ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3890/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3890/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 138

din 06 august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza art. 334 C. proc.

pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de instigare la

delapidare prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 215

1

alin. (1) și (2)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în

judecata inculpatul S.T., fiul lui I. si M., și din infracțiunea de delapidare

prev. de art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. pentru care au fost trimiși în judecată inculpații P.N., fiul lui V.

si E., și P.C., fiul lui I. și M., în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen.

rap.la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, modificată, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - abuzul de bunurile sau creditul societății,

pentru inculpatul S.T. și în infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2

din Legea nr. 31/1990, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

pentru inculpații P.N. si P.C.

În

conformitate cu disp. art. 124 C. pen. s-a constatat că a intervenit

prescripția specială pentru infracțiunile prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2

din Legea nr. 31/1990 modificata, art. 290 C. pen. și respectiv art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În

conformitate cu prevederile art. 13 (1,2) C. proc. pen. și în baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului S.T. pentru: infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 272

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.; infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.; infracțiunea prev. de art.

290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu există.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului S.T. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. întrucât faptei îi

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura

obiectivă.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului S.T. pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen. întrucât fapta

nu exista.

În

conformitate cu prevederile art. 13 (1,2) C. proc. pen. și în baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului P.C. pentru: infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 31/1990 modificata cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 13 C. pen.; infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu exista.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului P.C. pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen., întrucât faptei îi lipsește

latura obiectivă.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus

achitarea inculpatului P.C. pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen.,

întrucât fapta nu există.

În

conformitate cu prevederile art. 13 (1,2) C. proc. pen. și în baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului P.N. pentru: infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 31/1990, modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen.; infracțiunea prev.

de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C.

pen.; infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., întrucât faptele nu există.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus

achitarea inculpatului P.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. întrucât

faptei ii lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii respectiv

latura obiectiva.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului P.N. pentru infracțiunea prev. de art. 323 C. pen., întrucât fapta

nu există.

S-a constatat

că inculpatul S.T. este arestat în altă cauză.

În conformitate

cu disp.art. 346 (3) C. proc. pen., nu s-au acordat despăgubirile civile D.G.F.P.

-Buzău, întrucât s-a considerat că faptele imputate nu există.

În

conformitate cu disp. art. 353 (3) C. proc. pen., s-a dispus înlăturarea

măsurii asigurătorii a sechestrării bunurilor inculpatului S.T. luată prin

ordonanța nr. 7661/06440 din 6 august 2002 a I.P.J. Buzău.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

la infracțiunea de delapidare prev. de art. 215

1

alin. (1) și (2) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a dispus schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de delapidare în infracțiunea prev. de art.

272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, așa cum era

reglementată de dispozițiile art. 272 alin. (1) pct. 1 din aceeași lege, la

data comiterii pretinsei fapte.

S-a motivat

că, în măsura în care situația de fapt ar fi cea reținută prin actul de

inculpare, în sensul că inculpatul P.C., în calitate de administrator, a

decontat facturi care nu aveau la baza operațiuni reale, această activitate nu

constituie infracțiunea de delapidare și că, eventual, s-ar putea pune problema

folosirii cu rea credința a bunurilor societății (inclusiv sume de bani) în

scop contrar intereselor acestora.

Dispozițiile

C. pen. reprezintă dreptul comun, Legea nr. 31/1990 reglementează o infracțiune

specială, derogatorie fiind de principiu calitatea de administrator al unei

societăți comerciale, pe când la infracțiunea prev. de art. 215

1

,

subiectul activ trebuie să fie funcționar.

Pe fondul

acestei situații de fapt, tribunalul a considerat că nu se poate dispune

condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

31/1990.

S-a mai

arătat că organele de urmărire penală au omis un aspect esențial și determinant

în prezenta cauză: la data privatizării SC R. SA Buzău, aceasta nu mai

funcționa de câțiva ani, nu mai avea personal operativ și nu avea în conturi

nici o sumă de bani. Plata tuturor facturilor în discuție s-a făcut din

venituri obținute de societate după privatizare. Majoritatea covârșitoare a

acestor venituri au fost obținute din dezmembrarea și vânzarea a tot ceea ce

putea fi valorificat din mijloacele fixe ale societății. Astfel, au fost scoase

de pe poziție, dezmembrate, tăiate, sortate și valorificate cantități foarte

mari de metale, care proveneau din utilajele societății și alte elemente de

infrastructura. Toată această operațiune a necesitat angajare de forță de

muncă, folosirea unor utilaje speciale (macara) și, în final, din vânzarea

acestor cantități de metale societatea a obținut venituri.

Toate aceste

operațiuni au presupus costuri, respectiv închiriere macara și prestări

servicii pentru operațiunile sus menționate. Or, așa cum rezultă din facturile

în discuție, peste jumătate din suma pretins delapidată sau folosită fără drept

o reprezenta tocmai plata unor facturi de prestări servicii și pentru

închirierea unei macarale. Dacă nu s-ar fi obținut acele venituri, nu existau

resurse financiare pentru plata facturilor în discuție.

Instanța de

fond a mai reținut că o altă categorie de plăți o reprezenta contravaloarea

unor lucrări de reparație și întreținere a unor clădiri și că este indubitabil

faptul ca asemenea lucrări s-au efectuat și, evident, că ele trebuiau plătite.

