ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1.078 din data de 09.04. 2020, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (2) și alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 4 (patru) ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. i) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. i) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) și alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care se află sub influența unor substanțe psiho-active, prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 (patru) luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a fost aplicată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. i) C. pen., pe o durată de 4 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. i) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost impusă condamnatei obligația să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul soc. B. SA sau în cadrul soc. C. SA din Timișoara, județ Timiș, pe o durată de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, precum și cele ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. s-a constatat că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranță sau asiguratorii față de inculpată.

În baza art. 4 și 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a fost dispusă prelevarea de la inculpată a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea obligației de informare prevăzute de art. 5 alin. (5) al Legii nr. 76/2008.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 86 din C. proc. pen., art. 2223, art. 2224, art. 2225 și art. 2226 C. civ. coroborat cu art. 11 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și cu art. 24 și art. 26 din Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (în vigoare la data de 31.08.2017), au fost admise, în parte, acțiunile civile formulate de părțile civile D., E., prin reprezentant legal D., F., G., H., I. și, în consecință, a fost obligată partea responsabilă civilmente J. SA, să plătească părții civile D. suma de 120.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul soției sale K. și al fiicei L., părții civile E. suma de 120.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul mamei sale K. și al surorii L., părții civile F. suma de 30.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul fiicei sale K. și al nepoatei L., părții civile G. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L., părții civile H. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L., părții civile I. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L. În rest, au fost respinse acțiunile civile ca neîntemeiate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 8.500 (opt mii cinci sute) RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 7.000 RON aferent urmăririi penale și 1.500 RON aferent judecății).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunilor de "ucidere din culpă", prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care se află sub influența unor substanțe psiho-active", prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, judecătoria a reținut aceeași stare de fapt cu cea descrisă în actul de sesizare. Astfel, în jurul orei 19:45, organele de poliție din cadrul I.P.J. Timiș - Poliția Municipiului Timișoara - Biroul Rutier au fost sesizate prin dispecerat, cu privire la faptul că pe str. x din loc. Satchinez a avut loc un accident de circulație soldat cu decesul a două persoane. Ajunși la fața locului, agenții de poliție au stabilit că accidentul rutier sesizat a avut loc pe str. x din loc. Satchinez, în dreptul imobilului cu nr. x, partea carosabilă fiind din pământ și piatră. De asemenea, au constatat implicarea în accident a autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x, de culoare verde, care a fost condus de inculpata A., iar persoanele vătămate K. (în vârstă de 32 de ani) și L. (în vârstă de 1 an și 3 luni), mamă și fiică, au decedat la fața locului.

