ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2015 din 23 iulie 2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și art. 5 C. pen., și B., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen.

Totodată, s-a dispus clasarea cauzei cu referire la ambii inculpați sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, și al unor presupuse infracțiuni prevăzute de art. 320 și art. 321 C. pen., evidențiate în expozitivul actului de sesizare, precum și față de avocatul B. pentru comiterea unei presupuse fapte prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. (cu privire la încheierea actelor din anul 2011).

De asemenea, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a solicitat desființarea celor 5 înscrisuri reținute în inculparea directă, precum și, subsecvent, a actelor constitutive încheiate ulterior datei de 01 februarie 2013 și depuse la Registrul Comerțului, cu privire la celelalte acte evidențiate în expozitiv instanța de judecată urmând a se pronunța la cererea părții civile.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut, în cuprinsul rechizitoriului, că, în perioada ianuarie - februarie 2013, inculpatul A., beneficiind de ajutorul nemijlocit al coautorului - inculpatul B., avocat în cadrul Baroului București, și urmărind o rezoluție infracțională prestabilită, care avea în vedere vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul S.C. C. S.R.L., al cărei administrator era, a procedat la contrafacerea conținutului deciziei asociatului unic al S.C. C. S.R.L. nr. 1 din 24 ianuarie 2013, a actului constitutiv subsecvent din aceeași dată, precum și a contractului de cesiune de părți sociale, a hotărârii A.G.A. și a actului constitutiv subsecvent noii situații juridice, toate din 01 februarie 2013, folosindu-se, în acest sens, în parte, de câteva coli în alb, cu semnături genuine, care aparțineau asociatului unic de la acea dată, D., iar, ulterior, în luna februarie 2013, a procedat la înstrăinarea imobilelor societății și la încasarea sumele de bani primite.

Astfel, inculpatul A., împreună cu B., au contrafăcut cu pastă corectoare mențiunile din cuprinsul ultimei file a actului constitutiv din 01 iunie 2009, schimbând data în 24 ianuarie 2013 și renumerotând capitolele inițiale XI în VII și XII în VIII, toate pentru a da valențele unui act constitutiv întocmit și semnat la data de 24 ianuarie 2013, profitând astfel de semnătura genuină a numitului D., existentă deja în cuprinsul actului din 2009. La final, pentru a întregi rezoluția infracțională, inculpatul A., beneficiind de concursul nemijlocit al celuilalt inculpat, a menționat acte și fapte necorespunzătoare adevărului în actul constitutiv din 01 februarie 2013, pentru a da finalitate juridică activității infracționale, căpătând, astfel, în mod fraudulos, calitatea de asociat unic al societății menționate, cu putere de decizie unică.

Ulterior acestui moment, după înregistrarea documentelor la Oficiul Registrului Comerțului de către avocat, mandatat de A., în calitate de reprezentant al societății în cauză, la datele de 25 ianuarie 2013, respectiv 01 februarie 2013, inculpatul A. a emis decizia asociatului unic nr. 4 din 20 februarie 2013, prin care a stabilit vânzarea unor active imobiliare ale societății, exercitând, astfel, acțiuni susceptibile de a constitui infracțiunea de înșelăciune atât în dauna asociatului unic de drept D., cât și în raport cu societatea pe care nu o reprezenta în mod legal și licit pentru o atare operațiune juridică, inculpatul având, în realitatea obiectivă licită, doar calitatea de administrator al societății până la momentul realizării operațiunilor de falsificare.

Ca urmare, în data de 21 februarie 2013, s-au încheiat, la BNP E., două acte de vânzare-cumpărare între S.C. C. S.R.L., prin reprezentant legal, și F., autentificate sub numerele 87 și 88, prin care s-au înstrăinat de către societate două apartamente, unul cu trei și un altul cu două camere, contra sumelor de 10.500 euro, respectiv 19.000 euro, imobile aflate în zona Calea x, mai exact intrarea Precupeții Vechi, nr. 9, parter și, respectiv etaj 1, București, bunuri care, ulterior, au fost înstrăinate la un preț de zece ori mai mare de către subdobânditor.

Referitor la inculpatul B., avocat în Baroul București, în actul de sesizare s-a reținut, drept activitate de coautorat cu o rezoluție infracțională continuată, faptul că a atestat în fals data, identitatea părților și conținutul actului în sensul Legii nr. 51/1995, asupra actului constitutiv din 01 iunie 2009, pentru a conferi aparența și eficacitatea juridică unui act constitutiv datat 24 ianuarie 2013, această ultimă dată fiind contrafăcută chiar personal de către avocat, prin scrisul acestuia, fără ca persoană vătămată să fie prezentă.

Totodată, s-a mai reținut că acesta a atestat în fals, în sensul Legii nr. 51/1995, identitatea părților și conținutul, specificând în mod neadevărat că perfectarea s-ar fi realizat "conform voinței acestora" în privința contractului de părți sociale din data de 01 februarie 2013, numitul D. nefiind nici de această dată în fața avocatului, iar conținutul actului nu a fost redactat de comun acord de părți în fața acestuia.

De asemenea, același inculpat a atestat un conținut alterat, mențiunile fiind necorespunzătoare realității, deoarece noua situație juridică avea drept premisă toată acțiunea plăsmuită de inculpatul A., respectiv actul constitutiv final, din 01 februarie 2013, care îl prezenta drept asociat unic pe acesta din urmă.

