SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45095/05 prezentate de Ayse Eschkikara și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 octombrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș; judecători, și a lui Sally Dolle, graffière de section, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 noiembrie 2005, după ce a deliberat cu privire la aceasta, face următoarea decizie: "Ayșele Eșkikara, Serfinaz Yavuz, Zeliha Arslan (Yavuz) și Emine Yavuz, și dnii Mehmet Yavuz, Recep" Yavuz, Müslüm Yavuz și Ömer Yavuz, sunt cetățeni turci născuți în 1968, 1934, 1957, 1978, 1955,1963, 1969 și 1974. Ei locuiesc în Șanl În cadrul construcției unui baraj, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale (inclusiv Administrația) a expropriat terenul reclamanților din satul Keskince (districtul Birecik) și a efectuat plata despăgubirii de expropriere a cărei sumă fusese stabilită de o comisie de experți. La 24 iunie 1999, în dezacord cu suma plătită de administrație, reclamanții au inițiat în fața Tribunalului de Mare Instanță din Birecik ( La 12 martie 2001, moștenitorii defunctului au sesizat Tribunalul de Primă Instanță al lui Birecik în vederea obținerii unui certificat de moștenire. În aceeași zi, tribunalul de Primă Instanță a constatat decesul lui Ömer Yavuz și a emis un certificat care indica ca moștenitori soția decedatului, Semra Yavuz, și copiii săi, Sümeye și Senanur. Printr-o hotărâre pronunțată la 10 aprilie 2001, instanța a acceptat cererea reclamanților și le-a acordat o despăgubire suplimentară de expropriere însoțită de dobânzi moratoriu la rata legală începând cu 27 iulie 1999. Textul acestei hotărâri indică Ömer Yavuz ca solicitant. La 8 octombrie 2001, această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație. La 30 mai 2005, administrația a plătit indemnizația suplimentară acordată de instanță. La 9 noiembrie 2005, reprezentantul reclamanților a înaintat prezenta cerere în fața Curții, în numele Ömer Yavuz și al celorlalți reclamanți. Printr-o scrisoare trimisă la 18 aprilie 2008, reprezentantul reclamanților a informat grefa de voința soției lui Ömer Yavuz, domnul Semra. În temeiul articolului 6 din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a procedurii de despăgubire, în special din cauza perioadei lungi de timp în care administrația a omis să execute hotărârea pronunțată în favoarea acestora. Ei se plâng, de asemenea, de lipsa ratei dobânzii moratorie aplicate pentru indemnizația suplimentară în raport cu rata inflației în Turcia. ÎN DREPT privitoare la Ömer Yavuz și soția sa Semra Yavuz Ömer Yavuz a decedat la 22 mai 2000, adică cu cinci ani și jumătate înainte de depunerea prezentei cereri. Curtea constată că o persoană decedată nu poate, nici prin intermediul unui reprezentant, să depună o cerere în fața Curții (Macedonia Gavrielidou și alții c. Cipru (dec.), 73802/01, 13 noiembrie 2003). Prin urmare, Ömer Yavuz nu poate fi considerat victimă a încălcării drepturilor sale garantate prin art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 35 §§ și 4 din Convenție. În ceea ce privește solicitarea soției de a continua cererea, din 18 aprilie 2008, presupunând chiar că poate face acest lucru în nume propriu, Curtea consideră că, pentru domnul Semra Yavuz, termenul de șase luni începe să curgă de la 30 mai 2005, data la care administrația a plătit indemnizația suplimentară. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui respinsă ca fiind tardivă, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. În ceea ce privește ceilalți solicitanți, motivul întemeiat pe durata procedurii Reclamanții se plâng de durata procedurii și, în special, de întârzierea administrației în executarea hotărârii judecătorești. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții se plâng de insuficiența ratei dobânzii moratoriu aplicată compensației suplimentare în raport cu rata inflației. Cu toate acestea, având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997-IV) și în lumina datelor economice relevante, Curtea nu identifică nicio pierdere pentru solicitanți. Valoarea despăgubirii suplimentare percepute corespunde într-adevăr unei compensații ușor superioare valorii proprietății expropriate. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivului întemeiat pe executarea tardivă a hotărârii judecătorești definitive cu privire la toți reclamanții, cu excepția dlui Ömer Yavuz și a dlui Semra Yavuz Declară restul cererii inadmisibile. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
de la requête n
o
45095/05
présentée par Ayșe Eșkikara et autres
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 21 octobre 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 9 novembre 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M
mes
Ayșe Eșkikara, Serfinaz Yavuz, Zeliha
Arslan
(Yavuz) et Emine Yavuz, et MM. Mehmet Yavuz, Recep
Yavuz, Müslüm Yavuz et Ömer Yavuz, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1968, 1934, 1957, 1978, 1955,1963, 1969 et 1974. Ils résident à Șanlıurfa. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
M.Ș. Yıldız, avocat à Gaziantep.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Dans le cadre de la construction d'un barrage, le ministère de l'Energie et des Ressources naturelles («
l'administration
») expropria le terrain des requérants sis au village de Keskince (district de Birecik). Il procéda au paiement de l'indemnité d'expropriation dont le montant avait été fixé par une commission d'experts.