În momentul în care agenții de poliție au ajuns la locul accidentului au procedat la testarea inculpatei cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare a alcoolemiei de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, și cu aparatul pentru detectarea consumului de substanțe psihoactive, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de TCA și BZO.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale în data de 22.05.2018, în calitate de suspect, inculpata A. a declarat că în data de 31.08.2017, în jurul orei 19:45 a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, proprietatea sa, pe o stradă din comuna Satchinez și își aduce aminte că a derapat prin stânga, deși trăgea de volan dreapta. Își aduce aminte că a lovit un copil și a intrat într-un gard, dar nu își aduce aminte să o fi lovit și pe mama acestuia, inculpata reținând doar că aceasta a tras copilul din fața mașinii. După ce s-a oprit în gard, un bărbat a venit la inculpată și i-a dat o palmă spunându-i "Ce faci nenorocito", după care a scos-o din mașină și împreună cu alți bărbați și femei au început să o bată. La un moment dat unul dintre localnici i-a spus să intre în mașină până vine poliția, însă înainte de aceasta altul i-a spus să plece că vine poliția, o arestează și va face închisoare. A intrat în mașină și a luat medicamentele prescrise de medic (cca 20 pastile) cu intenția de a se sinucide, numele medicamentelor fiind x, acestea fiindu-i prescrise de medicul specialist pentru depresie, întrucât în data de 10 martie a murit sora inculpatei. Momentul în care inculpata a luat cele 20 de pastile a fost observat de localnicii care se aflau în zonă, însă inculpata nu îi poate identifica pe aceștia. La locul accidentului au sosit polițiștii cărora le-a spus ce s-a întâmplat și le-a comunicat și faptul că femeia a fost mutată câțiva metri în stânga iar copilul a fost luat de sub mașină de către localnicii care au plecat cu el la dispensarul din comună. După ce au făcut testul de alcoolemie și măsurătorile, polițiștii au condus-o pe inculpată la spital, unde aceasta și-a pierdut cunoștința, revenindu-și a doua zi seara la spitalul de pe str. x a precizat că în comuna Satchinez s-a deplasat la un copil care era paralizat, tatăl acestuia numindu-se M., acesta locuind pe aceeași stradă unde a avut loc accidentul, însă spre ieșirea din localitate. De asemenea, în dimineața respectivă la ora 07:00, inculpata a luat o pastilă de x din altă cutie, iar după producerea accidentului a mai luat 20 de pastile din cutia care a rămas în autoturism, cutia respectivă conținând 30 de pastile, însă aceasta precizează că medicamentele respective nu au efecte pentru conducătorii auto pentru că nu dau stări de somnolență. Din locul de unde a plecat și până în locul unde s-a produs accidentul este o distanță de circa patru case, iar în momentul producerii accidentului inculpata susține că avea o viteză de maximum 50 km/h și nu își aduce aminte dacă a frânat, iar accidentul s-ar fi produs din cauza unei defecțiuni tehnice .

În ceea ce privește apărarea inculpatei, în sensul că ar fi ingerat aproximativ 20 sau 12 pastile de x după accident, aceasta s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. x din 16.10.2018 reiese că carbamazepina este absorbită încet, dar aproape complet, concentrațiile plasmatice maxime de 4 - 12 ng fiind atinse între 4 și 5 ore (în cazul inculpatei concentrația în sânge a fost de 20,20 ng situată la nivel toxic), urmele de temazepam, metabolit cu proprietăți psihoactive al diazepamului, confirmă un consum de diazepam anterior recoltării mostrelor biologice, iar sertralina este un medicament antidepresiv, care face parte din grupa inhibitorilor selectivi de recaptare a serotoninei, administrarea sertralinei având loc cu mai multe ore înaintea recoltării mostrelor biologice, posibil înaintea orei 19:45, astfel că se poate afirma că la data de 31.08.2017, ora 19:45, când a fost depistată conducând autoturismul, inculpata A. se afla sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, s-a apreciat că administrarea medicamentelor a avut loc în urmă cu mai multe ore înaintea recoltării probelor biologice, posibil și înaintea orei 19:45, însă nu este exclus ca administrarea unora dintre aceste substanțe psihoactive să fi avut loc și după evenimentul rutier.

Conform dispozițiilor art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., conducătorului de autovehicul, implicat într-un accident de circulație, îi este interzis consumul de alcool sau de substanțe psihoactive după producerea evenimentului și până la testarea concentrației alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, iar în situația în care acesta consumă substanțe psihoactive după producerea accidentului de circulație, se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului în momentul producerii accidentului. Pe lângă faptul că raportul de expertiză medico-legală nr. x din 16.10.2018 atestă faptul că inculpata se afla sub influența substanțelor psihoactive în momentul în care a condus autoturismul marca x pe str. x din loc. Satchinez, în data de 31.08.2017, în jurul orei 19:45, chiar dacă ar fi acceptată apărarea inculpatei, în sensul că a consumat substanțele psihoactive după ce a realizat că a provocat un accident de circulație, aceste apărări, din perspectiva dispozițiilor art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. nu sunt de natură a înlătura răspunderea penală a inculpatei pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Având în vedere aceste criterii, respectiv circumstanțele reale și personale ale cauzei, precum și individualizarea legală pe care o oferă dispozițiile art. 192 alin. (2) și (3) C. pen., unde se prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, respectiv art. 336 alin. (2) C. pen., unde se prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda, dar și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ceea ce presupune că limitele de pedeapsă între care instanța este obligată să se orienteze, sunt între 1 an și 4 luni închisoare (minim) și 4 ani și 8 luni închisoare (maxim), respectiv între 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare maxim, instanța de fond a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care se află sub influența unor substanțe psihoactive, prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen.

