ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 99/2021

Ședința publică din data de 05 februarie 2021

Deliberând asupra cauza de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentință penală nr. 8 din data de 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus în baza art. 104 alin. (6) și art. 109 alin. (1), coroborat cu art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, admiterea cererii formulate de autoritatea judiciară emitentă, respectiv Curtea Regală Canterbury, privind executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data 21.12.2020 împotriva persoanei solicitate -A..

A dispus predarea persoanei solicitate autorităților judiciare din Marea Britanie sub condiția prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că dacă se va pronunța împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile din Marea Britanie, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 113 din Legea nr. 302/2004, respectiv pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 22.01.2021 și până la data de 20.02.2021 inclusiv.

În temeiul art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută prin Ordonanța nr. 9772/II/5/2020 din data de 06.01.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru o durată de 24 ore, începând cu data de 06.01.2021, orele 12:10 și apoi arestată provizoriu în vederea predării de la 07.01.2021 și până la data de 21.01.2021 inclusiv.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reținut că autoritățile judiciare britanice au emis mandatul european de arestare nr. x la data 21.12.2020 împotriva persoanei solicitate - A. în vederea predării acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, aceasta fiind acuzată pentru săvârșirea a trei infracțiuni de facilitare a intrării și șederii ilegale în Marea Britanie.

În fapt, a reținut că: la data de 1 noiembrie 2017 un autoturism x, cu număr de înmatriculare x care avea atașat un trailer galben a ajuns în Dover, Marea Britanie din Calais, Franța. Autoturismul a fost oprit lângă punctul de trecere din Dover, Marea Britanie. Era o singură persoană în mașină, și anume șoferul, A.. A. a declarat că un prieten l-a rugat să ridice trailer-ul din Belgia. El l-a luat de lângă Hotelul Formula 1 din Ghent. Vehiculul a fost verificat și ofițerii de poliție au găsit trei persoane de sex masculin albanezi ascunși într-o pardoseală falsă din fața trailer-ului. Ei aveau pașapoarte albaneze și au fost identificați după cum urmează: B., C., și D.. Niciunul dintre ei nu avea dreptul legal de a intra în Marea Britanie. Din investigațiile efectuate a rezultat că trailer-ul a fost furat din Boedelbak, Olanda la data de 1 august 2016. A. a fost arestat sub suspiciunea că a facilitat imigrarea ilegală.

De asemenea, a mai constatat că, potrivit legii române, nu a intervenit prescripția răspunderii penale ori amnistia sau grațierea.

Curtea a reținut că deși Marea Britanie, începând cu data de 1.02.2020, nu mai este stat membru a Uniunii Europene, mandatul european supus executării, emis de autoritățile britanice, produce efecte juridice în continuare, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, având în vedere încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord din Uniunea Europeană cu Uniunea Europeană (acord comercial și de cooperare), în baza căruia dispozițiile privind mandatul european de arestare sunt similare cu cele ale Deciziei Cadru 2002/584/JAI .

Totodată, Curtea a constatat că potrivit legii penale din Marea Britanie durata maximă a pedepselor prevăzute pentru infracțiunile pentru care este cercetată penal persoana solicitată, este închisoare de până la 14 ani, iar infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată fac parte dintre infracțiunile prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a fost prezentată instanței și i s-a adus la cunoștință despre existența mandatului european de arestare, asupra conținutului acestuia, a posibilității de a consimți la predare către statul solicitant și de a renunța la regula specialității.

Prima instanță a arătat că persoana solicitată, după ce i s-au pus în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, a declarat că este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă.

De asemenea, instanța i-a adus la cunoștință persoanei solicitate prevederile art. 115 din Legea nr. 302/2004 și aceasta a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă

În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, Curtea a procedat la ascultarea persoanei solicitate, invocând drept cauză de refuz a predării, împrejurarea că nu este autorul faptelor ce au format obiectul mandatului european de arestare.

Instanța învestită cu soluționarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare este datoare să verifice doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penale, precum și cele din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din data de 13. iunie. 2002 a Consiliului Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, atât cele obligatorii, cât și cele opționale, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 și nicidecum să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuate de autoritățile judiciare britanice și a luării împotriva persoanei solicitate a măsurii arestării.

Mai mult, Curtea a arătat că nu este posibil ca organele judiciare ale unui stat membru al Uniunii Europene să cenzureze legalitatea urmăririi penale și a luării măsurii preventive a arestării preventive a persoanei împotriva căreia s-a emis un mandat european de arestare. Legalitatea desfășurării cercetării penale și luării măsurii arestului preventiv de autoritățile britanice poate fi verificată potrivit dreptului procesual din Marea Britanie. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, Curtea ca instanță de executare a mandatului european de arestare, nu este competentă să se pronunțe nici asupra oportunității emiterii unui asemenea mandat.

La aprecierea statului în care să fie executată o eventuală pedeapsă privativă de libertate aplicată după emiterea unui mandat european de arestare, instanța de executare a mandatului trebuie să aibă în vedere prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, precum și care sunt posibilitățile cele mai bune de reintegrare socială a persoanei solicitate, în raport și de locul unde se află familia sa și legăturile acesteia cu familia, cu limba și cultura statului de executare a pedepsei, etc.

Faptul că infracțiunea a fost săvârșite pe teritoriul unui anumit stat european nu exclude executarea pedepsei în statul al cărui cetățean este persoana solicitată, cu deosebire atunci când posibilitățile de reintegrare socială sunt mai bune în statul de origine și al cărui cetățean este.

Pentru aceste motive, Curtea, apreciind că o mai bună reintegrare socială a persoanei solicitate se poate realiza prin executarea eventualei pedepse în România a dispus predarea acesteia autorităților judiciare din Marea Britanie sub condiția prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că dacă se va pronunța împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 425

1

C. proc. pen., raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența mandatului european de arestare nr. x emis la data 21.12.2020 de autoritatea judiciară emitentă, respectiv Curtea Regală Canterbury.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și apreciază că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Evaluând cererea formulată de persoana solicitată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de dispunere a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanța dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispozițiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 februarie 2021.