ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 285/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 285/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 27 ianuarie 2012
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta SC D.I.E.
SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC G.T. SRL, solicitând instanței ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 29 mai 2008 de
B.N.P. D.M., sub aspectul mențiunii prețului negociat de către părți, respectiv
„preț care conține TVA”, mențiune nulă absolut pentru încălcarea ordinii
publice, potrivit prevederilor art. 5 C. civ. coroborat cu prevăzută art. 141 alin.
(2) lit. f) C. fisc.
În
motivarea cererii reclamanta a arătat că a înstrăinat prin antecontract
încheiat la data de 07 mai 2008, în favoarea pârâtei, imobilul situat în Turda,
județul Cluj, înscris în C.F. 10461 Turda, identificat cu nr. top. 3218/2/2 și
3218/2/2/S, compus din teren în suprafață de 1.825 mp și 3 construcții cu
profil industrial. Potrivit prevederilor contractuale, prețul stabilit de comun
acord de către părți a fost de 1.400.000 lei sau 383.561 EURO. În baza
încheierii antecontractului, a fost emisă factura fiscală nr. 03773121 din 29
mai 2008, pentru avansul în sumă de 407.200 lei, cu mențiunea în ceea ce
privește rubrica TVA „scutită fără drept de deducere art. 141 C. fisc.”. În
conformitate cu această factură, semnată spre acceptare la plată de către dl. C.G.,
a fost efectuată plata către cumpărătoare, fiind încheiat contractul de
vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 29 mai 2008. În data de 03
iunie 2008 a fost stornată factura de avans cu factura fiscală nr. 03773123 din
03 iunie 2008 și s-a întocmit factura fiscală nr. 03773125 din 03 iunie 2008
pentru prețul integral de 1.400.000 ROL, ambele facturi fiind semnate spre
acceptare și respectiv plată de către reprezentantul legal al cumpărătoarei.
Reclamanta
arată că ulterior semnării contractului autentic a observat că a fost înscrisă
mențiunea că „prețul… conține TVA”, sens în care l-a anunțat pe cumpărător
despre această eroare și l-a convocat la B.N.P D.M. în vederea întocmirii unei
încheieri de îndreptare a erorii materiale strecurate în contract. Cu ocazia
întâlnirii care a avut loc la data de 15 iulie 2008, toate părțile semnatare au
confirmat că persoana care ar fi indicat în cadrul contractului că prețul
include TVA a fost reprezentantul băncii care a finanțat cumpărătoarei
achiziția imobilului. Cu toate acestea, cumpărătoarea a refuzat semnarea
încheierii de îndreptare a erorii din contractul autentic.
S-a
arătat că înstrăinarea bunului imobil care face obiectul contractului autentic
nr. 1021 din 29 mai 2008 este scutită de la plata taxei pe valoarea adăugată
așa cum reiese din prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. Pentru a se
fi înstrăinat construcția și terenul aferent indicată în actul autentic cu
perceperea de TVA, ar fi trebuit să respecte condițiile de a fi construcție
nouă, ori construcțiile vândute de reclamantă nu se încadrează în această
definiție a construcției noi, deoarece au fost edificate în etape distincte în
anii 1993, 1997, 1999 și 2000 așa cum reiese din autorizațiile de construire
nr. 22 din 08 februarie 1993, nr. 169 din 25 august 997, nr. 36 din 18 martie 1999,
nr. 27 din 26 ianuarie 2000, precum și din procesul-verbal de constatare din 25
ianuarie 1996 și autorizației de luare în folosință definitivă din 29 aprilie 1993.
În plus, așa cum reiese din extrasul C.F. nr. 10461 Turda ultimele înscrieri de
construcții în cartea funciară au fost operate în 1993 și 2005.
În
drept, au fost invocate prevederile art. 5, art. 966, art. 970 și art. 977, art.
982 C. civ., art. 141 alin. (2) lit. f) Titlul VI C. fisc.
Prin
întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 septembrie 2009, pârâta a solicitat
respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata
cheltuielilor de judecată.
