ÎCCJ, Decizia nr. 97/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1551 din 20 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 9016/2297/VIII -1/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 7 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul art. 222 combinat cu art. 216 C. proc.

pen., a respins plângerea formulată de petentul A.I., ca inadmisibilă. Această soluție a fost confirmată de către procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică prin rezoluția nr. 5761/2763/VIII-1/2010. Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut că la data de 18 mai 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sesizarea petentului A.I., intitulată plângere penală, prin care a solicitat tragerea la răspundere a magistratului procuror Ojog Octavian, procuror șef adjunct al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 261 1 C. pen.

și art. 271 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., petentul nemulțumit de soluțiile dispuse în cazul plângerilor îndreptate împotriva modului de soluționare a lucrărilor nr. 4554/1345/VIII/1/2010 și nr. 4556/1347/VIII/1/2010 ale Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că s-au încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen. Plângerea a fost înregistrată sub nr. 9016/2291/VIII/1/2010. Examinând conținutul plângerii, s-a constatat că aceasta vizează nemulțumirea sa privind modul de soluționare a plângerilor îndreptate contra soluțiilor date în lucrările nr. 4554/1345/ VIII/1/2010 și nr. 4556/1347/VIII/1/2010 , iar trimiterea la unele texte din Codul penal (art. 26 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen., art. 261 1 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen. și art. 289 C. pen.) este vădit neîntemeiată, aceasta neindicând elemente „in concreto” care să conducă la concluzia rezonabilă, ori măcar să se constituie în indicii serioase privind ajutorul dat cu știință vreunui infractor ori falsificarea unui înscris, nerespectarea unei hotărâri judecătorești și împiedicarea participării în proces sau activității de complice la tentativă de omor. De asemenea, văzând și dispozițiile art. 222 C. proc.

pen., precum și sentința nr. 653 din 30 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a constatat că plângerea nu poate fi înregistrată în registrul cauzelor penale, spre a fi format dosar penal, deoarece investirea organelor judiciare (organe de urmărire penală sau instanțe de judecată) nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal, sesizarea reprezentând, actul procesual prin care subiectul îndreptățit să se adreseze organului judiciar competent, solicită inițierea activităților pe care legea i le conferă ca atribuții funcționale. S-a reținut că plângerea petentului nu cuprinde elementele impuse de art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., ci doar susțineri de maximă generalitate, astfel că nu putea conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor, sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petentului, în realitate petentul urmărind să-și creeze o cale suplimentară de atac, față de cele prevăzute de lege. Prima instanță, examinând plângerea ce i-a fost adresată de petent în raport cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., a apreciat că aceasta este inadmisibilă, petentul sesizând instanța cu o plângere formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele de recurs (fila 6 dosar recurs) pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. j) C. proc.

pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen., art. 278 1 alin. (2) și (12) C. proc. pen., art. 310 alin. (2) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 și art. 21 alin. (1) C. proc. pen., neobservarea înscrisurilor depuse în susținerea plângerii, necercetarea infracțiunilor de tentativă de omor, nerespectarea hotărârilor judecătorești; s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în baza legii și a probelor. Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. Totodată, din interpretarea dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., reiese că plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă, iar neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc.

pen. face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii, reprezentând o condiție de admisibilitate a acestuia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare. Raportând considerațiile teoretice anterior expuse speței deduse soluționării se constată că întemeiat prima instanță a apreciat plângerea petentului ca inadmisibilă. Aceasta, deoarece petentul, întemeindu-se formal pe prevederile art. 278 1 C. proc. pen. a sesizat instanța cu o cerere neprevăzută de dispozițiile legii procesuale în vigoare, obiectul plângerii constituindu-l un act al procurorului prin care nu s-a dispus niciuna dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. Astfel, prin rezoluțiile criticate (nr. 9016/2297/VIII-1/2010 și 5761/2763/VIII-1/ 2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică) au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile anterior formulate de către petent, soluții ce nu puteau fi circumscrise prevederilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și care nu îndrituiau partea să sesizeze instanța de judecată, spre a le supune controlului acesteia. Așa fiind, se reține că hotărârea atacată este legală, temeinică și riguros argumentată, dând o justă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente, instanța devoluând cauza, în mod corect, exclusiv sub aspectul admisibilității plângerii petentului.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Prima instanță a procedat la soluționarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilitățile, de altfel, petentul neformulând cerere de recuzare a magistraților considerați incompatibil a soluționa cauza. Totodată, se constată că dispozițiile art. 277 C. proc. pen. și art. 278 1 C. proc. pen. nu erau incidente în speță, deoarece plângerea adresată instanței nu privea una dintre soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Pretinsa nerespectare a unor hotărâri judecătorești, neanalizarea probelor, încălcarea prevederilor art. 62 C. proc. pen. și necercetarea unor infracțiuni nu pot fi reținute, deoarece prima instanță a devoluat exclusiv sub aspectul verificării admisibilității cererii părții, pe care a apreciat-o ca inadmisibilă, împrejurare care a condus la imposibilitatea analizării altor probe, cereri sau apărări.

Această concluzie nu echivalează cu nerespectarea ori îngrădirea accesului la justiție al petentului întrucât prevederea, prin lege, a acestui drept nu echivalează cu admisibilitatea, prezumată, a oricăror cereri adresate instanțelor, criticile recurentului sub acest aspect nefiind fondate. De asemenea, dispozițiile art. 310 alin. (2) C. proc. pen. au fost respectate, hotărârea recurată fiind redactată în termenul de recomandare prevăzut de norma precitată. Pentru considerentele ce preced, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1551 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6460/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.