ÎCCJ, Secția penală

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică din data de 4 martie 2020

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 34/F din 14 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus:

În baza 297 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

S-a constatat că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. erau concurente cu infracțiunile pentru care se dispusese condamnarea aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 402/A din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 97 C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 115/F/din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 402/A din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului A. prin respectiva sentință, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 24 mai 2013);

- pedeapsa de 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă comisă în perioada 18 noiembrie 2014-28 ianuarie 2015);

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 6 luni închisoare, în total pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (cu referire la dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc), pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dispus deducerea din durata pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre a perioadei de la 11 august 2018 la 31 octombrie 2018 (pentru care se considera executate suplimentar 12 zile, în temeiul art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013), executată din pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prin Sentința penală nr. 134/F din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a I-a, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 45 alin. (4) C. pen., partea executată din pedeapsa complementară aplicată prin Sentința penală nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 402/A din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv de la 20 noiembrie 2017 la 10 august 2018 și de la 1 noiembrie 2018 până la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, s-a dispus a fi scăzută din durata pedepsei complementare aplicată prin prezenta sentință.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 5.000 EURO către partea civilă B. cu titlu de daune morale.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea aceluiași inculpat la plata sumei de 42.000 EURO și 13.965,36 RON către partea civilă C. cu titlu de daune materiale.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. și art. 249 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului A. în vederea executării cheltuielilor judiciare și a reparării prejudiciului cauzat părților civile B. și C., până la concurența sumelor de 47.000 EURO și 15.465,36 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli judiciare statului.

Onorariul avocatului din oficiu care a asigurat asistența judiciară a inculpatului în procedura de cameră preliminară și parțial în cursul judecății, în cuantum total de 450 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 C. pen.

S-a reținut că inculpatul A., având calitatea de executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, în cadrul instrumentării dosarelor execuționale privind persoanele vătămate B. și C. și-ar fi exercitat în mod defectuos, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu, după cum urmează:

I. La data de 29 octombrie 2014, în cadrul Dosarului de executare silită nr. x/2014, inculpatul A. a procedat la poprirea conturilor bancare pe care persoana vătămată B. le avea deschise la D. și la E. pentru debitul de 53.553,26 RON și, deși atât E. - la data de 25 noiembrie 2014, cât și D. - la data de 08 decembrie 2014, au virat fiecare întreaga sumă poprită în contul de consemnațiuni al BEJ A. deschis la F., suma poprită fiind distribuită către creditori la data de 19 decembrie 2014, executorul judecătoresc a desființat poprirea abia la data de 13 ianuarie 2015, după introducerea contestației la executare de către persoana vătămată la data de 12 ianuarie 2015 și după mai multe cereri prin care aceasta solicita ridicarea popririi și reconsemnarea sumei poprite de la D., dar nu a procedat și la reconsemnarea sumei de bani aferente, neautorizând F. să vireze suma de bani înapoi în contul debitoarei de la terțul poprit (inclusiv a sumei de 4.350,45 RON virată de G. la data de 14 ianuarie 2015, după desființarea popririi) decât la data de 4 mai 2015, încălcând astfel dispozițiile art. 794 alin. (1) C. proc. civ. (art. 793 alin. (1) C. proc. civ. înainte de republicare).

II. La data de 15 aprilie 2015, în cadrul Dosarului de executare silită nr. x/2015, inculpatul A. a procedat la încuviințarea executării silite a Sentinței civile nr. 2655 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Craiova, deși respectiva hotărâre nu constituia titlu executoriu, conform art. 499 C. proc. civ., și a dispus poprirea contului de proviziuni pe care persoana vătămată C. - debitor în dosarul de executare silită, îl avea deschis la Banca Națională a României, potrivit legii, ceea ce a determinat cauzarea unui prejudiciu acesteia în sumă totală de 42.000 EURO și 13.965,36 RON (recipisele de consemnare a sumelor în contul executorului judecătoresc fiind eliberate la data de 20 aprilie 2015, iar creditorul H. încasând banii în numerar), rezultând astfel încălcarea dispozițiilor art. 632 și urm. din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală sub nr. x/2018, fiind parcursă procedura de cameră preliminară.

Prin Încheierea din data de 27 aprilie 2018, rămasă definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a constatat competența și legalitatea sesizării instanței prin Rechizitoriul nr. x/2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În faza de judecată s-a procedat la audierea inculpatului, a părții civile B. și a martorului I..

Analizând materialul probator administrat în cauză, inclusiv probele de la urmărirea penală și actele din Dosarele de executare nr. 19/2014 și nr. 31/2015, instanța de fond a constatat ca fiind bine stabilită starea de fapt pe baza căreia a avut loc trimiterea în judecată a inculpatului A. și a reținut la rândul său următoarele fapte și împrejurări relevante sub aspectul acuzațiilor formulate:

Cu referire la Dosarul de executare nr. 19/2014 a rezultat că prin Încheierea nr. 1 din data de 13 iunie 2014 emisă de executorul judecătoresc A. s-a dispus la cererea creditorilor J., K. și L. deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitoarelor B. și M.

