ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 2 februarie 2018, Statul Român prin ANAF-AJFP Brașov, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat instanței: - să constate existența prejududiciului în cuantum de 610.714 RON, la care se vor calcula majorări și penalități de întârziere de la data scadenței obligației și până la data recuperării prejudiciului față de partea vătămată AJFP Brașov, prejudiciu cauzat de pârâtul A.; - să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 610.714 RON - sumă la care se vor calcula accesorii - majorări și penalități de întârziere de la data scadenței obligației și până la data recuperării prejudiciului; - menținerea măsurii asigurătorii a popririi instituită asupra conturilor bancare ale pârâtului, dispusă prin ordonanța procurorului din 24.02.2017. Prin sentința civilă nr. 8153 din 21 septembrie 2018, Judecătoria Brașov, secția civilă a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, raportat la dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov: Prin sentința civilă nr. 271/S din 12 decembrie 2018, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea formulată de reclamantul Statul Român prin ANAF-AJFP Brașov în contradictoriu cu pârâtul A.. A fost obligat pârâtul la plata debitului de 327.670 RON și a accesoriilor fiscale (dobânzi și penalități) aferente sumei de 156.270 RON, pe perioada cuprinsă între scadența plății acestei sume și data de 30 septembrie 2015. Au fost respinse celelalte pretenții formulate de reclamantă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov: Prin decizia civilă nr. 575/Ap din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a dispus următoarele: A admis excepția netimbrării apelului declarat de către apelantul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 271 din 12 decembrie 2018 a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu și, în consecință: A anulat cererea de apel formulată de către apelantul-pârât A. împotriva sentinței civile anterior menționate. A respins apelul declarat de către apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 271 din 12 decembrie 2018 a Tribunalului Brașov, pe care a păstrat-o.

Calea de atac formulată în cauză: Decizia civilă nr. 575/Ap din 25 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost atacată cu recurs de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. În cuprinsul cererii de recurs, după expunerea situației de fapt și a derulării litigiului, reclamanta a arătat, în esență, că raportat la situația dată considerentele prin care instanța a reținut că cererea reclamantului este admisibilă doar în parte sunt complet eronate. Se critică faptul ca instanța a respins cererea de apel formulată de reclamant și a menținut sentința civila nr. 2715/12.12.2018 prin care a fost admisă doar în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata debitului de 327.670 RON și a accesoriilor fiscale (dobânzi și penalități) aferente sumei de 156.270 RON, pe perioada cuprinsă între scadența plății acestei sume și data de 30.09.2015, recurentul considerând că instanța trebuia să admită obligarea pârâtului la plata întregului prejudiciu în suma de 610.714 RON și nu să respingă obligarea la plata accesoriilor aferente tva. Mai arată că instanța de fond nu a avut în vedere apărările formulate în cauză și în mod greșit a reținut faptul că numai în urma întocmirii raportului de constatare tehnico-științifică în dosarul penal s-a stabilit caracterul cert al sumei datorate cu titlu de tva, iar pentru perioada anterioară nu se poate reține conduita culpabilă a societății în neplata tva, cu consecința curgerii accesoriilor fiscale. Se invocă dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în procesul penal, partea civilă poate introduce acțiune în instanța civilă, situație în care s-a regăsit și instituția reclamantă în cauza pendinte. Consideră că instanța trebuia să constate că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului și susține că, în conformitate cu art. 249 C. proc. civ., instituția reclamantă a probat ca fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului, existența faptei ilicite, existența prejudiciului, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și existența vinovăției pârâtului în producerea prejudiciului. Se învederează că din probele administrate rezultă că pârâtul se află în culpă cu privire la producerea prejudiciului material, fiind cel care a coordonat activitatea societății comerciale și se solicită instanței de judecată să rețină că prejudiciul cauzat de către pârât există și nu a fost recuperat în integralitate, are caracter cert, lichid și exigibil și este dovedit prin probele administrate în cadrul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, astfel încât promovarea acțiunii este pe deplin justificată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul astfel întocmit, s-a reținut că se pune problema nulității recursului, față de împrejurarea că prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate cu referire la aspectele analizate de instanța de apel. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus punct de vedere la raport prin care a susținut admisibilitatea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Pe calea prezentului recurs a fost atacată decizia nr. 575/Ap din 25 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare." În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci se fac susțineri care nu reprezintă critici de nelegalitate, ele privind elemente ale situației de fapt contestate de recurentă, care învederează că din probele administrate rezultă că pârâtul se află în culpă cu privire la producerea prejudiciului material, fiind cel care a coordonat activitatea societății comerciale și solicită instanței de judecată să rețină că prejudiciul cauzat de către pârât există și nu a fost recuperat în integralitate. Or, asemenea susțineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiași articol, normă imperativă, de ordine publică. Se constată că recurenta nu a dezvoltat critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci a procedat la expunerea unei situații de fapt și a solicitat reevaluarea probatoriilor administrate, susținând că a probat ca fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului. Asemenea susțineri pun în discuție, pe de o parte o chestiune de netemeinicie și nu una de nelegalitate a deciziei atacate prin prezentul recurs, iar pe de altă parte ele nu vizează în mod concret motivele pentru care instanța de apel a constatat nefondate argumentele din apel, față de împrejurarea că se invocă noțiunea culpei din cadrul răspunderii civile delictuale de drept comun, motiv ce nu poate fi considerat că îndeplinește condițiile pentru ca recursul să fie socotit motivat, având în vedere că instanța de apel a reținut, sub aspectul inexistenței culpei, aplicarea unor norme speciale de drept fiscal, derogatorii de la dreptul comun, considerente care nu au format obiectul criticilor în recurs. În aceste condiții, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulității recursului.