În
motivarea poziției sale procesuale pârâta a arătat că textul art. 5 C. civ.
care conține referiri la cazuri de încălcare a ordinii publice nu este
aplicabil în speță deoarece Codul fiscal permite încheierea unor contracte de
tipul celui în cauză, situație reglementată de dispozițiile art. 141 pct. 3,
potrivit căruia orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea
operațiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) și f), în condițiile stabilite
prin norme. În mod practic, vânzătorul avea obligația să notifice organul
fiscal asupra acestei împrejurări, cu sublinierea că legea nu stabilește vreun
termen de depunere și nici dacă aceasta se face înainte sau după încheierea
contractului. În mod cert, dacă părțile contractante doreau să insereze în
cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare provizoriu că prețul nu conține
TVA, în sensul că cumpărătorul nu-l poate recupera iar vânzătorul nu-l va
datora bugetului statului, nimic nu i-ar fi oprit să o facă, însă o astfel de
mențiune nu este înscrisă. Pe de altă parte, nici în fața notarului nu s-a
discutat o altă variantă decât aceea potrivit căreia prețul de 1.400.000 lei
conține TVA. Inserarea mențiunii potrivit căreia prețul conține TVA s-a făcut
pe primele două pagini ale contractului.
Pârâta
arată că nu este vorba despre nici o eroare materială în redactarea
contractului autentic și că, conținutul acestuia respectă în mod fidel
înțelegerea părților cu privire la modul de stabilire și achitare a prețului.
De altfel, notarul public a refuzat să îndrepte eroarea semnalată de
reclamantă, amintindu-i că nu a avut absolut nici o obiecție de făcut la
momentul în care a fost întocmit.
Pârâta
susține că adevăratul scop al reclamantei este de a nu plăti penalitățile
datorate statului pentru TVA-ul neachitat la timp și blocarea pârâtei de a
recupera cei 266.000 lei reprezentând TVA deductibil.
Referitor
la susținerile reclamantei în sensul că, construcțiile vândute nu sunt noi,
pârâta invocă conținutul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor
nr. 28 din 12 mai 2008, antecontractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat la
data de 7 mai 2008, iar procesul-verbal la cinci zile după aceea. Din
procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor rezultă că lucrările
efectuate și apoi recepționate de o comisie a Primăriei Turda se referă la construirea
unui magazin alimentar, mansardare și extindere construcție. Prin urmare,
momentul întocmirii acestui proces-verbal stabilește vechimea construcției
înstrăinate sau, în cel mai rău caz, a unei părți din aceasta, perspectiva din
care este imposibil de admis că construcția nu era nouă sau măcar o parte din
ea.
Prin
sentința comercială nr. 2580 din 16 iunie 2010, Tribunalul Comercial Cluj, a
respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.I.E. SRL și a obligat reclamanta
să plătească pârâtei suma de 1.785 lei cheltuieli de judecată.
Pentru
a dispune astfel, tribunalul a reținut că este întemeiată apărarea paratei in
sensul că dacă părțile contractante doreau să insereze în cuprinsul
antecontractului de vânzare-cumpărare provizoriu că prețul nu conține TVA,
respectiv că societatea cumpărătoare nu-l poate recupera, iar vânzătorul nu-l
va datora bugetului statului, însă o astfel de mențiune nu este înscrisă .
Părțile
au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la data de 29
mai 2008, iar cu privire la preț s-a inserat mențiunea că acesta conține TVA.
Ambele
societăți sunt plătitoare de TVA, astfel că includerea în prețul de 1.400.000
lei a TVA-ului era posibila. Prețul vânzării a fost plătit în două tranșe, la
data de 29 mai 2008 și 3 iunie 2008, suma totală menționată în ultima dintre
ele fiind 1.400.000 lei. Facturile au fost emise de reclamantă abia la data de
18 iunie 2008, fiind înregistrate imediat în contabilitatea pârâtei.
Din
conținutul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 28 din 12
mai 2008 rezultă că lucrările efectuate și momentul întocmirii acestui
proces-verbal stabilește vechimea construcției înstrăinate, astfel ca sunt
dovedite a fi nefondate susținerile reclamantei în sensul că, construcțiile vândute
nu sunt noi.
Reclamanta
nu a avut nici o obiecție de făcut la momentul la care a fost întocmit
contractul autentic.
Codul
fiscal permite încheierea unor contracte de tipul celui în cauză, situație
reglementată de dispozițiile art. 141 pct. 3, sens in care se poate doar
concluziona ca acest conținut al contractului autentic reflecta înțelegerea
părților cu privire la modul de stabilire și achitare a prețului.