În ceea ce privește actele materiale constând în redactarea deciziei asociatului unic nr. 1 din 24 ianuarie 2013 și a hotărârii A.G.A. din 01 februarie 2013, procurorul a arătat că acestea nu au fost întocmite cu aportul efectiv al avocatului în cauză, fiind acte prealabile, încheiate între așa-zișii asociați, respectiv primul act avea în vedere o așa-zisă majorare de capital social și o cooptare a asociatului A., aspect prealabil actului constitutiv din 24 ianuarie 2013, în timp ce al doilea înscris avea în vedere acordul intervenit între cei doi asociați cu privire la cesiunea de părți sociale, aceasta din urmă fiind reținută în inculparea avocatului menționat.

Nu s-a reținut drept inculpare vreo participație a avocatului în cauză la infracțiunea de înșelăciune, fiind, însă, probată la finalul anchetei o activitate concretă de complicitate la rezoluția ulterioară a inculpatului A., care califică, deopotrivă, și activitatea acestuia de coautorat la infracțiunile de fals.

Procurorul a menționat că soluția de trimitere în judecată din rechizitoriu privește doar infracțiunile de fals, pentru infracțiunea de înșelăciune dispunându-se clasarea cauzei ca urmare a intervenirii deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial la data de 25 iunie 2018, și a practicii instanțelor judecătorești subsecvente acestei decizii. Prin urmare, s-a arătat că situația de fapt are în vedere cu preponderență infracțiunea mijloc, iar infracțiunea scop este menționată doar pentru a circumscrie mobilul infracțiunii de fals avut în vedere de inculpatul A. și consecința acțiunilor celor doi inculpați din cauză.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel București, având în vedere situația de fapt reținută în actul de sesizare, instanța de fond a dispus numirea unui curator special pentru persoana juridică S.C. C. S.R.L., care și-a însușit acțiunea civilă depusă anterior pentru partea civilă.

Prin încheierea din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București, s-a luat act că nu au fost invocate cereri și excepții în legătură cu urmărirea penală, iar, în baza art. 346 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății în cauză.

Prin încheierea din 02 iunie 2020, Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și fals intelectual, în formă continuată.

În cauză, au fost audiați inculpații A. și B., precum și partea civilă D., fiind depuse și înscrisuri în circumstanțierea acuzaților și copii ale cazierelor judiciare ale acestora.

La termenul din 26 noiembrie 2019, Curtea a respins cererile inculpaților de judecare a cauzei conform procedurii simplificate, apreciind că declarațiile date în fața instanței nu cuprind o recunoaștere totală a situației de fapt, astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu. La același termen, părțile au precizat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că instanța nu a dispus readministrarea acestora.

Totodată, la dosar, a fost atașată, în copie, ordonanța nr. 584/II-6/2020 din 11 mai 2020 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. La termenul din 15 iunie 2020, în baza art. 339 alin. (2) C. proc. pen., instanța a dispus trimiterea la Parchetul General, spre competentă soluționare, a cererii inculpatului B. de constatare a nulității ordonanței nr. 584/II-6/2020 din 11 mai 2020 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin sentința penală nr. 119 din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, s-a luat act că, prin încheierea din 02 iunie 2020 a acestei instanțe, s-a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen. și art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și fals intelectual, în formă continuată.

În temeiul art. 5 C. pen., s-a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpaților este C. pen. din 1969.

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (5 acte materiale) și art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), cu) excepția celui de a participa la alegerile legislative, și lit. b) C. pen. (1969), după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 86

1

C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen. (1969), urmând ca, în baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. (1969), inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de munca; să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. și art. 86

4

C. pen. (1969), iar, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

II. 1. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale) și art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), cu) excepția celui de a participa la alegerile legislative, și lit. b) C. pen. (1969), după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), cu) excepția celui de a participa la alegerile legislative, și lit. b) C. pen. (1969), după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), cu) excepția celui de a participa la alegerile legislative, și lit. b) C. pen. (1969), după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 86

1

C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen. (1969), urmând ca, în baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. (1969), inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și sa justifice schimbarea locului de munca; să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. și art. 86

4

C. pen. (1969), iar, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

III. În temeiul art. 19 raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1346 C. civ., au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile S.C. C. S.R.L. și D..

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen., au fost desființate înscrisurile falsificate, respectiv: decizia asociatului unic al S.C. C. S.R.L. nr. 1/24 ianuarie 2013 prin care s-a dispus majorarea capitalului social al acestei societăți și cooptarea în calitate de asociat a inculpatului A.; actul constitutiv al societății S.C. C. S.R.L. actualizat la data de 24 ianuarie 2013, atestat sub nr. x/24 ianuarie 2013 de avocat B.; hotărârea adunării generale a asociaților societății C. S.R.L. din data de 01 februarie 2013, prin care inculpatul A. a devenit asociat unic; contractul de cesiune părți sociale din data de 01 februarie 2013 atestat sub nr. x/01 februarie 2013 de avocat B.; actul constitutiv al societății C. S.R.L. actualizat la data de 01 februarie 2013, atestat sub nr. x/01 februarie 2013 de avocat B..