O altă

categorie de plați a reprezentat-o cea pentru servicii de pază, iar la data

privatizării societății aceasta mai avea angajat un singur paznic, respectiv

portarul. Suprafața pe care era amplasata societatea este de cca. 20 ha. Este

cunoscut faptul că societatea este amplasată într-o zonă cu populație

majoritară de etnie rromă și că era firesc ca noii proprietari să ia măsuri

pentru asigurarea pazei, sens în care au contractat asemenea servicii și le-au

plătit.

Sub acest

aspect, instanța de fond a conchis că toți martorii audiați în cauză atât în

faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească confirmă

fără excepție faptul că s-au executat lucrări de întreținere și reparație,

faptul că au fost paznici neangajați ai societății care au asigurat paza,

faptul că s-au folosit macarale pentru dezafectarea halelor societății și

astfel este nereală susținerea din actul de inculpare în sensul că au fost

plătite prestări servicii care nu au avut la bază operațiuni reale.

Este adevărat

că facturile emise de societățile care au prestat asemenea servicii nu au fost

însoțite de acte justificative cu regim special, însă legislația în vigoare la

acel moment, respectiv H.G. nr. 831/1997 nu prevedea o asemenea obligativitate,

în același sens pronunțându-se și expertul desemnat de instanță pentru

lămurirea acestui aspect.

Cu ocazia

lichidării societății, lichidatorul desemnat, R.V., nu a solicitat instanței

atragerea răspunderii administratorilor SC R. SA Buzău, deoarece nu a avut

elemente care să-l conducă la această concluzie.

Constatând că

această situație de fapt este cea reală, instanța de fond a considerat că se

impune achitarea inculpaților.

la infracțiunea de evaziune fiscală s-a apreciat că nu se pune problema

săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscala, întrucât toate cele 14 facturi

plătite de SC R. au fost înregistrate în contabilitate și au avut la baza

operațiuni reale.

Cu privire la

fapta de evaziune fiscală, pe parcursul cercetării judecătorești s-a împlinit

termenul prevăzut de lege pentru a constata că a intervenit prescripția

specială a răspunderii penale.

Privitor la

această faptă, instanța a constatat că procurorul a dispus trimiterea în

judecată pentru fapta de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., iar la data comiterii

pretinsei fapte în vigoare era Legea nr. 87/1994, încadrarea ar fi fost cea

prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, respectiv înregistrarea în

contabilitatea societății a unor cheltuieli care nu au la baza operațiuni

reale, dacă au avut ca urmare neplata sau diminuarea impozitelor de orice fel,

iar această faptă era pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

la infracțiunea de fals sub semnătură privată, s-a apreciat că nici această

infracțiune nu există și că dacă situația de fapt reținută în actul de

inculpare ar fi fost reală, tot nu putea fi reținută infracțiunea prevăzută de art.

290 C. pen. iar în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 564 din 18 februarie 2008.

În motivarea

acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, privitor la

infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., că această faptă trebuie analizată

prin trimitere la art. 288 C. pen., iar potrivit acestui text de lege este

sancționată falsificarea unui înscris prin contrafacerea scrierii ori a

subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.

Tribunalul a

constatat că și în condițiile în care această infracțiune ar fi existat, pedeapsa

prevăzută pentru această infracțiune este închisoare de la 3 luni la 2 ani,

astfel că procurorul ar fi trebuit să facă aplicarea art. 11 pct. 1 lit. c) și

să dispună încetarea urmăririi penale. Raportat la această susținere, s-a

constatat că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, dar că

această faptă nu există, dispunându-se achitarea.

la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 656/2003 cu aplicarea art. 13 C. pen., reținută de Parchet în actul de

acuzare, prima instanță a arătat că, la data pretinsei săvârșiri a acestei

fapte, era în vigoare Legea nr. 21/1999, la art. 8 din lege fiind enumerate

entitățile care intrau sub incidența ei.

S-a mai

susținut că, referitor la persoanele fizice, în lege apare prevederea de la lit.

f) a art. 8, în sensul că acestea săvârșesc infracțiunea de spălare de bani

dacă actele sau faptele sunt săvârșite în afara sistemului financiar-bancar.

Cum în prezenta cauză toate sumele de bani în discuție, plătite de SC R. SA și

încasate de alte societăți au circulat numai prin intermediul băncilor, nu era

îndeplinită condiția premisa pentru ca o persoana fizică să poată fi acuzată de

spălare de bani, adică aceea de a efectua operațiuni financiare în afara

sistemului financiar-bancar.

De asemenea, art.

23 din lege enumera activitățile ce constituie infracțiunea de spălare a

banilor. Analizând textul de lege, prima instanța a reținut că activitatea

inculpatului P.C., chiar dacă ar fi fost real ceea ce s-a reținut în rechizitoriu,

nu se circumscrie dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Tot privitor

la această infracțiune, tribunalul a arătat că inculpatul P.C. - în calitate de

administrator - a avizat la plata cele 14 facturi, fiind singura activitate

derulată de acesta. De la acel moment, inculpatului îi era imposibil să

urmărească destinația finală a acelor sume de bani, respectiv în ce scop au

fost folosite de societățile beneficiare ale plăților. Acestea erau societăți

din alte localități, inculpatul nu știa cine le administrează și probabil nu

auzise de ele niciodată. Și în legătură cu această infracțiune, tribunalul a

dispus achitarea inculpatului întrucât fapta nu există.

la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, tribunalul a

reținut că nu există nici o probă la dosarul cauzei din care să rezulte că

inculpatul P.N. s-a asociat cu ceilalți doi inculpați în vederea săvârșirii

unor fapte penale, afirmațiile din rechizitoriu fiind pur speculative. în toată

perioada supusă discuției, inculpatul P.C. nu l-a cunoscut pe inculpatul S.T. și,

este evident, că nu te poți asocia pentru a săvârși infracțiuni cu o persoană

pe care nu o cunoști.