Referitor la pedepsele complementare, s-a reținut că natura și gravitatea faptelor conduc la concluzia nedemnității în exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., precum și dreptul de a mai conduce orice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

Având în vedere că instanța de fond a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., pe lângă pedeapsa principală, a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei principale, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 91 C. pen., apreciind că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpata nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța de fond a considerat că inculpata este integrată în societate, nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate, fiind însă necesar supravegherea conduitei inculpatului pentru o anumită perioadă de timp.

În cauză, s-au constituit părți civile: D., cu suma de 50.000 RON daune materiale și cu suma 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul soției sale K. și al fiicei L.; E., prin reprezentant legal D., cu suma de 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul mamei sale K. și al surorii L., obligarea părții responsabile civilmente la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 1/4 din salariul mediu pe economie de la data decesului mamei până la împlinirea vârstei de 18 ani sau terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani, precum și obligarea părții responsabile civilmente la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere; F., cu suma 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul fiicei sale K. și al nepoatei L.; G., cu suma 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L.; H., cu suma 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L.; I., cu suma 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L.

De asemenea, în cursul urmăririi penale, la solicitarea părților civile, prin Ordonanța din data de 25.06.2019 a fost introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, potrivit art. 86 C. proc. pen., societatea de asigurare J. SA.

În susținerea laturii civile, la solicitarea părților civile a fost administrată doar proba testimonială, cheltuielile pretins efectuate de partea civilă D. nefiind probate cu înscrisuri justificative, astfel că daunele materiale în cuantum de 50.000 RON solicitate de acesta au un caracter neîntemeiat, pretenția fiind respinsă în consecință.

În privința prestației periodice solicitate de partea civilă E., prin reprezentant legal, instanța de fond a constatat că o astfel de modalitate de despăgubire nu poate fi imputată asigurătorului parte responsabilă civilmente, întrucât nu se regăsește printre cele expres și limitativ prevăzute de art. 26 din Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (în vigoare la data de 31.08.2017) coroborat cu art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

În ceea ce privește criteriile pentru stabilirea daunelor morale, s-au reținut dispozițiile art. 1391 alin. (1) și alin. (2) din C. civ. Totodată, s-au reținut și dispozițiile art. 253 alin. (4) din C. civ.

În cauză, având în vedere decesul unei mame și a fiicei sale, este în sfera oricărei îndoieli că părțile civile au fost supuse unor traume psihice, suferința acestora justificând dreptul la plata daunelor morale, însă nu în cuantumul apreciat de aceștia prin constituirile de părți civile. Astfel, la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri solicitate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin decesul celor două victime, instanța de fond a avut în vedere următoarele criterii: relația și gradul de rudenie dintre părțile civile și defuncți, gradul de afecțiune existent între aceștia, împrejurarea că parte a părților civile au locuit împreună cu victimele, astfel că prin decesul acestora a avut loc o dezmembrare a familiei, fiul defunctei fiind privat de sprijinul și îndrumarea mamei, vârsta și profesiunea defunctei, posibilitățile financiare pe care aceasta le avea anterior decesului, precum și starea familială. Pe de altă parte, instanța va avea în vedere și realitățile economice și sociale prezente, asigurând un echilibru între prejudiciul suferit și daunele cuvenite părților civile.