IV. În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumei de 1500 RON și, respectiv, de 1000 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul curatorului special desemnat pentru partea civilă S.C. C. S.R.L., în cuantum de 868 de RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 276 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea părții civile D. de obligare a inculpaților la cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, în urma analizării mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea a reținut, sub aspectul situației de fapt, că, în anul 2009, persoana vătămată D. și inculpatul A. au înființat societatea C. S.R.L. cu activitate principală dezvoltare imobiliară, cod 25626507, prin cererea de înmatriculare nr. x, depunându-se actul constitutiv din data de 01 iunie 2009, cetățeanul spaniol având contribuție la capitalul social (în suma de 4000 de RON, vărsat integral) de 70%, iar inculpatul A. de 30%, iar cel din urmă deținând și calitatea de administrator.

În îndeplinirea activității principale, la data de 25 august 2009, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la BNP G., societatea în cauză, reprezentată de administrator A., a dobândit, pentru suma de 29.500 de euro, plătită în numerar, imobilul din Intrarea Precupeții Vechi, nr. 9, Corp A, de la numita H..

În același sens, la data de 21 decembrie 2009, societatea a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la BNP G., pentru suma de 29.500 de euro, plătită în numerar, imobilul din Intrarea Precupeții Vechi, nr. 9, Corp A, de la vânzătorii A. și I., A. având, de asemenea, mandat ca reprezentant legal al cumpărătorului.

În anul 2011, inculpatul A. a cesionat părțile sale sociale către D., rămânând administrator al societății.

În perioada ianuarie- februarie 2013, inculpatul A., beneficiind de ajutorul nemijlocit al coautorului, inculpat B., avocat în cadrul Baroului București, urmărind o rezoluție infracțională prestabilită, care avea în vedere vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul societății S.C. C. S.R.L., al cărei administrator era, a procedat la contrafacerea mai multor înscrisuri pe care le-a înregistrat la O.N.R.C. și în baza cărora a dobândit calitatea de asociat unic în această societate, iar, ulterior, în luna februarie 2013, folosindu-se de această calitate, a procedat la înstrăinarea imobilelor societății și la încasarea sumele de bani primite.

Astfel, pentru atingerea acestui scop, au fost contrafăcute următoarele înscrisuri: decizia asociatului unic al S.C. C. S.R.L. nr. 1/24 ianuarie 2013, prin care s-a dispus majorarea capitalului social al acestei societăți și cooptarea în calitate de asociat a inculpatului A.; actul constitutiv al societății S.C. C. S.R.L. actualizat la data de 24 ianuarie 2013, atestat sub nr. x/24 ianuarie 2013 de avocat B.; hotărârea adunării generale a asociaților societății C. S.R.L. din data de 01 februarie 2013, prin care inculpatul A. devenea asociat unic; contractul de cesiune părți sociale din data de 01 februarie 2013 atestat sub nr. x/01 februarie 2013 de avocat B., prin care D. îi cesiona părțile sociale inculpatului A.; actul constitutiv al societății C. S.R.L. actualizat la data de 01 februarie 2013, atestat sub nr. x/01 februarie 2013 de avocat B.. Prin primele două acte a fost majorat capitalul social al societății, iar inculpatul Marcu a devenit coasociat cu o participare de 10% la capitalul social.

S-a mai reținut că, la data de 01 februarie 2013, printr-o așa-zisă hotărâre a adunării generale a asociaților, asociatul D., inițial asociat unic, a fost de acord să cedeze părțile sale sociale inculpatului A., acesta din urmă urmând astfel să devină asociat unic.

În baza acestei așa-zise hotărâri, avocatul B. a atestat cesiunea de părți sociale dintre D. și A., potrivit căreia, pentru suma de 4000 de RON, persoana vătămată a cedat părțile sociale deținute, creând aparența că respectivul act a fost redactat și semnat în prezența lui D., atestat cu dată certă 01 februarie 2013.

La aceeași dată, inculpatul B. a atestat și noul act constitutiv din 01 februarie 2013, ce consfințea situația juridică nou creată, conform căreia inculpatul A. a devenit asociat unic al S.C. C. S.R.L., prin intermediul unui înscris având conținutul plăsmuit.

Prin cererea 45533, inculpatul B., mandatat de A., a solicitat Registrului Comerțului înregistrarea hotărârii A.G.A., a cesiunii de părți sociale și a noului act constitutiv, din 01 februarie 2013, iar, prin rezoluția nr. 16762 din 05 februarie 2013, s-a dispus înregistrarea acestora de către persoana anume desemnată din cadrul instituției abilitate.

Ulterior, inculpatul B., tot mandatat de inculpatul Marcu, la data de 19 februarie 2013, prin cererea 71845, a solicitat înregistrarea la Registrul Comerțului a deciziei asociatului unic nr. 3 din 18 februarie 2013, a unui nou act constitutiv din aceeași dată, ambele având în vedere schimbarea de sediu social al societății în cauză, marcată de contractul de comodat de la dosar, din sediul situat în Intrarea Precupeții nr. 9, camera 1, în cel din București, strada x, nr. 104, fiind, astfel, marcată finalitatea urmărită de inculpatul A..

Prin decizia nr. 4 din 20 februarie 2013, care nu a fost înscrisă la Registrul Comerțului, inculpatul A., în calitate de asociat unic, a decis vânzarea activelor imobiliare ale societății C. S.R.L., căpătând, astfel, învestirea de care avea nevoie, simpla deținere a calității de administrator al societății nefiind suficientă realizării acestui scop.

