ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6157/2019

Prin acțiunea "nregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 19.04.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat "n judecată p‰r‰tele Agenția Națională de Administrare Fiscală - pentru Direcția Regională Antifraudă Sibiu 7 și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - pentru Activitatea de Inspecție Fiscală și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și a solicitat obligarea "n solidar a p‰r‰telor la plata de despăgubiri materiale "n cuantum de 22.095.985 RON, reprezent‰nd prejudiciul creat ca urmare a controlului efectuat de către Direcția Antifraudă și echipa de inspecție fiscală din cadrul AJFP Brașov, prin care s-au stabilit obligații de plată "n sumă de 66.064.929 RON, anulate ulterior prin Legea nr. 209/2015.

Prin cererea de completare depusă la data de 10.03.2015, reclamanta a chemat "n judecată Administrația pentru Contribuabili Mijlocii - Direcția Regională Antifraudă Sibiu 7 și Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicit‰nd și anularea "n parte a Deciziei nr. 510/23.12.2015 emisă de ANAF, cu privire la suma de 85.514 RON, și a Deciziei nr. 18816M/25.11.2015 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, pentru aceeași sumă de 85.514 RON.

Prin "nt‰mpinări, p‰r‰ta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, "n nume propriu și "n calitate de reprezentant al DGRFP Brașov, și p‰r‰ta Administrația Națională de Administrare Fiscală au invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Prin ëncheierea din data de 28.09.2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Prin sentința nr. 164/2016 din 9 noiembrie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea completată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. "n contradictoriu cu p‰r‰tele AJFP Brașov, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

ëmpotriva sentinței nr. 164/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) și 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii completate, anularea "n parte a Deciziei nr. 510/23.12.2015, cu privire la suma de 85.514 RON, anularea Deciziei nr. 18816M/25.11.2015, pentru aceeași sumă de 85.514 RON, obligarea "n solidar a intimatelor p‰r‰te la plata de despăgubiri "n cuantum de 22.095.985 RON pentru prejudiciul creat ca urmare a controalelor efectuate, obligarea intimatelor p‰r‰te la plata cheltuielilor de judecată.

ëmpotriva ëncheierii de ședință din data de 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs p‰r‰ta Agenția Națională de Administrare Fiscală. A solicitat casarea "ncheierii atacate, "n ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

ëmpotriva aceleiași "ncheieri a formulat recurs incident recurenta-p‰r‰tă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, "n nume propriu și "n numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și excepției prescripției acțiunii.

ën motivarea recursului, recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. a expus situația de fapt, a arătat că "ntre 4 august și 26 septembrie 2014 s-a efectuat un control tematic, prin procesul-verbal "ntocmit la finalizarea controlului s-au estimat contribuții sociale obligatorii "n cuantum de 66.773.072 RON, prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/15.09.2014 fiind dispusă luarea măsurilor asigurătorii const‰nd "n sechestru asigurătoriu asupra bunurilor și poprire asigurătorie asupra conturilor sale. ën perioada 8 decembrie 2014 - 30 martie 2015, ca urmare a sesizării ANAF-DRAF, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a efectuat o inspecție fiscală parțială, la finalizarea căreia a fost "ntocmit Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.03.2015, "n baza căruia a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/30.03.2015, prin care s-a stabilit "n sarcina sa o obligație de plată de 66.064.929 RON, reprezent‰nd impozit pe venitul din salarii, contribuții sociale obligatorii datorate de angajați și angajator.

După emiterea deciziei de impunere, măsurile asigurătorii au devenit executorii, societatea fiind in imposibilitate de a mai achita obligațiile curente care au luat naștere ulterior controlului. ën toată perioada "n care conturile au fost poprite, a fost "mpiedicată să achite obligațiile fiscale curente născute ulterior controlului, "ntruc‰t plățile efectuate stingeau cu prioritate creanțele stabilite prin decizia de impunere. ën această perioadă, a făcut eforturi financiare deosebite pentru a plăti salariile angajaților trimiși să lucreze "n străinătate, a achita contribuțiile și obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, dar, mai ales, pentru a convinge partenerii externi să continue colaborarea.

ëmpotriva actelor administrative/administrative-fiscale a exercitat căile de atac prevăzute de lege: contestație la executare "mpotriva Deciziei de măsuri asigurătorii și actelor subsecvente (dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Brașov); contestație "mpotriva Deciziei de impunere nr. x/30.03.2015 și a raportului de inspecție fiscală xnr. 115/30.03.2015, soluționată prin Decizia nr. 510/23.12.2015; cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere (dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Brașov); contestație "mpotriva Deciziei de anulare a obligațiilor fiscale nr. 15743M/21.09.2015 și 15743.1 M/21.09.2015; acțiunea "n contencios "mpotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. 510/23.12.2015, soluționată prin sentința recurată.

La data de 20 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale, care a intrat "n vigoare la data de 23 iulie 2015, iar la data de 20 august 2015 a fost publicat Ordinul nr. 2202/2015 pentru aprobarea procedurilor de anulare a obligațiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor Legii nr. 209/2015. La data de 21 septembrie 2015 a fost emisă Decizia de anulare a obligațiilor fiscale nr. 15743M/21.09.2015 pentru suma de 65.979.415 RON, iar la data de 2 octombrie 2015 s-a emis decizia de ridicare a măsurilor de executare silită.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., recurenta a arătat că, "n oricare dintre ipoteze, textul sancționează nemotivarea hotăr‰rii. Instanța fondului a reținut că este ne"ntemeiat căpătul de cerere referitor la anularea Deciziei de soluționare a contestației, "ntruc‰t din dispozițiile art. 115 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală rezultă că "indiferent de intenția contribuabilului, plățile nu puteau stinge datoriile curente ale societății, "n contextul "n care exista o decizie de impunere nr. x/30.03.2015 prin care au fost stabilite obligații fiscale [...]. Așadar, imputația plății a fost "n mod legal realizată de organul fiscal, fiind stinse obligațiile fiscale "n ordinea vechimii. Acestea fiind parțial achitate la data de 23.07.2015, data intrării "n vigoare a legii de amnistie fiscală, "n mod corect nu au intrat sub incidența legii, față de prevederea expresă din art. 2 alin. (1) [...].".

