ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2020

Ședința publică din data de 24 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 19 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 275.406,26 RON cu titlu de contravaloare garanție de bună execuție.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1164, art. 1170, art. 1350, art. 1516 și art. 1530 din C. civ.

La data de 28 februarie 2017 reclamanta A. S.R.L a formulat precizări și completări la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței să constate, în contradictoriu cu C. S.A. (beneficiar) și B. S.A. (antreprenor general), împlinirea perioadei de notificare a defectelor și de garanție a lucrărilor, precum și îndeplinirea tuturor condițiilor pentru efectuarea recepției finale, cu privire la lucrările efectuate de A. S.R.L. privind "Protecție dig mal stâng", "Amenajarea albiei aval de CHE Movileni, Etapa a II-a. Lucrări în incintă inclusiv prag consolidat", "CHE Movileni. Regularizare aval de incintă " și "CHE Movileni. Racordul regularizării aval cu râul Siret" din cadrul obiectivului de investiții "A.H.E. a Râului Siret pe Sectorul Cosmești-Movileni care au făcut obiectul contractului de subantrepriză nr. 1 S/2006 la contractul nr. x/1990 (încheiat între antreprenorul general B. S.A. și beneficiarul C. S.A., precum și obligarea B. S.A. la plata sumei de 275.406,26 RON cu titlu de contravaloare garanție de bună execuție.

Prin sentința nr. 4117/2017 din 09 noiembrie 2017 (intitulată eronat decizie) Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. S.A. în raport de capătul 1 din cererea modificatoare, ca nefondată, a admis excepția inadmisibilității capătului 1 din cererea modificatoare și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. A respins cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții împotriva pârâtei B. S.A., ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 4117/2017 din 09 noiembrie 2017, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar CITR Filiala Galați, a declarat apel, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2043 din 19 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar CITR Filiala Galați, împotriva sentinței nr. 4117/2017 din 09 noiembrie 2017, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 275.406,26 RON. A menținut în rest sentința apelată.

Împotriva deciziei instanței de apel, recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, a interpretat în mod greșit prevederile contractuale, respectiv contractul de subantrepriză nr. x/2006 și normele legale în vigoare, în sensul dispunerii eliberării garanției de bună execuție în sumă de 275.406,26 RON.

Recurenta arată că, potrivit art. 11.4 din contractul de subantrepriză, restituirea garanției se face astfel:

a) 70% din valoarea garanției constituite va fi restituită în termen de 14 zile de la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat între Beneficiar și Antreprenorul General și după încasarea de la Beneficiar, dacă antreprenorul General nu a ridicat pretenții asupra lucrărilor executate, iar riscul pentru vicii ascunse este minim;

b) 30% din valoarea garanției constituite la expirarea duratei de garanție a lucrărilor în termen de maxim 14 zile de la data semnării procesului-verbal de recepție finală între Beneficiar și Antreprenorul General și după încasarea de la Beneficiar.

Recurenta consideră că cele două condiții și scadențe nu au fost îndeplinite, astfel cum s-a pronunțat în mod corect instanța de fond.

Astfel, situația de fapt și de drept se prezintă în mod diferit față de considerentele instanței de apel din hotărârea recurată și care au condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale ca urmare a interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material, în speță, a contractului de subantrepriză care are putere de lege între părțile contractante, conform art. 969 C. civ.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel trebuia să constate că respectiva creanță, în speță, garanția de bună execuție, nu este certă, nefiind îndeplinite condițiile contractuale în vederea restituirii acesteia. Totodată, instanța de apel trebuia să constate că verificarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor în cauza dedusă judecății nu se putea face decât dacă intimata-reclamantă acționa pe calea procedurală corectă, și anume, pe calea acțiunii în realizarea deptului, în contradictoriu cu beneficiarul lucrării, C. S.A., pe calea acțiunii oblice, în sensul constatării îndeplinirii acestor condiții și obligarea acesteia la încheierea procesului-verbal de recepție finală și, ulterior, la deblocarea și plata garanției de bună execuție.

