ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1970/2011

Ședința publică de la 19 mai 2011 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 24 ianuarie contestatorul T.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 22 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 ianuarie 2011. În susținerea contestației în anulare a făcut critici privind încălcarea dreptului la apărare în recursul său care privește motive de ordine publică și de nulitate relativă, învederând instanței că în recurs a fost invocată din oficiu excepția tardivității recursului, excepție soluționată la primul termen de judecată, în lipsa recurentului și a apărătorului acestuia, fiind încălcate astfel regulile de procedură privind excepțiile.

A mai învederat că instanța a greșit atunci când nu s-a pronunțat pe cererea sa de amânare formulată la primul termen de judecată, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil. Prin cel de-al treilea motiv al contestației în anulare, contestatorul a criticat soluția instanței de recurs în sensul că aceasta din urmă a greșit calcularea termenului de recurs, întrucât recurentul nu a primit hotărârea de la Curtea de Apel Bacău și că instanța nici nu a citit motivele de recurs, pentru că altfel ar fi observat că a invocat motive de ordine publică în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Invocând hotărârea Curții de la Strasbourg din 29 iunie 2008 dată în dosarul M. vs. România, contestatorul a argumentat în această cale extraordinară de atac că instanța de recurs s-a comportat cu aroganță și a soluționat arbitrar cauza încălcând legislația europeană și practica judiciară C.E.D.O.

Contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ. Contestația în anulare este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Art. 317 C. proc. civ., reglementează contestația în anulare obișnuită, cale extraordinară de atacat de retractare care poate fi utilizată numai când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Analizând dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2011, când a fost pronunțată hotărârea atacată, Curtea constată că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 85 și urm. C. proc.

civ., astfel că nu se poate reține prima teză a art. 317 C. proc. civ., în argumentarea contestației în anulare de față. În ceea ce privește cea de-a doua teză prevăzută de art. 317 C. proc. civ., în sensul că hotărârea s-ar fi dat de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență Curtea constată că față de dispozițiile art. 159 C. proc.

civ., care reglementează ipotezele în care necompetența este de ordine publică și anume când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești sau când pricina este de competența unei instanțe de alt grad sau când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, fiind vorba de încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competența generală materială și competența teritorială exclusivă, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile cerute de cea de-a doua teză, întrucât în recurs nu au fost invocate excepții referitoare la competența instanței de judecată. Art. 318 C. proc. civ., reglementează contestația în anulare specială, cale de atac care poate fi utilizată numai în situația în care dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând sau admițând recursul în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Noțiunea de greșeală materială vizează greșeli de fapt, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, greșeala materială nedeterminând o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, ea referindu-se la aspectele formale ale judecării recursului, dispozițiile acestui articol având un câmp limitat de aplicare, interpretarea fiind restrictivă, în sensul de a nu se deschide calea unui recurs la recurs. Este de reținut că pentru altfel de greșeli decât greșelile materiale, contestația în anulare nu poate fi utilizată. Cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ., se referă la omisiunea, din greșeală, de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare, fiind în discuție, fie neanalizarea fiecărui motiv în parte, separat, fie inexistența răspunsului la motivele de recurs printr-un considerent comun.

Raportând motivele contestației în anulare la ipotezele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Curtea constată că niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează în situațiile prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac a contestației în anulare specială. Motivele formulate conform acestui temei de drept, în susținerea anulării deciziei instanței de apel nu pot fi reținute întrucât, pe de-o parte, greșita calculare a termenului în care a fost introdus recursul care ar fi determinat pronunțarea unei soluții eronate, nu se justifică, din verificările efectuate rezultând că instanța a calculat corect introducerea în termen a recursului, iar pe de altă parte, încălcarea principiului dreptului la apărare precum și cel al dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost motivat de către recurentă presupune analiza unor greșeli de judecată și nu a unei erori materiale, situație nepermisă de art. 318 C. proc.

civ., context în care nefiind dovedite nici ipotezele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul T.I. împotriva deciziei nr. 22 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.