ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 128/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 29 din 9

februarie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost respinsă

cererea de revizuire a sentinței nr. 33 din 6 martie 1997 a Tribunalului

Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin decizia nr. 1475 din 20 aprilie

1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, formulată de condamnatul O.I.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că petentul O.I. a formulat cerere de revizuire cu privire

la sentința nr. 33 din 6 martie 1996 a Tribunalului Militar Teritorial

București, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1475 din 20

aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Prin sentința amintită, O.I. a fost

condamnat la 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) – b) C. pen., pe o perioadă de un an, în condițiile art. 66 C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu

reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., și în condițiile art. 76 alin. (2) C. pen. Pe perioada indicată în art. 71

C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

C. pen.

Prin decizia nr. 37 din 10 martie

1998, Curtea Militară de Apel, cu majoritate de voturi, a admis apelul

Parchetului Militar și a desființat sentința atacată sub aspectul laturii

penale în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 73 lit. b) și art. 76 alin.

(2) C. pen., și l-a condamnat pe inculpatul O.I., la 10 (zece) ani închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe timp

de 4 (patru) ani, pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Prin decizia nr. 1475 din 20 aprilie

1999 a Curții Supreme de Justiție (Înalta Curte de Casație și Justiție) a fost

admis recursul părții civile M.S. și au fost casate decizia Curții Militare de

Apel nr. 37/1998 și sentința Tribunalului Militar Teritorial București nr. 33/1997

numai cu privire la neacordarea daunelor morale, obligându-l pe recurentul

inculpat O.I. la 5.000.000 lei daune morale către partea civilă M.S.

A fost respins recursul inculpatului

O.I. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

În motivarea cererii de revizuire,

condamnatul a susținut că hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a bazat pe

declarațiile mincinoase ale martorilor N.O.Șt., V.M., B.A. și M.C.

Revizuientul a solicitat ca dovada

săvârșirii, de către martori, a infracțiunii de mărturie mincinoasă să fie

efectuată în cadrul procedurii de revizuire, conform art. 395 alin. (2) C.

proc. pen., deoarece procurorul nu mai poate examina fondul cauzei întrucât a

intervenit prescripția.

În urma cercetărilor efectuate,

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a

înaintat instanței competente întregul material împreună cu concluziile sale.

Astfel, în concluziile înaintate se

precizează că motivul de revizuire invocat nu se circumscrie în cazul de

revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., motiv pentru care a

solicitat respingerea cererii de revizuire.

Analizând actele și lucrările din

dosar, prima instanță a respins cererea de revizuire a condamnatului reținând

că motivele ce constituie cazuri de revizuire trebuie să fie întotdeauna

constatate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, astfel, dacă ar

fi fost cunoscute în cursul judecății, cererea ar fi fost inadmisibilă.

De asemenea, prima instanță a

reținut că motivele invocate de revizuient au fost avute în vedere la

soluționarea cauzei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul.

Prin unicul motiv de apel, acesta a

criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că

întrucât pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă comisă de martorii amintiți

a intervenit prescripția răspunderii penale și, deci, nu mai este posibilă examinarea

fondului cauzei, ar fi trebui ca situația ce constituie cazul de revizuire

invocat [(art. 394 lit. b) C. proc. pen.)] să se constate în procedura de

revizuire și, rejudecându-se cauza după admiterea în principiu, să fie anulată

hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin decizia nr. 26 din 15 iunie

2005 a Curții Militare de Apel s-a respins, ca nefondat, apelul condamnatului

revizuient, reținându-se că potrivit art. 395 C. proc. pen., situația care

constituie cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. (un

martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în

cauza a cărei revizuire se cere), se dovedește prin hotărâre judecătorească sau

prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei

iar atunci când instanța sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul

cauzei, situația menționată se constată în procedura de revizuire. Este

necesar, însă, ca motivul ce constituie cazul de revizuire să fie constatat

după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În speța dedusă judecății motivele

invocate de revizuient au fost cunoscute la momentul judecății și avute în

vedere la soluționarea cauzei.