Prin urmare, recurenta susține că, prin considerentele hotărârii atacate, instanța de apel a ignorat prevederile clare ale contractului de subantrepriză, considerând că restituirea garanției în procent de 30% se acordă numai după expirarea duratei de garanție a lucrărilor și încheierea procesului-verbal de recepție finală între antreprenorul general și beneficiar, iar termenul de plată este de 14 zile de la data semnării procesului-verbal de recepție finală, omițând să menționeze și ultima condiție, respectiv aceea de încasare a garanției de bună execuție de la beneficiar, condiție esențială în determinarea caracterului cert al creanței.

Recurenta susține că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a considerat în mod eronat ca fiind îndeplinită această condiție în ceea ce privește încheierea procesului-verbal de recepție finală, cu toate că, din înscrisurile aflate la dosar, coroborate cu susținerile părților, reiese că acesta nu a fost încheiat, astfel încât, nici condiția nu avea cum să fie îndeplinită.

Recurenta mai arată că, în contradicție cu cele reținute de instanța de apel, partea care a împiedicat îndeplinirea condiției este însuși beneficiarul lucrării, respectiv intimata-pârâtă C. S.A., care, în ciuda numeroaselor corespondențe, a refuzat în mod constant convocarea comisiei în vederea efectuării recepției finale, conform prevederilor art. 32 din Hotărârea Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora care stipulează că:

"Recepția finală este convocată de investitor în cel mult 15 zile după expirarea perioadei de garanție. Perioada de garanție este cea prevăzută în contract."

Aceasta menționează și faptul că procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor au fost admise fără obiecțiuni, iar în cuprinsul acestora se precizează că lucrările sunt de bună calitate, executate conform proiectelor. Astfel, se arartă că însăși C. S.A. recunoaște prin răspunsul nr. 63579.1/16.06.2016 adresat către A. S.R.L. că "nu se poate aborda subiectul recepție finală" întrucât nu sunt finalizate toate lucrările la ambele trepte (Cosmești și Movileni), omițând să menționeze că acest fapt este cauzat de sistarea unilaterală de către aceasta a lucrărilor și a fondurilor alocate acestora de mai bine de 5 ani.

Astfel, recurenta precizează că nu se justifică refuzul C. S.A. de a încheia procesul-verbal de recepție finală, în condițiile în care obiectivele pentru care au fost încheiate procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/20.04.2007 și y/30.10.2008 sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional, dovadă fiind și procesul-verbal de recepție a punerii în funcțiune nr. x/30.10.2009 a obiectivului "AHE râu Siret pe sectorul Cosmești-Movileni. CHE Movileni", prin care a fost admisă recepția punerii în funcțiune a capacității HA1 și HA2 din cadrul acestui proiect, fiind conectat la Sistemul Energetic Național (SEN) în anul 2009, fiind în stare perfectă de funcționare.

Față de afirmația intimatei C. S.A. referitoare la faptul că nu este finalizat întregul obiectiv, recurenta susține că nu are relevanță în cauză, recepția finală putând fi efectuată și pe părți distincte din punct de vedere fizic și funcțional.

Cât privește cea de a doua condiție care trebuia îndeplinită pentru achitarea procentului de 30% a garanției, conform art. 11.4 lit. b) din contractul de subantrepiză, respectiv încasarea garanției de bună execuție de la beneficiar, recurenta arată că instanța de apel nu a făcut nicio referire la aceasta în motivarea deciziei pronunțate.

Totodată, mai arată că, față de acest aspect al garanțiilor de bună execuție, la solicitarea C. S.A. transmisă prin adresa nr. x/12.11.2018, B. S.A. a fost nevoită să prelungească periodic valabilitatea scrisorilor bancare de garanție de bună execuție pentru obiectivul de investiții mai sus menționat, precum și pentru celelalte lucrări sistate sau fără finanțare.

În speță, recurenta-pârâtă susține că, în speță, garanția de bună execuție nu a fost restituită de către C. S.A., condiția nefiind, astfel, îndeplinită. În acest sens, arată că a adresat numeroase scrisori către C. S.A. prin care a solicitat și deblocarea situației privind contractele de lucrări, inclusiv recepționarea lucrărilor și restituirea garanției de bună execuție constituită, corespodențe la care C. S.A. nu a răspuns.