Asocierea,

așa cum este sancționată de art. 323 C. pen., presupune constituirea conștientă

a unui grup de persoane cu un scop bine definit, inițierea unui plan,

coordonarea în sensul executării acelui plan și alte activități care în final

să ducă la atingerea scopului. Or, niciuna din aceste cerințe nu a fost

îndeplinită în prezenta cauză. Nu există, de asemenea, nici o probă din care să

rezulte că inculpatul s-ar fi asociat eventual cu inculpatul P.N. Ambii erau

angajați și nu au făcut altceva decât să încerce să-și păstreze un loc de munca

și să primească un salariu.

De altfel, nu

există nici o probă și nici măcar procurorul nu afirmă că vreunul din cei doi

inculpați au avut vreun folos material injust.

S-a mai

arătat că există o incompatibilitate vădită între calitatea de instigator pe

care ar avea-o inculpatul S.T. și asocierea în vederea săvârșirii de

infracțiuni, astfel că prima instanță a dispus achitarea inculpaților deoarece

fapta nu există.

B. Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și

partea civilă M.F.P., prin D.G.F.P. Buzău.

Parchetul de

pe lângă Tribunalul Buzău și-a structurat cererea pe 4 motive de apel.

prim motiv, s-a susținut că probele administrate au fost interpretate eronat de

prima instanță.

Potrivit art.

63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită.

Dispoziția legală menționată exclude o ordine de preferință, nefăcându-se

distincție, în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, după cum

probele au fost administrate în faza de urmărire penală ori în aceea a

judecății. Criteriul determinant în aprecierea probelor administrate într-o

cauză și, implicit, în soluționarea acțiunii penale, îl constituie forța

acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparțin

sau de organul care Ie-a administrat.

În speță,

instanța de fond a pronunțat soluția de achitare a inculpaților în baza

perceperii eronate a elementelor de ordin faptic atestate de probele

administrate, deși acestea ilustrau că, în mod cert, prejudicierea SC R. SA

Buzău și a D.G.F.P. Buzău s-a realizat în cadrul și ca o consecință a

activității infracționale desfășurate de cei trei inculpați.

Achitarea

inculpaților în temeiul disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus prin

interpretarea unilaterală și fragmentată a materialului probator, fiind

ignorate unele probe sau preluate eronat altele, ceea ce a condus la concluzia

inexistenței infracțiunilor pentru care a fost sesizată instanța, concluzie pe

care o consideră greșită.

de fond nu a manifestat rol activ în stabilirea corectă a situații de fapt și a

adevărului, în raport de care să rețină, fără nici un dubiu, dacă inculpații au

săvârșit sau nu faptele pentru care au fost trimiși în judecată și, implicit,

dacă au cauzat cu intenție prejudicii în dauna SC R. SA Buzău și D.G.F.P Buzău.

Cercetarea

judecătorească, cu toate că s-a efectuat pe parcursul mai multor termene, s-a

rezumat la audierea celor trei inculpați, a unor martori audiați și la

urmărirea penală și în consemnarea punctului de vedere al expertului financiar

contabil, prezent la ultimul termen de judecată pentru a preciza dacă în

conformitate cu legislația în vigoare din perioada 30 august 2000 - 31

februarie 2001 - în care s-a desfășurat prezumtiva activitate infracțională -

se impunea ca cele 14 facturi fiscale prin care se atesta efectuarea unor

servicii în favoarea SC R. SA Buzău, să fie însoțite de documente justificative

și să se specifice care sunt actele normative în vigoare la acea dată.

Deși în

instanță s-au consemnat declarațiile celor trei inculpați, ei nerecunoscând

faptele pentru care au fost trimiși în judecată, cu ocazia audierii nu s-a

evidențiat poziția acestora cu privire la chestiuni esențiale pe situația de

fapt legate de natura activităților desfășurate în perioada presupus

infracțională.

În mod

nejustificat, în opinia parchetului, deși inculpații prin apărători au insistat

în audierea tuturor martorilor din acte, instanța, la ultimul termen de

judecată și fără o motivare convingătoare, a renunțat la aceste audieri.

Martorii la a

căror audiere s-a renunțat de către instanța de fond, ar fi putut oferi

elemente esențiale privind situația de fapt care, se apreciază că ar fi putut

da posibilitatea instanței să facă o apreciere corectă a întregului material

probator și să rețină o situație de fapt exactă, implicit contribuția inculpaților

la prejudicierea SC R. Buzău si D.G.F.P Buzău.

Un exemplu

concludent în acest sens este martorul T.M. - administrator al SC D. SRL, cel

care, așa cum a declarat la instanță inculpatul S.T., a emis facturile în

discuție și care ar fi putut face precizări privind lucrările efectuate (dacă

s-au executat efectiv) la SC R. SA Buzău.

Audierea

acestui martor (ca de altfel și a celorlalți la care instanța de fond a

renunțat) a fost cerută în primul rând de inculpatul S.T. și se impunea cu

necesitate pentru lămurirea situației de fapt.