Prin Încheierea nr. 1822 din 3 iulie 2014 a Judecătoriei Buftea a fost admisă cererea de executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 159 din 23 octombrie 202012 a Tribunalului Mehedinți, secția I-a civilă pronunțată în Dosarul nr. x/2009, modificată prin Decizia nr. 6261 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă.

Pentru sumele datorate de B., la data de 22 iulie 2014 au fost emise de către executorul judecătoresc A. trei somații de plată, respectiv somația nr. 2 pentru suma de 14.231,81 RON, somația nr. 4 pentru suma de 14.231,81 RON și somația nr. 6 pentru suma de 25.089,64 RON.

La data de 8 august 2014, în urma relațiilor solicitate, A.N.A.F. a comunicat BEJ A. lista unităților bancare la care persoana vătămată B. avea deschise conturi bancare.

Prin Adresa din data de 29 octombrie 2014, inculpatul A. a dispus executarea silită prin poprire asupra sumelor de bani pe care persoana vătămată le-ar fi putut deține la mai multe unități bancare până la concurența sumei de 53.553,26 RON, în aceeași zi comunicând adresele de înființare a popririi către instituțiile menționate, D., E. și G., precum și debitoarei B.

A rezultat că poprirea s-a realizat în două conturi consemnate cu aceeași sumă, de 53.553,26 RON, la unități bancare diferite, și anume D. și E., tot pentru aceeași sumă fiind poprit și contul debitoarei deschis la G. unde exista provizia de 4.350,45 RON.

La data de 25 noiembrie 2014, terțul poprit E. a virat din contul debitoarei suma poprită de 53.553,26 RON în contul BEJ A. deschis la F., sumă consemnată cu recipisa x din data de 26 noiembrie 2014, efectuând și o adresă în acest sens.

La BEJ A., recipisa de consemnare a sumei poprite a fost înregistrată sub nr. x/2015, data ștampilei biroului fiind 5 februarie 2015.

De asemenea, la data de 21 noiembrie 2014, terțul poprit D. a emis către BEJ A. a adresă prin care arăta că a procedat la indisponibilizarea sumei poprite în contul persoanei vătămate B., dar că aceasta urma să fie virată în contul de consemnare la data de 28 noiembrie 2014, întrucât suma era blocată într-un depozit la termen cu scadența la acea dată.

S-a constatat că adresa D. avea înscrisă ștampila BEJ A. cu data de 4 decembrie 2014.

La data de 8 decembrie 2014, D. a virat suma de 53.553,26 RON din contul debitoarei B. în contul BEJ A., conform Recipisei x din 8 decembrie 2014, comunicată la aceeași dată biroului și înregistrată de inculpat sub nr. x/2014, deși era ulterioară primei popriri efectuată E..

Din această sumă s-a procedat la distribuirea creanței către creditori la data de 19 decembrie 2014, potrivit procesului-verbal din aceiași dată întocmit de inculpat.

La data de 14 ianuarie 2015, terțul poprit G. a virat suma de 4.350,45 RON disponibilă în contul debitoarei B., conform Recipisei de consemnare x din 14 ianuarie 2015, comunicată BEJ A. la aceeași dată.

S-a reținut de către instanță că persoana vătămată a solicitat în repetate rânduri inculpatului A. să îi fie restituită suma blocată în plus peste cea datorată în baza titlului executor, însă acesta din urmă nu a dat dispoziție de reconsemnare a sumei reținute în mod nelegal.

La data de 9 ianuarie 2015, persoana vătămată B. a depus o plângere la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București în legătură cu dubla poprire a sumei datorate și nerestituirea părții reținute în mod nelegal în Dosarul de executare nr. x/2014, precum și pentru alte aspecte privind activitatea și conduita executorului judecătoresc.

La data de 13 ianuarie 2015, și numai după introducerea contestației la executare din data de 12 ianuarie 2015 de către persoana vătămată și după mai multe cereri formulate pentru ridicarea popririi și reconsemnarea sumei poprite de la D., distribuirea creanței fiind efectuată din prima poprire, respectiv din contul debitoarei deschis la E., inculpatul A. a comunicat desființarea popririi, fără a reconsemna însă și suma de bani aferentă, neautorizând astfel F. să vireze suma de bani înapoi în contul debitoarei de la terțul poprit, de unde fusese transferată inițial.

La data de 19 ianuarie 2015, persoana vătămată B. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc A., privind exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu în cadrul Dosarului de executare silită nr. x/2014, în temeiul căreia s-a constituit dosarul de urmărire penală care a stat la baza sesizării instanței în prezenta cauză penală.

Abia la data de 4 mai 2015, după ce împotriva sa se dispusese începerea urmăririi penale la 11 februarie 2015 cu privire la fapta descrisă mai sus, inculpatul A. a procedat la reconsemnarea sumei de 53.553,26 RON în contul de la D. al debitoarei B. poprite de la E., cât și a sumei de 4.350,45 RON poprită de la G..