Prin urmare, ținând seama că daunele morale nu trebuie să constituie o sancțiune excesivă pentru cel care este obligat și nici o sursă de îmbogățire nejustificată pentru cel căruia i se acordă, păstrând un just echilibru între interesele părților, instanța de fond i-a acordat părții civile D. suma de 120.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul soției sale K. și al fiicei L.; părții civile E. suma de 120.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul mamei sale K. și al surorii L.; părții civile F. suma de 30.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul fiicei sale K. și al nepoatei L.; părții civile G. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L.; părții civile H. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L.; părții civile I. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. și al nepoatei L.

În privința penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi aferente despăgubirilor începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, solicitate de partea civilă E., instanța de fond a constatat că aceste penalități au un caracter sancționator a unei eventuale neîndepliniri sau îndepliniri defectuoase a obligațiilor legale de către asigurator, deci instanța este astfel chemată să se pronunțe în privința unui prejudiciu viitor și incert, contrar dispozițiilor art. 1385 alin. (2) C. civ. care prevăd posibilitatea acordării despăgubirilor și pentru un prejudiciu viitor, dar doar dacă producerea lui este neîndoielnică, situație care însă nu se regăsește în speță, fapt pentru care va respinge ca neîntemeiată această solicitare a părții civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, inculpata A., partea responsabilă civilmente J. SA și părțile civile D., E., prin reprezentant legal D., F., G., H. și I.

Prin Decizia penală 670/A din 13.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpata A. și de partea responsabilă civilmente, asiguratorul J. SA împotriva Sentinței penale nr. 1.078 din data de 09 aprilie 2020 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul pe lângă Judecătoria Timișoara și de părțile civile D., E. reprezentat de tatăl D., I., G., F. și H. declarate împotriva aceleiași hotărâri.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

Au fost înlăturate dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executări pedepsei principale rezultante aplicate inculpatei, pedeapsa principală rezultantă de 3(trei) ani închisoare, aplicată de prima instanță, urmând a se executa în regim de detenție de către inculpata A.

S-a dispus ca pedeapsa complementară rezultantă aplicată de către prima instanță conform, art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., să se execute în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea, s-a dispus ca pedeapsa accesorie rezultantă aplicată de către prima instanță conform, art. 45 alin. (5) C. pen., să se execute în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În baza art. 422, art. 272 C. proc. pen., cu aplicarea art. 5, art. 6 și art. 10 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților încheiat între Ministerul Justiției (înregistrat la această instituție sub nr. x din 14.02.2019) și Uniunea Națională a Barourilor din România, s-a dispus virarea sumei de 120 RON, în favoarea d-nei avocat N., reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu, respectiv sumei de 220 RON în favoarea d-nei avocat A. reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu, sume ce urmează a fi achitate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș, care în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., au rămas în sarcina statului.

În baza art. 422, art. 275 alin. (4) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. și partea responsabilă civilmente, asiguratorul J. SA să plătească statului suma de 300 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, în apel iar, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., au rămas în sarcina acestuia.

Examinând cauza atât în privința motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că, prin raportul medico-legal de necropsie nr. x din 01.09.2017 s-a stabilit că moartea persoanei vătămate L. (în vârstă de 1 an și 3 luni) a fost de natură violentă și s-a datorat unui politraumatism soldat cu traumatism toracic cu fracturi costale și de stern, ruptură pulmonară și hemotorax; traumatism abdominal cu ruptură și contuzie hepatică, ruptură renală și hemoperitoneu și traumatism de membre cu fractură închisă femur stâng. De asemenea, s-a stabilit că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure, posibil în cadrul unui accident de circulație, moartea putând data din 31.08.2017.