Expertiza

contabilă efectuată în faza de urmărire penală a avut în vedere concluziile

verificărilor întreprinse de D.G.F.P. Buzău - Direcția de Control Fiscal în

perioada 20 noiembrie - 14 decembrie 2001, privind îndeplinirea obligațiilor

fiscale de către SC R. SA Buzău și a reușit să înlăture dubiile cu privire la

existența și cuantumul prejudiciului produs prin delapidarea din fondurile

societății a sumei de 2.863.507.499 lei și 544.066.426 lei în dauna statului,

prin diminuarea TVA-ului rămas de plată, urmare înregistrării în contabilitatea

societății a sumei de 2.863.507.499 lei.

Ca o

consecință a interpretării unilaterale a probelor și a ignorării celor

administrate în faza de urmărire penală, inclusiv a raportului de expertiză

financiar - contabilă, instanța a adoptat soluția de achitare a celor trei

inculpați în temeiul disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Mai mult,

deși s-a optat pentru acest temei al achitării inculpaților, instanța nu a

motivat inexistența faptelor și, implicit, nevinovăția inculpaților.

În actul de

sesizare al instanței sunt expuse argumentele care combat susținerile

inculpaților și care dovedesc fără echivoc intenția acestora de a frauda SC R. SA

și D.G.F.P. Buzău.

Un prim

argument, este legat de modul în care au fost întocmite și acceptate la plată

facturile fiscale în baza cărora s-au efectuat plățile pentru pretinsele

servicii făcute societății, cu nerespectarea cerințelor prev. de H.G. nr. 831/2007

pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiar

contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora.

în speță, nici una din cele 14 facturi incriminate și care au făcut obiectul

cercetării nu îndeplinește aceste cerințe legale.

Probele

testimoniale administrate în cauză au dovedit că operațiunile și serviciile

pentru care au fost emise cele 14 facturi nu au fost executate în realitate (sunt

semnificative în acest sens declarațiile martorilor G.M.S. - șef serviciul

personal la SC R. SA în acea perioadă, B.E. - paznic, B.I., C.M. și N.V.

Inexistența

unor devize de lucrări și procese verbale de recepție, acte necesare acceptării

la plată a facturilor fiscale, întăresc concluzia că, în realitate, lucrările

de reparație și întreținere la clădirile SC R. SA Buzău nu au fost executate.

Un alt

argument care pledează în dovedirea intenției de însușire a banilor în scopuri

personale este acela că, la scurt timp după săvârșirea faptelor, societățile

comerciale emitente ale facturilor fiscale au fost înstrăinate prin cesiune

unor persoane de cetățenie străină, contabilitatea acestora nemaiputând fi

găsită. S-a încercat chiar și ascunderea actelor contabile ale SC R. SA Buzău,

motivându-se scoaterea lor din societate pentru efectuarea unei expertize

contabile. Inculpații nu au putut însă da explicații cu privire la scopul și

utilitatea acestei expertize.

la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215

1

alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 272 din Legea nr. 31/1990 s-au

susținut următoarele:

Potrivit art.

215

1

alin. (1) C. pen. „constituie infracțiune de delapidare

însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar în interesul său ori

pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le

administrează".

Conform art. 147

alin. (2) C. pen., făcând trimitere la art. 145 C. pen., prin funcționar se

înțelege persoana prev. în alin. (1) precum și orice salariat care exercită o

însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în

acel alineat.

În raport de

specificul activității SC R. SA Buzău, se poate lesne observa că cei trei

inculpați au îndeplinit cerințele de a fi subiect activ al infracțiunii de

delapidare, respectiv calitatea de funcționar ce avea în drept sau în fapt atribuții

de a gestiona sau administra bani, valori sau bunuri ce fac obiectul material

al infracțiunii de delapidare.

S-a realizat

și situația permisă, aceea ca, bunurile (banii în speță) să se găsească în

posesia sau detenția unei persoane juridice prev. de art. 147 alin. (2) C. pen.

Totodată, a

administra înseamnă a avea ca atribuții de serviciu efectuarea unor acte de

dispoziție referitoare la starea și circulația bunurilor din patrimoniul

persoanei juridice, condiție, de asemenea, îndeplinită în cazul celor trei

inculpați.

Ca urmare,

ori de câte ori fapta este săvârșită de către o persoană în legătură cu

bunurile, banii ori valorile pe care le gestionează ori administrează,

încadrarea juridică legală este cea de delapidare.

Potrivit art.

272 din Legea nr. 31/1990 „fapta administratorului, directorului, directorului

executiv sau reprezentantului legal al unei societăți comerciale, care

folosește, cu rea credință bunuri sau creditul de care se bucură societatea,

într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru

a favoriza o altă societate în care are interese, direct sau indirect,

constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare".

Termenul de

folosire nu trebuie interpretat în sensul restrictiv în care este menționat în

conținutul infracțiunii de delapidare, prev. de art. 215

1

C. pen.,

deoarece, această accepțiune este necesară având în vedere modalitățile

alternative de săvârșire a acesteia, ori, în contextul de lege susmenționat

există această singură modalitate de săvârșire căreia legiuitorul a înțeles

să-i confere un conținut mai larg, ce le include și pe celelalte.

În speță, nu

există situația unei folosiri în accepțiunea art. 272 din Legea nr. 31/1990, ci

a însușirii efective a unor sume din patrimoniul societății la care inculpații

erau administratori de drept sau de fapt, această modalitate de prejudiciere

constituind latura obiectivă a infracțiunii de delapidare, prev. de art. 215

1

alin. (2) C. pen., infracțiune corect reținută în actul de inculpare.