Ca urmare, în data de 21 februarie 2013, la BNP E., s-au încheiat două acte de vânzare-cumpărare între S.C. C. S.R.L., prin reprezentant legal A., și F., autentificate sub numerele 87 și 88, prin care s-au înstrăinat de către societate două imobile, unul cu trei și un altul cu două camere, contra sumelor de 10.500 de euro și, respectiv, 19.000 de euro (de cinci ori mai mic decât prețul afișat în publicații de vânzare de către inculpatul Marcu anterior vânzării), imobile aflate în zona Calea x, mai exact intrarea Precupeții Vechi, nr. 9, respectiv etaj 1, București, care, ulterior, au fost vândute la un preț de zece ori mai mare de către subdobânditor.

A. a primit o parte din suma de bani în numerar, iar restul, ce nu îl putea primi în numerar, conform dispozițiilor legale, a fost depus în contul societății vânzătoare, sumele de bani fiind, apoi, retrase de către inculpat, chiar și în aceeași zi. Ulterior înstrăinării celor două imobile, după efectuarea unor anumite plăți inevitabile către diverși creditori, printre care unii privilegiați, în speță, la bugetul de stat, societatea a devenit inactivă din punct de vedere al relațiilor comerciale, însă nu a fost lichidată, prezentând anumite datorii în continuare la bugetul de stat, în condițiile în care au existat încasări care să fi făcut posibilă plata acestora, mai ales că inculpatul deținea calitatea de administrator al societății

S-a reținut că, la contrafacerea înscrisurilor, au fost folosite atât pagini ale actului constitutiv inițial, ce purtau semnătura genuină a asociatului unic D. (exemplarul rămas în posesia inculpatului A.), cât și coli albe semnate de către acesta, înmânate inculpatului Marcu pentru a-i servi în situația în care el nu era prezent în țară. Aceste aspecte reies atât din declarațiile celor două părți, cât și din raportul de expertiză grafică nr. 331.021 din 11 februarie 2016, prin care s-a concluzionat că semnăturile de pe înscrisuri aparțin părții civile D., precum și din raportul de constatare tehnico-științifică grafică, de tip spectrometric, conform căruia semnăturile aferente persoanei vătămate D., de pe decizia asociatului unic (calitate deținută de susnumit) nr. 1 din 24 ianuarie 2013, privind recooptarea lui A. în societate, și de pe cesiunea de părți sociale din 01 februarie 2013, redactată și atestată de avocat B., au fost inserate înainte de întocmirea acestor documente, de modificarea numerotării capitolelor și a datei din actul constitutiv.

S-a mai reținut că, în cuprinsul actului constitutiv din 2013, a fost inserată data reală doar la începutul actului (care nu era necesar să fie modificată cu pastă corectoare, deoarece nu purta semnătura persoanei vătămate), dar s-au menționat datele cărții de identitate aparținând lui A. în 2009 (care fusese schimbată între timp, în martie 2012), deși în toate actele încheiate ulterior datei de 01 februarie 2018, de către avocat, inclusiv cele întocmite pentru și în scopul înregistrării acestora la Registrul Comerțului apare mențiunea actului valabil de identitate al inculpatului de la momentul respectiv.

Inculpatul A. a recunoscut că a folosit coli albe ce purtau semnătura genuină a părții civile D., justificând că a făcut acest lucru pentru a-și recupera suma de bani pe care considera că aceasta i-o datora. Situația premisă a fost generată de artificiile făcute de cei doi asociați cu privire la patrimoniul societății, întrucât inculpatul A. a deținut părți sociale încă de la început, deși aportul său la capitalul social a fost în realitate zero, el dobândind, în fapt, părți sociale ca urmare a imobilului moștenit de la părinții săi și intrat în patrimoniul societății prin contractul de vânzare-cumpărare cu preț fictiv, reținându-se, sub acest aspect, că în înscrisul autentificat era indicat un preț de 29.500 de euro, însă atât partea civilă, cât și inculpatul au precizat că prețul nu a fost plătit efectiv.

Pentru că cele două imobile nu s-au putut valorifica, iar partea civilă nu avea lichiditățile necesare, inculpatul A. a cesionat părțile sale sociale părții civile contra sumei de 1200 de RON (suma menționată în contract, însă partea civilă a indicat faptul că prețul a fost, în realitate, în sumă de 15.000 de euro, care, potrivit declarației acestuia, a fost primită de inculpatul A. eșalonat ulterior anului 2011, prin viramente bancare în contul său personal).

S-a apreciat că, dincolo de cauzele juridice generatoare de creanțe între cei doi asociați, artificiile folosite de aceștia prin confuziuni între patrimoniul personal și cel al societății comerciale sau de neînțelegerile dintre ei cu privire la sumele datorate (mai ales în condițiile în care părțile nu au încheiat contra înscrisuri care să ateste voința reală a părților), ceea ce este esențial în cauză este că inculpatul A. a folosit semnătura autentică a părții civile pe înscrisuri ce au atestat în mod fals manifestarea acesteia de voință, în lipsa acordului acesteia. De altfel, chiar dacă partea civilă i-ar fi spus inculpatului A. să facă tot ce este posibil pentru înstrăinarea celor două imobile, acest consimțământ nu echivala cu acceptarea modificării structurii părților sociale în cadrul societății, ci doar acceptul acesteia în legătură cu înstrăinarea legală a activelor patrimoniale, motiv pentru care instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului sub acest aspect.

