ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2020

Ședința publică din data de 8 aprilie 2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele S.C. A. S.R.L. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de cesiune de părți sociale nr. 1013 din 6 august 2015, încheiată de B.I.N. D., cu consecința pierderii avansului în cuantum de 50.000 euro, să constate nevalabilitatea biletului la ordin x în sumă de 50.000 euro și să o oblige pe pârâtă la restituirea acestuia în original, precum și la plata daunelor-interese ca urmare a încălcării pactului cambial.

În drept, au invocat prevederile art. 63 din Legea nr. 58/1934 și pe cele ale art. 1549-1552 C. civ.

Prin precizările depuse la dosar, reclamantele au indicat cuantumul de 10.000 RON, aferent capătului de cerere privind daunele-interese și au arătat că prin acest petit urmăresc recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate prin promisiunea bilaterală de cesiune de acțiuni.

Prin încheierea din 6 decembrie 2017, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a luat act de modificarea denumirii reclamantei persoană juridică, în sensul că noua denumire este S.C. E. S.R.L., în loc de S.C. A. S.R.L. .

Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantelor la plata dublului avansului, respectiv la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent în RON, calculat la cursul afișat de B.N.R. la data efectuării plății.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270 alin. (1), art. 1272 alin. (1), art. 1267 și art. 1545 C. civ.

Prin sentința nr. 793/2018 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nevalabilității biletului la ordin x în sumă de 50.000 euro, invocată de pârâtă și a respins ca neîntemeiate atât cererea principală, cât și cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe, toate părțile au declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 268 din 4 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, toate părțile au declarat recurs.

Prin memoriul lor de recurs, recurentele-reclamante au solicitat casarea deciziei atacate.

În motivare, au susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material; au invocat, astfel, motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1549-1553 C. civ., raportat la prevederile convenției părților.

În opinia acestor recurente, instanța de apel a reținut în mod greșit că nu poate dispune rezoluțiunea promisiunii de cesiune de părți sociale.

În acest sens, au arătat că, deși C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 instituie un nou mod de operare a rezoluțiunii, respectiv declarația unilaterală a creditorului în condițiile art. 1552 C. civ., rolul instanței nu este complet înlăturat, întrucât la cererea debitorului instanța poate verifica validitatea declarației de rezoluțiune, analizând îndeplinirea condițiilor rezoluțiunii.

Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat tocmai să se efectueze verificări cu privire la validitatea declarației de rezoluțiune și a obligațiilor pretins neîndeplinite .

Au subliniat recurentele că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 1270 C. civ., cu referire la clauzele contractuale ale convenției dintre părți, raportat la probele administrate, care dovedesc că reclamantele și-au îndeplinit obligațiile contractuale.

Potrivit recurentelor, instanța de apel a statuat în mod eronat că, de fapt, denunțarea unilaterală putea opera și că reclamantele nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale.

Sub acest aspect, au susținut că instanța de apel s-a aflat în eroare asupra efectuării auditului, în sensul că nu există elemente din care să rezulte că reclamantele nu ar fi acceptat modalitatea reprezentantului pârâtei de a efectua verificările necesare auditului, prin consemnarea unor notițe.

De altfel, instanța de apel a înlăturat argumentele vizând neîndeplinirea obligației efectuării auditului din culpa pârâtei, care a recunoscut, prin răspunsul nr. 18 la interogatoriu, că nu s-a efectuat un audit financiar.

Cu privire la celelalte condiții în care era permisă denunțarea unilaterală, au mai arătat că nu s-a efectuat niciun act de administrare sau de dispoziție în perioada 6 august 2015 - 30 septembrie 2015 și că nu au existat deficiențe la contractele de arendă.

Cu privire la datoria către F., analizată de instanța de apel, au susținut că părțile nu au prevăzut că un astfel de motiv poate sta la baza denunțării unilaterale și, mai mult, potrivit fișei de cont de la 16 septembrie 2015, această datorie nu există, soldul fiind de -2.34 RON.

De asemenea, au arătat că pârâta nu a făcut nicio dovadă cu privire la deficiențele contractelor de arendă, iar din probatoriul administrat rezultă că acestea au fost întocmite legal și înregistrate la autoritățile locale, în temeiul lor obținându-se și subvenții de la A.P.I.A.

Recurentele au invocat incidența art. 1203 C. civ., ca urmare a faptului că denunțarea promisiunii trebuia să fie acceptată în scris, iar instanța de apel a reținut în mod eronat că ar exista o acceptare deplină a clauzelor și că nu este aplicabilă norma de drept enunțată.

Au mai arătat recurentele că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, subliniind că în cauză sunt incidente prevederile art. 1544 alin. (2) C. civ., atât timp cât cesiunea nu s-a realizat din culpa pârâtei.

Potrivit recurentelor, soluția de respingere a capătului de cerere privind daunele-interese este tot eronată, raportat la incidența art. 1549 alin. (1) C. civ., în condițiile în care a fost dovedită vătămarea lor, ca urmare a nerealizării tranzacției. Mai mult, au arătat că suma solicitată cu acest titlu este simbolică, raportat la suma reținută din executarea biletului la ordin și la litigiile înregistrate pe rolul instanțelor până în prezent.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nevalabilitatea biletului la ordin, recurentele au susținut că nu și-au modificat niciodată acest capăt de cerere, iar instanța de apel a reținut în mod eronat că se puteau formula critici doar în cadrul opoziției la executare.