Motivarea

instanței în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele de a fi subiect activ al

infracțiunii de delapidare, în ceea ce îi privește pe inculpați, este greșită

și nu are în vedere situația de fapt care, și după finalizarea cercetării

judecătorești, nu a suferit schimbări.

În conturarea

acestui punct de vedere, parchetul a solicitat a se avea în vedere disp. art. 281

din Legea nr. 31/1990, conform cărora dacă faptele prevăzute în capitolul -

infracțiuni - din această lege constituie infracțiuni grave potrivit codului

penal sau a unor legi speciale, ele se pedepsesc în condițiile și cu

sancțiunile prevăzute acolo.

Deși instanța

de fond, în motivarea sentinței, recunoaște (excluzând existența infracțiunii

de delapidare) că se poate pune problema eventual a folosirii cu rea credință a

bunurilor societății (inclusiv sume de bani) în scop contrar intereselor

acesteia, în final dispune achitarea inculpaților pentru infr. prev. de art. 272

din Legea nr. 31/1990 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În

consecință, pentru motivele expuse, instanța trebuia să constate că inculpații

se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de delapidare, respectiv

complicitate la delapidare, prev. de art. 215

1

alin. (2) și art. 26 C.

pen. rap la art. 215

1

alin. (2) C. pen. și să dispună condamnarea

lor la pedepse corespunzătoare.

legătură cu achitarea inculpaților pentru infracțiunea de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen.,

parchetul a motivat următoarele:

În mod legal,

obligațiile fiscale ale unei societăți comerciale se determină în funcție de

veniturile realizate și cheltuielile înregistrate în contabilitate. Aceasta se

evidențiază contabil pe baza unui document obligatoriu care atestă operațiunea

purtătoare de venit (de pildă, un contract de livrare de mărfuri, de vânzare,

de prestări servicii etc) dar și cheltuielile ocazionate de efectuarea

activităților aducătoare de venituri.

În practică,

cel mai adesea, locul acestor documente este ținut de facturi. Mai mult, aceste

documente se înregistrează în contabilitate la momentul emiterii lor,

indiferent dacă valoarea serviciilor prestate (cazul în speță) a fost sau nu

încasată.

În cauza

dedusă judecății, s-a dovedit că cele 14 facturi fiscale în discuție, nu au

fost însoțite de documente justificative.

În speță,

lipsa documentelor justificative pentru cele 14 facturi emise, prin care se

atestă efectuarea unor servicii în favoarea SC R. SA Buzău, care să permită

identificarea și circumstanțierea fiecărei activități de prestări servicii și

consecințele acestora, certifică faptul că aceste acte nu sunt reale. Certifică

de asemenea și concluziile expertizei financiar - contabile dispusă în faza de

urmărire penală și, pe cale de consecință, săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală de către inculpați, fiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea reținută în actul de inculpare.

Fără o

analiză atentă a materialului probator, instanța a concluzionat că este

indubitabil faptul că asemenea lucrări s-au efectuat și evident că ele trebuiau

plătite.

la achitarea celor trei inculpați pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., s-au făcut următoarele precizări:

Aprecierea

instanței de fond, potrivit căreia există infracțiune de fals în înscrisuri sub

semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. numai atunci când falsificarea are

loc prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice

mod, de natură să producă consecințe juridice, iar nu și prin plăsmuirea în

întregime a unui înscris, ca urmare a menționării ca real a unui fapt

necorespunzător adevărului, este eronată.

Instanța a

preluat fără nici o rezervă precizările făcute în instanță de expertul

specialist financiar - contabil - respectiv că „legislația în vigoare la

momentul emiterii facturilor în cauză H.G. nr. 831/1997 nu prevedea

obligativitatea însoțirii acestora de documente justificative".

Ori,

materialul probator administrat în cauză dovedește că nu s-au executat prestări

servicii în favoarea SC R. SA Buzău, în acest sens fiind concluziile rezultate

din verificarea efectuată de D.G.F.P. Buzău - Direcția de Control Fiscal

privind îndeplinirea obligațiilor fiscale de către SC R. SA Buzău, verificare

ce a cuprins perioada 01 octombrie 1999 - 31 mai 2001.

Pentru

considerentele expuse, rezultă că și pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.

soluția de achitare a inculpaților este greșită, în speță fiind întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni și dovada vinovăției celor trei

inculpați.

Motivul real

al emiterii acestor facturi l-a constituit crearea unei situații financiar

contabile false, care să justifice eludarea de către inculpați a dispozițiilor

legale privind calculul TVA și compensarea acestuia cu TVA deductibil.

Aspectele

prezentate demonstrează realizarea elementului material cât și a urmării

specifice infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., intenția rezultând ex re.

privește infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr.

656/2002 pentru care, de asemenea, instanța de fond a dispus achitarea

inculpaților în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., este de observat că a

fost motivată inexistența unuia din elementele constitutive (intenția) prin

aceea că, la data pretinsei săvârșiri, era în vigoare Legea nr. 21/1999 care,

în art. 8, enumera limitativ entitățile care intrau sub incidența ei și prin

aceea că, referitor la persoanele fizice, regăsim o prevedere la lit. f) a

aceluiași articol, respectiv „dacă actele sau faptele sunt săvârșite în afara

sistemului bancar, cerință care, în opinia primei instanțe, nu era realizată în

speță.

S-a motivat

că nu a fost în intenția legiuitorului să lase în afara cadrului legal

incriminator persoana fizică care, realizând totuși elementele constitutive

prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, efectuează

operațiuni financiare numai prin și în cadrul sistemului financiar bancar.