S-a mai reținut că inculpatul A. nu a recunoscut că a folosit și file din actul constitutiv inițial din 01 iunie 2009, ce purtau semnătura originală a părții civile, însă acest aspect a rezultat din împrejurarea că D. a prezentat la dosar exemplarul său, iar cel de la Registrul Comerțului, cu mențiunile aferente perioadei în cauză, a fost predat de această instituție, pe când acuzatul a menționat că nu știe unde se află exemplarul său, astfel că nu l-a prezentat.

S-a arătat că, în rechizitoriu, s-a reținut, referitor la participația inculpatului B. la săvârșirea faptelor, singur sau în coatuorat, că acesta a contrafăcut cu pastă corectoare mențiunile din cuprinsul ultimei file a actului constitutiv din 1 iunie 2009, schimbând data în cea din 24 ianuarie 2013 și renumerotând capitolele inițiale XI în VII și XII în VIII; a menționat acte și fapte necorespunzătoare adevărului în actul constitutiv din 01 februarie 2013, pentru ca inculpatul Marcu să dobândească calitatea de asociat unic al S.C. C. S.R.L., cu putere de decizie unică; mandatat de A., în calitate de reprezentant al societății în cauză, a solicitat înregistrarea documentelor la Oficiul Registrului Comerțului la datele de 25 ianuarie 2013, respectiv 01 februarie 2013; a atestat în fals data, identitatea părților și conținutul actului în sensul Legii nr. 51/1995, asupra actului constitutiv datat 24 ianuarie 2013, această ultimă dată fiind contrafăcută chiar personal de către avocat, prin scrisul acestuia, fără ca persoană vătămată să fie prezentă; a atestat în fals, în sensul Legii nr. 51/1995, identitatea părților și conținutul, specificând în mod neadevărat că perfectarea s-ar fi realizat "conform voinței acestora", în privința contractului de părți sociale din data de 01 februarie 2013, numitul D. nefiind nici de această dată în fața avocatului, iar conținutul actului nu a fost redactat de comun acord de părți în fața acestuia.

Inculpatul B. a recunoscut faptul că a atestat în fals data și prezența părților la întocmirea cesiunii de părți sociale și a noului act constitutiv, aspect care se coroborează cu cele declarate de partea civilă și inculpatul A. cu privire la acest aspect, dar a precizat că nu a știut nimic în legătură cu situația societății și relațiile dintre cei doi asociați (astfel că nu ar fi atestat în fals manifestarea de voință cu privire la transmiterea părților sociale și la modificarea actului constitutiv).

S-a arătat că nu poate fi primită apărarea inculpatului B. în sensul că a avut încredere în inculpatul J. și s-a gândit că poate face acest lucru pentru că partea civilă nu fusese prezentă nici la cesiunea de părți sociale în sens invers (respectiv în favoarea părții civile D.) din anul 2011, tranzacție care nu a fost contestată, întrucât cea dintâi profita cetățeanului spaniol, în timp ce actul din 2013 conducea la o diminuare a patrimoniului său. Cum situația nu era similară cu cea din 2011, s-a apreciat că avocatul avea obligația de a depune minime diligențe pentru a se asigura de consimțământul și identitatea persoanei, cu atât mai mult cu cât, anterior, se purtase o corespondență cu biroul avocatului, tradusă în limba spaniolă.

Nu a fost primită nici apărarea aceluiași inculpat în sensul că a fost de acord cu întocmirea actelor întrucât a considerat că administratorul societății avea puteri de reprezentare depline, acest lucru putând fi invocat doar în cazul unor acte prin care societatea, reprezentată de administrator, dispunea asupra patrimoniului său (deși nici în acest caz nu ar fi înlăturat răspunderea sa penală), iar nu și în cazul unor manifestări de voință personale prin care se diminua patrimoniul unuia dintre asociați, având în vedere că administratorul unei societăți nu reprezintă în niciun caz asociații cu ocazia încheierii de acte juridice, decât în baza unui mandat convențional, pe care inculpatul B. nu l-a solicitat.

S-a mai reținut că inculpatul B. a recunoscut că a modificat data și numerotarea capitolelor din actul constitutiv din 2013, arătând, însă, că le-a considerat simple erori de redactare întrucât draftul acestui act a avut la bază înscrisul din 2011, redactat tot de el, dar nu a respectat procedura de îndreptare a erorilor materiale, cât timp aceasta presupunea ca, în dreptul datei modificate, să fie aplicată nu numai semnătura sa, ci și semnătura părților din contract (fiind vorba chiar de data actului). De altfel, inculpatul A. a precizat că nu a primit niciun telefon de la avocatul B. din incinta Registrului Comerțului pentru a îi comunica modificarea cu pastă corectoare a datei actului constitutiv din 24 ianuarie 2013, aflând acest lucru cu prilejul instrumentării dosarului penal în cauză. De asemenea, s-a observat că ștampila avocatului a fost aplicată pe marginea ultimei file, chiar lângă corectura materială a capitolelor, pe care chiar el o înfăptuise, deși, cu privire la acest aspect, în cursul urmăririi penale a declarat că nu l-a remarcat, întrucât doar a modificat data. Prin urmare, prima instanță a reținut că inculpatul a negat că a efectuat corectura numerotării capitolelor, despre care a afirmat că nu a remarcat-o.

