Decizia nr. 6549/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Constatarea că autoritatea contractantă CNAIR a dispus in mod nelegal rezilierea Contractului de Lucrări;

Constatarea nulității actului de reziliere pentru nerespectarea procedurilor obligatorii in cadrul Companiei si prevăzute pentru valabilitatea unei decizii de reziliere;

Anularea comunicării - adresa Beneficiarului nr. x/25.10.2016, cea prin care s au impus penalitățile, înregistrata la subscrisa A. sub nr. x din 04.11.2016,precum și anularea facturii de penalități nr. 2089/25.10.2016.

Anularea notificării de reziliere nr. x/16.11.2016 înregistrata la subscrisa sub nr. x/17.11.2016;

Restabilirea situației anterioare comunicărilor: adresa Beneficiarului nr. 92/67821 din 25.10.2016 si a notificării de reziliere nr. 92/73797 din 16.11.2016

Reluarea contractului x/14.05.2015. 1.2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1546 din 02.05.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei de competență generală a instanței invocată prin întâmpinare și, în temeiul art. 554 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca nefiind de competența instanței judecătorești. 1.3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și, în subsidiar, declinarea competentei, în temeiul art. 554 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., în favoarea arbitrajului instituționalizat, pentru următoarele considerente: Prevederile contractuale își produc efectele față de părțile acesteia; or, A. S.R.L. sau orice altă persoană prejudiciată de un act administrativ emis de către o autoritate publică, nu este ținută a respecta aceste prevederi contractuale, astfel că nu se poate aplica principiul de drept "specialia generalibus derogant", singura lege care reglementează raporturile dintre A. S.R.L. și CNAIR S.A. în prezentul litigiu fiind Legea nr. 554/2004. Această concluzie se impune întrucât reclamanta este titulară a unui drept și a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică prin actele unilaterale (notificările de penalități si reziliere) nesoluționate emise de către aceasta deși s-au îndeplinit procedurile de plângere prealabilă; că este realizat în cauză cazul bine justificat care produce pagube iminente și viitoare, printr-un exces de putere. Raportat la art. 8 din Legea nr. 544/2004, reclamanta are o dublă calitate procesuală, ce derivă din condiția de parte în contract și din însăși existenta sa, ca persoana juridica de drept privat, care urmărește apărarea unui interes legitim public vătămat, decurgând logic din încălcarea dreptului și interesului legitim privat. Mai mult de atât, excepția ridicată de pârâta CNAIR S.A. nu este aplicabilă în speță întrucât A. S.R.L. se prevalează de dreptul său legitim și privat pe care îl deține, fără a avea legătură cu contractul. In subsidiar, solicită să se dispună declinarea competenței, în temeiul art. 554 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în favoarea arbitrajului instituționalizat, considerând că în mod neîntemeiat prima instanța a apreciat că prin instituirea la art. 20.2, 20.3 și 20.4 din Condițiile speciale ale contractului, a unei clauze de soluționare a disputelor de către Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD), intenția pârtilor ar fi fost să convină soluționarea disputelor pe calea arbitrajului ad-hoc. În realitate, părțile au convenit la art. 20.6 din Condițiile speciale ale contractului, soluționarea litigiilor pe calea arbitrajului institutionalizat, mai exact Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (cum s-a stabilit prin Anexa la Ofertă), fapt care rezultă și din întâmpinarea formulată de CNAIR S.A. din dosarul de fond. 1.4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, pârâta CNAIR S.A. a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1546/02.05.2017, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefiind de competența instanțelor judecătorești, pentru argumentele ce vor succede în cele ce urmează: Pe cale de excepție, a invocat nulitatea recursului, raportat la prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și ale) art. 487 Cod procedură C. proc. civ. din interpretarea cărora reiese că, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. Or, în speță, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigențelor prevăzute expres de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., neindicând vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pentru că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc veritabile critici ale sentinței pronunțate de instanța de fond, și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea, prin raportare la soluția pronunțată în fond și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea acesteia. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței recurate pentru următoarele argumente: Instanța de fond în mod corect a dat eficiență dispozițiilor art. 131 și 132 C. proc. civ., sens în care s-a pronunțat asupra excepției invocate, reținându-se că în contractul ce face obiectul judecății este înserată clauza compromisorie, prin care părțile au stabilit ca litigiile ce se vor naște din contract sau în legătură cu contractual să fie soluționate pe calea arbitrajului potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț. Astfel, în mod corect s-a dat eficiență clauzelor contractuale stabilite de părțile contractante, respectiv dispozițiilor art. 20.6 din Condițiile speciale ale contractului care prevăd că disputa va fi soluționată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț"; iar prin Anexa la Ofertă, prin care au fost amendate sub-clauze ale Condițiilor Generale sau Condițiilor Speciale de contract (ce face parte integrantă din contract) părțile contractante au stabilit ca disputele cu privire la contract ori în legătură cu acesta să fie soluționate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. În opinia intimatei, instanța de fond în mod corect și legal a reținut că obiectul dosarului dedus judecății îl constituie Contractul nr. x/30791/14.05.2015, părțile contractante fiind ținute a respecta întocmai clauzele contractuale, inclusiv clauza ce stabilește modalitatea de soluționare a diferendelor dintre părți. In ceea ce privește solicitarea reclamantei cu privire la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea tribunalului arbitrai instituționalizat, în principal, solicită respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: - părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de recurs de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la instanța de fond; - societatea recurentă pentru prima dată, în calea extraordinară a recursului, solicită instanței de judecată, declinarea competenței în favoarea tribunalului arbitrai instituționalizat; - reclamanta avea posibilitatea de face această solicitare prin răspunsul la întâmpinarea formulată de CNAIR S.A. la dosarul de fond sau cel mult până la primul termen de judecată, potrivit dispozițiilor art. 204 C. proc. civ. - după cum se poate observa, partea reclamantă nu a înțeles să facă această solicitare, instanța de fond urmând a se pronunța în raport de apărările efectuate de părțile litigante, potrivit dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. Față de cele arătate, rugăm să se constate că reclamanta, în calea de atac a recursului, a formulat o cerere nouă, cerere care în opinia noastră nu poate fi admisibilă în această fază procesuală. În subsidiar, solicită respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat, întrucât procedura CAD, ca metodă alternativă de soluționare a disputelor, are un temei contractual, fiind obligatorie numai dacă părțile o prevăd prin clauzele contractuale, în virtutea principiului "pacta sunt servanda, statuat de art. 1270 noul C. civ., iar în situația în care una dintre părți nu este satisfăcută de decizia CAD, aceasta trebuie să transmită celeilalte părți o notificare în acest sens, denumită înștiințare de Nemulțumire. Transmiterea înștiințării de Nemulțumire este necesară, deoarece numai în acest mod partea nemulțumită de decizia CAD păstrează ulterior deschisă calea arbitrajului. Chiar dacă Arbitrajul nu este o cale de atac a deciziei CAD, însă dacă partea interesată nu transmite înștiințare de Nemulțumire în termenul procedural, atunci decizia CAD devine finală și obligatorie, părțile fiind obligate să o respecte. Cum părțile din contractul dedus judecății au optat pentru includerea unei astfel de proceduri alternative de soluționare a litigiilor, această procedură trebuie obligatoriu parcursă pentru soluționarea oricărei dispute. II. Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 decembrie 2019. III. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată, instanța a procedat la verificarea competenței de soluționare a cauzei de față, reținând faptul că pârâta a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, excepție asupra căreia, în considerarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., urmează a se pronunța mai întâi, având în vedere efectele pe care acestea le produce. Astfel, reclamanta solicită să se constate că în contractul ce face obiectul judecății este înserată clauza compromisorie, prin care părțile s-au înțeles ca litigiile ce se vor naște din contract sau în legătură cu contractual să fie soluționate pe calea arbitrajului potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț. Împrejurarea că reclamanta a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 6 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, nu poate duce la ideea că litigiul este de competența instanțelor judecătorești, întrucât pe de o parte, nu a fost niciodată anulată clauza compromisorie (nici prin convenția părților, și nici pe calea instanței) care stabilește, fără echivoc, competența de soluționare a oricărui diferend apărut între părți; și, pe de altă parte, dispozițiile art. 6 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecății. Astfel, reclamantul este în eroare, având în vedere dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că autoritățile, organele și instituțiile care, alcătuiesc veritabile jurisdicții speciale administrative (cum ar fi Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, comisia de jurisdicție a imputațiilor etc.), sunt înființate prin acte normative, ce au ca atribuții controlul administrativ care îmbracă, după caz, forma recursului grațios sau pe cea a celui ierarhic ori forma căilor administrative de atac ce presupun controale administrative interne. Or, potrivit Legii Camerelor de Comerț din România nr. 335/2007, Tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial International de pe Camera de Comerț a României nu este un organ cu activitate jurisdicționale, în sensul definit de Legea nr. 554/2004, motive pentru care consideră că reclamanta nu se poate prevala de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004 în vederea soluționării cauzei de către instanța judecătorească. Față de cele arătate, solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ca fiind introdusă la o instanță necompetentă general să soluționeze prezenta cauză. Având în vedere că pârâta a invocat prin întâmpinare excepția lipsei competenței generale a instanțelor judecătorești, justificată de existența unei clauze contractuale compromisorii, instanța a analizat mai întâi această excepție, constatând că aceasta este întemeiată, întrucât: Așa cum rezultă în mod indubitabil din condițiile speciale ale contractului nr. x/30791/14.05.2015 încheiat între părți privind "Proiectare și execuție Finalizare Autostrada Brașov - Tg. Mureș-Cluj - Oradea, Secțiunea 3 C Suplacu de Barcău -Borș", disputele dintre părți privind prevederile contractuale urmează a fi soluționate de către Comisia de Adjudecare a Disputelor, în conformitate cu prevederile sub-clauzei 20.4, respectiv prin obținerea deciziei CAD. Potrivit 20.2 din aceleași condiții speciale ale contractului, părțile vor numi de comun acord CAD, conform prevederilor Anexei la Ofertă, Comisia urmând a fi formată din una sau trei persoane, fiecare parte nominalizând un membru, pentru care va primi aprobarea celeilalte părți. Din motivarea cererii de chemare în judecată (pct. 10), instanța a reținut că reclamanta a făcut vorbire despre existența unor probleme privind numirea membrilor CAD, fără a face referire la o eventuală constituire a unei astfel de Comisii sau la emiterea unei decizii de către aceasta din urmă privind rezolvarea disputei dinte părți. Dimpotrivă, din motivarea formulată de către reclamantă rezultă eșecul numirii Comisiei de Adjudecare a Disputelor, situație ce se regăsește reglementată prin convenția părților în "Condițiile Speciale" ale contractului de la dispozițiile art. 20.3, care prevăd următoarele: În cazul în care părțile nu reușesc să convină asupra numirii adjudecătorului, "entitatea care face numirea sau oficialitatea numită în Anexa la Ofertă, la cererea uneia sau a ambelor părți și după consultarea cu părțile, va numi acela adjudecător al CAD. Această numire va fi finală și definitivă. Fiecare parte va fi răspunzătoare pentru plata a jumătate din remunerația entității sau a oficialității care numește.". Totodată, prin art. 20.4 din aceleași Condiții Speciale, părțile au reglementat modalitatea obținerii deciziei CAD, prin art. 20.5, au reglementat soluționarea pe cale amiabilă a disputei, iar prin art. 20.6 au reglementat arbitrajul, convenind asupra faptului că "orice dispută pentru care Decizia CAD (dacă există) nu a devenit finală și obligatorie va fi soluționată prin arbitraj internațional." În considerarea clauzelor anterior menționate, instanța a constatat că părțile contractante au convenit ca litigiile dintre ele să fie soluționate pe calea arbitrajului, prin inserarea unei clauze compromisorie în condițiile speciale ale contractului. Ca urmare, apreciază sunt aplicabile în cauză dispozițiile prevăzute de art. 548-554 C. proc. civ. prin care este reglementată convenția arbitrală. Raportând situația de fapt anterior menționată la dispozițiile prevăzute de art. 553 și art. 554 C. proc. civ. s-a constatat că prin clauzele prevăzute la art. 20.2, 20.3 și 20.4 din Condițiile Speciale ale contractului, părțile au convenit soluționarea disputelor pe calea arbitrajului ad-hoc, respectiv prin constituirea Comisiei de Adjudecare a Disputelor, iar abia după pronunțarea unei decizii de către această comisii sau în lipsa obținerii unei astfel de decizii, după urmarea procedurii stabilite, în situația în care apoi nu se reușește soluționarea pe cale amiabilă potrivit prevederilor art. 20.5, urmând să se procedeze la apelarea arbitrajului instituționalizat, constituit potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț, în baza disp. prev. de art. 20.6 din Condițiile Speciale ale contractului. În consecință, la acest moment, disputa dintre părți ce constituie obiectul judecății de față urmează a fi mai întâi soluționată de arbitrajul ad-hoc, constituit și reglementat conform clauzelor prevăzute la art. 20.2, 20.3 și 20.4 din Condițiile Speciale ale contractului, clauze care reglementează, inclusiv, eșecul constituirii CAD și procedura ulterioară acestui fapt - motiv pentru care constată incidența în speța de față a dispozițiile art. 554 