Faptul că

inculpații (așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică) s-au

folosit de fluxul financiar al sumelor de bani plătite în baza facturilor al

sumelor de bani plătite în baza facturilor fiscale false (în cadrul circuitului

bancar dintre SC R. SA și celelalte societăți - filele 31-35 rechizitoriu),

dovedește intenția lor în a frauda și deci săvârșirea infracțiunii de spălare

de bani.

achitarea inculpaților în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru

infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323

C. proc. pen. este greșită, fiind ignorate probele administrate pe parcursul

procesului care atestă fără dubii că inculpații au acționat împreună și au

conjugat acțiunile în scopul prejudicierii societății SC R. SA Buzău și a

statului, prin D.G.F.P. Buzău.

de fond a constatat că pentru toate infracțiunile reținute în sarcina

inculpaților s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale

prev. de art. 124 C. pen.

Constatarea

este greșită, cel puțin, cu privire la infracțiunile de delapidare, instigare

la delapidare și spălare de bani pentru care în raport de limitele de pedeapsă

(maximul mai mare de 10 ani) termenul de prescripție a răspunderii penale este

de 10 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen.

În speță,

raportat la momentul epuizării activității infracționale - luna februarie 2001

și data pronunțării sentinței, nu s-a împlinit termenul de 10 ani care ar fi

atras încetarea procesului penal.

Aceeași

observație se impune și în ceea ce privește constatarea instanței potrivit

căreia s-a dispus trimiterea în judecată a tuturor inculpaților pentru o faptă

(nu este precizată) în legătură cu care, la data emiterii actului de inculpare,

este împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale. Dacă

instanța ar fi luat în calcul data întocmirii rechizitoriului, respectiv 03

iulie 2008, în raport cu datele la care s-au comis infracțiunile reținute în

sarcina inculpaților, ar fi putut lesne constata că pentru niciuna dintre

aceste infracțiuni nu s-a împlinit termenul de prescripție specială prev. de art.

124 C. pen. la data sesizării instanței.

Nu s-a

contestat faptul că, pe parcursul cercetării judecătorești, pentru unele din

infracțiuni (evaziunea fiscală, instigare la evaziune fiscală, fals în

înscrisuri sub semnătură privată și asociere în vederea comiterii de

infracțiuni) s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii

penale, ceea ce poate duce la încetarea procesului penal.

Instanța de

fond nu a avut în vedere această situație, ci a făcut aplicarea disp. art. 13 C.

proc. pen. și, intrând pe fondul cauzei, a achitat inculpații pentru toate

infracțiunile (inclusiv pentru cele în legătură cu care se împlinise termenul

de prescripție a răspunderii penale), în condițiile în care, numai în ceea ce-l

privește pe inculpatul P.N., apărătorul a formulat expres cerere de continuare

a judecății în conformitate cu disp. art. 13 C. proc. pen.

M.F.P., prin

D.G.F.P. Buzău, a susținut în apelul său că instanța de fond, în mod eronat, a

reținut că faptele nu există motivat de faptul că a intervenit prescripția

specială a răspunderii penală. Pentru a se constata prescripția răspunderii

penale, termenul acesteia trebuie să curgă nestingherit, să nu intervină

anumite acte sau activități care ar readuce la cunoștință fapta comisă, ori în

prezenta cauză cursul care a fost întrerupt prin actele care au fost comunicate

învinuitului pe parcursul cercetării penale. Potrivit art. 123 C. pen., „cursul

termenului prescripției prevăzut la art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea

oricărui act, care potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau

inculpatului în desfășurarea procesului penal. După fiecare întrerupere începe

să curgă un nou termen de prescripție.

Întreruperea

cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune,

chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.

S-a susținut

că instanța de fond în mod eronat a apreciat că a intervenit prescripția pentru

faptele comise.

Un alt motiv

de apel se referă la faptul că în mod greșit instanța fondului a reținut că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen. întrucât

faptele nu există. S-a învederat faptul că instanța de fond, în virtutea

rolului activ, nu a coroborat toate probele existente la dosarul cauzei, a

dispus achitarea în condițiile în care atât din conținutul actului de control

cât și din conținutul rechizitoriului, rezultă faptul că învinuitul are

obligații către bugetul consolidat al statului în cuantum de 67.797 lei.

S-a mai

susținut că pentru înlăturarea oricărui dubiu cu privire la existența și

cuantumul prejudiciului, pe parcursul cercetării penale s-a dispus efectuarea

unei expertize financiar-contabile iar raportul de expertiză a confirmat

rezultatul inspecției fiscale, prin aceasta concluzionându-se că au fost emise

un număr de 14 facturi fiscale ce nu îndeplineau condițiile pentru a fi

acceptate la plată, acestea nefiind însoțite de documente care să ateste

executarea lucrărilor. În această situație, facturile fiind emise pentru

servicii inexistente, societatea nu avea drept de deducere a taxei pe valoare

adăugată.

În final,

partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și

obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile, așa cum au fost

solicitate.

Prin Decizia penală

nr. 119 din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și de D.G.F.P. Buzău, s-a desființat în

parte sentința penală nr. 138/608.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și, în

consecință:

În baza art. 334

C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din disp. art. 9 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen., în infracțiunea prev. de art.

13 din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 13 C. pen. și din art. 23 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 656/2003, cu aplic. art. 13 C. pen., în art. 23 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 21/1999, cu aplic. art. 13 C. pen.