ën fapt, a formulat contestație "mpotriva deciziei de impunere "n luna aprilie 2015, dar decizia de soluționare a contestației a fost emisă abia "n luna decembrie 2015, după ce, "n luna septembrie 2015, fuseseră emise deciziile de anulare a obligațiilor fiscale. ën consecință, critica extinsă "n privința nelegalității stabilirii obligațiilor fiscale prin decizia de impunere și reluarea acelorași aspecte cu referire la decizia de soluționare a contestației nu se mai justifica, av‰nd "n vedere că "nainte de soluționarea cauzei pe fond fuseseră anulate "n cea mai mare parte obligațiile fiscale stabilite.

Cu toate acestea, prin conținutul cererii de chemare "n judecată și al cererii de completare și precizare a acțiunii introductive a criticat at‰t nelegalitatea deciziei de impunere, deoarece a considerat-o emisă cu interpretarea greșită a art. 296 alin. (5) din Codul fiscal, a unei interpretări eronate a reglementărilor referitoare la diurna acordată salariaților trimiși "n străinătate, c‰t și nelegalitatea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de anulare a obligațiilor fiscale, emise cu depășirea termenului prevăzut de lege și cu interpretarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 209/2015.

Motivarea că instanța nu a fost "nvestită dec‰t cu o cerere de anulare "n parte a actelor administrativ fiscale care nu privește regimul juridic aplicabil nu este corespunzătoare. Argumentele instanței de fond sunt și străine de natura cauzei, "ntruc‰t nu ordinea stingerii datoriilor prevăzută de art. 115 din Codul de procedură fiscală este critica adusă actelor administrative fiscale a căror anulare a solicitat-o, ci faptul că suma "n cauză trebuia anulată "n conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015. Aceeași motivare este dată și "n privința respingerii capătului de cerere referitor la anularea deciziei de anulare a obligațiilor fiscale, motivare pe care, de asemenea, o consideră necorespunzătoare, pentru considerentele ce preced.

ën privința capătului de cerere referitor la obligarea "n solidar a intimatelor la plata de despăgubiri "n cuantum de 22.095.985 RON pentru prejudiciul creat ca urmare a controalelor efectuate, motivarea instanței de fond se referă doar la caracterul accesoriu al acțiunii "n răspundere patrimonială. Chiar dacă nu contestă acest considerent, motivarea este necorespunzătoare prin prisma motivelor respingerii capetelor de cerere referitoare la anularea actelor administrative-fiscale. Consideră că aprecierile generice ale instanței nu corespund scopului motivării hotăr‰rii judecătorești desprins din dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., echival‰nd "n fapt cu o nemotivare.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., a arătat că sentința recurată este pronunțată cu "ncălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 209/2015, precum și ale art. 8, 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Rațiunea adoptării Legii nr. 209/2015 este explicitată "n expunerea de motive a proiectului de lege privind anularea unor obligații fiscale, acest act normativ de anulare a obligațiilor fiscale nu poate fi interpretat ca o amnistie fiscală, distincția dintre cele două măsuri fiind "n primul r‰nd "nsăși denumirea actului (cu titlu exemplificativ O.U.G. nr. 44/2015 de acordare a unor facilități fiscale), iar in al doilea r‰nd condițiile aplicării celor două acte.

ën principiu, o măsură de amnistie fiscală presupune obligația de achitare a unei obligații fiscale principale, condiționată de anularea obligațiilor accesorii, "n timp ce anularea obligațiilor de plată (prevăzută "n Legea 209/2015) se face integral, fără nicio condiție de achitare a unei sume de bani. Această măsură de anulare a obligațiilor fiscale de către legiuitor echivalează cu o anulare dispusă de o instanța de judecată prin hotăr‰re judecătorească. Av‰nd "n vedere că prin decizia de impunere organul fiscal a stabilit "n sarcina sa obligații fiscale suplimentare, ca urmare a operațiunii de recalificare a sumelor acordate cu titlu de diurnă, "n cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr. 209/2015. Astfel, deși aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor Legii nr. 209/2015 presupunea ca organul fiscal, "n cadrul activității de control pe care a desfășurat-o, să nu recalifice sumele reprezent‰nd diurnă de către angajații care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări și să nu emită o decizie de impunere "n legătură cu o astfel de recalificare pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015, acest lucru nu s-a "nt‰mplat "n speță.

Pe de altă parte, trimiterea la obligațiile fiscale "neachitate p‰nă la data intrării "n vigoare a legii" din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 are "n vedere obligațiile fiscale care nu au fost stinse prin plată voluntară de către contribuabili. A efectuat plăți pentru alte obligații scadente, "nsă organele fiscale au stins sumele stabilite prin Decizia de impunere. Aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor Legii nr. 209/2015 presupunea ca organul fiscal să anuleze toate diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii stabilite prin decizia de impunere, nu puteau fi considerate achitate "n sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 obligațiile fiscale la care se referă legea, stinse de către organul fiscal din sume cu altă destinație.

