi salariale ale membrilor sindicatului în cauză.

Recursul a fost comunicat intimatei,

care a formulat întâmpinare, solicitând motivat, în esență,

respingerea recursului, ca nefondat.

După ce i-au fost comunicate

apărările intimatei, recurentul a depus la dosar răspuns la

întâmpinare, solicitând înlăturarea acestora și învederând, în

esență, că își menține cererea de recurs astfel cum a

fost formulată și motivată.

Constatând că cererea de recurs

îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C.

proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu

prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în

principiu recursul dedus judecății în cauză.

Analizând hotărârea atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurent, cu apărările intimatei, precum și cu dispozițiile

legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele care se vor expune în continuare.

În speță, prin

hotărârea atacată pe calea recursului,

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția l civilă,

a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

Sindicatul A. Roman

împotriva

deciziei nr. 162 din 25 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția I civilă.

Instanța a reținut, în

esență, că soluția se impune, în raport cu

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborate cu cele ale art. 513

alin. (3) C. proc. civ. și cu faptul că, în speță, întrucât

s-au invocat hotărâri pronunțate în cauze similare, iar nu identice,

în privința altor părți, ce sunt salariați ai aceleași

intimate, nu este întrunită cerința ca hotărârile pretins

contradictorii să fi fost pronunțate într-un litigiu la care să

se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză,

astfel încât să se încalce autoritatea de lucru judecat.

În mod nejustificat se susține de

către recurent că ar fi incident vreunul dintre motivele de recurs prevăzute

de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Rațiunea reglementării

cazului de revizuire invocat de către recurentul revizuent, respectiv cel

întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului

autorității de lucru judecat.

Acest text nu poate justifica

examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu

referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al

revizuirii.

Legiuitorul a urmărit ca, prin

decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se

pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri

pronunțate într-o cauză identică.

În speță, acest principiu nu

este însă încălcat, instanța de revizuire stabilind în mod legal

că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.

Astfel, instanța a procedat în

conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., examinând

cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire deduse judecății

și pronunțând soluția exclusiv cu privire la acest aspect.

În același context, se

observă că nu pot fi reținute nici argumentele dezvoltate de

recurent, ce vizează încălcarea legii de drept substanțial, mai

precis a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în cazul

prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ipoteza de nelegalitate expusă,

chiar dacă nu în mod explicit, de către parte, nu se

regăsește în considerentele hotărârii atacate.

În ceea ce privește cazul

prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a

stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului

sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există

hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de

grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri.

Relativ la existența

condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în

cauză de Sindicatul A. Roman, în cadrul controlului exercitat pe calea

recursului, se constată că secția l civilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, ca instanță de

revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele în care s-au

pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au aceleași părți,

neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru

judecat.

În atare situație, se reține

că, într-adevăr, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de

admisibilitate a caii de atac in discuție, prevăzute de textul legal

invocat.

Analizarea aspectelor concrete

menționate în cererea dedusă judecății relevă faptul

că ceea ce semnalează în fapt recurentul-revizuent este o

pretinsă jurisprudență neunitară, vizând o anume chestiune

de drept, soluționată diferit de instanțe, însă mijlocul

procedural ales de parte nu permite reglarea practicii judiciare pe această

cale, legiuitorul prevăzând în acest scop alte modalități.

Cât privește dezlegarea dată

cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția l civilă, se constată că acestea

este, așa cum s-a expus anterior, conformă dispozițiilor legale

incidente.

În raport cu considerentele expuse,

care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât

susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt

întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Sindicatul A. Roman, din cadrul Sucursalei Iași împotriva

deciziei nr. 2168 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul

nr. x/32/2015.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 27 iunie 2016.