În opinia recurentelor, nevalabilitatea biletului la ordin putea face obiectul analizei instanței de drept comun, întrucât este o acțiune întemeiată pe raporturile fundamentale și pe convenția de executare, astfel că nu putea fi pusă în discuție o analiză din perspectiva art. 62 din Legea nr. 58/1934.

Prin cererea sa de recurs, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., S.C. C. S.R.L. a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

După prezentarea situației de fapt și a evoluției litigiului în etapele procesuale anterioare, această recurentă a susținut că decizia instanței de apel este nelegală cu privire la soluția dată cererii reconvenționale, atât timp cât atât pactul cambial, cât și promisiunea bilaterală de cesiune de părți sociale s-au încheiat concomitent, la 6 august 2015.

A subliniat recurenta că, așa cum rezultă din conținutul pactului cambial, acesta reprezintă un accesoriu al promisiunii bilaterale de cesiune de părți sociale.

Astfel, punctul 2 din pactul cambial stipulează, într-adevăr, că biletul la ordin garantează respectarea obligațiilor stabilite prin promisiunea bilaterală, însă, la punctul 3, se precizează că beneficiarul poate uza de biletul la ordin doar în ipoteza în care emitentul nu achită de bună voie dublul avansului primit în baza promisiunii, în termen de 30 de zile de la momentul în care trebuia încheiat contractul de cesiune de părți sociale.

Așa fiind, în ipoteza neîncheierii contractului de cesiune, în măsura în care intimatele achitau de bună voie dublul avansului primit, S.C. C. S.R.L. nu mai putea utiliza biletul la ordin.

Cum intimatele nu și-au respectat niciuna dintre obligațiile arătate mai sus, a inițiat procedura de executare a biletului la ordin și a formulat cerere reconvențională în prezentul dosar.

În acest context, a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit că pactul cambial a reprezentat voința părților, ulterioară încheierii promisiunii bilaterale de cesiune de părți sociale, fără de care nu ar fi fost posibilă încasarea sumei de 50.000 euro cu titlu de sancțiune a nerespectării obligațiilor expres statuate prin promisiunea bilaterală de cesiune de părți sociale.

Potrivit recurentei, este evident că, plecând de la dispozițiile art. 1270 alin. (1) C. civ., părțile au înțeles să delimiteze sancțiunile, iar nu să le modifice.

A subliniat recurenta că, prin cererea reconvențională, a solicitat obligarea reclamantelor-pârâte la plata dublului avansului, în condițiile în care ea și-a respectat obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală, însă a fost nevoită să denunțe unilateral această convenție, ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de B., cu consecința nerealizării cesiunii părților sociale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatele-reclamante au invocat excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

S.C. C. S.R.L. a formulat la rândul său întâmpinare la recursul declarat de recurentele-reclamante, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, precum și răspuns la întâmpinarea depusă de intimatele-reclamante.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin care s-a propus completului de filtru soluția de admitere în principiu a recursului declarat de recurentele-reclamante, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și admiterea excepției nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ. în subsidiar, în măsura în care se va trece peste excepția nulității, s-a propus admiterea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 februarie 2020, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

La 16 martie 2020 S.C. C. S.R.L. a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea excepției nulității.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului declarat S.C. C. S.R.L., invocată de S.C. E. S.R.L. și B. pe calea întâmpinării, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși a indicat motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea părții față de modul de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt.

Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege mai sus evocat.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, recurenta a arătat că atât pactul cambial, cât și promisiunea bilaterală de cesiune de părți sociale s-au încheiat concomitent, la 6 august 2015; că intimatele nu și-au respectat niciuna dintre obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală, astfel că a inițiat procedura de executare a biletului la ordin și a formulat cerere reconvențională în prezentul dosar; că, prin pactul cambial, părțile au înțeles să delimiteze sancțiunile, iar nu să le modifice și că și-a respectat obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală, însă a fost nevoită să denunțe unilateral această convenție, ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de B., cu consecința nerealizării cesiunii părților sociale; toate aceste susțineri reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, simpla reluare a situației de fapt și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă prin motivele de recurs hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, susținerile recurentei, circumscrise de aceasta motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

De asemenea, în lipsa dezvoltării unor critici care să îi poată fi subsumate, instanța supremă constată că și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

Așa fiind, instanța supremă apreciază că se impune admiterea excepției nulității.

Având în vedere că recursul declarat de recurentele-reclamante S.C. E. S.R.L. și B. nu poate fi soluționat în procedura prevăzută la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va disjunge judecata acestuia și va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluționării lui.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., instanța supremă va proceda la anularea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge judecata recursului declarat de recurentele-reclamante S.C. E. S.R.L. și B. împotriva deciziei nr. 268 din 4 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și dispune formarea unui nou dosar în vederea soluționării acestuia.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.