De asemenea, s-a constatat că, prin același raport medico-legal s-a stabilit că moartea persoanei vătămate K. (în vârstă de 32 de ani) a fost de natură violentă și s-a datorat unui politraumatism soldat cu traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă, bază și viscerocraniu și hemoragie leptomeningee, traumatism toracic cu fracturi costale, rupturi și contuzii pulmonare și hemotorax; traumatism abdominal cu rupturi splenice și renale și hemoperitoneu, traumatism de membre cu fractură claviculă bilateral și traumatism de pelvis cu fractură - luxație articulație sacro-iliacă stângă. De asemenea, s-a stabilit că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure, posibil în cadrul unui accident de circulație, moartea putând data din 31.08.2017.

Totodată, s-a constatat că, potrivit Buletinului de analiză toxicologică nr. x emis la data de 13.11.2017 de către IML Timișoara, ca urmare a analizei O. efectuate pe mostrele de sânge și urmă recoltate, de la inculpata A., la ora 23:00 din data de 31.08.2017, au fost identificate următoarele substanțe psihoactive: - sânge: carbamazepină și metaboliții acesteia (carbamazepin - 10,11 - epoxid, iminostilben, acridină), urme de temazepam (metabolit al diazepamului), urme de sertralină. Concentrația medie de carbamazepină în sânge, determinată prin metoda HPLC este de 20,20 ng/ml; - urmă: carbamazepină și metaboliții acesteia (carbamazepin - 10,11 - epoxid, iminostilben, acridină), urme de temazepam (metabolit al diazepamului). Concentrația medie de carbamazepină în urmă, determinată prin metoda HPLC este de 4,43 ng/ml.

Deopotrivă, s-a constatat că, din raportul de expertiză medico-legală toxicologică nr. x emis de I.M.L. Timișoara reiese faptul că în momentul recoltării mostrelor biologice inculpata A. se afla sub influența substanțelor psihoactive, respectiv a carbamazepinei, temazepamului și sertralinei. Având în vedere rezultatele obținute ca urmare a analizării mostrelor de sânge și urmă recoltate la ora 23:00 de la inculpata A. și ținând cont de farmacocinetica medicamentelor identificate în mostra de sânge, se poate afirma că la data de 31.08.2017, ora 19:45, când a fost depistată conducând autoturismul, aceasta se putea afla sub influența substanțelor psihoactive.

Față de actele de la dosar și poziția inculpatei, care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, fiind judecată în primă instanță în procedura abreviată a recunoașterii vinovăției prevăzute de art. 375 C. proc. pen. Curtea a reținut ca dovedite acuzațiile aduse inculpatei.

Analizând solicitarea inculpatei de a-i fi atenuată răspunderea penală, respectiv solicitarea parchetului și a părților civile de a-i fi agravată răspunderea penală inculpatei, Curtea a reținut că în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate unui inculpat, instanța trebuie să respecte principiul proporționalității între pedeapsa stabilită/aplicată și infracțiunea săvârșită.

Analizând în concret condițiile pentru tragerea la răspundere a inculpatei, s-a reținut că sancțiunea penală trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, organul judiciar având obligația de a se ghida după principiul ultima ratio, nefiind suficient să se constate că fapta incriminată aduce atingere valori sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală. (parag. 68, 69 Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016).

În raport cu datele personale ale inculpatei și având în vedere în special natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpată, Curtea a constatat că se impune păstrarea cuantumului pedepsei principale rezultante aplicate inculpatei, dar a apreciat că se impune reindividualizarea judiciară a modului de executare a acestei pedepse, în sensul că se impune ca pedeapsa aplicată să se execute în regim de detenție, numai astfel, fiind atins scopul aplicării pedepsei penale, respectiv sancționarea, reeducarea și prevenția specială și generală.