În baza art. 25

C. pen. Rap. la art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., instigare la delapidare calificată, cu aplic. art. 74 rap la

art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.T. la pedeapsa

principală de 5 ani închisoare, aplicând pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) și c) C. pen., pe o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie

prev. de art. 71 și art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) și c) C. pen.

S-a constatat

că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza disp.

art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. g) C. proc. pen. rap.

la art. 124 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului S.T. pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la

art. 13 C. pen. din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 13 C. pen., instigare la

evaziune fiscală și de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a intervenit prescripția

specială a răspunderii penale.

În baza art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen., delapidare calificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 74 rap. la art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe fiecare

dintre inculpații P.N. și P.C. la câte 3 ani și 4 luni închisoare, aplicând

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a),

teza a ll-a și lit. b) și c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani și pedeapsa

accesorie prev. de art. 71 și art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate celor doi

inculpați pe un termen de încercare de 5 ani și 4 luni stabilit în conformitate

cu art. 86

2

C. pen.

Pe durata

termenului de încercare, cei doi inculpați se vor supune următoarelor măsuri de

supraveghere exercitate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Buzău:

- să se

prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Buzău;

- să anunțe

în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință ori locuință și orice

deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

Conform art. 359

C. proc. pen. a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 86/4 cp. privind

revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71

alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza disp.

art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. rap.

la art. 124 C. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului P.N. pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 13 C. pen. din

Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 13 C. pen., evaziune fiscală și de art. 290 C.

pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură

privată, întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În baza disp.

art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. g) C. proc. pen. rap.

la art. 124 cp. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului P.C. pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 13 C. pen. din

Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 13 C. pen., evaziune fiscală întrucât a

intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. de art. 290 C. pen. cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapta nefiind

săvârșită de inculpat.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe toți cei trei

inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 21/1999, cu aplic. art. 13 cpen., spălare de bani, fapta nefiind

prevăzută de legea penală.

A menținut

soluția de achitare a celor trei inculpați privind infracțiunea prev. de art. 323

C. pen. - asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

A obligat pe

inculpați, în solidar, la 340.757,39 lei despăgubiri civile către D.G.F.P.

Buzău, din care 286.350,74 lei reprezintă prejudiciu din delapidare, iar

54.406,64 lei TVA dedusă nelegal.

A menținut

sechestrul asigurător asupra bunurilor inc. S.T. dispus prin ordonanța

76661/06440/2002 a I.J.P. Buzău.

A obligat

inculpații la câte 4000 lei cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de

judecarea fondului și apelului.

Pentru a

decide în acest sens, instanța de apel a reținut că întrucât faptele deduse

judecății sunt pretins comise în perioada iunie 2000 - februarie 2001, datorită

modificărilor legislative intervenite până la momentul judecății, se pun, în

principal, probleme de aplicare în timp a legii penale.

Din acest

punct de vedere, unele din încadrările juridice făcute de procuror în actul de

sesizare a instanței sunt greșite, respectiv pentru infracțiunile de evaziune

fiscală și spălare de bani, chiar dacă acesta a reținut aplicabilitatea

articolului 13 C. pen.

Astfel, în

rechizitoriu, cei trei inculpați sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) Iit. c) din

Legea nr. 241/2005 și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani,

prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2003, ambele texte

reținute fiind cele în vigoare astăzi, la momentul judecății.

Or, potrivit

articolului 10 C. pen. „legea penală se aplică în timpul cât ea se află în

vigoare", iar dispozițiile art. 13 C. pen., prevăd că „în cazul în care de

la săvârșirea infracțiunii, până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă".

Prin urmare,

pentru stabilirea unei corecte încadrări juridice și în acord cu principiile

enunțate mai sus, trebuiau analizate toate textele legale începând cu cel în

vigoare la data săvârșirii infracțiunii, legea nouă fiind aplicabilă doar dacă

se dovedea a fi mai favorabilă decât cea în vigoare când s-a săvârșit

infracțiunea.

În ceea ce

privește infracțiunea de evaziune fiscală, așa cum fapta este descrisă în actul

de acuzare, ca având forma înscrierii în contabilitate a unor cheltuieli

nereale ce a avut drept consecință negativă deducerea nelegală de T.V.A, ea era

prevăzută la data săvârșirii (perioada iunie 2000 - februarie 2001) de art. 13

din Legea nr. 87/1994 și sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și

interzicerea unor drepturi sau cu amendă.

Legea

evaziunii fiscale, nr. 87/1994, a suferit o modificare în anul 2003 - când

infracțiunea descrisă mai sus a fost preluată de dispozițiile art. 11 Iit. c)

și era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi.

în Legea nr. 241/2005 - în vigoare la momentul judecății în primă instanță și

în apel, fapta reținută în sarcina inculpaților este incriminată de

dispozițiile art. 9 alin. (1) Iit.c și este pedepsită cu închisoarea de la 2 la

8 ani și interzicerea unor drepturi.

Analiza celor

trei texte de lege, evidențiază în mod clar că legea mai favorabilă era legea

în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, astfel că o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 13 C. pen. impunea ca pentru această faptă să se rețină

dispozițiile art. 13 din Legea nr. 87/1994.

În ce

privește infracțiunea de spălare de bani, instanța de apel a constatat că fapta

reținută în sarcina inculpaților, fiind' comisă în perioada iunie 2000 -

februarie 2001, făcea necesară punerea în paralel a textului de lege în vigoare

la data săvârșirii infracțiunii - art. 23 din Legea nr. 21/1999 și a celui

survenit ulterior, în vigoare și la momentul judecății, adică art. 23 din Legea

nr. 656/2003.