Această interpretare eronată a normelor de drept material a determinat at‰t respingerea capetelor de cerere referitoare la anularea "n parte a deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de anulare a obligațiilor fiscale, c‰t și a capătului de cerere referitor la obligarea "n solidar a intimatelor la plata de despăgubiri "n cuantum de 22.095.985 RON pentru prejudiciul creat ca urmare a controalelor efectuate, instanța de fond interpret‰nd dispozițiile Legii nr. 554/2004 "n acord cu jurisprudența, concluzion‰nd că acțiunea "n răspundere patrimonială are un caracter subsecvent anulării actului.

Apreciază că sentința recurată este pronunțată și cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 8, 18 alin. (3) din Legea 554/2004. Față de motivul invocat de instanța de judecată referitor la lipsa unei hotăr‰ri judecătorești de anulare a actelor administrativ fiscale cauzatoare de prejudicii, menționează că a procedat la contestarea actului administrativ fiscal către organul jurisdicțional administrativ, iar ca urmare a apariției Legii nr. 209/2015 și anulării ope legis a obligațiilor de plată ("n principal), "n subsidiar și actul administrativ fiscal este anulat conform principiului accesorium sequitur principale, efectul juridic al anulării sumelor ope legis fiind similar cu efectul juridic al anulării sumelor de către o instanță de judecată. Această intervenție a legiuitorului nu "mpiedică, "nsă, contribuabilul prejudiciat de actele administrativ fiscale anulate de a se adresa instanței de judecată cu cerere "n despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat de actele prin care au fost stabilite sumele de plată, anulate un an mai t‰rziu de către legiuitor.

Textul art. 1 din Legea 554/2004 prevede dispoziția permisivă a oricărei persoane vătămate "ntr-un drept al său sau "ntr-un interes legitim de o autoritate publică printr-un act administrativ de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Av‰nd in vedere faptul că acest act normativ, Legea 209/2015, a anulat integral obligațiile de plată, soluția pronunțată de organul jurisdicțional administrativ "n soluționarea contestației formulate a fost "de respingere ca fiind rămasă fără obiect", situație față de care o acțiune la instanța de judecată "n vederea obținerii unei hotăr‰ri judecătorești de anulare a actului administrativ fiscal ar fi fost un non sens.

Motivul invocat de p‰r‰te cu privire la ne"ndeplinirea uneia din condițiile de promovare a unei cereri in despăgubiri este lipsit de un temei de drept, "ntruc‰t doar jurisprudența a stabilit condiționarea unei cereri de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ fiscal de "ndeplinirea condiției existenței unui act administrativ nelegal anulat de către instanță. Nici art. 1 și nici art. 19 nu prevede o asemenea condiție, fapt ce denotă că susținerile paratei sunt lipsite de un temei de drept, apărările fiind fundamentate pe jurisprudență și doctrină, "nsă acestea nu constituie un izvor de drept. Dacă instanța de judecată va considera că este necesară "ndeplinirea unei astfel de condiții, consideră că "n speță sunt aplicabile disp. art. 5 alin. (3) C. proc. civ., instanța de judecată poate aplica cererii deduse judecății aceleași dispoziții aplicabile unei cereri av‰nd la bază o hotăr‰re judecătorească de anulare a actului administrativ fiscal, țin‰nd cont de principiul analogiei și efectul juridic al actului administrativ fiscal anulat de instanță sau de legiuitor. Caracterul de despăgubiri al prezentei cereri urmează soarta prejudiciului reglementat de C. civ., "ntruc‰t Legea 554/2004 nu reglementează in mod expres condițiile acestor despăgubiri rezultate din acte administrativ fiscale, av‰nd "n vedere art. 28 din Legea 554/2004.

Nu poate fi respinsă ca inadmisibilă o astfel de acțiune pentru motivele invocate de instanța de fond, "ntruc‰t s-ar "ngrădi accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, "n art. 6 alin. (1), dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, dreptul de acces la un tribunal este "nțeles ca un drept de acces concret și efectiv, care presupune ca justițiabilul "să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusa drepturilor sale". Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate "ntr-o manieră concretă si reala, iar nu iluzorie și teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către persoana interesată constituie o "ncălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. Liberul acces la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, at‰t prin art. 21 din Constituția Rom‰niei, cat si prin art. 10 din Declarația universala a drepturilor omului și prin art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice. Constituția Rom‰niei reglementează accesul liber la justiție, acesta fiind conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garant‰ndu-se că exercitarea acestui drept nu poate fi "ngrădită prin nicio lege.

Cu privire la fondul cauzei, av‰nd "n vedere că, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, "n cazul admiterii recursului, instanța de recurs, cas‰nd sentința, va rejudeca litigiul "n fond, a arătat că, pentru motivele prezentate pe larg "n acțiune, așa cum a fost completată, consideră că se impune anularea actelor administrative-fiscale emise de către intimate, respectiv a deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de anulare a obligațiilor fiscale.

Decizia de impunere, anulată ulterior "n temeiul Legii nr. 209/2015, a fost emisă cu interpretarea greșită, abuzivă a dispozițiilor art. 296 alin. (5) din Codul fiscal, plata diurnei fiind recalificată, "n mod abuziv, ca reprezent‰nd venit de natură salarială, cu consecința stabilirii de obligații fiscale suplimentare cu titlu de impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. De asemenea, decizia de anulare a obligațiilor fiscale a fost emisă cu "ncălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 209/2015, care a fost aplicată discriminatoriu. Astfel, suma de 85.514 RON, reprezent‰nd diferențe de obligații fiscale stabilite de organul fiscal prin decizia de impunere, ca urmare a recalificării sumelor reprezent‰nd diurna, nu a mai fost anulată, cu "ncălcarea dispozițiilor legale menționate. Pentru aceleași motive apare ca fiind nelegală și decizia de soluționare a contestației "n privința tratamentului fiscal aplicat sumei de 85.514 RON.

Consecința actelor administrative fiscale nelegale și a abuzurilor organelor fiscale a reprezentat-o prejudiciul creat societății, dovedit cu "nscrisurile de la dosar și cu expertiza fiscală extrajudiciară; a trebuit să facă eforturi financiare considerabile pentru plata salariilor angajaților trimiși să lucreze "n străinătate, precum și pentru plata obligațiilor fiscale curente, iar denigrarea imaginii societății prin apariția unor articole "n presă din care rezulta că societatea ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 66.064.929 RON, "mpreună cu poprirea conturilor, sechestrarea bunurilor și "mpiedicarea desfășurării normale a activității, au creat serioase prejudicii. După intrarea "n vigoare a Legii nr. 209/2015, aceasta a fost pusă "n aplicare de către organul fiscal abia "n luna septembrie 2015, prelungind fără motive situația financiară dificilă a firmei. Din această cauză nu a putut obține "n luna august o nouă autorizație de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor V‰rstnice. Actele cu caracter abuziv "ncheiate de către organele fiscale au generat societății un prejudiciu material care trebuie reparat.

Din probele administrate rezultă că "ntre actele administrativ fiscale contestate și prejudiciul material al societății există o str‰nsă legătură de cauzalitate. Potrivit art. 1349 alin. (1) C. civ., orice atingere adusă drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor atrage, pentru cel vinovat, răspunderea pentru toate prejudiciile cauzate. De asemenea, potrivit art. 1357 C. civ., "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săv‰rșită cu vinovăție, este obligat să "l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă". Pentru motivele prezentate "n acțiunea introductivă și cererea completatoare, consideră că sunt "ntrunite condițiile pentru obligarea intimatelor la repararea prejudiciului "n cuantum de 22.095.985 RON.

ën motivarea recursului, p‰r‰ta Administrația Națională de Administrare Fiscală a arătat că "n mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind despăgubiri in suma de 22.095.985 RON.

Raportat la art. 1 și la art. 19 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității acțiunii "n despăgubiri pe calea contenciosului administrativ este "ntemeiată, această acțiune neput‰nd fi admisibilă dec‰t "n situația "n care despăgubirile decurg din nelegalitatea actului administrativ atacat, nelegalitate constatată de o instanță de contencios administrativ. Or, această condiție care constituie un fine de neprimire. nu este "ndeplinită, "ntruc‰t decizia de impunere privind obligațiile fiscale de plata nr. x/30.03.2015, prin care s-a stabilit in sarcina societății o obligație de plata de 66.064.929 RON, nu a fost contestată la instanța de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 218 din O.G. nr. 92/2003, și nu există o hotăr‰re judecătorească prin care să se constate nelegalitatea acestui act.

Referirile din acțiune referitoare la dispozițiile din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală nu pot fi luate "n considerare, "ntruc‰t raportul juridic este unul de drept administrativ, reglementat prin lege specială, respectiv Legea nr. 554/2004; instanța nu a observat că despăgubirile solicitate nu au legătură cu partea din actele administrative atacate contestate, care se referă la suma de 85.514 RON; despăgubirile au fost calculate și pretinse cu privire la altă sumă, mai exact "n legătură cu partea din actele administrative ce nu a fost contestată. Se poate observa si din acțiunea intimatei - reclamante că despăgubirile sunt calculate la suma de 65.979.415 RON, și nu la suma de 85.514 RON.

In subsidiar, a solicitat admiterea excepției tardivității acțiunii și prescrierii dreptului la acțiune, "ntruc‰t instanța de fond a constatat "n mod greșit că, față de obiectul acțiunii, așa cum a fost completat, "n cazul in care acțiunea in despăgubiri se promovează odată cu acțiunea principala, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este același cu cel prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru acțiunea principală, adică 6 luni. Acțiunea separată pentru acoperirea prejudiciului se poate formula numai sub condiția imperativa a respectării termenului de prescripție de 1 an, calculat "n condițiile art. 19 alin. (1) din lege.

In speță, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1.249.672, de efectele căreia se pl‰nge intimata reclamantă, datează din data de 15.09.2014, de la acea dată intimata - reclamantă trebuia să cunoască "ntinderea pretinsei pagube, iar acțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost "nregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 19.04.2016, cu depășirea termenului maxim de 1 an prevăzut de lege.

ën motivarea recursului incident, p‰r‰ta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, "n nume propriu și "n numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, a arătat că in mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind despăgubiri "n sumă de 22.095.985 RON și excepția prescripției dreptului la acțiune .

Av‰nd "n vedere că Decizia de impunere nr. x/30.03.2015 nu a fost anulată, acțiunea dedusă judecății av‰nd ca obiect despăgubiri materiale nu "ndeplinește condițiile art. 1, 19 din Legea nr. 554/2004. Aplicabilitatea Legii nr. 209/2015 față de societatea reclamantă a vizat anularea creanței fiscale ca urmare a intervenției legiuitorului și nicidecum a actului administrativ fiscal, reprezentat de decizia de impunere menționată. In acest sens, "ntruc‰t prejudiciul pretins este rezultat din creanțe fiscale, sunt aplicabile dispozițiile din Codul de procedură fiscală și Ordinul MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordarea a despăgubirilor cuvenite contribuțiilor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Astfel, acțiunea reclamantei "ntemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ este inadmisibilă, "ntruc‰t nu sunt "ntrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv dispozițiilor art. 1349 și urm. din C. civ. pentru suma de 22.095.985 RON.

Pe de altă parte, "n stabilirea prejudiciului suferit, ca și a legăturii de cauzalitate, trebuie avută "n vedere natura juridică a actelor administrativ fiscale și aplicabilitatea "n cauză a dispozițiilor legii speciale "n materie, respectiv prevederile Codul fiscal și ale Codului de procedură fiscală. De altfel, reclamanta nu poate beneficia de acordarea de despăgubiri, c‰t timp reclamanta a beneficiat de scutire "n temeiul Legii nr. 209/2015 și nu de anularea actelor administrativ fiscale. Faptul că prin acțiune se solicită anularea "n parte a actelor administrativ fiscale reprezentate de Decizia nr. 510/23.12.2015 cu privire la suma de 85.514 RON, precum și a Deciziei nr. 18816M/25.11.2015 pentru aceeași sumă, nu poate crea premisele analizării admisibilității "n condițiile "n care aceste acte administrative nu au fost anulate.

Recurenta a mai arătat că instanța de fond a respins "n mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune. Prejudiciul reclamat prin cererea formulata de către reclamantă a fost cunoscut de către aceasta "ncă din anul 2014, c‰nd Direcția Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu a dispus luarea măsurilor asigurătorii prin emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/15.09.2014, astfel "nc‰t se va considera că anul 2014 este momentul generator al prezentei acțiuni, respectiv momentul "n care s-a emis Decizia de măsuri asigurătorii nr. x/15.09.2014.

Intimata p‰r‰tă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus "nt‰mpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-reclamantă.

A arătat că prevederile Legii nr. 209/2015 nu sunt opozabile controlului antifraudă, ci numai activității organelor de inspecție fiscala care se finalizează prin decizii de impunere. ën consecință, este lesne de observat că verificările inspectorilor antifraudă nu au fost infirmate de vreo instituție sau de către instanța de judecată, ci reclamanta a beneficiat de clemența legiuitorului prin adoptarea Legii nr. 209/2015. Instanța de fond a respins "n mod corect cererea de despăgubiri, "n temeiul art. 18 din Legea nr. 554/20014, a făcut trimitere "n mod corect la jurisprudența ënaltei Curți de Casație și Justiție, despăgubirile cauzate prin emiterea unui act administrativ fiscal nelegal se pot solicita odată cu acțiunea in anularea actului sau acțiunea "n obligare, printr-o cerere accesorie, ce urmează soarta cererii principale, sau după anularea actului de către instanța de contencios, "n termen de 1 an de la data cunoașterii pagubei, dacă paguba nu a fost cunoscuta la data judecății, prin acțiune principală, adresată instanței de contencios administrativ.

Instanța de fond a respins "n mod corect acțiunea "n despăgubiri, "n situația "n care a respins și acțiunea "n anularea Deciziei nr. 510/23.12.2015. ën ceea ce privește anularea "n parte a Deciziei nr. 510/23.12.2015, ANAF- DGSC nu putea emite o altfel de soluție, singura soluție posibilă și legală fiind cea de respingere a contestației ca rămasă fără obiect.

Av‰nd in vedere că Decizia de anulare a obligațiilor fiscale nr. 15743 M/21.09.2015 a fost comunicată societății "n data de 21.09.2015, aceasta a intrat in circuitul civil și a produs efecte juridice, fapt pentru care ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestației "n mod corect a luat act de anularea parțială a obligațiilor fiscale contestate de societate și implicit de răm‰nerea ca fără obiect a contestației administrative pentru suma de 65.979.415 RON.

Intimata p‰r‰tă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, "n nume propriu și "n numele DGRFP Brașov, a depus "nt‰mpinare prin care a solicitat recursului formulat de reclamantă ca ne"ntemeiat.

ën raport de petitul cererii privind anularea Deciziei nr. 18816M/25.11.2015 pentru suma de 85.514 RON și a Deciziei de anulare a obligațiilor fiscale nr. 1574 M din 21.09.2015, a arătat că prevederile Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale trebuie privite ca o amnistie acordată operatorilor economici "n ceea ce privește plata datoriilor la bugetul de stat reprezentate de impozitul pe veniturile din salarii și contribuții sociale rezultate prin recalificarea unor activități pentru o perioadă de timp bine determinată și "n condițiile prevăzute "n actul normativ menționat

Deciziile de anulare nr. 15743M/21.09.2015 și nr. 15743 1M/21.09.2015 s-au emis conform Legii 209/2015 și Ordinului nr. 2202/2015. De la data debitării sumelor din Decizia de impunere nr. x/30.03.2015 p‰nă la data intrării in vigoare a Legii 209/2015, societatea a efectuat plăți "n sumă de 85.514 RON care au stins "n ordinea vechimii, conform O.G. nr. 92/2003, debite ce făceau parte din decizia de impunere menționată. Conform Legii 209/2015, au fost anulate obligațiile fiscale și accesoriile din decizia de impunere mai puțin cu valoarea de 85,514 RON, deoarece plătite au fost efectuate "nainte de intrarea in vigoare a Legii 209/2015, au fost anulate toate accesoriile aferente deciziei de impunere.

Față de cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor, emiterea Deciziei de impunere x/30.03.2015 nu constituie o fapta ilicită, săv‰rșită cu vinovăție, "n speță nefiind "ntrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Reclamanta reclamantă a depus "nt‰mpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, "n nume propriu și "n numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, respingerea recursului declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A arătat că recursul incident apare ca inadmisibil, "ntruc‰t nu respectă cerințele pentru a fi declarat, "ntruc‰t prin recursul incident recurentul trebuie să tindă la schimbarea hotăr‰rii primei instanțe. Or, recurenta p‰r‰tă menționează expres că nu solicită schimbarea hotăr‰rii primei instanțe, "ntruc‰t este lipsită de interes, neexist‰nd pentru sine niciun interes legitim, personal, direct, născut și actual, ci doar casarea unei "ncheieri premergătoare. ën opinia sa, av‰nd "n vedere și dispozițiile art. 235 și art. 248 din C. proc. civ., "ncheierile care preced hotăr‰rea și au ca scop să pregătească soluționarea procesului sunt "ncheieri premergătoare, unele dintre acestea av‰nd caracter interlocutoriu. Consecința reglementărilor citate constă "n aceea că "ncheierile premergătoare nu pot fi atacate cu recurs dec‰t odată cu fondul. Hotăr‰rea ("ncheierea) prin care prima instanță a soluționat excepțiile nu poate fi atacată separat, căci nu există o dispoziție legală care să "ngăduie atacarea ei separată. Or, "n speță au fost declarate recursuri numai "mpotriva "ncheierii din 28 septembrie 2016, care este "ncheiere premergătoare, și, prin urmare, nu poate fi atacată separat cu recurs.

Examin‰nd sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, ënalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de impunere nr. x/30.03.2015, "n baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.03.2015, s-au stabilit "n sarcina reclamantei obligații fiscale "n valoare totală de 66.064.929 RON, reprezent‰nd impozite pe veniturile din salarii, contribuții și accesorii.

Prin Deciziile de anulare a obligațiilor fiscale nr. 15743 M/21.09.2015 și nr. 15743.1M/21.09.2015 au fost anulate, "n temeiul Legii nr. 209/2015, obligațiile fiscale "n cuantum de 65.979.415 RON (debit și accesorii).

ëmpotriva Deciziilor nr. 15743 M/21.09.2015 și nr. 15743.1M/21.09.2015, reclamanta a formulat contestație, susțin‰nd că acestea cuprind sume care nu corespund realității și nu respectă dispozițiile Legii nr. 209/2015 și ale Ordinului nr. 2202/2015, "ntruc‰t s-a anulat doar suma de 65.989.415 RON, a solicitat emiterea unei noi decizii de anulare pentru "ntreaga sumă ce face obiectul deciziei de impunere nr. x/30.03.2015, pentru suma de 66.064.929 RON.

Prin Decizia nr. 18816 M/25.11.2015, contestația a fost respinsă ca ne"ntemeiată, cu motivarea că reclamanta a efectuat plăți "n sumă de 85.514 RON prin care s-au stins, "n ordinea vechimii, debite care făceau parte din decizia menționată și care nu pot fi anulate "n baza Legii nr. 209/2015, "ntruc‰t plățile au fost făcute "nainte de intrarea "n vigoare a legii.

ëmpotriva Deciziei de impunere nr. x/30.03.2015 reclamanta a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 510/23.12.2015, prin care s-a respins contestația ca fiind rămasă fără obiect pentru suma de 65.979.415 RON, ca urmare a emiterii deciziilor de anulare a obligațiilor fiscale, și ca ne"ntemeiată pentru suma de 85.514 RON, cu motivarea că această sumă a fost achitată de reclamantă "naintea intrării "n vigoare a legii, iar operatorii economici nu pot beneficia de anulare.

Prin cererea de chemare "n judecată, reclamanta a solicitat, "n baza art. 1, art. 19 din Legea nr. 554/2004, despăgubiri materiale "n cuantum de 22.095.985 RON, reprezent‰nd prejudiciul creat ca urmare a controlului efectuat de către Direcția Antifraudă și echipa de inspecție fiscală din cadrul AJFP Brașov, prin care s-au stabilit obligații de plată "n sumă de 66.064.929 RON, obligații anulate ulterior prin Legea 209/2015, iar prin cererea de completare a solicitat și anularea "n parte a Deciziei nr. 510/23.12.2015 emisă de ANAF, cu privire la suma de 85.514 RON, precum și a Deciziei nr. 18816 M/25.11.2015 emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii (ulterior DGRFP Brașov), pentru aceeași sumă.

ën ceea ce privește recursul formulat de reclamantă "mpotriva sentinței, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., Óhotăr‰rea nu cuprinde motivele pe care se "ntemeiază sau c‰nd cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzeiÓ, este nefondat.

Raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotăr‰rea va arăta motivele de fapt și de drept pe care se "ntemeiază soluția, arăt‰ndu-se at‰t motivele pentru care s-au admis, c‰t și cele pentru care s-au "nlăturat cererile părților, din examinarea sentinței recurate rezultă că hotăr‰rea cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța le-a avut "n vedere pentru respingerea acțiunii completate, nu cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.

ënvestită cu acțiunea principală și completarea la acțiune, instanța de fond le-a analizat și și-a "ndeplinit obligația, reglementată de dispozițiile art. 425 Cod procedură civilă, care are "n vedere stabilirea "n considerentele hotăr‰rii, "n mod clar și precis, a situației de fapt, pe baza probelor administrate, a dispozițiilor legale, prezentarea motivelor pentru care a instanța a admis sau a respins cererile părților, analiza argumentelor relevante invocate de părți și expunerea concretă a motivelor de fapt și de drept. Faptul că, "n considerentele hotăr‰rii, argumentele de fapt și de drept nu sunt prezentate "n modalitatea dorită de către reclamant, nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nu "nseamnă că hotăr‰rea nu a fost motivată.