Le 24 juin 1999, en désaccord avec le montant payé par l'administration, les requérants engagèrent devant le tribunal de grande instance de Birecik («
le
tribunal
») une action tendant à l'augmentation de l'indemnité d'expropriation.
Le 22 mai 2000, le requérant Ömer Yavuz décéda.
Le 12 mars 2001, les héritiers du défunt saisirent le tribunal de première instance de Birecik en vue d'obtenir un certificat d'héritage.
Le même jour, le tribunal de première instance constata le décès d'Ömer
Yavuz et établit un certificat indiquant comme héritiers l'épouse du défunt, Semra Yavuz, et ses enfants, Sümeyye et Senanur.
Par un jugement rendu le 10 avril 2001, le tribunal fit droit à la demande des requérants et leur accorda une indemnité complémentaire d'expropriation assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 27
juillet 1999. Le texte de ce jugement indique Ömer Yavuz comme le demandeur.
Le 8 octobre 2001, ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation.
Le 30 mai 2005, l'administration versa l'indemnité complémentaire accordée par le tribunal.
Le 9 novembre 2005, le représentant des requérants introduisit la présente requête devant la Cour, au nom d'Ömer Yavuz et des autres requérants.
Par une lettre envoyée le 18 avril 2008, le représentant des requérants informa le greffe de la volonté de l'épouse d'Ömer Yavuz, M
me
Semra
Yavuz, de poursuivre la requête.
Invoquant l'article 6 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée excessive de la procédure d'indemnisation, en raison notamment de la longue période pendant laquelle l'administration a omis d'exécuter le jugement rendu en leur faveur.
Ils se plaignent également de l'insuffisance du taux de l'intérêt moratoire appliqué à l'indemnité complémentaire par rapport au taux d'inflation en Turquie.
A.
Concernant Ömer Yavuz et son épouse Semra Yavuz
1.
Ömer Yavuz décéda le 22 mai 2000, soit environ cinq ans et demi avant l'introduction de la présente requête. La Cour note qu'une personne décédée ne peut pas, même par le biais d'un représentant, introduire une requête devant la Cour (
Macedonia Gavrielidou et autres c. Chypre
(déc.), n
o
73802/01, 13 novembre 2003). Ömer Yavuz ne peut donc pas être considéré comme victime de violation de ses droits garantis par l'article 6 de la Convention et l'article 1 du Protocole n
o
1.
Par conséquent, la partie de la requête concernant Ömer Yavuz est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention et des Protocoles additionnels et doit être rejetée conformément à l'article
35 §§
3
et 4 de la Convention.
2.
Quant à la demande de l'épouse de poursuivre la requête, datée du 18
avril 2008, à supposer même qu'elle puisse le faire en son propre nom, la Cour estime que, pour M
me
Semra Yavuz, le délai de six mois commence à courir à partir du 30 mai 2005, date à laquelle l'administration a versé l'indemnité complémentaire.
Partant, il convient de rejeter cette partie de la requête comme tardive, conformément à l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
B.
Concernant les autres requérants
1.
Le grief tiré de la durée de la procédure
Les requérants se plaignent de la durée de la procédure et notamment du retard de l'administration dans l'exécution de la décision judiciaire.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Le grief tiré de l'insuffisance du taux de l'intérêt moratoire par rapport au taux d'inflation
Les requérants se plaignent de l'insuffisance du taux de l'intérêt moratoire appliqué à l'indemnité complémentaire par rapport au taux d'inflation.
Toutefois, au vu du mode de calcul adopté dans l'arrêt
Akkuș
c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour ne décèle aucune perte pour les requérants. Le montant de l'indemnité complémentaire perçu correspond en effet à une compensation légèrement supérieure à la valeur de la propriété expropriée.
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief tiré de l'exécution tardive de la décision judiciaire définitive concernant tous les requérants, à l'exception de M.
Ömer Yavuz et M
me
Semra Yavuz
;
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente