ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2020

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2014 pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A.. Tg. Mureș, în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 142.018,29 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin acte de concurență neloială, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 și 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, art. 1349 și urm., art. 1357 și urm, art. 1381 și urm. C. civ.

Prin sentința nr. 28 din 30 martie 2015, Tribunalul Specializat Mureș a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă, complet specializat pentru soluționarea conflictelor de muncă.

În adoptarea soluției menționate, Tribunalul Specializat Mureș a reținut că obiectul acțiunii reclamantei îl constituie cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 142.018,29 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin acte de concurență neloială, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 alin. (1), respectiv art. 2 și 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, care sunt aplicabile comercianților, potrivit vechii reglementări, respectiv profesioniștilor, potrivit actualei reglementări, însă pretinsele acte de concurență neloială, pe de o parte au fost săvârșite în perioada în care pârâții au avut calitatea de angajați ai reclamantei și potrivit clauzelor contractuale aveau obligația de a se abține de la activități concurențiale (lit. A) - contract individual de muncă nr. x/20.05.2009, respectiv lit. M)-contract individual de muncă nr. x/27.04.2004), iar pe de altă parte, faptele nu se încadrează în categoria celor descrise la art. 2 din Legea nr. 11/1991, astfel că prejudiciul pretins ar fi fost cauzat în legătură cu munca depusă de aceștia și poate fi recuperat în condițiile art. 254 Codul muncii, practic solicitându-se recuperarea pretinsului prejudiciu în baza răspunderii civile contractuale, iar nu în baza răspunderii civile delictuale, cum pretinde reclamanta.

La rândul său, Tribunalul Mureș, secția Civilă, complet specializat pentru soluționarea conflictelor de muncă, și-a invocat din oficiu propria-i necompetență materială, iar prin încheierea din 10 septembrie 2015 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune în sensul arătat, Tribunalul Mureș, secția Civilă a reținut că reclamanta a învestit instanța de judecată cu cererea de a se verifica dacă faptele imputate pârâților constituie activități contrare uzanțelor cinstite, activități care sunt prohibite de Legea nr. 11/1991, solicitând antrenarea răspunderii civile a acestora în baza prevederilor art. 3 din legea menționată, iar nu în temeiul unor obligații decurgând din raporturi juridice de dreptul muncii, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 254 din Codul muncii, potrivit cărora salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, prin sentința nr. 42/C din 21 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș, reținând, în esență, că reclamanta a sesizat instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe invocarea săvârșirii de către pârâți a unor fapte de concurență neloială, iar nu cu o acțiune în răspundere contractuală de dreptul muncii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș sub același număr de dosar.

La 15 mai 2017, reclamanta și-a majorat câtimea obiectului cererii de la suma de 142.018,29 RON la suma de 544.387,30 RON.

Prin sentința civilă nr. 87 din 2 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea A.. Tg. Mureș, în contradictoriu cu pârâții B. și C., au fost obligați pârâții, în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 278.910,66 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat prin faptele de concurență neloială săvârșite. S-au respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate. Au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 6.497 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parțial taxă de timbru și onorariu expert proporțional cu pretențiile admise. A fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâților a sumei de 768 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parțial onorariu avocațial, proporțional cu pretențiile respinse. Au fost compensate cheltuielile de judecată, făcute de părți până la concurența sumei de 768 RON.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 112/A din 13 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis apelurile formulate de reclamanta societatea A. și de pârâții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 87 din 2 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș.

A schimbat în parte sentința atacată în sensul obligării pârâților B. și C., în solidar, la plata către reclamanta A. a sumei de 128.064 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapte de concurență neloială.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat reclamanta A. la plata către fiecare pârât apelant a sumei de câte 3.000 RON, reprezentând onorariu avocațial parțial în apel și compensează cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru în apel.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., împotriva acestei decizii, pârâții B. și C. au declarat recurs.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții arată că soluția instanței de apel este, în parte, nelegală și netemeinică, considerentele hotărârii atacate cuprinzând motive contradictorii, în condițiile în care instanța de apel a admis toate apelurile formulate, motivele avute în vedere pentru admiterea apelului apelanților-pârâți neputând conduce la o soluție de admitere și în ceea ce privește apelul apelantei-reclamante, instanța de apel neputând dispune o soluție contrară în baza aceleiași logici.