Instanța de fond a expus "n sentința recurată situația de fapt și a reținut că urmează a analiza următoarele cereri: anularea "n parte a Deciziei nr. 510/23.12.2015 prin care s-a respins ca ne"ntemeiată contestația "mpotriva Deciziei de impunere cu privire la suma de 85.514 RON; anularea Deciziei nr. 18816 M/25.11.2015 prin care s-a respins contestația "mpotriva Deciziei de anulare a obligațiilor fiscale nr. 15743 M/21.09.2015 pentru aceeași sumă de 85.514 RON; acțiunea "n despăgubire.

ën ceea ce privește anularea "n parte a Deciziei nr. 510/23.12.2015, instanța de fond a reținut că prin aceasta s-a constatat ca fiind rămasă fără obiect contestația "mpotriva Deciziei de Impunere nr. x/30.03.2015 pentru suma de 65.979.415 RON, ca urmare a anulării obligațiilor fiscale prin aplicarea Legii nr. 209/2015, și s-a respins contestația pentru suma de 85.514 RON, faptul că prin contestația "mpotriva Deciziei de impunere nr. x/30.03.2015 societatea a făcut ample considerații asupra textelor legale aplicabile și a criticat "ncadrarea de către organele fiscale a diurnei externe ca venit de natură salarială, cu toate acestea, "n completarea la acțiune, critică respingerea contestației pentru suma de 85.514 RON numai prin prisma faptului că și această sumă achitată benevol sau prin executare silită ar fi trebuit anulată, fără să mai facă niciun fel de considerații asupra regimului juridic aplicabil, astfel că, av‰nd "n vedere principiul disponibilității părții, a examinat legalitatea Deciziei nr. 510/23.12.2015 numai prin prisma criticilor din completarea la acțiune, apreciind cererea de anulare ca nefondată, cu motivarea că, raportat la dispozițiile art. 115 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală, indiferent de intenția contribuabilului, plățile nu puteau stinge datoriile curente ale societății, "n contextul "n care exista o decizie de impunere prin care au fost stabilite obligații fiscale (contribuții și impozit pentru veniturile din salarii) pentru perioada 01.01.2009-31.08.2014, pentru recuperarea cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, așadar imputația plății a fost "n mod legal realizată de organul fiscal, fiind stinse obligațiile fiscale "n ordinea vechimii, astfel că, acestea fiind parțial achitate la data de 23.07.2015, data intrării "n vigoare a legii de amnistie fiscală, "n mod corect nu au intrat sub incidența legii, față de prevederea expresă din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015.

ën ceea ce privește Decizia nr. 18816M/25.11.2015, instanța de fond a reținut că prin acest act administrativ-fiscal a fost respinsă contestația formulată de reclamantă "mpotriva deciziilor de anulare a obligațiilor fiscale nr. 15743M și nr. 15743.1M, prin care se critica faptul că debitele stabilite prin decizia de impunere nu au fost anulate "n totalitate, "nsă obiecțiunile reclamantei sunt ne"ntemeiate, pentru aceleași motive arătate la punctul anterior, "ntruc‰t organul fiscal a făcut "n mod corect imputația plății și a anulat obligațiile fiscale, cu excepția celor deja achitate.

Susținerile recurentei reclamante privind faptul că a criticat at‰t nelegalitatea Deciziei de impunere, deoarece a considerat-o emisă cu interpretarea greșită a art. 296 alin. (5) din Codul fiscal, rezultatul unei interpretări eronate a reglementărilor referitoare la diurna acordată salariaților trimiși "n străinătate, c‰t și nelegalitatea Deciziei de soluționare a contestației și a Deciziei de anulare a obligațiilor fiscale, emise cu depășirea termenului prevăzut de lege și cu interpretarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 209/2015, că argumentele instanței de fond sunt și străine de natura cauzei, "ntruc‰t nu ordinea stingerii datoriilor prevăzută de art. 115 din Codul de procedură fiscală este critica adusă actelor administrative fiscale a căror anulare a solicitat-o, ci faptul că suma "n cauză trebuia anulată "n conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, motivare dată și "n privința respingerii capătului de cerere referitor la anularea Deciziei de anulare a obligațiilor fiscale, sunt nefondate.

ën motivarea cererii de completare, at‰t pentru anularea Deciziei nr. 510/23.12.2015, cu privire la suma de 85.514 RON, c‰t și a Deciziei nr. 18816 M/25.11.2015, pentru aceeași sumă, reclamanta a invocat emiterea acestor decizii cu interpretarea greșită a Legii nr. 209/2015, că obligațiile fiscale stabilite de către echipa de inspecție fiscală au fost de 66.064.929 RON, din care nu a achitat nicio sumă, astfel că potrivit legii urma să fie anulată integral diferența de sumă contestată "n cuantum de 85.514 RON, reprezent‰nd plăți benevole efectuate de societate in luna mai 2015 cu titlu de obligații curente "n sumă de 74.146 RON, care nu reprezintă o achitare a debitelor stabilite in decizia de impunere, ci o plată a obligațiilor curente, iar diferența de sumă de la 74.146 RON la 85.514 RON reprezintă sume executate silit prin decontare bancară, nicidecum sume achitate de către societate, așa cum condiționează legiuitorul la art. 2 din Legea nr. 209/2015.

De altfel, chiar recurenta reclamantă a arătat anterior că a formulat contestație "mpotriva deciziei de impunere "n luna aprilie 2015, iar decizia de soluționare a contestației a fost emisă abia "n luna decembrie 2015, după ce, "n luna septembrie 2015, fuseseră emise deciziile de anulare a obligațiilor fiscale, "n consecință critica extinsă "n privința nelegalității stabilirii obligațiilor fiscale prin decizia de impunere și reluarea acelorași aspecte cu referire la decizia de soluționare a contestației nu se mai justifica, av‰nd "n vedere că "nainte de soluționarea cauzei pe fond fuseseră anulate "n cea mai mare parte obligațiile fiscale stabilite.