Ca atare, în condițiile în care nu a fost semnat procesul-verbal de recepție finală între beneficiar și antreprenorul general și nici nu a fost încasat restul de garanție de la beneficiar, recurenta consideră că nu sunt îndeplinite condițiile necesare restituirii procentului de 30% din garanția de bună execuție.

Așadar, analizând mecanismul contractual, recurenta susține că a îndeplinit toate obligațiile asumate atât în contractul principal încheiat cu C. S.A., cât și cele din contractul subsecvent încheiat cu A. S.R.L.

Astfel, recurenta susține că instanța de apel a apreciat eronat normele de drept material (contractul de subantrepriză), soluția adoptată fiind de natură a excede cadrului juridic agreat de părți.

Intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar CITR Filiala Galați, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile formulate prin cererea de recurs nu privesc motive de nelegalitate ale deciziei recurate, ci, aspecte de fapt și de fond, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata nu a menționat dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în competul de filtru.

Recurenta-pârâtă a precizat că este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere la raport prin care a conchis în sensul că recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2043/19.10.2018 este nul pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a depus puncte de vedere la raport, prin care solicită modificarea Raportului, în sensul admisibilității în principiu a recursului declarat, susținând că motivele de nelegalitate invocate se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate, precum și încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

În speță, deși recurenta invocă încălcarea/aplicarea greșită a clauzelor contractuale prin prisma art. 969 C. civ., în realitate, invocarea forței obligatorii a contractului este formală și nu constituie o justificare pentru a depăși limitele controlului de legalitate specifice recursului, prin analiza unor aspecte factuale ce țin de acordul de voință al părților al cărui conținut se stabilește pe bază de probe.

Mai mult decât atât, în loc să identifice și să arate, în concret, care este norma de drept pretins a fi încălcată sau aplicată greșit, recurenta, prin modul în care a formulat critica adusă deciziei instanței de apel privitoare la greșita interpretarea și aplicare a normelor de drept material, nu face altceva decât să asimileze însuși contractul de subantrepriză cu o normă de drept material.

În acest sens, relevantă este formularea de la pagina a doua a recursului, unde, la ultimul paragraf, recurenta susține că s-a ajuns la pronunțarea unei hotărâri nelegale ca "urmare a interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material, în speță ale contractului de subantrepriză care are putere de lege între părțile contractante, conform art. 969 C. civ....", asimilarea contractului de subantrepriză cu o normă de drept fiind reluată și în formularea din partea finală a recursului în care se arată că "din analiza normelor de drept material (contractul de subantrepriză), rezultă fără tăgadă că instanța de apel a apreciat eronat, soluția adoptată fiind de natură a excede cadrului juridic agreat de părți", or, forța obligatorie de care se bucură convențiile legal încheiate nu înseamnă că transformă convențiile încheiate în norme de drept ce pot fi invocate ca fiind greșit interpretate și aplicate, ci doar li se atribuie puterea, forța unui act normativ.

Prin decizia pronunțată de instanța de apel s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 11.4 lit. b) din Contract, pentru restituirea garanției de bună execuție și că suma datorată cu acest titlu este exigibilă.

În esență, problema de drept dezlegată de instanța de apel, în temeiul art. 1007 și art. 1014 C. civ. referitoare la îndeplinirea condiției privind încheierea procesului-verbal de recepție finală, ca urmare a conduitei debitorului, nu a fost criticată sub aspectul legalității. Pretinsa culpă a S.C. C. S.A. pentru neefectuarea recepției finale este un element de temeinicie, ce nu poate face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului.

În privința încasării garanției de bună execuție de la beneficiar, instanța de apel a reținut că pârâta S.C. C. S.A. nu are nicio obligație contractuală față de reclamantă, fiind un terț față de contractul de subantrepriză, în sensul plății sumelor la care se referă art. 11.4 lit. b) din contractul de subantrepriză.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a făcut aplicarea principiului relativității efectelor contractului, reținând că obligația de plată a garanției incumbă pârâtei S.C. B. S.A., în temeiul art. 11.4 lit. b) din contractul de subantrepriză încheiat cu reclamanta. Or, din această perspectivă, recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică de nelegalitate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția instanței de apel, fără a dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, recurenta-pârâtă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 2043 din 19 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2043 din 19 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în completul de filtru și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.