În raport cu dinamica accidentului Curtea a constatat că inculpata nu a dat dovadă de minime măsuri de prevedere în contextul în care într-o distanță scurtă a ajuns ca autoturismul condus de aceasta să aibă o viteză de deplasare de 60 km/oră, împrejurare ce denotă că inculpata a plecat cu viteză mare de pe loc cu toate că drumul era acoperit cu pietriș împrejurare ce crește semnificativ instabilitatea autoturismului la rulare la viteze mari. În acest context se observă că inculpata pe lângă că se afla sub efectul substanțelor psihoactive, ce i-a afectat capacitatea de coordonare motrică a adoptat și o conduită în trafic extrem de periculoasă alegând să plece cu o viteză extrem de mare de pe loc pe un drum cu pietriș, împrejurare în care conduita inculpatei se plasează la limita intenției indirecte, împrejurare ce impune sancționarea penală a acesteia cu fermitate.

S-a apreciat că accidentul s-a produs din vina exclusivă a inculpatei, neexistând niciun element exterior conduitei inculpatei care să fi influențat în mod determinant producerea accidentului și ca urmare dat fiind consecințele deosebit de grave ale faptelor inculpatei se impune ca pedeapsa rezultantă să se execute în regim de detenție.

Sub aspectul laturii civile, Curtea analizând sumele acordate părților civile apelante, de către prima instanță, făcând o proprie apreciere a sumelor cuvenite acestora cu titlu de daune morale în urma decesului victimelor K. și L., a apreciat că nu se impune majorarea acestora.

Deopotrivă,cu privire la apelul părții responsabile civilmente s-a reținut că nu se impune reducerea sumelor acordate de prima instanță cu titlu de daune, apreciindu-se că prima instanță nu a acordat mai mult decât s-a cerut în contextul în care părțile civile în mod expres au arătat în constituirea de parte civilă că solicită despăgubiri civile în urma decesului ambelor victime.

Împotriva hotărârii instanței de apel la data de 02.09.2020, a formulat cerere de recurs în casație, inculpata A., prin avocat ales, prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnată pentru o faptă neprevăzută de legea penală, solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în principal, achitarea în temeiul art. 448 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit dispozițiilor art. 448 alin. (2) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Inculpata A. odată cu cererea de recurs în casație a formulat, prin apărător ales, o cerere vizând neconstituționalitatea prevederilor art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Prin încheierea din 17 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 670/A din 13 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 4 și s-a fixat termen la data de 18 februarie 2021, cu citarea recurentei inculpate A., a intimatelor părți civile D., E. prin reprezentant legal D., F., G., H. și I. și a intimatei părți responsabile civilmente J. SA și J. SA prin agenția Q. Arad și desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurenta inculpată.

S-a dispus formarea dosarului asociat conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat în M. Of. nr. 121/17.02.2020 cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice formulată de recurenta inculpată A. și s-a fixat termen de judecată la data de 18 februarie 2021, pentru când s-a dispus citarea inculpatei A.

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpata A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel legiuitorul prevăzând expres și limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casație.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpata A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurenta inculpată A. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare.

În esență, a susținut că trebuie analizată tipicitatea obiectivă a faptei recunoscute, care nu se conturează având în vedere următoarele aspecte. Astfel, a arătat că a achiesat la acuzația adusă prin rechizitoriu, arătând în circumstanțiere (în declarația de suspect) faptul că a ingerat aprox. 20 de pastile de x imediat după săvârșirea faptei, pentru a se sinucide având în vedere reacția persoanelor aflate la fața locului și a agresiunilor la care a fost supusă.

A mai arătat că instanța de fond nu a fost convinsă de faptul că aceasta nu a ingerat cele 20 de pastile imediat după săvârșirea faptei, astfel că a acceptat și această variantă prezentată, însă a considerat că în acest context, caracterul penal al faptei rezultă din art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De aceea, și-a întemeiat practic soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. și dispozițiile art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, incriminând prin analogie un consum de substanțe psihoactive în mod retroactiv.