Acest aspect a rezultat, însă, din împrejurarea că, așa cum reiese din exemplarele originale atașate la dosar, actul constitutiv din anul 2009 a fost semnat pe toate paginile sale de persoanele implicate, A. și D., dar exemplarul celui dintâi, folosit ca mostră pentru situația plăsmuită din 24 ianuarie 2013, trebuia rectificat în totalitate până la ultima filă, fără semnături pe fiecare pagină, cu excepția ultimei, acesta fiind motivul pentru care s-a ajuns la inconvenientul numerotării capitolelor, pe care avocatul inculpat, împreună cu celălalt inculpat, nu-l puteau îndrepta și reformula decât cu pastă corectoare.

S-a arătat că indicii cu privire la existența unui acord de voință cu A. sub aspectul contrafacerii înscrisurilor rezultă din următoarele circumstanțe: actele nu au fost întocmite bilingv, deși una dintre părți era cetățean străin; inculpatul nu a păstrat un exemplar original din înscrisuri pentru registrul său de avocat, deși avea această obligație; numărul de atestare nu corespunde poziției din Registrul de atestare, a fost redactat un singur exemplar al acestui act constitutiv din 24 ianuarie 2013, cel de la Registrul Comerțului (nu există o redactare a acestuia în trei exemplare, precum cel din luna iunie 2009, cu un exemplar înmânat ambelor părți, în pofida mențiunii privind întocmirea actului în trei exemplare), cesiunea de părți sociale a fost redactată într-un singur exemplar; nu a impus să i se prezinte o procură specială a asociatului în cauză, unic sau devenit, în mod fraudulos, majoritar, avocatul neputând atesta acte de dispoziție a părților sociale ale unei societăți doar prin reprezentarea acestora de către administrator, pentru acest tip de acte juridice mandatul de administrator al societății neavând eficacitate.

În plus, s-a reținut că avocatul a precizat expres că nu deține în calculator un document tehnoredactat care să poarte data fișierului din acea perioadă (un asemenea exemplar i-ar fi incriminat, pentru că nu ar mai fi putut justifica de ce a fost nevoie de ștersătura aplicată pe data de 01 iunie 2009 sau de aceeași corectură cu pastă corectoare a numerotării capitolelor; mai mult, dacă într-adevăr s-a lucrat pe draftul inițial, nu au explicat de ce nu s-a făcut direct marcarea prin rectificare de tehnoredactare; toate acestea circumscriu nevoia inculpaților ca semnătura genuină a lui D. să fie păstrată, pentru a crea aparența consimțământului său). Totodată, inculpații nu au fost în măsură să furnizeze corespondența electronică prin care au schimbat draftul și documentele aferente.

S-a mai observat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a declarat că a înmânat colile semnate în alb de către partea civilă inculpatului B., dar, în fața instanței de judecată, a precizat că el a fost cel care a alterat material înscrisurile și că nu a avut nicio înțelegere cu cel din urmă, care doar a redactat actele la solicitarea sa.

S-a apreciat că modalitatea în care s-a desfășurat activitatea infracțională și nesocotirea repetată a obligațiilor legale cu ocazia efectuării operațiunilor aferente de către inculpatul B. constituie indicii care confirmă un acord de voință cu inculpatul A. și faptul că cel dintâi a avut reprezentarea și a urmărit rezultatul produs de acțiunile ambilor acuzați. De altfel, audiat în faza de urmărire penală, A. a precizat că avocatul B. a cunoscut intenția sa de a vinde imobilele societății și de a efectua actele notariale, revenind, însă, asupra acestei declarații în cursul judecății.

Curtea a concluzionat că fapta inculpatului A. care, în perioada 24 ianuarie 2013 - 01 februarie 2013, în îndeplinirea aceleiași rezoluții infracționale, prestabilite, și anume, aceea de a deveni asociat unic al S.C. C. S.R.L. și de a înstrăina patrimoniul imobiliar al acesteia, a falsificat ca autor, respectiv în coautorat cu inculpatul avocat B., la diferite intervale de timp, decizia din 24 ianuarie 2013, actul constitutiv datat 24 ianuarie 2013, hotărârea A.G.A. din 01 februarie 2013, contractul de cesiune de părți sociale din 01 februarie 2013 și actul constitutiv subsecvent din 01 februarie 2013, prin care și-a apropriat controlul integral al societății în cauză, în dauna atât a acesteia, cât și asociatului unic inițial D., acte înregistrate la Registrul Comerțului spre a căpăta eficacitatea juridică prevăzută de lege, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

S-a reținut că înscrisurile au fost contrafăcute sub aspectul scrierii (manifestării de voință a părții civile D. în sensul majorării capitalului social, cesionării părților sociale și dobândirii de către inculpatul J. a calității de asociat unic) și al subscrierii (semnătura părții civile D.), precum și că, la momentul efectuării acțiunii de contrafacere, actele aveau caracterul unor înscrisuri sub semnătură privată (reprezentau manifestări de voință ale unor persoane private), dobândind abia ulterior consumării infracțiunii caracterul de înscrisuri oficiale.

Totodată, s-a arătat că fapta coinculpatului B., avocat în cadrul Baroului București, de a contribui material la contrafacerea actului constitutiv din 24 ianuarie 2013, a contractului de cesiune de părți sociale din 01 februarie 2013, respectiv a actului constitutiv din 01 februarie 2013, și de a atesta în fals prezența, identitatea și manifestarea de voință a părților cu ocazia atestării actului constitutiv din 24 ianuarie 2013, a contractului de cesiune de părți sociale din 01 februarie 2013, respectiv a actului constitutiv din 01 februarie 2013, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (trei acte materiale) și fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).