Deși recipisa de reconsemnare din 4 mai 2015 s-a făcut către D., ea privea sumele de bani virate din conturile debitoarei de la E. și G., conform celor de mai sus.

F. a procedat la vărsământ către persoana vătămată la data de 5 mai 2015, de îndată ce inculpatul a emis autorizarea.

Judecătorul fondului nu a primit apărările inculpatului în sensul că abia la data de 18 ianuarie 2015 i-ar fi fost comunicate recipisele de consemnare a sumelor poprite, invocând în acest scop mențiunile făcute pe dosarul de executare, reținându-se că împrejurarea indicată se referă la propriile mențiuni înscrise tocmai pentru a putea oferi o justificare pentru întârzierea desființării popririi și restituirea către debitoare a sumelor de bani rămase, în condițiile în care însuși inculpatul era cel care procedase la data de 9 decembrie 2014, la distribuirea creanței către creditori.

De asemenea, prima instanță a apreciat că în cauză nu se putea reține că inculpatul ar fi acționat din culpă în ceea ce privește înregistrarea recipiselor de consemnare a sumelor poprite în Dosarul de executare nr. x/2014.

S-a arătat că nu se putea reține pretinsa înregistrare cu întârziere a recipiselor de consemnare din cauza lipsei de personal din cadrul BEJ A., având în vedere împrejurările concrete în care s-au desfășurat evenimentele.

S-a reținut că inculpatul nu a depus minime diligențe pentru a verifica susținerile persoanei vătămate care venise în România pentru a-și verifica situația conturilor bancare și care îi comunicase ca era acoperită integral creanța creditorilor, prin indisponibilizările efectuate fiind depășită cu încă o dată creanța de recuperat în dosarul de executare silită.

Mai mult, s-a reținut că, la data de 19 decembrie 2014, inculpatul a încheiat procesul-verbal de distribuire a creanței către creditori din suma virată de terțul poprit D., iar persoana vătămată B. îi solicita restituirea sumelor de bani virate din contul pe care îl avea la E..

S-a mai arătat că nici apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi știut de existența unei popriri efectuate în plus, ca urmare a faptului că nu înregistrase recipisa de consemnare de la E. decât la data de 5 februarie 2015, nu putea fi primită în cauză, având în vedere susținerea contradictorie a inculpatului care declarase că ar fi reținut în mod deliberat sumele poprite în plus pentru a vedea dacă există și alte pretenții din partea creditorilor, care aveau mai multe litigii cu debitoarea B.

Cu referire la această susținere în apărare, s-a arătat de către instanță că inacțiunea inculpatului nu putea fi acceptată și nu era justificată nici din perspectiva unor eventuale pretenții viitoare ale creditorilor, în lipsa unui titlu executoriu care să le constate și care să facă obiectul dosarului de executare în care fuseseră înființate popririle în cauză.

În plus, s-a arătat de către instanță că și în situația în care se admite că anterior datei de 13 ianuarie 2015 (când el însuși a dispus desființarea popririi) inculpatul nu a avut cunoștință despre recipisa de consemnare a sumei de bani de la E., acestuia tot îi revenea obligația ca, imediat după distribuirea sumei de bani către creditori, la data de 19 decembrie 2014, să dispună desființarea popririi, prin adrese emise în acest sens către unitățile bancare cărora la data de 29 octombrie 2014 le comunicase înființarea popririi. Dacă poprirea ar fi fost desființată la data de 19 decembrie 2014, nu ar mai fi fost consemnată nici poprirea de la G., la data de 14 ianuarie 2015.

Cu referire la Dosarul de executare nr. 31/2015 a rezultat că acesta a fost înregistrat pe rolul BEJ A. în baza Sentinței civile nr. 2655 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, prin care, între altele, s-a admis acțiunea numitului H. în contradictoriu cu pârâta C. România și s-a dispus obligarea acesteia din urmă să plătească suma de 42.000 EURO, contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în oraș Craiova, str. x bl. 73, în care făcea obiectul unui contract de închiriere între persoanele menționate, fiind admisă și acțiunea intervenientului principal N. SRL având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință cu privire la același imobil, pentru perioada ulterioară datei la care intervenientul devenise locator, înlocuind titularul inițial, H..

Deși sentința civilă menționată avea ca obiect pretenții bănești și nu se bucura de executare vremelnică de drept în sensul art. 448 și 449 C. proc. civ., aceasta a fost pusă în executare silită prin intermediul BEJ A.

Astfel, la data de 14 aprilie 2015, H. (decedat la data de 12 februarie 2017) a solicitat punerea în executare a Sentinței civile nr. 2655 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Craiova, atașând cererii formulate în acest sens un certificat de grefă eliberat la data de 10 martie 2015, în care era menționat obiectul cauzei și dispozitivul sentinței, inclusiv mențiunea referitoare la calea de atac a apelului.

Cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul BEJ A., formându-se Dosarul execuțional nr. x/2015, iar prin Încheierile nr. 1, respectiv nr. 2 din data de 15 aprilie 2015, s-a dispus de către inculpat încuviințarea executării silite a sumei de bani menționate în dispozitivul sentinței civile nedefinitivă - 42.000 EURO, cât și a cheltuielilor de judecată și de executare, în cuantum de 5.869,30 RON + 8.096,06 RON, în total 13.965,36 RON, fără ca sentința în cauză să constituie titlu executoriu.

La acea dată, legea prevedea în sarcina executorului judecătoresc competența de încuviințare a executării silite.

Cele două încheieri de încuviințare a executării silite menționau în cuprinsul acestora că sentința civilă indicată constituia titlu executoriu potrivit art. 632 și art. 633 C. proc. civ., iar creanța întrunește condițiile de exigibilitate, conform art. 664 C. proc. civ., mențiuni neadevărate, reluate ca atare și în cuprinsul adreselor înainte către terții popriți.

Pentru executarea sumei de bani, a fost avut în vedere contul de proviziuni de la BNR al debitoarei C., cont care în permanență este lichid și solvabil, fiind obligatoriu prin lege, în limita cotei de piață a băncii în cauză.

La data de 15 aprilie 2015, inculpatul A. a dispus executarea silită prin înființarea popririi asupra contului de proviziuni mai sus menționat.

La data de 16 aprilie 2015, C. a primit adresa de înființare a popririi emisă în ziua precedentă, aflând că fusese executată silit în baza unei sentințe care nu constituia titlu executoriu.

Ulterior înființării popririi, au fost indisponibilizate în contul BNR, la data de 16 aprilie 2015, suma în RON reprezentând cheltuielile de judecată și cele de executare, în cuantum total de 13.965,36 RON, iar la data de 20 aprilie 2015, și suma în valută de 42.000 EURO, recipisele de consemnare a sumelor în contul BEJ A. fiind eliberate la data de 20 aprilie 2015, conform actelor din Dosarul de executare nr. x/2015.

Prin Încheierea nr. 3 din 5 mai 2015, a fost admisă cererea creditorului H. și s-a dispus eliberarea sumelor de 42.000 EURO și 5.889 RON către acesta, după reținerea onorariului executorului judecătoresc, în cuantum de 8.076,06 RON.

S-a reținut de către instanță că recipisa de reconsemnare din contul de consemnațiuni al BEJ A. a onorariului execuțional s-a făcut prin ordin de plată în contul personal al inculpatului A. deschis la E., în timp ce restul sumei în RON, respectiv 5.889 a fost descărcată prin avizul de reconsemnare al creditorului în numerar, la data de 19 mai 2015, acesta neindicând niciun cont bancar în care să se facă plata.

În ceea ce privește suma de 42.000 EURO, instanța a reținut că nu există nicio mențiune de reconsemnare din partea executorului judecătoresc și nici chitanță atașată la dosarul de executare silită, ca în cazul celorlalte sume. Din acest motiv, cât și în considerarea faptului că sumele de bani fuseseră ridicate de așa-zisul creditor, s-a reținut de către instanță că încasarea banilor s-a făcut în numerar pentru a nu putea fi urmărite de creditorii personali.

Din actele transmise de F., lipsă la dosarul de executare, s-a reținut că inculpatul a aprobat descărcarea recipisei din data de 20 aprilie 2015 la data de 24 mai 2015 în numerar către creditorul H., care a încasat cei 42.000 EURO, în numerar, la data de 28 aprilie 2015.

Prin Încheierea nr. 4 din 7 iulie 2015 emisă în Dosarul de executare nr. x/2015, s-a dispus încetarea executării silite împotriva debitoarei C. și închiderea dosarului menționat.

Cât privește faptele ulterioare închiderii dosarului de executare silită dar cu relevanță sub aspectul acuzațiilor formulate în cauză, s-a reținut că prin Decizia nr. 738 din 26 octombrie 2015 a Tribunalului Dolj, secția a -II-a civilă a fost admis apelul părții civile C. și schimbată în totalitate Sentința civilă nr. 2655/2015 a Judecătoriei Craiova, subsecvent respingerii acțiunii principale și a cererii de intervenție.

Mai apoi, prin Sentința civilă nr. 12126 din 29 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 897/A din 14 martie 2017 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost admisă cererea de întoarcere a executării silite formulată de C. și s-a dispus întoarcerea executării silite cu privire la suma de 42.000 EURO - debit principal, 5.889,30 RON cheltuieli de judecată și 8.096,06 RON onorariu executor judecătoresc.

De asemenea, prin Sentința civilă nr. 24104/11 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 16 martie 2016, s-a dispus admiterea contestației la executare privind pe contestatoarea C. și anularea formelor de executare emise în Dosarul execuțional nr. x/2015 al BEJ A., constatându-se că sentința civilă pusă în executare nu era titlu executoriu potrivit legii; a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

S-a reținut de către judecătorul fondului că prin executarea silită a unei sentințe civile ce nu constituia titlu executoriu potrivit legii, inculpatul A. a creat un prejudiciu părții civile C. de 42.000 EURO și 13.965,36 RON, nerecuperat până în prezent.