Reclamanta
SC D.I.E. SRL a formulat apel, prin care a invocat că prin sentința comercială
nr. 2580/2010, Tribunalul Comercial Cluj a respins acțiunea introductivă,
motivând în esență soluția, pe existența la dosar a procesului verbal de
recepție la terminarea lucrărilor nr. 28 din 12 mai 2008, care ar dovedi faptul
că imobilele - construcții înstrăinate de către reclamantă pârâtei, ar fi fost
noi și deci, operațiunea de vânzare ar fi fost taxabilă cu TVA, iar facturile
emise de către reclamantă, aferente vânzării acestor imobile, ar fi avut data
de 18 iunie 2008, deci ulterior semnării actului autentic de vânzare-cumpărare.
Consideră
soluția instanței de fond ca fiind nefondată, în deplină contradicție cu toate
actele depuse în probațiune de către subscrisa reclamantă și chiar cu susțineri
și probe ale pârâtei.
Analizând
apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate în raport de care se
verifică determinarea stării de fapt de către prima instanță și aplicarea
dispozițiilor legale potrivit prevederilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a
reținut următoarele:
Prima
instanță a reținut în mod corect că apărarea pârâtei în sensul că pentru
ipoteza în care s-ar fi dorit stabilirea unei clauze contrare celei contestate,
acest aspect ar fi fost menționat în cuprinsul convențiilor încheiate.
Compatibilitatea
clauzelor contestate cu prevederile art. 141 pct. 3 C. fisc. a fost corect
stabilită de către prima instanță care s-a raportat la interpretarea
contractului potrivit intenției părților.
Acțiunea
reclamantei are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului
de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 29 mai 2008 de BNP D.M. sub
aspectul mențiunii prețului negociat de către părți ca fiind preț care conține
TVA, mențiune nulă absolut pentru încălcarea ordinii publice potrivit
prevederilor art. 5 C. civ. și art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
Textul
de referință respectiv art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. evidențiază că sunt
scutite de taxă între altele livrarea de către orice persoană a unei
construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită iar
prin excepție scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a
unei părți a acesteia sau a unui teren construibil dacă este efectuată de către
o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite
dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția transformarea
sau construirea unui astfel de imobil.
Interpretarea
dispozițiilor legale enunțate relevă că a fost acordat un beneficiu prin
scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată, iar norma cuprinde dispoziții
alternative și supletive astfel că nu poate fi calificată ca fiind o dispoziție
imperativă a cărei nerespectare să atragă nulitatea absolută a unei convenții
ce intră în coliziune cu aceasta.
Includerea
construcțiilor în categoria celor care se încadrează în construcțiile noi prin
raportare la înscrisurile prezentate și susținerile din cuprinsul apelului nu
poate primi valența dorită de apelantă întrucât și în această ipoteză dreptul
de opțiune aparține vânzătorului și se raportează la posibilitatea acestuia de
a își exercita dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția,
transformarea sau construirea unui imobil.
Determinarea
regimului fiscal aplicabil unei tranzacții nu poate atrage nulitatea absolută a
unei convenții sub acest aspect atâta timp cât așa cum s-a evidențiat anterior
norma este una de favoare.
Modificarea
opțiunii fiscale ulterior încheierii unei convenții, de asemenea nu poate
justifica aplicarea sancțiunii nulității, care așa cum este unanim admis
vizează un viciu contemporan încheierii convenției ceea ce în speță nu s-a
justificat.
În
consecință, prin decizia civilă nr. 108 din 30 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția
comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de
reclamanta SC D.I.E. SRL și a obligat apelanta să plătească intimatei S.C. G.T.
SRL suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC D.I.E. SRL CLUJ NAPOCA, în
temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.
civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată
în sensul admiterii apelului și admiterii acțiunii, și constatarea nulității
absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1021
din 29 mai 2008 de BNP D.M., sub aspectul mențiunii prețului negociat de către
părți, mențiune nulă absolut pentru încălcarea ordinii publice prevăzută de
art. 5 C. civ. coroborat cu art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
Prin
criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. C.
proc. civ., recurenta a susținut că mențiunea inclusă în contractul de vânzare
cumpărare este nulă absolut, în raport de prevederile art. 5, art. 970 și art. 977,
art. 966 și art. 982 C. civ. Solicită ca instanța să analizeze valabilitatea
clauzei în raport de regulile de interpretare a contractelor și în raport de
nerespectarea legii.