S-a menționat că activitatea infracțională a acestui inculpat s-a desfășurat pe parcursul a două etape, prima fiind reprezentată de contribuția sa materială la contrafacerea scrierii și subscrierii înscrisurilor sub semănătură privată, iar cea de a doua constând în atestarea în fals a prezenței, identității, a datei semnării actelor de către partea civilă D.. S-a apreciat că, în momentul efectuării acestei atestări, înscrisurile au devenit înscrisuri oficiale prin exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 3 lit. c), art. 38 din Legea nr. 51/1995 (atât forma actuală, cât și în cea în vigoare la data comiterii presupuselor fapte). În raport cu această dublă contribuție a acestui inculpat s-a reținut forma continuată în privința ambelor infracțiuni, deși activitatea sa privește aceleași trei înscrisuri, care au avut la momentul contrafacerii scrierii și subscrierii caracterul de înscrisuri sub semnătură privată (prima etapă a activității infracționale, comisă în coautorat cu inculpatul J.), dar au devenit înscrisuri oficiale prin atestarea lor de către avocat (etapa a doua a activității infracționale a inculpatului B.).

Făcând o analiză a acestei activități din perspectiva incriminării în legislația penală de la momentul săvârșirii faptelor și în prezent și raportându-se la dispozițiile art. 3 lit. c) și art. 38 din Legea nr. 51/1995, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția expresă a legii care reglementează profesia, s-a stabilit că, în exercitarea atribuției de redactare de acte juridice, de atestare a identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare, avocatul este asimilat funcționarului public, astfel că actele emise de acesta sunt înscrisuri oficiale în sensul legii penale (art. 178 alin. (2) C. pen.).

S-a arătat că, de altfel, chiar și în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens, având în vedere cele stabilite cu valoare de principiu în decizia nr. 20/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, interpretarea art. 175 alin. (2) C. pen. conduce la aceeași concluzie, de vreme ce, în concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege.

Astfel, raportându-se la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiile ce guvernează exercitarea acestei profesii (deciziile nr. 391/1997, nr. 44/2003, nr. 195/2004, nr. 260/2005, nr. 164/2007 și nr. 7/2018), instanța de fond a reținut că avocatul face parte din categoria funcționarilor publici asimilați, reglementată de dispozițiile art. 175 alin. (2) teza I C. pen., întrucât exercită un serviciu de interes public - atestarea identității persoanelor, datei și conținutului actelor - și este primit în profesie ca urmare a susținerii și promovării unui examen organizat la nivel național de U.N.B.R. - persoană juridică de interes public (art. 59 alin. (2) din Legea nr. 51/1995), care exercită supravegherea și controlul avocaților, iar înscrisurile emise în exercitarea atribuției reglementate de art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995 (care nu este conferită oricărei persoane particulare) sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 178 alin. (2) C. pen., deoarece emană de la o persoană prevăzută de art. 175 alin. (2) C. pen.

Curtea a apreciat că, și în raport cu dispozițiile vechii reglementări, înscrisul atestat de avocat este un înscris oficial în sensul art. 150 alin. (2) C. pen. (1969), respectiv "înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparține unei asemenea unități", de vreme ce acest articol face trimitere pe lângă autorități publice, instituții publice sau persoane juridice de interes public și la "serviciile de interes public". Aceasta întrucât, în exercitarea acestei atribuții, conferită de legiuitor unei categorii profesionale specializate, avocatul exercită un serviciu de interes public, iar atestarea unui înscris de avocat îi conferă un plus de valoare și, în consecință, acesta capătă o natură juridică diferită de cea a unui act juridic întocmit de persoane private.

Totodată, s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpaților este reprezentată de vechiul C. pen., atât în raport cu limitele de pedeapsă (de vreme ce minimul de pedeapsă pentru ambele infracțiuni este mai redus în legea în vigoare la data faptelor decât în noua codificare), tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni (care este mai favorabil potrivit vechii reglementări, cumul juridic cu spor facultativ, decât cel stabilit de codificarea în vigoare - cumul juridic cu spor obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă), cu modalitatea de individualizare a pedepsei spre care urmează să se îndrepte instanța de judecată (suspendarea sub supraveghere reglementată de C. pen. din 1969 fiind mai favorabilă sub raportul obligațiilor prevăzute, al termenului de încercare și al efectelor produse), precum și cu regimul aplicabil pedepselor complementare (în cazul vechii reglementări fiind posibilă stabilirea unei pedepse complementare doar dacă pedeapsa principală aplicată este de cel puțin 2 ani închisoare).

Pe de altă parte, Curtea a considerat că opțiunea procurorului de a dispune clasarea cu privire la infracțiunea de înșelăciune ca urmare a împlinirii termenului de prescripție stabilit în raport cu noua codificare nu leagă instanța de judecată, care trebuie să verifice legea penală mai favorabilă inculpaților exclusiv sub aspectul faptelor cu privire la care a fost sesizată.

Constatând că sunt întrunite condițiile răspunderii penale a inculpaților și că faptele reținute în sarcina lor constituie infracțiuni și au fost comise cu vinovăție de inculpați, instanța de fond a dispus condamnarea acestora.

Cu privire la posibilitatea de a dispune condamnarea inculpatului B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual ca urmare a soluției de clasare dispuse de procuror prin rechizitoriu, Curtea a constatat că această soluție a fost infirmată prin ordonanța nr. 584/II-6/2020 din 11 mai 2020 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, reținându-se că nu este o veritabilă soluție de netrimitere în judecată deoarece procurorul nu a făcut o apreciere asupra fondului cauzei, în condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru această faptă, însă sub o altă încadrare juridică.