Sub acest aspect, s-a reținut că Sentința civilă nr. 2655 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Craiova nu era definitivă la data de 15 aprilie 2015 când inculpatul A. a dispus încuviințarea executării silite.

Or, potrivit art. 632 alin. (1) C. proc. civ. (în forma ulterioară republicării din 2015), "executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu".

Conform art. 632 alin. (2) C. proc. civ. (în forma ulterioară republicării din 2015), "constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633 ["hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul, potrivit art. 459 alin. (2)"-prin înscris autentic sau prin declarație verbală dată în fața instanței a cărei hotărâre se atacă și consemnată într-un proces-verbal"], hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare".

În raport de textele de lege enunțate, instanța de fond a constatat că Sentința civilă nr. 2655 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Craiova, pusă în executare în Dosarul execuțional nr. x/2015 al BEJ A., nu constituia titlu executoriu întrucât (i) nu este o hotărâre dată în primă instanță, fără drept de apel, și nici o hotărâre în legătură cu care părțile să fi convenit exercitarea directă a recursului; (ii) nu face parte din categoria hotărârilor definitive prevăzute la art. 634 alin. (1) C. proc. civ. și (iii) nu face parte din categoria hotărârilor cu executare provizorie de drept, în condițiile art. 448 C. proc. civ. și nici nu se încuviințase executarea provizorie judecătorească, în condițiile art. 449 C. proc. civ.

Mai mult, s-a reținut că sentința civilă menționată a și fost desființată în calea de atac a apelului exercitat de C., aceasta din urmă obținând și întoarcerea executării, fără a-și recupera însă prejudiciul din cauza insolvabilității numitului H. (decedat între timp).

În drept, s-a reținut de către instanță că activitatea desfășurată de inculpatul A. în cadrul Dosarului de executare nr. x/2014, în legătură cu punerea în executare a titlului executor reprezentat de Decizia civilă nr. 159 din 23 octombrie 202012 a Tribunalului Mehedinți, secția I-a civilă, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 6261 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la faptul de a fi dispus desființarea popririi abia la data de 13 ianuarie 2015 deși sumele virate de terții popriți fuseseră distribuite către creditori la data de 19 decembrie 2014, creanța fiind acoperită în totalitate, și de a fi refuzat să restituie debitoarei - persoana vătămată B. suma rămasă ca urmare a acoperirii creanței totale de 53.553,26 RON și cea de 4.350,45 RON virată ulterior desființării popririi, ignorând solicitările repetate în acest sens ale persoanei vătămate, procedând la reconsemnarea sumelor de bani abia la data de 04 mai 2015, ceea ce a avut ca urmare prejudicierea persoanei vătămate prin lipsirea de folosința respectivelor sume de bani.

S-a reținut că, procedând în această modalitate, au fost încălcate de către inculpatul A. dispozițiile art. 794 alin. (1) teza I a, art. 864 și art. 879 alin. (3) C. proc. civ. (793 alin. (1) teza I, art. 863 și art. 878 alin. (3) C. proc. civ., înainte de republicarea din 10 aprilie 2015).

Și în privința activității desfășurate în Dosarul de executare nr. x/2015, în cadrul căreia același inculpat a procedat la încuviințarea executării silite a Sentinței civile nr. 2655 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Craiova, deși aceasta nu constituia titlu executoriu potrivit legii, și a dispus executarea silită prin înființarea popririi cu privire la debitul principal în cuantum de 42.000 EURO și a cheltuielilor de judecată și a onorariului executorului judecătoresc, în sumă totală de 13.965,36 RON, asupra contului de proviziuni de la BNR al C., încălcându-se astfel dispozițiile art. 632 alin. (1) C. proc. civ. și cauzând persoanei vătămate C. un prejudiciu constând în sumele de bani executate nelegal, s-a reținut de către instanță că se încadrează în tiparul normei de incriminare de la art. 297 alin. (1) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică, instanța de fond a arătat că, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice."

În cauză, s-a reținut ca fiind îndeplinite toate condițiile de tipicitate cerute de norma de incriminare.

Sub acest aspect, s-a menționat că executorul judecătoresc deține calitatea de funcționar public în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, conform art. 2 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, iar potrivit art. 4 din aceeași lege, activitatea executorilor judecătorești se desfășoară sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, făcându-se referire la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat ca fiind constituționale dispozițiile art. 246 din C. pen. 1969 și ale art. 297 alin. (1) din actuala reglementare numai în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", iar "neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuțiile de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului", prima instanța a reținut că inculpatul A. a încălcat, în cadrul procedurii de executare silită, mai multe dispoziții prevăzute de legislația primară, după cum urmează:

În ceea ce privește Dosarul execuțional nr. x/2014, s-a reținut ca fiind încălcate dispozițiile art. 794 alin. (1) teza I C. proc. civ., conform cărora, "dacă după înființarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a încetat să mai existe, executorul judecătoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desființarea popririi printr-o adresă către terțul poprit", cât și ale art. 864 C. proc. civ., în care se prevede că "dacă există un singur creditor urmăritor, după reținerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului", precum și cele prevăzute de art. 879 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, "suma rămasă (după plata sumei rezultate din executare) se va elibera debitorului."

