ÎCCJ, Decizia nr. 233/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1683 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 286/59/2010 a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul S.V.F. împotriva rezoluției nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

– Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de A.I.M., D.G., ș.a., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2, art. 12 din Legea nr. 678/2001, art. 160 – art. 162, art. 166 – art. 167, art. 170 și art. 173 C. pen. Împotriva rezoluției nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul a formulat plângere la procurorul șef serviciu din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 69/II/2/2009 din 12 februarie 2010. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, plângere care a fost respinsă, ca tardivă prin sentința nr. 1683 din 4 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că petentul a sesizat instanța la data de 10 martie 2010, cu depășirea termenului de 20 de zile calculat potrivit art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul S.V.F. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Rezultă așadar, din cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea prin care persoana nemulțumită sesizează instanța are natura juridică a unei căi de atac împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale și trebuie exercitată într-un termen de 20 zile. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, la data de 29 iulie 2009, iar plângerea a fost soluționată abia la data de 12 februarie 2010, cu mult peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen., ceea ce înseamnă că în speță petentul trebuia să se adreseze instanței în cel mult 40 de zile de la data înregistrării plângerii la procurorul ierarhic superior.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că petentul a sesizat instanța la data de 10 martie 2010 (fila 1 dosar fond), cu depășirea termenului de 20 de zile calculat potrivit art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, soluția primei instanțe de respingere, ca tardivă a plângerii împotriva rezoluției nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de petentul S.V.F. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.V.F. împotriva sentinței nr. 1683 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 286/59/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.