ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1933/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 10 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de famile a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de numitul A..

Împotriva încheierii din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de famile, a formulat recurs numitul A..

Prin motivele de recurs acesta arată că deși motivarea lacunară nu lămurește legătura de cauzalitate, apreciază că principalul motiv pentru care instanța a respins cererea de intervenție accesorie este pretinsa incidență a dispozițiilor art. 956 C. civ.

Învederează că dispozițiile art. 956 C. civ. nu se aplică față de cererea de intervenție accesorie formulată și că se ridică problema calificării cererii de intervenție ca act juridic în sensul art. 956 C. civ., întrucât nu a formulat cererea de intervenție cu intenția de a accepta moștenirea nedeschisă a autorului său, apelantul-reclamant B., și nici cu intenția de a produce, prin acest act de procedură, efecte juridice privind nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic cu privire la moștenire.

De asemenea, contrar celor susținute de instanța de apel, arată că nu a formulat cererea numai pentru simplul motiv ca hotărârea judecătorească să îi fie opozabilă, să își conserve drepturile de moștenitor.

Susține că prin cererea de intervenție a arătat doar faptul că anularea Actului de partaj voluntar și repunerea părților în situația anterioară, urmată de un partaj corect prin raportare la contribuțiile lor efective, va determina, cel puțin teoretic, mărirea masei patrimoniale a autorului său, apelantul-intimat B.. Având vocație succesorală de descendent, fără a pretinde în prezent un drept asupra moștenirii nedeschise, reurentul arată că justifică un interes de a sprijini corespunzător apărarea apelantului-intimat. Apreciază că atâta timp cât nu sunt încheiate acte juridice asupra moștenirii nedeschise, luând în considerare că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 956 C. civ., un atare interes este legitim, personal, născut și actual.

Precizează că interesul său nu este legat exclusiv de masa patrimonială, arătând că interesul său este circumstanțiat inclusiv ca amicus curiae, aducând la cunoștința instanței de apel și probând scriptic elemente de fapt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, anume cauza reală a încheierii Actului de partaj voluntar.

Recurentul mai arată că justifică și un interes moral, arătând că prin cererea de chemare în judecată apelantul-intimat a demonstrat că scopul actului, între altele, a fost dezmoștenirea fiului său din prima căsătorie, anume recurentul, astfel că nu poate permite ca un act juridic să fi fost încheiat în frauda intereselor sale, iar recurentul, prin pasivitate, să permită ca acel act juridic să producă în continuare efectele scontate.

Prin rezoluția din 9 septembrie 2020 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 6 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurent pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate reglementate de punctele 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului referitoare la motivarea lacunară a încheierii atacate.

Astfel, potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere și când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, în considerentele încheierii recurate, instanța de apel a expus raționamentul logico-judiciar pe baza căruia a pronunțat încheierea atacată.

Recurentul susține că instanța a motivat lacunar hotărârea, însă din examinarea încheierii recurate se reține că în motivarea hotărârii instanța de apel a redat considerente care susțin soluția adoptată, în limita motivelor invocate de recurent.

Ca atare, se constată că motivarea încheierii nu este lacunară și că aceasta reflectă particularitățile cazului dedus judecății și cuprinde aprecierea instanței de apel, raportată la condițiile de admisibilitate pentru o cerere de inervenție accesorie.

Referitor la condiția existenței unui interes determinat, legitim, personal, născut și actual, așa cum este reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanța de apel a arătat că aceasta trebuie analizată, în prezenta cauză, prin prisma art. 956 C. civ., care reglementează nulitatea absolută a actelor juridice asupra moștenirii nedeschise, astfel că față de obiectul pricinii, de susținerile petentului că își apără interesele de moștenitor și de dispozițiile legale incidente, a dispus respingerea, ca inadmibilă, a cererii de intervenție accesorie formulate.

Prin urmare, se constată că instanța a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., indicând împrejurările ce au fost avute în vedere la aprecierea ca inadmisibilă a cererii formulate, încheierea atacată conținând elemente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 956 C. civ., întrucât nu a formulat cererea de intervenție accesorie cu intenția de a accepta moștenirea nedeschisă a autorului său, apelantul-reclamant B. și nici cu intenția de a încheia, prin acest act de procedură, efecte juridice privind nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic cu privire la moștenire.

Recurentul învederează că prin cererea de intervenție a arătat doar faptul că anularea Actului de partaj voluntar și repunerea părților în situația anterioară, urmată de un partaj corect prin raportare la contribuțiile lor efective, va determina, cel puțin teoretic, mărirea masei patrimoniale a autorului său, apelantul-intimat B. și că având vocație succesorală de descendent, fără a pretinde în prezent un drept asupra moștenirii nedeschise, justifică un interes de a sprijini corespunzător apărarea apelantului-intimat.

Înalta Curte reține că o cerere de intervenție accesorie, formulată în condițiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susține apărările părții în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunța i-ar prejudicia drepturile și interesele. Art. 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Din cuprinsul normelor legale sus-menționate rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, născut și actual, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Or, prin motivele de recurs se arată că anularea Actului de partaj voluntar și repunerea părților în situația anterioară, urmată de un partaj corect prin raportare la contribuțiile lor efective, va determina, cel puțin teoretic, mărirea masei patrimoniale a autorului său, apelantul-intimat B..

Recurentul arată că interesul intervenirii sale în cauză se justifică prin faptul că are vocație succesorală de descendent, astfel că are un interes de a sprijini corespunzător apărarea apelantului-intimat.

Potrivit prevederilor art. 956 C. civ. "Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum și actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii."

Luând în considerare împrejurarea că recurentul își motivează interesul arătând că are vocație succesorală de descendent, reiese că în mod legal curtea de apel a respins cererea de intervenție accesorie formulată ca inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile art. 956 C. civ., câtă vreme recurentul face referire la eventuale drepturi asupra unei moșteniri nedeschise încă.

Astfel, calitatea de "eventual" moștenitor legal al unei persoane nu poate justifica cerința interesului avută în vedere de legiuitor la edictarea normelor anterior redate. Astfel cum a fost reglementat de prevederile art. 33 C. proc. civ. (ce poartă denumirea marginală "interesul de acționa"), pe lângă faptul că interesul trebuie să fie unul determinat (iar nu abstract) și personal (să aparțină celui care recurge la acțiune), acesta trebuie să fie, de asemenea, născut și actual - să existe la momentul la care se execită acțiunea.

Instituția intervenției accesorii nu vizează lărgirea cadrului procesual cu privire la prezumtivii moștenitori ai părților în litigiu, întrucât în acest fel s-ar pierde implicit natura sa juridică, a unei simple apărări în sprijinul părții în interesul căreia s-a intervenit.

Recurentul mai arată că interesul său nu este legat exclusiv de masa patrimonială, susținând că poate aduce la cunoștința instanței de apel și proba scriptic elemente de fapt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, anume cauza reală a încheierii Actului de partaj voluntar.

Însă toate aceste aspecte nu sunt de natură să releve existența unui interes propriu, născut și actual al recurentului de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părții pentru care intervine, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Recurentul susține totodată că justifică și un interes moral, arătând că prin cererea de chemare în judecată apelantul-intimat a demonstrat că scopul actului, între altele, a fost dezmoștenirea fiului său din prima căsătorie, anume recurentul, astfel că nu poate permite ca un act juridic să fi fost încheiat în frauda intereselor sale, însă această situație este străină instituției intervenției accesorii care presupune doar sprijinirea apărării părții în favoarea căreia intervine.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.