Referitor la Dosarul execuțional nr. x/2015, s-a reținut ca fiind încălcate dispozițiile art. 632 alin. (1) C. proc. civ. (în forma ulterioară republicării din 2015), potrivit cărora, "executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu."

Cât privește urmarea imediată, constând în vătămarea intereselor legitime ale persoanelor vătămate, s-a reținut de către instanță că și această cerință era îndeplinită în cauză.

Astfel, în situația persoanei vătămate B., în cazul căreia inculpatul nu a procedat la desființarea popririi decât după 25 zile de la acoperirea integrală a creanței și a refuzat să îi restituie suma de bani rămasă după executarea silită, totalizând 57.903,71 RON, s-a arătat ca fiind evidentă legătură de cauzalitate între urmarea menționată și activitatea infracțională a inculpatului.

Tot astfel, și în cazul persoanei vătămate C. împotriva căreia fusese derulată o procedură execuțională în baza unei hotărâri care nu constituia titlu executoriu, s-a arătat că era evidentă legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul cauzat, constând în sumele de bani executate nelegal, de 42.000 EURO și 13.965,36 RON.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, s-a reținut de către instanță că aceasta a fost săvârșită cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptelor sale și urmărind producerea lui.

Referitor la individualizarea pedepselor, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., instanța a avut în vedere pericolul social al infracțiunilor săvârșite, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, împrejurările și modul de comitere a acestora, urmările produse, dar și atitudinea nesinceră a inculpatului care nu a recunoscut și nu a regretat faptele reținute în sarcina sa, precum și vârsta acestuia, gradul de instrucție și integrare socială, căsătorit, cu doi copii majori, aflat la primul conflict cu legea penală.

Totodată, s-a reținut că, în perioada 2009 - 2016, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București a aplicat inculpatului A. mai multe sancțiuni disciplinare, astfel: (i) sancțiunea mustrării prevăzută de art. 46 lit. c) din Legea nr. 188/2000, aplicată prin Hotărârea nr. 22 din 16 ianuarie 2009, în Dosarul nr. x/2008; (ii) sancțiunea avertismentului prevăzută de art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000, aplicată prin Hotărârea nr. 6 din 17 martie 2015, în Dosarul nr. x/2014; (iii) sancțiunea amenzii în cuantum de 500 RON prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, aplicată prin Hotărârea nr. 19 din 29 septembrie 2015, în Dosarul nr. x/2015; (iv) sancțiunea amenzii de 1000 RON prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, aplicată prin Hotărârea nr. 38 din 19 ianuarie 2016, în Dosarul x/2015; (v) sancțiunea amenzii de 1.500 RON prevăzută de art. 49 lit. c), aplicată prin Hotărârea nr. 42 din 9 martie 2016, în Dosarul nr. x/2015.

Distinct de aceasta, la data de 9 august 2017, s-a dispus suspendarea din funcție a inculpatului A. iar prin Ordinul ministrului Justiției nr. 3990/C din 22 decembrie 2017 s-a constatat încetată calitatea de executor judecătoresc a inculpatului prin rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, hotărâre judecătorească prin care se dispusese condamnarea inculpatului pentru infracțiuni concurente cu cele ce formează obiectul prezentului dosar.

Ca urmare, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, aplicând acestuia și pedeapsa complementară și accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cât și a dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc, pe perioade anume prevăzute.

S-a constat că infracțiunile reținute în prezenta cauză erau concurente cu cele pentru care se dispusese condamnarea inculpatului - cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei - prin Sentința penală nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 402/A din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, situație în care prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. pen., dispunând anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate prin respectiva hotărâre.

Subsecvent, s-a făcut și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. în referire la art. 38 alin. (1) C. pen., dar și ale art. 45 alin. (3) lit. a) și art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) C. pen., fiind deduse din pedepsele rezultante perioada executată și considerată executată suplimentar, conform art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, în baza art. 40 alin. (3) C. pen.

