CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 38595/05 de către Bernard TOMULICA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 21 octombrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 28 septembrie 2005, având în vedere decizia de examinare a admisibilității și a meritelor cazului împreună (art. 29 § 3 din Convenție), Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 30 iulie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Bernard Tomuła, este un național polonez care s-a născut în 1945 și trăiește în Gierałtowice. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 ianuarie 1994, reclamantul a depus la Curtea Regională Katowice o acțiune civilă împotriva fostului său partener de afaceri, cerând plata pentru chirie a sediilor de afaceri și a costurilor de întreținere. La 6 octombrie 1994, s-a desfășurat o primă audiere, după schimbul de propuneri, la 17 noiembrie 1994, 19 ianuarie și 18 mai 1995. La 14 iunie 1995, părțile au solicitat ca procedurile să rămână în așteptarea rezultatului unui caz penal legat de faptele cauzei civile pe vremea respectivă. La 21 martie 1997 au fost reluate procedurile, în urma solicitării reclamantei. Următoarea ședință a avut loc la 3 iunie 1997. Audierile care urmează să se desfășoare la 16 septembrie și 18 noiembrie 1997 au fost suspendate. În 1998 au avut loc audieri la 13 ianuarie, 17 martie și 26 mai. O ședință care urmează să se desfășoare la 8 septembrie 1998. În noiembrie 1998 și 30 martie 1999, în ultima dată, Curtea a desemnat un expert. Expertul și-a prezentat avizul la 13 iulie 1999. În noiembrie 1999 a fost numit un alt expert, care și-a prezentat avizul la 14 decembrie 1999. În timp ce părțile au solicitat ulterior completarea avizului, la 21 martie 2000, expertul a prezentat observații suplimentare. Reclamantul a contestat acest aviz și expertul a prezentat alte observații suplimentare. La 24 noiembrie 2000, expertul a fost interogat de către instanță. Mai târziu, un alt expert a fost desemnat, la cererea reclamantului, prin decizia din 12 ianuarie 2001. În martie 2001, dosarul a fost transmis unui al treime expert care și-a prezentat raportul la 13 iunie 2001. În declarațiile sale din 20 februarie 2002, reclamantul nu a fost de acord cu concluziile expertului și a solicitat ca expertul să fie ordonat să prezinte observații suplimentare. În cadrul unei audieri care s-a desfășurat la 29 octombrie 2002, instanța a închis audierea și a anunțat că o hotărâre va fi pronunțată la 12 noiembrie 2002. Noiembrie 2003 instanța a transmis dosarul unui alt expert, care și-a prezentat avizul la instanță la 14 ianuarie 2004. Audieri au avut loc la 23 martie, 27 aprilie și 9 iunie 2004. Audierile programate pentru 14 iulie și 14 octombrie 2004 au fost suspendate. La o audiere avută la 11 ianuarie 2005, instanța a închis audierea și a anunțat că o hotărâre va fi pronunțată la 21 ianuarie 2005. La 25 mai 2005, reclamantul a depus la Curtea de Apel Katowice o plângere cu privire la lungimea excesivă a procedurii judiciare. Prin hotărârea din 14 iulie 2005, instanța și-a respins plângerea, constatând că plângerea de lungă durată legată de perioada anterioară intrării în vigoare a Actului de 2004, în timp ce scopul actului a fost de a contracara și de a remedia întârzierile existente la momentul intrării în vigoare și după aceea. La 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel a confirmat parțial și partea a modificat hotărârea atacată. Legea și practica interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurilor judiciare, în special dispozițiile aplicabile din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sådowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea din 2004”), sunt indicate în hotărârile Curții în cazul lui Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005 V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005 VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 6144/00, §§ 46, ECHR 2005 În special, se referă la procedurile încheiate în următoarele termeni: „O parte care nu a depus o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii în temeiul articolului 5 alineatul (1) poate pretinde – în temeiul articolului 417 din Codul Civil ... – compensarea pentru daunele care au rezultat din lungimea necorespunzătoare a procedurii după încheierea procedurii privind fondurile cauzei.” COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția că procedura în cazul său a durat o perioadă de timp nejustificată. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 30 iulie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește prin prezenta exprimarea - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele particulare ale cazului, Guvernul declară că oferă reclamantului să plătească suma de 15.000 PLN. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Suma de mai sus poate fi considerată rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. (...) Guvernul este de acord cu declarația faptelor referitoare la desfășurarea procedurii civile în cazul reclamantului, astfel cum a fost elaborată de Registrul Curții și anexată la scrisoarea care informează Guvernul că cererea de mai sus este în așteptare în fața Curții. (...) Declarația unilaterală a Guvernului conține o recunoaștere necondiționată a faptului că durata procedurii interne în cazul reclamantului a mers peste ceea ce poate fi considerat încă „rațional”. Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice soarta din cazul din lista de cazuri menționată la art. 37 1 litera (c) din Convenție”. Într-o scrisoare din 28 august 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului a fost inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte a unei cereri din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 §§ (c) permite Curtea, în special, să scoată un caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil și despre lipsa unui remediu eficace capabil de a oferi remediere pentru încălcarea acestui drept (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, § 69-98, CEDH 2006 ...; Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007; Kudła v. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000-IX, §§; și Charzyński v. Polonia (dec.) nr. 15212/03, HR 2005- ..., §§§§). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). Curtea constată, de asemenea, că această decizie constituie o rezoluție finală a acestei cereri numai în ceea ce privește procedurile dinaintea Curții, fără a aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere în fața instanțelor interne pentru a solicita o compensare suplimentară în ceea ce privește durata procedurii impugnate. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Nicolas Bratza Președintele grefierului
Application no. 38595/05
by Bernard TOMUŁA
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 21
October 2008 as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
judges,
and Lawrence Early,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 28 September 2005,
Having regard to the decision to examine the admissibility and merits of the case together (Article 29 § 3 of the Convention),
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 30 July 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Bernard Tomuła, is a Polish national who was born in 1945 and lives in Gierałtowice. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 31 January 1994 the applicant filed with the Katowice Regional Court a civil action against his former business partner, claiming payment for rent of business premises and maintenance costs. On 15 March 1994 the defendant lodged a counterclaim with the same court.
