ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2636/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la data de 31.01.2019 pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Politie Iași, a solicitat obligarea la plata sporului de studii superioare, spor acordat unor colegi care au câștigat in instanța.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 804/CA/28.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de instanță din oficiu și a respins pe această excepție acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Politie Județean Iași.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 804/CA/28.05.2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul A., înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea Curții de Apel Iași. Prin decizia nr. 1376 din data de 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiat, recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 804/CA/2019 a Tribunalului Iași.

Cererea de recurs înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Împotriva sentinței nr. 804/CA/28.05.2019 pronunțată de Tribunalul Iași și a deciziei nr. 1376 din data de 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin cele două hotărâri emise de Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași s-au aplicat greșit normele de drept material cu privire la autoritatea de lucru judecat.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Soluția instanței de recurs. Examinând hotărârile atacate pe această cale, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării de către intimatul-pârât, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Înalta Curte constată că, hotărârile judecătorești ce formează obiectul prezentului recurs nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. Din actele dosarului rezultă că împotriva sentinței nr. 804 din 28 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul a exercitat calea de atac a recursului, iar Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia nr. 1376 din 09 octombrie 2019. În acest context sentința pronunțată de prima instanță nu mai poate fi supusă reformării, dat fiind faptul că reclamantul a uzat deja de calea de atac prevăzută de lege, Cu privire la decizia nr. 1376 din 09 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, Înalta Curte constată că are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nici aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Soluția instanței de recurs. Constatând că recursul promovat de recurentul-reclamant este inadmisibil, fiind promovat împotriva unor hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs și, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs dedus judecății, ca inadmisibil.