ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2083/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, la data de 18.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, în solidar cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Runcu și Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj, și personal pe Primarul comunei Runcu, G., și Prefectul Județului Gorj, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata de daune morale către reclamanți în cuantum de 1000000 RON (un milion RON), pentru faptul că în mod nelegal i-au lipsit de dreptul de proprietate pentru terenurile ce au fost acordate înaintașilor lor (veterani de război, văduve, urmași etc).

Prin sentința civilă nr. 338/28.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, str. x, Comisia Locală de Fond Funciar Runcu, Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj, Primarul comunei Runcu, G., și Prefectul Județului Gorj având ca obiect daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 810 din 26 mai 2020, a respins apelul reclamanților.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au susținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, fiind interpretate și aplicate greșit cerințele legale în materie de către instanțele de fond, care nu au analizat în speță suferința reclamanților cauzată de către statul român și autoritățile pârâte și au analizat mai degrabă prevederile legilor fondului funciar. Or, în mod nelegal pământul a fost furat prin abuzurile pârâților, pământ care nu a intrat niciodată în proprietatea coperativei agricole de producție, ce nu a existat în comună, fiind retrocedat în mod greșit numitei H..

Se mai arată că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că reclamanții nu au respectat prevederile legilor fondului funciar, întrucât, pe de o parte, nu se arată ce dispoziții legale nu au respectat reclamanții, iar, pe de altă parte, nu sunt incidente prevederile în materia fondului funciar, deoarece, în speță, terenurile din litigiu nu au fost niciodată în posesia CAP-urilor sau în alte forme de organizare și, prin urmare, nu puteau face obiectul legilor fondului funciar.

Prin decizia atacată și hotărârea primei instanței, judecătorii fondului nu au înțeles suferința morală a reclamanților, atunci când le-a fost furat terenul de pe care își câștigă traiul.

Se arată că suferința morală reiese din conduita autorităților care nu le-au dat dreptate deși dreptul lor era dovedit juridic iar numita H., moștenitoarea lui I. fost pusă în posesie pe pământul acestora, în mod abuziv.

Pentru motivele arătate, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, urmează a fi respinsă, motivat de faptul că, prin cererea de recurs pendinte, recurenții-reclamanți au invocat aplicarea greșită a legii în materia răspunderii civile delictuale, cât privește reținerea eronată, de către instanța de apel, a neîndeplinirii cumulative a condițiilor pentru atragerea răspunderii patrimoniale a intimaților-pârâți, critici ce pot fi încadrate prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succeda:

Înalta Curte observă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, că reclamanții au înțeles să învestească instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând despăgubiri morale pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, reclamanții invocând faptul că instituțiile statului implicate în procedura de restituire a dreptului de proprietate prevăzută de legile fondului funciar și-a fi îndeplinit cu rea-credință obligațiile ce le revin, fapt ce ar fi determinat emiterea nelegală a titlului de proprietate în favoarea lui H. și, corelativ, lipsirea reclamanilor de dreptul de proprietate asupra unor terenuri deținute legal de autorii acestora.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității, părțile sunt cele care stabilesc obiectul și limitele procesului, iar judecătorul trebuie să se pronunțe asupra cererilor părților, fără a depăși limitele învestirii, astfel cum statuează art. 22 alin. (6) din același cod.

Aceasta implică, așadar, analizarea cererii din perspectiva normelor legale invocate, instanța de judecată fiind obligată să examineze dacă sunt întrunite cerințele legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților, în baza dispozițiilor pe care reclamanții au înțeles să își fundamenteze acțiunea.

Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

Astfel, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.

Înalta Curte constată că instanța de apel a statuat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 1349 și 1357 din C. civ., ca sancțiune de drept civil, care se întemeiază pe un raport juridic născut în urma comiterii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, al cărui conținut îl constituie obligația civilă de reparare a daunelor pricinuite.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o analiză completă și complexă a condițiilor răspunderii civile delictuale și a concluzionat, în mod corect, că nu poate fi antrenată în lipsa întrunirii cumulative a acestora, iar, pe cale de consecință, intimații-pârâți nu pot fi obligați la plata de daune morale către reclamanți, pentru faptul că i-ar fi lipsit de dreptul de proprietate pentru terenurile ce au fost acordate înaintașilor lor (veterani de război, văduve, urmași etc).

Susținerea recurenților-reclamanți referitoare la faptul că instanțele de fond ar fi analizat, în mod greșit, cererea de chemare în judecată din perspectiva legilor fondului funciar nu poate fi primită.