În considerentele sentinței, prima instanța a reținut și alte date relevante sub aspectul situației juridice actuale a inculpatului A., cu referire la Sentința penală nr. 218/F din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosar nr. x/2018, pronunțată în procedura contestației la executare, rămasă definitivă prin necontestare la data de 31 octombrie 2018, interesând mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinței penale nr. 134/F din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosar nr. x/2018, cât și la Sentința penală nr. 134/F din 27 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală (prin care se dispusese revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală) desființată prin Decizia penală nr. 904 din 16 noiembrie 2018 a ICCJ, secția penală, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță; prin Sentința penală nr. 14/F din 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția I-a penală, rămasă definitivă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, solicitarea serviciului de probațiune Dolj privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului A. prin Sentința penală nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate în cauză, instanța a dispus executarea acesteia în regim de detenție, având în vedere cuantumul pedepsei închisorii care, fiind mai mare de 3 ani închisoare, nu permitea stabilirea unei modalități neprivative de libertate, dar și aprecierea că executarea efectivă a pedepsei se învederează ca singura modalitate aptă să asigure reintegrarea socială și îndreptarea inculpatului.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanță a reținut că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând repararea prejudiciului suferit prin infracțiune, respectiv obligarea inculpatului A. la plata sumei de 38.621,02 RON și 1.750 EURO cu titlu de daune materiale și a sumei de 5.000 EURO daune morale.

Despăgubirile materiale au fost defalcate, astfel: (i) 750 RON cheltuieli ocazionate de venirea în țară a părții civile la data de 5 ianuarie 2015; (ii) 1750 EURO cheltuieli de deplasare pe ruta Bruxelles (unde locuiește partea civilă) București în vederea rezolvării problemelor create în procedura execuțională; (iii) 2.257,4 RON dobânda practicată de E. la suma de 53.553,26 RON executată prin poprire, calculată cu începere de la 25 noiembrie 2014; (iv) 28.463,62 RON și 5.500 RON sume executate nelegal de către inculpat; (v) 1.650 RON dobânda practicată de E. la sumele de 28.463,62 RON și 5.500 RON, calculată cu începere de la 25 noiembrie 2014.

La rândul său, C. s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumelor executate în mod ilegal, respectiv suma de 42.000 EURO, poprită cu titlu de creanță, și de 13.965,30 RON, poprită cu titlu de cheltuieli de executare și onorariu execuțional.

Constatând că în cauză erau îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5.000 EURO daune morale către partea civilă B., precum și la plata sumei de 42.000 EURO și de 13.965,30 RON către partea civilă C.

S-a reținut de către instanță că acțiunile inculpatului, constând în faptul de a nu fi procedat la desființarea popririi și de a fi refuzat restituirea sumei de bani rămase după acoperirea integrală a creanței, respectiv suma virată ulterior desființării popririi în pofida cererilor repetate ale părții civile, însoțite de dovezi obținute de la terții popriți privind sumele de bani virate, justifică în cauză acordarea de daune morale, fiind evidentă suferința cauzată părții civile prin sentimentele de frustrare și umilință pe care le produce un asemenea comportament.

Instanța nu a acordat părții civile B. și despăgubirile materiale solicitate, arătându-se că sumele de bani executate nelegal i-au fost restituite în cele din urmă, iar în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință a respectivei sume de bani, partea civilă nu a precizat ce tip de dobândă solicita și nici nu a adus dovezi privind rata dobânzii practicată de unitatea bancară în perioada de referință, deși sarcina probei îi revenea.

În ceea ce privește celelalte cheltuieli solicitate, s-a reținut că partea civilă fie nu le-a dovedit în totalitate și nu a rezultat în mod cert legătura de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și deplasările în România ale părții civile, fie că respectivele cheltuieli, anume cele ocazionate de soluționarea litigiilor referitoare la punerea în executare a hotărârilor de către inculpat împotriva părții civile trebuia să fie cerute în acele procese civile, și nu în prezenta cauză penală.

În fine, instanța a considerat că daunele materiale cerute de partea civilă C. se justifică a fi acordate în procesul penal și că este necesară obligarea inculpatului în acest sens, întrucât chiar dacă sumele executate i-au profitat celui care s-a prevalat de așa zisul titlu executor, procedura execuțională a fost instrumentată de către inculpat în cadrul unei executări silite încuviințate nelegal, iar temeiul angajării răspunderii civile îl constituie răspunderea delictuală, care este una solidară, oricare dintre participanți fiind ținut să acopere întregul prejudiciu, indiferent de profitul personal obținut.

Totodată, în vederea executării cheltuielilor judiciare și pentru garantarea recuperării prejudiciilor cauzate părților civile, în limita pretențiilor admise, s-a dispus de către instanță luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului A., conform art. 397 alin. (2) și art. 249 C. proc. pen.

S-a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen.

***

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.

Prin motivele de apel formulate, cât și prin notele de concluzii scrise, s-a solicitat în principal achitarea inculpatului pe motiv că faptele reținute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, iar în subsidiar, reindividualizarea sancțiunii penale prin stabilirea unei pedepse care să facă posibilă aplicarea dispozițiilor art. 91 din C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Din perspectiva greșitei aplicări a legii, hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul încadrării juridice eronat efectuate în cauză, susținându-se că faptele reținute în sarcina inculpatului, așa cum au fost ele descrise în rechizitoriu, constituie o singură infracțiune de abuz în serviciu săvârșită în formă continuată, conform art. 35 din C. pen., iar cele două acte materiale constituie la rândul lor parte componentă și întregesc infracțiunea unică de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în raport de care prin Sentința penală nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 402/A din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, se dispusese deja condamnarea inculpatului.