În argumentarea acestei pretinse contradictorialități recurenții invocă faptul că, în vederea admiterii apelului pârâților, instanța de apel a reținut faptul că după anul 2011, intimata nu a mai comercializat niciun produs D., deoarece acesta nu mai răspundea cerințelor pieței, axându-și activitatea spre comercializarea altor produse mai ușor de valorificat, iar, în ceea ce privește apelul apelantei reclamante, instanța a reținut faptul că intenția deturnării clientelei, prin uzanțe necinstite, rezultă și din faptul că cei doi pârâți au trimis oferte de preț încă din unul 2013 către UMF Tg. Mureș, când erau angajații reclamantei, participând cu societatea înființată de ei la procedura de achiziție publică iar în perioada 2012-2013 au făcut reclamă propriului lor sistem dROOT în rândul clientelei pe care o aveau ca și angajați ai reclamante.

A doua critică, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel, prin hotărârea atacată, a realizat o interpretare greșită a art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991, întrucât în speță nu se poate identifica elementul obiectiv al deturnării clientelei în niciuna din formele proprii de realizare, deturnarea clientelei fiind o activitate de rezultat, motiv pentru care preluarea clientelei are un caracter ilicit numai atunci când s-a realizat prin mijloace lipsite de onestitate, dolosive și care au avut consecințe directe asupra patrimoniului societății afectate de presupusa concurență neloială.

Consideră recurenții că art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991 impune existența a trei condiții, respectiv: a) existența unei fapte de "deturnare", b) fapta de deturnare să se îndrepte asupra unei clientele deținute de către un alt profesionist și c) clientela să fie deturnată ca urmare a legăturilor stabilite în cadrul funcției deținute anterior.

Cu privire la aceste condiții recurenții arată că acestea nu au existat în speță, dat fiind faptul că intimata s-a bucurat de plenitudinea beneficilor rezultate în urma relației contractuale cu UMF Târgu Mureș, aceasta nemaiputând beneficia de alte drepturi bănești în baza contractului încheiat, drepturi de care să fi fost lipsită prin încheierea de către recurenți a contractului nr. x/21.06.2013.

În opinia recurenților, instanța de apel nu a dorit sa administreze nicio altă probă pentru confirmarea raționamentului său, în condițiile în care acest raționament era contrazis de declarațiile martorilor, care converg în sensul că programul dRoot era cunoscut de către medicii stomatologi din cauza discuțiilor colegiale care aveau loc cu ocazia congreselor medicale. Mai arată recurenții că legăturile stabilite în cadrul funcției deținute anterior la societatea intimată nu erau apte, să ducă la încheierea unui nou contract cu UMF Târgu Mureș, întrucât contractarea s-a realizat ca urmare aunei proceduri de achiziție publică, procedură în care alegerea partenerului contractual nu se făcea în baza legăturilor anterioare, ci în baza altor criterii stabilite de lege sau de caietul de sarcini.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenții consideră că acesta nu a fost dovedit, iar instanța și-a însușit fără rezerve concluziile din raportul de expertiză efectuat în cauză, deși din conținutul acestuia rezulta că metoda de calcul folosită a fost o simplă operațiune aritmetică de adunare a sumelor de bani din contractul nr. x/21.06.2013, iar judecătorii în baza unor prezumții simple, au calificat aceste încasări ca fiind prejudiciul suferii de intimată.