Prin urmare, a susținut că tipicitatea (prevederea faptei într-o normă cu caracter penal) nu se conturează, întrucât,nu rezultă din niciun act al dosarului că aceasta a condus sub influența substanțelor psihoactive (expertiza arată că este posibil să se fi aflat sub influența substanțelor psihoactive la momentul producerii accidentului); fapta de a consuma ulterior producerii accidentului substanțe psihoactive nu este prevăzută de lega penală, iar art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice instituie o prezumție factuală absolută, incompatibilă cu prezumția de nevinovăție reglementată de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că dispozițiile art. 78 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, afectează iremediabil drepturile inculpatului; simpla poziție de uzitare a procedurii recunoașterii învinuirii nu poate justifica în mod exclusiv, adoptarea unei soluții de condamnare și de stabilire implicită a tipicității infracțiunii corelative unei stări de fapt la care a achiesat; pentru reținerea tipicității infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive (prev. art. 336 alin. (1) C. pen.) era necesară trasarea în raportul de expertiză a concluziei certe că inculpata s-a aflat sub influența substanțelor psihoactive la momentul săvârșirii faptei, însă din concluziile raportului de expertiză medico-legală reiese faptul că aceasta s-a aflat sub influența substanțelor psihoactive la momentul recoltării mostrelor biologice.

De aceea, s-a apreciat că aceasta nu putea în mod obiectiv și logic să recunoască faptul că se afla "sub influența substanțelor psihoactive" întrucât această influență este un fapt cât se poate de natural, care nu poate fi atestat, reliefat, cunoscut și evidențiat, decât în urma identificării și stabilirii unei concentrații a substanței psihoactive prezente în corp, din punct de vedere cantitativ.

Astfel, a arătat că prezumția pe care și-a întemeiat prima instanța soluția de condamnare, respectiv dispozițiile art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt neconstituționale, întrucât prezumă în mod nejustificat un caracter penal al faptei, prin analogie lucru exclus de tehnica legislativă și principiul legalității incriminării în materie penală, care interzice incriminarea pe bază de analogie.

Mai mult, a arătat că această prezumție capătă valențe absolute, de neînlăturat, ceea ce contravine flagrant art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind prezumția de nevinovăție.

Deopotrivă, a arătat că instanța de apel a achiesat la argumentele reținute de instanța de fond când a dispus condamnarea acesteia, apreciind că "față de actele de la dosar și poziția sa, care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa (...) reține ca dovedite acuzațiile", astfel că, aceste critici aduse sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara, sunt pertinente și în privința deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara. De altfel, a arătat că singurul aspect desființat de instanța de control judiciar a fost cel referitor la individualizarea modului de executare a pedepsei, apreciind că suspendarea executării pedepsei închisorii de 3 ani este neîntemeiată, astfel că a dispus executarea acesteia în regim de detenție.

S-a mai susținut că singura concluzie care se poate desprinde din lecturarea actelor dosarului este aceea că aceasta a ingerat 20 de pastile ce conțin substanțe psihoactive, imediat după producerea accidentului, aspect ce nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, iar influența asupra psihicului a acestor substanțe s-a constatat ca fiind de origine ulterioară producerii accidentului rutier (stabilindu-se cu titlu de certitudine în expertiza toxicologică faptul că inculpata s-a aflat sub influența substanțelor psihoactive la momentul recoltării mostrelor biologice) și nu la momentul producerii accidentului rutier (referitor la acest ultim moment se apreciază în expertiza toxicologică că este doar posibilă o astfel de împrejurare).

De aceea, fără a a solicita o reevaluare a materialului probator, s-a învederat că argumentația pentru care instanța de fond a dispus condamnarea, menținută și agravată de instanța de control judiciar, se referă la o prezumție absolută de natură factuală instituită contrar normelor convenționale și constituționale prev. de art. 78 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, apreciindu-se că atâta timp cât aceasta a ingerat substanțe psihoactive după producerea accidentului, se consideră că valoarea pusă în evidență în legătură cu acestea, se consideră a fi cea de la momentul producerii accidentului.