În
ceea ce privește natura juridică a art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.,
recurenta a arătat că aceasta nu reprezintă o normă de favoare, astfel cum a
afirmat instanța de apel, ci reprezintă regula în materia operațiunilor de
înstrăinare a imobilelor construcții și terenuri, care sunt scutite de TVA.
Excepția de la această regulă, o constituie vânzarea construcțiilor noi și
cazul în care proprietarul optează totuși să vândă cu TVA bunul, în speță
reclamanta.
Cele
reținute de către instanța de apel cu privire la modificarea opțiunii fiscale
ulterior convenției nu corespunde realității, deoarece nu a existat vreo
opțiune niciodată, vânzarea fiind perfectă la data emiterii facturii fiscale
aferentă avansului, unde se precizează că este scutită de plata TVA.
Recursul
este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Prealabil
examinării criticilor invocate de către recurentă, Înalta Curte constată că
situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de către instanțele devolutive,
atestă faptul că reclamanta a înstrăinat un imobil compus din teren și
construcții industriale, prețul fiind plătit în două tranșe, la data de 29 mai
2008, prin factura de avans și la data de 3 iunie 2008, data încheierii
contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.
În
ceea ce privește chestiunea legată de caracterizarea construcțiilor înstrăinate
ca fiind noi, se constată că și sub acest aspect, instanțele devolutive, în
temeiul administrării probei cu înscrisuri au demonstrat că a fost stabilită
vechimea construcției înstrăinată.
Chestiunea
de drept supusă judecății este reprezentată de analizarea cauzei de nulitate
absolută invocată de către recurentă, în raport de prevederile art. 5 C. civ.,
raportat la nerespectarea dispozițiilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
În
analiza cauzei de nulitate invocată de către recurentă, trebuie pornit de la
prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., care reglementează scutirea
pentru operațiuni în interiorul țării, astfel ,, Este scutită de taxa pe
valoarea adăugată livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei
părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui
alt teren . Nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată conform acestui
articol, livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui
teren construibil. ,,.
Însă
ceea ce este important de reținut este faptul că această excepție de la regula
taxării cu TVA este aplicabilă în situația în care proprietarul bunului supus
înstrăinării optează pentru plata cu TVA a bunului.
În
speța de față, în contractul de vânzare cumpărare, care a fost încheiat fără
obiecțiuni din partea reclamantei, în speță vânzătoarea, a fost inserată
mențiunea că prețul cuprinde TVA, ceea ce era perfect posibil, ambele societăți
fiind plătitoare de TVA.
Invocarea
de către reclamantă a inexistenței acestei mențiuni în cuprinsul antecontractului
de vânzare cumpărare este irelevantă, deoarece, deși părțile s-au înțeles cu
privire la lucru și preț, vânzarea nu poate fi considerată încheiată la acel
moment. Pe de altă parte, în situația în care părțile ar fi dorit ca prețul să
nu cuprindă TVA, acest lucru ar fi trebuit să fie menționat expres.
Deci,
pentru ca un act juridic să fie săvârșit în frauda legii, este necesar să se
demonstreze că legea a fost nesocotită. Or, în situația în care la data de 3
iunie 2008, reclamanta a emis factura pentru prețul integral, înregistrată în
contabilitatea pârâtei, nu se poate afirma că actul încheiat nu poate produce
efectele urmărite prin încheierea lui.
În
ceea ce privește critica recurentei privind analizarea nulității, raportat la
interpretarea clauzei contractuale referitoare la plata TVA, care ar fi
îndoielnică, Înalta Curte amintește dispozițiile art. 1312 C. civ., care conțin
o regulă specială și derogatorie, în materie de vânzare, unde vânzătorul ( în
speță reclamanta ) stabilește condițiile contractului, iar dacă clauzele ar fi
neclare, se interpretează în contra vânzătorului.
În
ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a prezentat, în concret, criticile
sale în raport de acest motiv de nelegalitate, astfel încât invocarea acestuia
apare ca fiind formală. Trecând însă peste aceste aspecte, se constată că
decizia atacată nu este susceptibilă de critică din acest punct de vedere,
instanța de apel analizând și argumentând fiecare critică invocată prin cererea
de apel.
În
raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Constatând
culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului de față, Înalta Curte
în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta la plata
cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de
transport, în sumă de 2.614 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta SC D.I.E. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 108 din
30 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal.
Obligă recurenta SC D.I.E. SRL CLUJ
NAPOCA la plata sumei de 2614 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei
SC G.T. SRL CLUJ NAPOCA.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.