A first hearing was held, after an exchange of pleadings, on 6 October 1994. Further hearings were held on 17 November 1994, 19 January and 18
May 1995. On 14 June 1995 the parties requested that the proceedings be stayed pending the outcome of a criminal case related to the facts of the civil case pending at that time.
On 21 March 1997 the proceedings were resumed, following the applicant's request.
The next hearing was held on 3 June 1997. Hearings to be held on 16
September and 18 November 1997 were adjourned. In 1998 hearings were held on 13 January, 17 March and 26 May. A hearing to be held on 8
September 1998 was adjourned. Further hearings were held on 17
November 1998 and 30 March 1999. On the latter date the court appointed an expert.
The expert submitted her opinion on 13
July 1999.
In November 1999 a further expert was appointed, who submitted his opinion on 14 December 1999. As the parties subsequently requested that the opinion be supplemented, on 21 March 2000 the expert submitted further observations. The applicant challenged this opinion and the expert submitted further supplementary comments. On 24 November 2000 the expert was questioned by the court. Later on, another expert was appointed, at the applicant's request, by a decision of 12 January 2001. In March 2001 the case file was forwarded to a third expert who submitted his report on 13
June 2001.
Further hearings were held on 30 October and 21 December 2001. In his pleadings of 20 February 2002 the applicant disagreed with the expert's conclusions and requested that the expert be ordered to submit further comments. The expert submitted his comments on 9
August 2002.
At a hearing held on 29 October 2002 the court closed the hearing and announced that a judgment would be delivered on 12 November 2002. Subsequently, the court re-opened the hearings and forwarded the case file to a fourth expert, who submitted his report in March 2003.
Further hearings were held on 1 July and 23 September 2003. On 27
November 2003 the court forwarded the case file to another expert. He submitted his opinion to the court on 14
January 2004.
Hearings were held on 23 March, 27 April and 9 June 2004. Hearings scheduled for 14 July and 14 October 2004 were adjourned. At a hearing held on 11 January 2005 the court closed the hearings and announced that a judgment would be delivered on 21 January 2005.
Both parties appealed.
On 25 May 2005 the applicant lodged with the Katowice Court of Appeal a complaint about the excessive length of the judicial proceedings.
By a decision of 14 July 2005 the court dismissed his complaint, finding that the length complaint related to the period prior to the entry into force of the 2004 Act, whereas the purpose of that Act was to counteract and remedy delays existing at the moment of its entry into force and afterwards. It further found that after the entry into force of the Act the proceedings had been conducted speedily.
On 24 January 2006 the Katowice Court of Appeal partly upheld and party amended the contested judgment.
B.
Relevant domestic law
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the Act of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (
Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki
) (“the 2004 Act”), are stated in the Court's decisions in the cases of
Charzyński v.
Poland
no.
15212/03 (dec.), §§
‑
V and
Ratajczyk v.
Poland
no.
11215/02 (dec.), ECHR 2005
‑
VIII and the judgment in the case of
Krasuski v.
Poland
, no.
61444/00, §§
34
‑
‑
V.
In particular, section
16 of the Act refers to proceedings that have been terminated in the following terms:
“A party which has not lodged a complaint about the unreasonable length of the proceedings under Article 5 (1) may claim – under Article 417 of the Civil Code ... – compensation for the damage which resulted from the unreasonable length of the proceedings after the proceedings concerning the merits of the case have ended.”
The applicant complained under Article
6 §
1 of the Convention that the proceedings in his case had lasted an unreasonably long time.
A.
Length of proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings. He relied on Article 6 §
1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 6 §1
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By letter dated 30 July 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“(...) the Government hereby wish to express - by way of unilateral declaration — its acknowledgement of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.
In these circumstances and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of 15,000 PLN.
The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The above sum can be considered as reasonable in the light of the Court's case-law.
(...) The Government agree with the statement of facts concerning the conduct of the civil proceedings in the applicant's case as prepared by the Registry of the Court and enclosed to the letter informing the Government that the above application is pending before the Court.
(...) The Government's unilateral declaration contains an unconditional acknowledgment that the length of the domestic proceedings in the applicant's case has gone beyond what can still be considered “reasonable”.
The Government would suggest that the above declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases as referred to in Article 37 1 (c) of the Convention”.
In a letter of 28 August 2008 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government's declaration was unacceptably low
.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part of an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time and about the lack of an effective remedy capable of providing redress for a breach of this right (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella
v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005;
Wende and Kukówka v.
Poland
, no.
56026/00, 10 May 2007;
Kudła v.
Poland
[GC], no.
30210/96, ECHR 2000-IX, §§; and
Charzyński v. Poland
(dec.) no. 15212/03, HR 2005- ..., §§).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)).
The Court further notes that this decision constitutes a final resolution of this application only in so far as the proceedings before the Court are concerned. It is without prejudice to the use by the applicant of other remedies before the domestic courts to claim further compensation in respect of the length of the impugned proceedings.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government's declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Registrar
President