ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4001/2020

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 iunie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 13 iulie 2018, reclamantul Președintele României A., reprezentat prin Administrația Prezidențială, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea parțială a Hotărârii Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 168 din 09.05.2018, precum și a Hotărârii Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 265 din 04.07.2018, prin care s-a îndreptat eroare materială din cuprinsul primei hotărâri.

Prin încheierea din 12 februarie 2019, instanța de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienți, a persoanelor care au formulat petițiile ce au stat la baza pronunțării, de către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a hotărârilor atacate, respectiv B. S.R.L., C. și D..

La data de 31 mai 2019, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea de intervenție voluntară principală, formulată de petenta E., prin care s-a solicitat admiterea cererii de intervenție și, pe fondul cauzei, anularea amenzii în sumă de 2000 de RON, aplicată reclamantului Președintele României A., prin hotărârile emise de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, contestate în cauză.

Prin încheierea din 04 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a calificat cererea formulată de petenta E. drept cerere de intervenție accesorie și a dispus respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 4 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs petenta E., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de intervenție voluntară principală.

În motivarea recursului, petenta a susținut că instanța de fond și-a depășit atribuțiile, pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut, calificând în mod greșit cererea de intervenție principală ca fiind o cerere de intervenție accesorie. Instanța de fond era obligată să se pronunțe asupra admisibilității cererii de intervenție principală, fără a o putea recalifica, contrar voinței petentei.

A apreciat recurenta că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție, nu este motivată în fapt și în drept, iar instanța de fond nu a respectat obligația de a se pronunța în ședința de judecată asupra cererii formulate și de a prezenta, la acel moment, motivele respingerii cererii. Totodată, instanța de fond nu a precizat, în sala de judecată, care este calea de atac pe care părțile o pot formula împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție și termenul în care poate fi exercitată.

Recurenta-petentă a apreciat că, în mod greșit, prin încheierea atacată se indică recursul drept cale de atac, deși legea prevede că încheierea se atacă cu apel.

A mai susținut recurenta-petentă că instanța a omis a-i pune în vedere obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, iar cererea de intervenție nu este scutită de această obligație.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 februarie 2020, intimatul-reclamant Președintele României A., reprezentat prin Administrația Prezidențială, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Calificarea căii de atac declarate și excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, au fost tratate în ședința publică din 29 iulie 2020, măsurile dispuse fiind consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în care acesta se încadrează, Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta E. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile referitoare la calificarea juridică, de către prima instanță, a cererii de intervenție formulată de petentă, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, reținând că, în aplicarea principiului rolului activ al judecătorului, potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau stabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. Prin urmare, contrar susținerilor formulate de recurenta-petentă, judecătorul cauzei are dreptul și, totodată, obligația de a califica juridic cererile formulate de părți, în funcție de conținutul acestora.

În cauză, petenta E. a formulat o cerere intitulată "cerere de intervenție voluntară principală", invocând dispozițiile art. 61 - 67 C. proc. civ., arătând că, pe fondul cauzei, solicită anularea amenzii în sumă de 2000 de RON, aplicată reclamantului Președintele României A. de către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârile a căror legalitate fac obiectul cererii de chemare în judecată. În justificarea cererii de intervenție, petenta s-a prevalat, în esență, de calitatea de cetățean și, totodată, de votant al actualului Președinte al României, apreciind că intervenția sa este necesară pentru apărarea imaginii și reputației reclamantului.

În raport de conținutul cererii de intervenție și de dispozițiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanță a calificat cererea formulată de petentă ca reprezentând o cerere de intervenție accesorie. Judecătorul fondului a calificat cererea formulată în cauza nu după natura termenilor folosiți de petentă, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acesteia, constatând că petenta nu pretinde un drept propriu în contradictoriu cu părțile inițiale, ci solicită admiterea cererii de chemare în judecată și anularea amenzii aplicate de autoritatea pârâtă, aceasta sprijină poziția procesuală a reclamantului.

Așadar, Înalta Curte constată că, prin cererea de intervenție, petenta nu a formulat pretenții proprii, în condițiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., ci a urmărit să sprijine apărarea uneia dintre părți, în speță a reclamantului, în conformitate cu art. 61 alin. (3) C. proc. civ., cererea astfel formulată având natura unei intervenții accesorii.

Înalta Curte mai reține că motivele recursului declarat de petentă s-au rezumat la a critica recalificarea juridică a cererii de intervenție principală de către instanța de fond, fără a prezenta argumente referitoare la admisibilitatea cererii de intervenție accesorie, astfel cum a fost recalificată. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., analiza instanței de control judiciar se realizează în limitele învestirii sale de către petentă, fără a antama chestiunea vizând admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie.

Nefondate sunt și criticile privitoare la nemotivarea încheierii recurate, inclusiv cele referitoare la pretinsa obligație a instanței de fond de a se pronunța pe loc, în ședință publică, atât cu privire la cererea formulată de petentă, cât și cu privire la calea de atac ce poate fi declarată în cauză.

În cauză, dezbaterile asupra cererii de intervenție formulate de petenta E. au avut loc la termenul de judecată din 26.09.2019, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța de fond a amânat pronunțarea asupra cererii petentei la data de 04.10.2019. Înalta Curte constată că recurenta-petentă nu a indicat dispozițiile de procedură civilă care, în opinia acesteia, ar obliga judecătorul cauzei să se pronunțe pe loc asupra cererii de intervenție, iar pe de altă parte dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. civ. permit instanței de judecată să dispună amânarea pronunțării pentru un termen care nu va depăși 15 zile. În speță, amânarea pronunțării s-a dispus pentru 8 zile, termen care respectă textul de lege anterior menționat.

Referitor la critica privind nemotivarea încheierii recurate, Înalta Curte apreciază că argumentele petentei sunt neîntemeiate, hotărârea cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., inclusiv indicarea corespunzătoare a căii de atac ce poate fi exercitată în cauză, a termenului și a instanței la care se va depune recursul, conform alin. (3) al art. 425 C. proc. civ.

În privința greșitei indicări a căii de atac a recursului, Înalta Curte reține că, astfel cum s-a arătat și în cuprinsul încheierii de ședință ce reprezintă partea introductivă a prezentei decizii, calea de atac îndreptată împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție, este recursul, în raport de dispozițiile art. 64 din C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în contenciosul administrativ și fiscal, calea de atac este recursul, iar nu apelul.

Nefondată este și critica formulată de petentă, prin care a susținut că instanța de fond a omis a-i pune în vedere obligația de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de intervenție. Înalta Curte constată că aprecierea asupra caracterului timbrabil al cererii de intervenție este atributul instanței de fond, însă, chiar în ipoteza în care cererea ar fi fost supusă plății taxei de timbru, petenta nu justifică interesul invocării unei astfel de critici, având în vedere că pretinsa omisiune a instanței de fond nu o prejudiciază în vreun fel.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petenta E., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petenta E. împotriva încheierii din 04 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iulie 2020.