ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2307/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2307/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3991 din 19.04.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Judecătoria Brașov a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul Statul Roman, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin reprezentant legal în contradictoriu cu pârâta A., și în consecință:
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 8.264 RON reprezentând debit rezultat din obligații cu regim de reținere la sursă datorate bugetului de stat de către S.C. B. S.R.L. (compus din suma de 3.062 RON impozit pe venit din salarii ce au provenit din declarațiile depuse de S.C. B. S.R.L. aferente perioadei 25.04.2009-25.07.2012, din suma de 3.383 RON reprezentând CAS asigurați ce provin din declarațiile depuse de S.C. B. S.R.L. aferente perioadei 25.06.2009-25.07.2012, din suma de 25 RON reprezentând șomaj asigurați ce provin din declarațiile depuse de S.C. B. S.R.L. aferente perioadei 25.01.2012-25.07.2012, din suma de 1.794 RON reprezentând sănătate asigurați ce provin din declarațiile depuse de S.C. B. S.R.L. aferente perioadei 25.04.2009-25.07.2012).
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 7.603 RON reprezentând majorări calculate pentru debitele aferente deciziilor referitoare ia obligațiile de plată accesorii pentru perioada 05.07.2008-18.02.2013, majorări ce se vor calcula în continuare până la achitarea integrală a debitului.
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 6.742 RON reprezentând penalități calculate pentru debitele aferente deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii pentru perioada 05.07.2008-18.02.2013, penalități ce se vor calcula în continuare până la achitarea integral a debitului.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 454 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea xerocopierii dosarelor de urmărire penală.
Prin Decizia civilă nr. 187/A din data de 14 februarie 2018, pronunțată de către Tribunalul Brașov, secția I civilă, s-au hotărât următoarele:
"Admite apelul declarat de apelanta pârâtă A., domiciliată în Jud. Brașov în contradictoriu cu intimatul reclamant Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin reprezentant legal cu sediul în jud. Brașov împotriva sentinței civile nr. 3991 din 19.04.2017 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar nr. x/2015, pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Respinge, acțiunea formulată și precizata de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin reprezentant legal cu sediul în jud. Brașov în contradictoriu cu pârâta A., domiciliată în jud. Brașov.
Înlătură dispozițiile contrare din cuprinsul sentinței apelate".
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul a declarat recurs, care s-a depus la Tribunalul Brașov, secția I civilă, fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09.05.2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.
Prin rezoluția completului din data de 15 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 07 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, părțile fund citate în acest sens.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
recursurile în interesul legii;
cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că; "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".
Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.
Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia; "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Brașov revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Brașov, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a decima competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a recursului formulat de către reclamantul Statui Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva Deciziei civile nr. 187/A din data de 14 februarie 2018, pronunțată de către Tribunalul Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.06.2018.