Solicită în principal admiterea recursului formulat și casarea în parte a hotărârii recurate, cu reținerea spre judecare în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, excepția nemotivării în drept a recursului raportat la art. 489 Cod procedură, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții-pârâți au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 20 septembrie 2019 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019 au fost respinse excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-pârâți și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 17 ianuarie 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurenților, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Criticile recurenților nu susțin motivul privind contradictorialitatea hotărârii judecătorești recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Argumentat și legal motivat, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că pârâții s-au folosit de cunoștințele dobândite în legătură cu aplicațiile produsului D., de disfuncționalitățile acestui produs pe care îl comercializau pentru reclamantă, de cerințele acestui sector de piață referitoare la necesitatea unui altfel de sistem de management al cabinetelor stomatologice, creând propriul lor sistem (dROOT), făcând reclamă acestuia în rândul clienților reclamantei și înființând S.C. E. S.R.L. pentru comercializarea lui concomitent cu calitatea de angajați ai reclamantei.

Intenția deturnării clientelei, prin uzanțe necinstite, a rezultat și din faptul că cei doi pârâți au trimis oferte de preț încă din anul 2013 către UMF Tg. Mureș, când erau angajații reclamantei, participând cu societatea înființată de ei la procedura de achiziție publică, iar în perioada 2012-2013 au făcut reclamă propriului lor sistem dROOT în rândul clientelei pe care o aveau ca și angajați ai reclamantei. Acest aspect a fost reținut ca venind în sprijinul dovezilor privind intenția de deturnare a clientelei, atâta timp cât un partener tradițional, Facultatea de Stomatologie prin UMF Tg. Mureș a devenit clientul pârâților înaintea desfacerii contractelor de muncă a acestora.

Toate acestea au culminat cu încheierea contractului x/21.06.2013 între S.C. E. S.R.L. și UMF Tg. Mureș, client al reclamantei, contract semnat de pârâtul C. (persoana de contact din partea reclamantei în legătură cu produsul D. comercializat Facultății de Stomatologie din cadrul UMF Tg. Mureș), instanța de control judiciar apreciind în mod corect că acestea sunt practici contrare uzanțelor comerciale cinstite, practici neloiale ale angajaților unui comerciant.

Aceasta întrucât, conform art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991, așa cum erau în vigoare la data respectivă, constituie concurență neloială, deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu aceasta clientela în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant.

Este adevărat că piața prestării de serviciu este o piață liberă, însă cu condiția ca între agenții economici să fie o concurență loială licită, în acord cu reglementările legale.

Este de necontestat, însă, că, în speță, recurenții-pârâți, persoane fizice B. și C., salariați ai societății intimate S.C. A. la momentul respectiv, s-au folosit de legăturile stabilite cu clientela acesteia în cadrul funcțiilor deținute în cadrul societății intimate, pentru a deturna această clientelă în folosul persoanei juridice nou înființate de aceștia, respectiv a S.C. E. S.R.L..

Or, aceasta constituie o practică contrară uzanțelor comerciale cinstite, și, prin urmare, o concurență neloială în sensul art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991.

În mod greșit recurenții se prevalează de faptul că prejudiciul nu a fost dovedit, în condițiile în care, apelul, prin efectul său devolutiv a permis instanței să conchidă că prejudiciul cauzat reclamantei se circumscrie contractului x/21.06.2013 încheiat între S.C. E. S.R.L. și UMF Tg. Mureș în cuantum total de 128.064 RON.

Se constată că sub aspectul interpretării greșite a dispozițiilor art. 4 lit. g), lit. g) din Legea nr. 11/1991, respectiv a neîndepliniri cerințelor instituite de textul legal menționat, recurenții au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei atacate.

Astfel, criticile recurenților nu susțin motivul privind încălcarea normelor de drept material, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Este de precizat că susținerile recurenților-pârâți pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, instanța de control judiciar și-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute, în raport de probatoriul administrat în cauză.

În condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurenți, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-pârâți C. și B. împotriva deciziei nr. 112/A din 13 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia atacată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurenților în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei S.C. A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurenților-pârâți C. și B. la plata sumei de 8330 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți C. și B. împotriva deciziei nr. 112/A din 13 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurenții-pârâți C. și B. la plata sumei de 8330 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2020.