Ca urmare, apărarea a solicitat schimbarea încadrării juridice din trei infracțiuni autonome aflate în concurs într-o infracțiune unică de abuz în serviciu săvârșită în formă continuată, cu trei acte materiale, două din prezenta cauză și unul care formase obiectul judecății în cauza soluționată definitiv prin Sentința penală nr. 115/F din 8 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, fiind astfel incidente dispozițiile art. 37 din C. pen., referitoare la recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată, în cazul în care cel condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată este ulterior judecat și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

În raport de acest motiv de apel, apărarea a solicitat atașarea la prezenta cauză a Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București.

Cât privește fondul acuzațiilor aduse inculpatului, tot din perspectiva greșitei aplicări a legii, apărarea a solicitat să se constate că infracțiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016.

În acest sens, s-a menționat că, întrucât textul art. 297 C. pen. nu a fost pus în acord cu prevederile Deciziei CCR nr. 405/2016, infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. (art. 248 din vechiul C. pen.) și-a încetat efectele juridice la data de 23 august 2016, potrivit Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României.

Pe de altă parte, pornind de la prevederile acestei decizii, conform cărora dispozițiile art. 248 din C. pen. 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. actual au fost declarate ca fiind constituționale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", apărarea a solicitat să se constate că niciunul dintre textele de lege reținute prin rechizitoriu ca reprezentând încălcări ale legii în activitatea de executare silită, respectiv dispozițiile legale prevăzute de art. 632 C. proc. civ. raportat la 448 - 449 C. proc. civ. și art. 794 alin. (1) C. proc. civ. (fost art. 793 alin. (1) C. proc. civ.), nu implicau în sarcina executorului judecătoresc anumite obligații, pe care acesta să nu le fi respectat în cadrul procedurilor instrumentate.

Dimpotrivă, textele de lege evocate se referă la temeiul executării silite, executarea provizorie de drept și executarea provizorie judecătorească, și la desființarea popririi, fără să impună o anumită conduită executorului judecătoresc și a cărei nerespectare să determine exercitarea abuzivă a atribuțiilor sale de serviciu.

S-a arătat de către inculpat că acțiunile sale nu pot fi circumscrise ilicitului penal, activitatea de executare silită fiind desfășurată în limitele prevăzute de dispozițiile legale incidente.

Astfel, în ceea ce privește executarea silită pornită la cererea creditorului H., s-a arătat că aceasta a fost efectuată în condițiile și cu respectarea dispozițiilor art. 632 alin. (2) și art. 637 alin. (1) C. proc. civ., iar faptul că ulterior titlul executoriu a fost desființat nu prezintă nicio relevanță, legea prevăzând în mod expres calea de urmat într-o asemenea situație.

În ceea ce privește cauza privind executarea silită a debitoarei B., s-a arătat că procedura execuțională a avut în vedere dispozițiile art. 794 din C. proc. civ., conform cărora, "dacă după înființarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a încetat să mai existe, executorul judecătoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desființarea popririi printr-o adresă către terțul poprit".

Or, în condițiile în care textul de lege menționat nu prevede vreun termen în interiorul căruia să se dispună desființarea popririi, nu se putea reține în sarcina inculpatului faptul de a-și fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prin încălcarea legii.

În raport de cele arătate, s-a concluzionat că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu și că în speță se poate reține cel mult o neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În dezvoltarea aceleiași idei, prin notele de concluzii scrise, s-a arătat că în baza plângerii pe care debitoarea B. a înregistrat-o la Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus sancționarea disciplinară a inculpatului A., hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, prin necontestare la Curtea de Apel București.

S-a subliniat că deși inculpatul a fost drastic sancționat disciplinar, nu există și o conotație penală a celor întâmplate, fapta reclamată - aceeași cu cea care fundamentează acuzațiile din prezentul dosar, fiind considerată abatere disciplinară de către organismele profesionale.

În cadrul dezbaterilor din apel și prin notele de concluzii scrise au fost formulate și alte apărări în susținerea tezei privind exercitarea în limitele legii a activității de executare silită desfășurată în cele două dosare execuționale, invocându-se - în cazul dosarului de executare silită privind pe debitoarea B., dificultățile întâmpinate în deslușirea dispozitivului și a considerentelor titlului executoriu, cât și însăși conduita creditorilor care îi solicitau insistent executorului judecătoresc reactualizarea debitului, îndestularea urmând a se face din sumele poprite în plus, iar în privința dosarului de executare silită înregistrat la cererea creditorului H., eroarea în apreciere săvârșită cu ocazia primirii cererii de către studentul aflat în practică la sediul biroului profesional și care a considerat că hotărârea judecătorească atașată cererii de executare silită avea înscrisă mențiunea rămânerii definitive, iar inculpatul a dat curs procedurii de executare fără a mai face o verificare temeinică a actelor.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instan