Pe cale de consecință, a susținut că fapta de a conduce un autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu se afla sub influența substanțelor psihoactive la momentul producerii accidentului, nu este prevăzută de legea penală, cu atât mai mult nefiind incriminată nici fapta de a consuma substanțe psihoactive după producerea unui accident rutier, astfel că se impune achitarea, fiind incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. întrucât "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Referitor la susținerile recurentei inculpate, în sensul interpretării și analizării prin prisma pct. 7 al art. 438 C. proc. pen. atât a elementelor constitutive a infracțiunii cât și a formei de vinovăție, Înalta Curte reține că, expresia "în condițiile legii" este lămurită pe deplin de prevederile textelor de lege succed, cu referire la prevederile art. 434 C. proc. pen., în care sunt menționate hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) ce vizează cazurile în care se poate face recurs în casație.

Recursul în casație declarat de inculpata A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, aceasta solicitând achitarea sub aspectul reținerii infracțiunii prevăzute de art. 336 C. pen., întrucât inculpata a fost condamnată pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpată cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

În realitate, inculpata A. solicită pe calea recursului în casație de față analizarea circumstanțelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, a stabilirii formei de vinovăție, ceea ce excede limitelor judecății în această cale de atac extraordinară. Or, Înalta Curte poate examina cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și să verifice exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că, aspectele invocate de apărare privind lipsa formei de vinovăție cerută de lege și care ar putea antrena răspunderea penală a inculpatei, ține de temeinicia hotărârii și nu pot fi analizate în această cale de atac.

Recursul în casație nu are ca scop remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, astfel că, instanța de casare nu judecă litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Cu alte cuvinte, recursul în casație are ca finalitate verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pornind de la aceste considerații teoretice și interpretări ale normei ce reglementează cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., rezultă că nu este posibilă o extindere a verificărilor și la elementele ce țin de latura subiectivă a faptei, textul limitând analiza instanței de control judiciar în calea de atac extraordinară doar la elementele ce țin de latura obiectivă a infracțiunii.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv și va analiza criticile inculpatei în legătură cu împrejurările faptice reținute.

Astfel, în mod corect, instanța de apel a reținut că inculpata A. contrar normelor legale a condus sub efectul substanțelor psihoactive, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. (2) C. pen. iar, în aceste împrejurări a produs un accident ce a dus la decesul unei mame tinere și a fiicei sale în vârstă de 1 an și 3 luni. Accidentul s-a produs în localitate, inculpata circulând conform expertizei tehnice judiciare pe un drum de țară alcătuit din pământ și pietriș cu o viteză de 60 de km/oră.

În acest sens este și declarația inculpatei dată în calitate de suspectă din care rezultă că din locul de plecare până la locul accidentului aceasta a condus o distanță de circa 4 case, care se coroborează cu declarația martorului P. care a declarat că anterior accidentului a observat autoturismul x de culoare verde condus de inculpată care avea o deplasare sinuoasă pe drumul acoperit de pietriș, având impresia că conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcției de mers a acestuia, ulterior a auzit o turație puternică a motorului autoturismului, văzând totodată că autoturismul a părăsit partea carosabilă a intrat într-un șanț de colectare a apei, a ieșit din el continuându-și deplasarea până în momentul în care a lovit-o pe vecina sa K. și pe fiica acesteia.

Potrivit art. 336 C. pen., infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe constă în (...) se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

În cauză, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen., se reține că elementul material constă în acțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în condiții ilicite, respectiv de către o persoană sub efectul substanțelor psihoactive.

Urmarea imediată a infracțiunii o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, respectiv siguranța circulației pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea activității desfășurate de inculpat (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, acesta având reprezentarea faptei sale și a consecințelor acesteia, prevăzând rezultatul socialmente periculos.

Contrar susținerilor recurentei, fapta reținută în sarcina sa, astfel cum a fost reținută, întrunește condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii de conducerea unui vehic