Instanța a apreciat că pronunțarea condamnării inculpatului cu privire la infracțiunea de fals intelectual după o soluție de clasare ce a fost infirmată de procurorul ierarhic superior, fără ca respectiva soluție să analizeze temeinicia acuzației penale, nu încalcă principiul ne bis in idem, astfel cum este reglementat de art. 4 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Astfel, acest articol consacră dreptul fundamental al persoanei de a nu fi judecată sau condamnată în cadrul unei proceduri penale pentru o infracțiune pentru care a fost deja condamnat definitiv sau achitat (a se vedea Margus v. Croația § 114, Serghei Zolotukhin v Rusia § 58, Nikitin v Russia § 35, Kadušić v Elveției, § 82). Or, întreruperea procedurii penale de către un procuror nu reprezintă nici o condamnare, nici o achitare, astfel că art. 4 din Protocolul nr. 7 nu este, prin urmare, aplicabil într-o astfel de situație (a se vedea, în acest sens, Marguš v. Croația; Smirnova v. Rusia și Harutyunyanv. Armenia).

În raport cu jurisprudența în materie a Curții europene a drepturilor omului, instanța de fond a considerat că soluția de clasare dată de procuror fără analiza temeinicia acuzației penale (soluția a vizat, în fapt, încadrarea juridică, iar nu situația de fapt pentru care procurorul a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu, reținând, însă, că faptele se circumscriu infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată), infirmată, în plus, de procurorul ierarhic superior, nu reprezintă o decizie definitivă care să atragă imposibilitatea statului de a solicita tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru comiterea faptei acestuia de atestare în fals a prezenței, identității și manifestării de voință a părților, circumscrisă infracțiunii de fals intelectual.

La stabilirea și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea inculpaților, evaluate în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.

Astfel, s-au avut în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (prin folosirea unor înscrisuri ce purtau semnătura originală a părții civile, prin implicarea a două persoane care au acționat împreună, inculpatul B. folosindu-se de cunoștințele oferite de pregătirea sa juridică), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (atingerea adusă încrederii publice în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor atestate de avocat și înregistrate la o autoritate publică - Registrul Comerțului), natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (inculpații au folosit înscrisurile falsificate pentru a modifica structura acționariatului în cadrul societății comerciale, astfel încât să fie posibilă înstrăinarea imobilelor din patrimoniul său, iar fostul asociat unic să nu aibă acces la folosul material obținut), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (infracțiunile au fost săvârșite în scopul înstrăinării din patrimoniul societății a unor imobile și obținerii unor foloase materiale substanțiale - inculpatul J. s-a considerat îndreptățit să dispună de banii obținuți din vânzarea celor două imobile, fără acordul părții civile, pe care a îndepărtat-o din societate pentru a nu putea avea acces la aceste sume și a hotărî singur cu privire la destinația acestora; chiar dacă partea civilă îi datora sume de bani inculpatului J., orice neînțelegere dintre ei cu privire la acest aspect ar fi trebuit soluționată fie pe cale amiabilă, fie prin sesizarea unei instanțe de judecată, în orice caz, cu participarea și manifestarea de voință a părții civile), faptul că inculpații nu au antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală

Referitor la conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, s-a reținut că inculpații au încercat să creeze o aparență de legalitate a operațiunilor efectuate și să le justifice prin existența unor datorii ale părții civile, încercând inducerea în eroare a organelor judiciare. În plus, s-a avut în vedere contradictorialitatea dintre declarațiile celor doi inculpați, din cursul urmăririi penale și al judecății, referitoare la înscrisurile semnate în alb de partea civilă, precum și dintre declarațiile inculpatului B., date în cele două faze procesuale, vizând modalitatea de refacere a succesiunii capitolelor din actul statutar ori numărul de exemplare ale acestui act și ale cesiunii de creanță.

Deși inculpații au solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 375 C. proc. pen., Curtea a constatat că, în declarațiile date, aceștia au recunoscut parțial și condiționat situația factuală, dovedind că nu au înțeles gravitatea faptelor și că nu își asumă răspunderea pentru săvârșirea lor, astfel încât nu a aplicat dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de vreme ce a reținut situația de fapt din rechizitoriu, iar nu cea recunoscută.

Curtea a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, sens în care a reținut că inculpatul A. are vârsta de 46 de ani, este administrator și asociat al S.C. C. S.R.L. și angajat al S.C. K. S.R.L., are studii medii, stagiu militar satisfăcut, este divorțat, având doi copii minori, nu are antecedente penale, este o persoană implicată în creșterea copiilor și apreciat de colaboratori pe plan profesional, iar inculpatul B. are 41 de ani, exercită profesia de avocat în cadrul Baroului București din anul 2007, a fost incompatibil o perioadă de timp, între anii 2016-2017, îndeplinind funcția de consilier juridic la Ministerul Mediului, este căsătorit, are stagiu militar satisfăcut, nu are antecedente penale, desfășoară activități de voluntariat și este implicat în serviciile de asistență socială și educative oferite de asociațiile colaboratoare.

Totodată, instanța a mai reținut că faptele au fost săvârșite în urmă cu 7 ani, procesul penal prelungindu-se ca urm