Astfel, raportat la aceeași critică formulată în apel de reclamanți, instanța de apel a reținut că "în raport de motivele formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F. prin acțiunea introductivă, astfel cum au fost menționate anterior, instanța de fond avea obligația de a analiza existenta faptei ilicite prin prisma atribuțiilor care reveneau pârâților, astfel că nu sunt fondate criticile privind motivarea sentinței contestate prin raportarea la dispozițiile legilor fondului funciar".

În recursul declarat, reclamanții reiau susținerea că instanțele de fond ar fi analizat, în mod greșit, cererea de chemare în judecată din perspectiva legilor fondului funciar, fără a se raporta, însă, la motivele pe care instanța de apel le-a reținut pentru respingerea acestui motiv de apel. Ignorând raționamentul instanței de apel, recurenții readuc în fața instanței de recurs aceeași critică, raportându-se exclusiv la elementele de fapt ale speței și la susținerile din motivele de apel, astfel că instanța de recurs, la rândul său, nu poate examina această critică, neputând-o încadra în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute limitativ de lege.

Pe de altă parte, analiza existenței faptei ilicite s-a făcut de către instanțele de fond ținând cont de specificul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute de legile fondului funciar, în raport de care se pretinde săvârșirea faptei ilicite de către pârâți, deoarece acțiunea s-a întemeiat pe pretinsa faptă culpabilă a pârâților pentru aceea de a fi reconstituit dreptul de proprietate unei persoane care nu era îndreptățită în acest sens.

Cu privire la criticile din recurs vizând existența prejudiciului moral, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că această cerință nu a făcut obiectul criticilor din apelul reclamanților.

În conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Așadar, este inadmisibilă pe calea recursului formularea omisso medio a unei critici ce putea fi invocată în fața instanței de apel, neputând fi primite motivele de recurs vizând îndeplinirea cerinței prejudiciului moral, cât timp critica cu acest obiect nu a fost invocată prin motivele de apel.

Cu privire la cerința săvârșirii unei fapte ilicite de către pârâte, Înalta Curte constată că, în cauză, instanța de apel, examinând hotărârea atacată în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel, a apreciat că apelul este nefondat întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale ca urmare a activităților derulate de pârâte, reținând că, "în condițiile în care legalitatea titlului de proprietate pretins a încălca drepturile reclamanților, a fost examinată de instanță în dosarul nr. x/2015, statuându-se că acțiunea lor este lipsită de interes dat fiind că nu au formulat nici ei, nici autorii lor, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate care se creeze posibilitatea obținerii unui drept de proprietate în favoarea lor, aceștia nu pot susține că emiterea respectivului titlu de proprietate le-a produs vreo vătămare".

Faptul că, până la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată, nici autorii lor, nici reclamanții, nu au formulat cerere în baza legilor fondului funciar, le este imputabil acestora, legile fondului funciar instituind o procedură specială de reconstituire a proprietății asupra terenurilor agricole și forestiere ce au făcut obiectul deposedărilor abuzive de către vechiul regim, aceleași legi și prevăzând căi specifice de contestare a actelor emise în procedura specială, astfel încât terții care se pretind prejudiciați prin emiterea unor acte în cadrul procedurii fondului funciar au posibilitatea să solicite instanțelor judecătorești desființarea acestor acte.

Susținerile din recurs referitoare la terenurile din litigiu nu au fost niciodată în posesia CAP-urilor sau în alte forme de organizare și, prin urmare, nu puteau face obiectul legilor fondului funciar sau că nu li s-ar fi indicat ce prevederi din materia fondului funciar nu au fost respectate de către reclamanți nu pot fi primite, întrucât, în prezenta cauză, instanța nu este învestită cu verificarea legalității titlurilor de proprietate emise în favoarea altor persoane, astfel încât, în contextul probator care a stat la baza stabilirii situației de fapt de către instanțele de fond și de apel și care nu poate fi cenzurată în recurs, nu se poate reține, în sarcina pârâților, ca faptă ilicită, de a fi reconstituit dreptul de proprietate unei persoane care nu ar fi fost îndreptățită în acest sens.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile cumulative necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material în materie, caz în care critica de nelegalitate instituită de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 485,53 RON RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-pârât Primarul Comunei Runcu, reprezentând cheltuieli de cazare și de transport, dovada cheltuielilor de judecată, efectuată în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ., aflându-se la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții D., A., E., B., F. și C. împotriva deciziei civile nr. 810 din 26 mai 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 485,53 RON RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-pârât Primarul Comunei Runcu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.