alin. (1) teza finală C. proc. civ. urmând a fi respinsă cererea ca nefiind de competența instanței judecătorești. Reținând aplicarea în cauză a dispozițiilor prevăzute de art. 548-554 C. proc. civ. instanța a apreciat că nu poate fi primită invocarea de către reclamantă, ca temei al investirii instanței, a dispozițiilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 554/2004, prin care este instituită regula potrivit căreia jurisdicțiile administrative sunt facultative și gratuite, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, În speța de față, nici tribunalul ad-hoc reglementat prin art. 20.2 - 20.4 din Condițiile Speciale ale contractului, și nici arbitrajul internațional instituționalizat prevăzut de art. 20.6, nu poate fi identificate cu o jurisdicție administrativă, astfel cum aceasta este definită prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004 anterior menționat, motiv pentru care învestirea instanței judecătorești, în raport de prev. art. 6 ale acestei legi, este inadmisibilă. Totodată, având în vedere incidența în cauza de față a dispozițiilor prev. de art. 553 C. proc. civ., respectiv existența a unei convenții arbitrale valide încheiată între părți, care exclude competența instanței judecătorești, Curtea apreciază că nu mai este cazul a fi analizate întrunirea elementelor de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ, invocate de către reclamant prin raportarea la Legea nr. 554/2004, întrucât dorința sa univocă de a fi continuată judecata în instanță nu poate înlătura clauza compromisorie stabilită prin contract. De asemenea, dată fiind admiterea excepției necompetenței generale a instanței, Curtea apreciază că nu este cazul a fi analizate celelalte excepții invocate prin întâmpinare sau fondul litigiului dedus judecății. 2. Analiza motivelor de casare În primul rând, raportat la prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța asupra excepției nulității recursului, așa cum aceasta a fost invocată în cuprinsul întâmpinării. Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor; iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, se constată că aspectele inserate în cuprinsul acesteia pot constitui critici de nelegalitate a deciziei recurate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. - respectiv pct. 8 - argumentele avute în vedere fiind raportate la considerentele deciziei atacate, astfel că excepția nulității cererii de recurs urmează a fi respinsă. În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale sentinței atacate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru cele ce premerg. Astfel, se invocă împrejurarea că prevederile contractuale își produc efectele doar față de părțile contractului nr. x/30791; și că, A. S.R.L. sau orice altă persoană prejudiciată de un act administrativ emis de către o autoritate publică, nu este ținută a respecta aceste prevederi contractuale, astfel că nu se poate aplica principiul de drept "specialia generalibus derogant", singura lege care reglementează raporturile dintre A. S.R.L. și CNAIR S.A. în prezentul litigiu fiind Legea nr. 554/2004. Înalta Curte apreciază că relevantă în speță este cauza juridică a litigiului, izvorâtă, fără putință de tăgadă, din contractul nr. x/30791/14.05.2015, astfel că, în mod firesc, orice litigiu izvorât din acest contract va fi guvernat de prevederile acestuia. Împrejurarea, susținută de recurentă, precum că acționează în nume propriu și nu în numele asocierii a cărui asociat este, nu prezintă relevanță în condițiile în care pretențiile sale sunt generate de modul de derulare al contractului. De altfel și legitimitatea sa procesuală activă este conferită de interesul de a acționa pentru apărarea pretinselor drepturi vătămate, din modul de executare al contractului. Într-adevăr, nimic nu împiedica recurenta să acționeze pe calea contenciosului în lipsa clauzelor relative la soluționarea disputelor dintre părți, însă inserarea acestora în cuprinsul contractului obligă orice parte contractuală la respectarea acestora, cu excluderea oricărei competențe a instanțelor judecătorești, potrivit art. 553 C. proc. civ. O altă ipoteză în care litigiul ar fi putut fi soluționat de către instanțele judecătorești, era aceea în care niciuna dintre părți nu ar invocat clauza compromisorie sau nu ar ridicat excepția de necompetență, după cum prevede art. 554 C. proc. civ. ipoteză nerealizată în speță, întrucât pârâta C.N.A.I.R. a generat acest incident procedural prin invocarea excepției de necompetență a instanțelor judecătorești întâmpinare. Relativ la solicitarea recurentei de declinare a competenței în favoarea unui tribunal arbitral instituționalizat, Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă, având în vedere că a fost formulată, pentru prima dată, direct în recurs, soluție care se desprinde din prevederile art. 494 raportat la cele ale art. 477 alin. (1) și art. 478 alin. (1) C. proc. civ. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II - a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, păstrând ca temeinică și legală hotărârea atacată.