ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2019

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 1 februarie 2019, a respins cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale a României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii instanței de fond reclamantul A., prin mandatar B., a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că este evident că instanța a greșit când a apreciat contrar legii că "cele două Secții" din structura de funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, au putut fi externalizate politic în "cele două Direcții" în structura Direcției de Inspecție Judiciară. De asemenea instanța a greșit când arată că - Cetățenii nu beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin art. 15 alin. (1) din Constituție, respectiv cele date prin art. 97 alin. (1) din Legea 303/2004, și că judecătorii nu ar avea obligațiile prevăzute de aceste legi. Este criticabil și faptul că instanța explică faptul că pronunță o soluție în numele legii pentru încălcarea Legii. Contrar Statului de drept, instanța în mod greșit a realizat prin soluția pronunțată că în România este inadmisibilă cererea de respectare a Constituției și faptul că nu mai este o obligație, ci doar o opțiune, iar supremația Constituției și a legilor este doar acel artificiu care apare necesar doar la nivel declarativ, nu efectiv. Pentru aceste situații apare lipsit de orice rațiune dreptul de recurs încadrat într-un termen de 48 de ore de la pronunțarea nemotivată a instanței, având în vedere că prin puterea judecătorească folosită în mod greșit la pronunțare, nu modifică sub nici o formă "nici o literă" din Constituția României, ci dimpotrivă, principiile art. 54 alin. (2) coroborate cu principiile art. 129 din Constituție au instituit, răspunderea dată de căile de atac, cerută în condițiile legii: Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin. Prin urmare, sesizarea uneia din cele două instanțe - fie instanța secției pentru judecători, fie instanța secției pentru judecători, este un drept fundamental al oricărei persoane care a fost vătămată de conduita unui magistrat. În susținerea recursului sunt redate și invocate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimații Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente. Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a contestat rezoluțiile nr. x/2017 și nr. 472/1 J/218/DIJ/2017, emise de Inspecția Judiciară, invocând și excepția de neconstituționalitate a art. 65 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cu modificările ulterioare, precum și a unor dispoziții din Ordinul nr. 24/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare. Prin încheierea din 01.02.2019, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect textele legale sus-menționate. Astfel, instanța de fond a arătat că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu au legătură cu soluționarea cauzei, iar Ordinul nr. 24/2012 nu este lege sau ordonanță, ci act administrativ cu caracter normativ, astfel că nu este supus controlului de constituționalitate. Recurentul susține faptul că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind adus niciun argument cu privire la nelegalitatea încheierii recurate în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate având ca obiect Ordinul nr. 24/2012. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuie să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Analizând această condiție de admisibilitate, instanța de fond motivat și argumentat a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză. În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal. În mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, referitoare la faptul că Inspecția Judiciară are personalitate juridică și că funcționează în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, nu au legătură cu soluționarea unei cauze care are ca obiect anularea unor rezoluții emise de Inspecția Judiciară. Ordinul nr. 24/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare este un act administrativ cu caracter normativ, nicidecum o lege sau ordonanță, așa cum impune legea. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.