Astfel, în considerentele deciziei

penale nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție (Înalta Curte

de Casație și Justiție), secția penală, se arată că: „Apărarea inculpatului că

nu el este autorul faptei și aceasta nu a fost lovită cu cuțitul pe care îl

avea asupra sa, corect a fost înlăturată de cele două instanțe în raport cu

probele administrate în cauză care stabilesc, fără dubii, vinovăția acestuia”.

Împotriva acestei decizii

condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru

nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a cererii, reiterând motivele din

cererea introductivă și apel. În plus, mai arată că la soluționarea apelului în

procedura revizuirii au participat aceeași judecători care au judecat și apelul

fondului cauzei, deși, în opinia revizuientului, aceștia se aflau în cazul de incompatibilitate

prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. Pe de altă parte, arată că cererea

de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, deși nu s-au examinat pe fond

motivele de revizuire, în principal cel prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc.

pen., referitor la săvârșirea de către numitul S.C., lucrător de poliție la

data comiterii infracțiunii de omor pentru care a fost condamnat revizuientul,

a infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., prin

neluarea măsurilor de izolare a câmpului infracțional și, mai mult, prin

distrugerea probelor materiale existente la fața locului.

Examinând recursul declarat de

revizuientul condamnat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte consideră

că acesta este întemeiat.

În cererea formulată de condamnat,

la data de 10 august 2004, acesta a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 33

din 6 martie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial București, definitivă prin

decizia penală nr. 1475 din 20 aprilie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție, cu motivarea că acestea s-au bazat pe declarațiile mincinoase ale

martorilor audiați în cauză iar organele de cercetare penală nu au respectat

dispozițiile procedurale cu ocazia efectuării cercetării la fața locului,

polițistul S.C. distrugând chiar mijloacele materiale de probă existente în

câmpul infracțional. Revizuientul a atașat cererii plângerea penală îndreptată

împotriva martorilor N.O.Șt., V.M., S.L., H.C., B.A.V. și V.V.S., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen., și împotriva lucrătorului de

poliție S.C., pentru cea prevăzută de art. 249 C. pen., precum și copia adresei

nr. 5303/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București,

prin care s-a comunicat petentului că s-a confirmat propunerea de neîncepere a

urmăririi penale față de martori sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute

de art. 260 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale.

Constatarea instanței de fond,

preluată de cea de apel, în sensul că motivele de revizuire au fost cunoscute

în timpul judecății fondului, nefiind descoperite ulterior acesteia și că au

fost analizate cu ocazia soluționării recursului, când s-a concluzionat că

apărarea inculpatului cum că nu este autorul faptei a fost corect înlăturată în

raport de probele administrate în cauză, nu este reală, motivele de recurs

vizând completarea urmăririi penale cu o expertiză medico - legală, testarea la

poligraf a condamnatului, audierea suspectului G.G. și, respectiv, grava eroare

de fapt în interpretarea probelor.

Nici un moment nu s-a invocat expres

de către inculpat, cu ocazia soluționării cauzei în fond (cu excepția unui

memoriu formulat de fratele acestuia, adresat procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, nesoluționat, atașat dosarului

de recurs), faptul că martorii audiați în cauză au dat declarații mincinoase

sau că un lucrător de poliție ce a făcut acte de cercetare penală ar fi comis

infracțiunea de neglijență în serviciu, astfel că instanța de fond, investită

cu judecarea cererii de revizuire trebuia să cerceteze aceste cazuri de

revizuire în cadrul procedurii în fața instanței, în conformitate cu

dispozițiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., întrucât răspunderea penală

pentru infracțiunile prevăzute de art. 249 și art. 260 C. pen., s-a prescris

iar procurorul nu s-a putut pronunța din acest motiv pe fondul plângerilor

penale formulate de petent.

Pentru aceste motive, văzând și

prevederile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va

admite recursul revizuientului condamnat, va casa ambele hotărâri și va trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Teritorial București pentru a examina pe

fond motivele de revizuire.

Conform prevederilor art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în

sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

revizuientul O.I. împotriva deciziei nr. 26 din 15 iunie 2005 a Curții Militare

de Apel.

Casează sentința penală nr. 29 din 9

februarie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial București și decizia penală

sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul Militar

Teritorial București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 ianuarie 2006.