ÎCCJ, Decizia nr. 233/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1683

din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 286/59/2010 a fost respinsă, ca tardivă, plângerea

formulată de petentul S.V.F. împotriva rezoluției nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul

Teritorial Timișoara, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 10/D/P/2009

din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus în baza

dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

neînceperea urmăririi penale față de A.I.M., D.G., ș.a., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2, art. 12 din Legea nr. 678/2001,

art. 160 – art. 162, art. 166 – art. 167, art. 170 și art. 173 C. pen.

Împotriva rezoluției

nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, petentul a formulat plângere la procurorul șef serviciu din cadrul

D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara plângere care a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin rezoluția nr. 69/II/2/2009 din 12 februarie 2010.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 10/D/P/2009

din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, plângere care a fost respinsă,

ca tardivă prin sentința nr. 1683 din 4 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că petentul a sesizat

instanța la data de 10 martie 2010, cu depășirea termenului de 20 de zile

calculat potrivit art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petentul S.V.F. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței,

ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere

în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Rezultă așadar, din

cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea prin care persoana nemulțumită

sesizează instanța are natura juridică a unei căi de atac împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale și trebuie exercitată într-un termen de 20 zile.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că împotriva soluției de neîncepere

a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic

superior, la data de 29 iulie 2009, iar plângerea a fost soluționată abia la

data de 12 februarie 2010, cu mult peste termenul de 20 de zile prevăzut de

art. 277 C. proc. pen., ceea ce înseamnă că în speță petentul trebuia să se

adreseze instanței în cel mult 40 de zile de la data înregistrării plângerii la

procurorul ierarhic superior.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că petentul a

sesizat instanța la data de 10 martie 2010 (fila 1 dosar fond), cu depășirea

termenului de 20 de zile calculat potrivit art. 278

1

alin. (2) C.

proc. pen.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere, ca tardivă a plângerii împotriva rezoluției

nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat

de petentul S.V.F. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 500

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul S.V.F. împotriva sentinței nr. 1683 din

4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 286/59/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.