ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1977/2020

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 iunie 2018, sub nr. x/2018, petentul A., prin mandatar B., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat anularea Ordonanței de clasare din dosarul nr. x/2017 al Consiliului Superior al Magistraturii-Inspecția Judiciară, prin raportare la cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 - Hotărârea nr. 549/09.05.2017 aflat pe rolul Judecătoriei Făure și admiterea solicitării vizând iudicium rescinssorium - rejudecarea cauzei în fond la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii-Inspecția Judiciară.

În motivarea cererii, în esență, s-a prezentat de către petent circumstanțele în care a fost sesizată Inspecția Judiciară, secția pentru judecători cu privire la soluționarea dosarulului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Făurei și criticile aduse sentinței nr. 549 din 9 mai 2017 pronunțată în acest dosar, cu referire la membri ai completurilor de judecată din cadrul Judecătoriei Făurei și din cadrul Tribunalului Brăila.

La cerere au fost anexate înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția nulității contestației, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Superior al Magistraturii.

În motivarea excepției nulității contestației, intimatul a apreciat că cererea nu este motivată în fapt și în drept, reclamantul neprezentând niciun motiv în considerarea căruia această instituție să fie chemată în judecată, anularea unui act administrativ - rezoluția de clasare implicând analiza motivelor de nelegalitate a acestuia, făcând trimitere, cu privire la acest aspect, la prevederile art. 194 și 196 C. proc. civ. și art. 12 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepția de necompetență materială, intimatul a invocat prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Decizia nr. 397/2014 a Curții Constituționale, apreciind că rezoluția de clasare poate fi atacată în fața instanței de judecată potrivit Legii contenciosului administrativ, instanța competentă fiind curtea de apel, secția contencios administrativ și fiscal potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a consiliului Superior al Magistraturii, în contextul enunțării dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, s-a susținut că intimatul nu este emitentul actului administrativ contestat, rezoluția nr. x/2017 fiind emisă de Inspecția Judiciară în exercitarea competențelor stabilite prin Legea nr. 317/2004.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, iar prin rezoluția din data de 4 decembrie 2017 a completului învestit cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a stabilit termenul de judecată la data de 20 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prin raportare la obiectul cererii și la dispozițiile legale procedurale incidente, apreciază că este întemeiată pentru argumentele în continuare prezentate.

Reglementând competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 97 C. proc. civ. statuează că aceasta judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, astfel încât instanța supremă poate fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

În cauza de față, petentul A., prin mandatar B. a supus controlului instanței de contencios administrativ rezoluția de clasare emisă în dosarul nr. x/2017 al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, "inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată […] clasarea sesizării, […] rezoluția de clasare este definitivă", iar, potrivit art. 47 alin. (5) din același act normativ, "rezoluția de respingere a sesizării [...] poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul lit. b) a art. 47 alin. (1) din actul normativ precizat, a fost declarată neconstituțională, prin Decizia Curții Constituționale nr. 397/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529 din 16 iulie 2014.

În aceste condiții și întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea textului de lege în sensul reglementării unei proceduri de contestare a deciziei de clasare, în practica judiciară, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că sunt aplicabile prin asemănare prevederile referitoare la procedura de contestare a rezoluției de respingere a sesizării.

În acest sens a fost și soluția de unificare a practicii judiciare adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017.

În consecință, Înalta Curte reține că procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare se supune normelor referitoare la rezoluția de respingere a sesizării.

Referitor la această din urmă categorie de rezoluții, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată prevede că "rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile".

Așadar, legiuitorul a instituit în această materie o competență materială și teritorială exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, atribuind competența de soluționare a acestor cereri Curții de Apel București.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., republicat și va constata că pricina este de competența unei instanțe de alt grad și, în consecință, va declina cauza la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 96 pct. 1 din același cod, având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul A., prin mandatar B., privind anularea Ordonanței de clasare nr. x/2017 a Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2020.