Din punct de

vedere al sancțiunii, ambele texte prevăd aceeași pedeapsă - închisoarea de la

3 la 12 ani, într-o astfel de situație aplicându-se principiul activității

legii penale deci, legea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii.

Prin urmare,

în lipsa unei prevederi mai favorabile în legea nouă, faptele inculpaților

trebuie analizate în raport de dispozițiile în vigoare la data săvârșirii

infracțiunii, adică art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Sub aspectul

situației de fapt, s-a reținut că, prin actul de acuzare, se impută inculpaților

că, la inițiativa și în folosul inculpatului S.T., inculpații P.N., inițial

administrator și apoi contabil șef și inculpatul P.C., administrator al SC R. SA

Buzău, prin acceptarea la plată a 14 facturi fiscale false în favoarea unor

societăți comerciale controlate de inculpatul S.T., l-au ajutat pe acesta să

delapideze din fondurile societății suma totală de 2.863.507.499 lei.

Totodată,

prin înregistrarea în contabilitatea societății, la capitolul cheltuieli, a

sumei menționate mai sus, s-a diminuat T.V.A cu suma totală de 544.066.426 lei,

iar acest lucru a avut loc deși cheltuielile respective erau nereale, cele 14

facturi fiind acceptate la plată fără a fi însoțite de nici un document

justificativ.

Prima

instanță și-a motivat soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea

prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată, cu

motivația că textul din legea specială este aplicabil și nu cel C. pen. - art. 215

1

alin. (2), datorită calității speciale de administratori a inculpaților P. și P.,

că pentru a fi acceptate la plată, în mod legal, facturile nu trebuiau însoțite

de nici un fel de document justificativ și că, în realitate, cheltuielile

evidențiate de facturi s-au efectuat, situație ce ar rezulta din declarațiile

inculpaților și ale martorilor, fără însă a arăta care dintre martori au

atestat realitatea serviciilor menționate în cele 14 facturi.

Analizând

probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul

cercetării judecătorești, instanța de apel a apreciat că prima instanță a făcut

o greșită apreciere a acestora și din acest punct de vedere criticile invocate

de parchet în motivele 1 și 2 sunt fondate, cu excepția criticii vizând

neadministrarea de către prima instanță a probelor cu declarațiile tuturor

martorilor, în condițiile în care chiar prin actul de acuzare s-a arătat că

martorul de care face vorbire parchetul - T.M., este cetățean al Republicii

Moldova, fiind dificilă aducerea sa în fata instanței.

Referitor la

interpretarea probelor administrate în cauză, aspect criticat în primele două

motive de apel ale parchetului, instanța de apel a constatat că niciunul dintre

cei trei inculpați nu contestă faptul că suma de 2.863.507.499 lei, plătită de

SC R. Sa Buzău cu ordine de plată, semnate de inculpatul S.T. și P.N., a ajuns

în conturile societăților comerciale: SC J.I. SRL, SC S. SRL, SC D. SRL și SC P.

SRL, iar de aici a fost ridicată și însușită de inculpatul S.T. sau de fratele

acestuia, S.N.M., în numele său.

De altfel,

împrejurarea că suma respectivă a ajuns la inculpatul S.T. este demonstrată și

de conținutul expertizei tehnico-contabile întocmită în cauză în cursul

urmăririi penale de expertul G.V. Totodată, expertiza a reliefat și faptul că

dacă cele 14 facturi au fost emise pentru servicii inexistente, în mod greșit

SC R. SA a dedus din bilanțul contabil T.V.A. în valoare de 544.066.426 lei.

În aceste

condiții, esențial pentru lămurirea situației de fapt este dacă cele 14 facturi

reținute în actul de acuzare atestă livrări de mărfuri, executări de lucrări

sau prestări de servicii ce au existat în realitate sau nu.

Or,

realitatea mențiunilor din facturi putea fi demonstrată cel mai simplu prin

însoțirea acestora de documente justificative, așa cum prevăd și dispozițiile

H.G. nr. 831/1997, documente cum ar fi: dispoziția de livrare, avizul de

însoțire a mărfii sau alte documente tipizate care atestă executarea lucrărilor

și prestarea serviciilor.

Inculpații,

în special P.N. și P.C., s-au apărat, bazându-se și pe opinia exprimată de

expertul contabil B.M. la prima instanță, în sensul că facturile respective nu

trebuiau însoțite de documente justificative cu regim special, pentru a fi

acceptate la plată. Pe această opinie și-a bazat soluția și prima instanță.

În dezacord

cu aceasta, instanța de apel a considerat că atât inculpatul P.N. - ce a fost

administratorul SC R. în perioada mai - iunie 2000 și apoi director economic

(cu atribuțiile unui contabil șef) până în februarie 2001, cât și inculpatul P.C.

- ce a devenit administrator al SC R. SA Buzău la data de iunie 2000, tocmai în

virtutea acestor calități aveau datoria să verifice existența mențiunilor din

facturi, dacă serviciile trecute ca prestate de societățile emitente au

corespondență în realitate sau nu și să solicite societăților emitente

justificarea sumelor cerute drept plată a acestor servicii.

Spre exemplu,

un bun administrator sau contabil șef, interesat de soarta societății pe care o

reprezenta putea aviza cheltuielile referitoare la „