ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 128/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 9 februarie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței nr. 33 din 6 martie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin decizia nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, formulată de condamnatul O.I. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petentul O.I. a formulat cerere de revizuire cu privire la sentința nr. 33 din 6 martie 1996 a Tribunalului Militar Teritorial București, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Prin sentința amintită, O.I. a fost condamnat la 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – b) C. pen., pe o perioadă de un an, în condițiile art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și în condițiile art. 76 alin. (2) C. pen. Pe perioada indicată în art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

Prin decizia nr. 37 din 10 martie 1998, Curtea Militară de Apel, cu majoritate de voturi, a admis apelul Parchetului Militar și a desființat sentința atacată sub aspectul laturii penale în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., și l-a condamnat pe inculpatul O.I., la 10 (zece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe timp de 4 (patru) ani, pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Prin decizia nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție (Înalta Curte de Casație și Justiție) a fost admis recursul părții civile M.S. și au fost casate decizia Curții Militare de Apel nr. 37/1998 și sentința Tribunalului Militar Teritorial București nr. 33/1997 numai cu privire la neacordarea daunelor morale, obligându-l pe recurentul inculpat O.I.

la 5.000.000 lei daune morale către partea civilă M.S. A fost respins recursul inculpatului O.I. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a susținut că hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale martorilor N.O.Șt., V.M., B.A. și M.C. Revizuientul a solicitat ca dovada săvârșirii, de către martori, a infracțiunii de mărturie mincinoasă să fie efectuată în cadrul procedurii de revizuire, conform art. 395 alin. (2) C. proc. pen., deoarece procurorul nu mai poate examina fondul cauzei întrucât a intervenit prescripția. În urma cercetărilor efectuate, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a înaintat instanței competente întregul material împreună cu concluziile sale.

Astfel, în concluziile înaintate se precizează că motivul de revizuire invocat nu se circumscrie în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat respingerea cererii de revizuire. Analizând actele și lucrările din dosar, prima instanță a respins cererea de revizuire a condamnatului reținând că motivele ce constituie cazuri de revizuire trebuie să fie întotdeauna constatate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, astfel, dacă ar fi fost cunoscute în cursul judecății, cererea ar fi fost inadmisibilă. De asemenea, prima instanță a reținut că motivele invocate de revizuient au fost avute în vedere la soluționarea cauzei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul.

Prin unicul motiv de apel, acesta a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că întrucât pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă comisă de martorii amintiți a intervenit prescripția răspunderii penale și, deci, nu mai este posibilă examinarea fondului cauzei, ar fi trebui ca situația ce constituie cazul de revizuire invocat [(art. 394 lit. b) C. proc. pen.)] să se constate în procedura de revizuire și, rejudecându-se cauza după admiterea în principiu, să fie anulată hotărârea a cărei revizuire se cere. Prin decizia nr. 26 din 15 iunie 2005 a Curții Militare de Apel s-a respins, ca nefondat, apelul condamnatului revizuient, reținându-se că potrivit art. 395 C. proc.

pen., situația care constituie cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. (un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere), se dovedește prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei iar atunci când instanța sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situația menționată se constată în procedura de revizuire. Este necesar, însă, ca motivul ce constituie cazul de revizuire să fie constatat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În speța dedusă judecății motivele invocate de revizuient au fost cunoscute la momentul judecății și avute în vedere la soluționarea cauzei.

Astfel, în considerentele deciziei penale nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție (Înalta Curte de Casație și Justiție), secția penală, se arată că: „Apărarea inculpatului că nu el este autorul faptei și aceasta nu a fost lovită cu cuțitul pe care îl avea asupra sa, corect a fost înlăturată de cele două instanțe în raport cu probele administrate în cauză care stabilesc, fără dubii, vinovăția acestuia”. Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă și apel. În plus, mai arată că la soluționarea apelului în procedura revizuirii au participat aceeași judecători care au judecat și apelul fondului cauzei, deși, în opinia revizuientului, aceștia se aflau în cazul de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc.

pen. Pe de altă parte, arată că cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, deși nu s-au examinat pe fond motivele de revizuire, în principal cel prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., referitor la săvârșirea de către numitul S.C., lucrător de poliție la data comiterii infracțiunii de omor pentru care a fost condamnat revizuientul, a infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., prin neluarea măsurilor de izolare a câmpului infracțional și, mai mult, prin distrugerea probelor materiale existente la fața locului. Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte consideră că acesta este întemeiat.

În cererea formulată de condamnat, la data de 10 august 2004, acesta a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 33 din 6 martie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial București, definitivă prin decizia penală nr. 1475 din 20 aprilie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, cu motivarea că acestea s-au bazat pe declarațiile mincinoase ale martorilor audiați în cauză iar organele de cercetare penală nu au respectat dispozițiile procedurale cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, polițistul S.C. distrugând chiar mijloacele materiale de probă existente în câmpul infracțional. Revizuientul a atașat cererii plângerea penală îndreptată împotriva martorilor N.O.Șt., V.M., S.L., H.C., B.A.V.

și V.V.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen., și împotriva lucrătorului de poliție S.C., pentru cea prevăzută de art. 249 C. pen., precum și copia adresei nr. 5303/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, prin care s-a comunicat petentului că s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de martori sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Constatarea instanței de fond, preluată de cea de apel, în sensul că motivele de revizuire au fost cunoscute în timpul judecății fondului, nefiind descoperite ulterior acesteia și că au fost analizate cu ocazia soluționării recursului, când s-a concluzionat că apărarea inculpatului cum că nu este autorul faptei a fost corect înlăturată în raport de probele administrate în cauză, nu este reală, motivele de recurs vizând completarea urmăririi penale cu o expertiză medico - legală, testarea la poligraf a condamnatului, audierea suspectului G.G. și, respectiv, grava eroare de fapt în interpretarea probelor.

Nici un moment nu s-a invocat expres de către inculpat, cu ocazia soluționării cauzei în fond (cu excepția unui memoriu formulat de fratele acestuia, adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, nesoluționat, atașat dosarului de recurs), faptul că martorii audiați în cauză au dat declarații mincinoase sau că un lucrător de poliție ce a făcut acte de cercetare penală ar fi comis infracțiunea de neglijență în serviciu, astfel că instanța de fond, investită cu judecarea cererii de revizuire trebuia să cerceteze aceste cazuri de revizuire în cadrul procedurii în fața instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., întrucât răspunderea penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 249 și art. 260 C. pen., s-a prescris iar procurorul nu s-a putut pronunța din acest motiv pe fondul plângerilor penale formulate de petent.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul revizuientului condamnat, va casa ambele hotărâri și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teritorial București pentru a examina pe fond motivele de revizuire. Conform prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de revizuientul O.I. împotriva deciziei nr. 26 din 15 iunie 2005 a Curții Militare de Apel. Casează sentința penală nr. 29 din 9 februarie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial București și decizia penală sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul Militar Teritorial București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2006.