Susținerea că, "n privința capătului de cerere referitor la obligarea "n solidar a intimatelor p‰r‰te la plata de despăgubiri "n cuantum de 22.095.985 RON pentru prejudiciul creat ca urmare a controalelor efectuate, motivarea instanței de fond, care se referă doar la caracterul accesoriu al acțiunii "n răspundere patrimonială, este necorespunzătoare prin prisma faptului că respingerea capetelor de cerere referitoare la anularea actelor administrative-fiscale nu este motivată, este nefondată, de asemenea, pe cale de consecință, prin prisma considerentelor anterior reținute.

Motivul de casare invocat de recurenta reclamantă prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., Óhotăr‰rea a fost dată cu "ncălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materialÓ, este, de asemenea, nefondat. Instanța de fond a aplicat "n mod corect dispozițiile legale incidente, raportat la obiectul cererii de chemare "n judecată și completarea acesteia și situația de fapt pe care a reținut-o din probele administrate "n cauză.

Recurenta reclamantă a invocat "ncălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 209/2015, precum și ale art. 8, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale a fost publicată "n Monitorul Oficial, Partea I nr. 540 din 20 iulie 2015.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 209/2015, Ó1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezent‰nd indemnizația primită pe perioada delegării și detașării de către angajații care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale de p‰nă la 1 iulie 2015 și neachitate p‰nă la data intrării "n vigoare a prezentei legi. (2) Organul fiscal nu recalifică sumele de natura celor prevăzute la alin. (1) și nu emite o decizie de impunere "n legătură cu o astfel de recalificare pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015. Ó.

Susținerile recurentei reclamante privind faptul că acest act normativ de anulare a obligațiilor fiscale nu poate fi interpretat ca o amnistie fiscală, că aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor Legii nr. 209/2015 presupunea ca organul fiscal, "n cadrul activității de control pe care a desfășurat-o, să nu recalifice sumele reprezent‰nd diurnă de către angajații care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări și să nu emită o decizie de impunere "n legătură cu o astfel de recalificare pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015, sunt nefondate.

Promovarea acestui act normativ a fost determinată, potrivit expunerii de motive, de necesitatea "ndreptării situațiilor apărute "n practică din cauza interpretărilor diferite ale legislației referitoare la acordarea drepturilor de care pot beneficia salariații "n desfășurarea activității de transport pe parcurs extern, "n speță indemnizația de delegare/detașare, și interpretării naturii indemnizației de delegare detașare plătite de agenții de muncă temporară, interpretare care presupune corelarea prevederilor Codul fiscal și cele ale legislației muncii.

Dispozițiile Legii nr. 209/2015 reglementează amnistia anumitor obligații fiscale. ën materie fiscală, regula o reprezintă plata obligațiilor fiscale, amnistia are un caracter de excepție, legiuitorul av‰nd posibilitatea de a acorda facilități fiscale unor categorii de contribuabili, "n scopul bunei "nfăptuiri a politicii economice, fiscale și sociale a statului, "n funcție de necesitățile perioadei de referință (Decizia Curții Constituționale nr. 760 din 5 noiembrie 2015, publicată "n Monitorul Oficial al Rom‰niei, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2016, Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată "n Monitorul Oficial al Rom‰niei, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018).

Prin Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată "n Monitorul Oficial al Rom‰niei, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, "n examinarea unei excepții de neconstituționalitate referitoare la alte dispoziții din același act normativ, Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale, Curtea Constituțională, ca urmare a evaluării contextului "n care a fost adoptat acest act normativ și a scopului urmărit de legiuitor, a calificat actul normativ ca fiind un act de clemență, prin care a fost reglementată amnistia obligațiilor fiscale, legiuitorul fiind singurul "n măsură să stabilească at‰t posibilitatea de exonerare de la plată a unor obligații fiscale de către anumite categorii de contribuabili, c‰t și condițiile "n care se realizează această măsură fiscală.

Legiuitorul a dispus, prin art. 2 alin. (1), anularea diferențelor de obligații fiscale principale, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezent‰nd indemnizația primită pe perioada delegării și detașării de către angajații care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale de p‰nă la 1 iulie 2015 și neachitate p‰nă la data intrării "n vigoare a legii, referindu-se, așadar, la situațiile "n care obligațiile fiscale au fost stabilite prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, iar dispozițiile alin. (2) se referă la situația "n care nu a fost emisă o astfel de decizie, caz "n care organul fiscal nu recalifică sumele de natura celor prevăzute la alin. (1) și nu emite o decizie de impunere "n legătură cu o astfel de recalificare pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015.

ën raport de aceste dispoziții, "n condițiile "n care Legea nr. 209/2015 a fost publicată la data de 20 iulie 2015, iar decizia de impunere nr. x a fost emisă, "n ceea ce o privește pe reclamantă, pentru obligații fiscale "n valoare totală de 66.064.929 RON, la data de 30.03.2015, organul fiscal a emis deciziile de anulare a obligațiilor fiscale nr. 15743 M și nr. 15743.1M la data de 21.09.2015.

Cu privire la susținerile recurentei privind faptul că trimiterea la obligațiile fiscale "neachitate p‰nă la data intrării "n vigoare a legii", din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, are "n vedere obligațiile fiscale care nu au fost stinse prin plată voluntară de către contribuabili, că a efectuat plăți pentru alte obligații scadente, neput‰nd fi considerate achitate, "n sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, obligațiile fiscale la care se referă legea, stinse de către organul fiscal din sume cu altă destinație, ënalta Curte reține că art. 2 alin. (1) se referă, "n mod precis, la diferențele de obligații fiscale princi