ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1445/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și C. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate:

- caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 8 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C 2204/2110/6078 din 20 decembrie 2007, modificat prin acte adiționale, conform căreia:

"Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă …fără a exista consimțământul împrumutatului…" și restituirea sumei achitate în plus cu titlu de dobândă, față de dobânda stabilită inițial prin contract;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 9.1 lit. a) din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C-2204/2110/6078 din 20 decembrie 2007, modificat prin acte adiționale, cu privire la comisionul de acordare de 2,00% din suma inițială și să se dispună restituirea sumei de 1.870 CHF, achitată cu acest titlu;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzută la art. 12.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C-2204/2110/6078 din 20 decembrie 2007, modificat prin acte adiționale;

- obligarea pârâtei la înghețarea cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului (2.131 RON la 20 decembrie 2007), curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului de credit și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei să restituie sumele de bani percepute potrivit acestei clauze abuzive;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată pentru sumele ce urmau a fi restituite de la data plății lor și până la data achitării efective a debitului;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în raport de dispozițiile art. 451 C. proc. civ.

B.Hotărârea primei instanțe.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C.; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei stipulate la art. 8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C-2204/2110 din 20 decembrie 2007, respectiv prevederea conform căreia "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii" și a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 9.2 din contractul de credit menționat; a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 623,94 CHF, în echivalent RON la data plății, reprezentând dobânda încasată în plus, peste valoarea dobânzii curente de 5,7%, calculată de la data încheierii contractului până la data declarării scadenței anticipate a creditului; a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor încasate în plus cu titlu de dobândă, de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului în sumă de 623,94 CHF; a respins celelalte pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate și s-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta C.. și reclamanta A..

Pârâta C.. a solicitat admiterea apelului și anularea hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată.

Reclamanta A. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 1099 A din 23 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelul declarat de A., ca nefondat; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C.. împotriva sentinței civile nr. 303 din 1 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C..; a respins acțiunea față de pârâta C.. ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

E. Considerentele deciziei instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Clauza prevăzută de art. 9.1 lit. a) din contractul de credit, clauză referitoare la comisionul de acordare, este expresia unui serviciu prestat de către bancă în favoarea împrumutatului, serviciu constând în desfășurarea activităților specifice și întocmirea actelor necesare în vederea acordării creditului, după aprobarea solicitării de acordare a creditului.

Comisionul de acordare este exprimat în mod clar și inteligibil, atât în ceea ce privește cuantumul acestuia, cât și în ceea ce privește modalitatea de calcul și reținere.

Fiind expresia unui serviciu prestat de către bancă în favoarea împrumutatului și care este exprimat în contract în mod clar și inteligibil, potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, comisionul de acordare este exclus de la analiza caracterului abuziv.

În mod întemeiat a reținut instanța de fond că în ce privește clauza referitoare la restituirea creditului în moneda în care a fost acordat, respectiv CHF, nu are caracter abuziv din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Această clauză privind moneda în care se îndeplinește obligația de restituire a creditului, ca obligație esențială a contractului de credit, se referă la obiectul contractului. Este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, accesibil unui consumator mediu care are posibilitatea de a înțelege potențialele efecte cu privire la schimbarea valorii în RON a ratelor de credit de restituit în condițiile în care cursul de schimb CHF - LEU evoluează în sensul aprecierii CHF în detrimentul monedei naționale.

S-a reținut în mod întemeiat și aplicarea principiului nominalismului monetar, consacrat de dispozițiile art. 1578 C. civ. de la 1864, text de lege în vigoare la data încheierii contractului de credit.

Nu este aplicabilă contractului de credit teoria impreviziunii și posibilitatea de a adapta contractul de credit la împrejurarea privind creșterea exclusivă a cursului de schimb CHF - LEU în defavoarea leului. Aceasta având în vedere că variația cursului de schimb nu poate constitui o împrejurare absolut imprevizibilă și care nu putea să fie avută în vedere la încheierea contractului, atâta timp cât este de notorietate variația cursului de schimb valutar al monedei naționale față de alte monede străine, în speță a CHF.

Apelanta C.. este cesionara dreptului de creanță preluat de la cedenta B. S.A., creanță constând în datoriile restante ale reclamantei împrumutate, la data rezilierii contractului de credit, 26 septembrie 2014.

Apelanta nu este cesionară a contractului de credit, în conformitate cu dispozițiile art. 1315 și următoarele C. civ., având în vedere că la data cesiunii, contractul de credit era deja reziliat.

Întrucât apelanta C.. este doar cesionara dreptului de creanță față de reclamantă, rezultat ca urmare a rezilierii contractului de credit, și nu are calitatea de cesionară a contractului de credit, se constată că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, conform art. 36 C. proc. civ., având în vedere și obiectul prezentului litigiu.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A. invocând următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 193/2000 și nu a ținut cont de prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE.

În ceea ce privește comisionul de acordare, dezechilibrul contractual indus de această clauză și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului.

Cuantumul acestui comision se calculează la valoarea creditului deși efortul este același pentru orice consumator.

În ce privește clauza de risc valutar, instanța de apel a aplicat greșit decizia C.J.U.E. din C-186/16.

Principiul nominalismului are caracter supletiv, motiv pentru care clauzele care-l transpun în contracte pot fi verificate sub aspectul caracterului abuziv, nefiind incidentă excluderea instituirii de art. 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13.

Riscul valutar, în cele mai multe contracte de acest gen, nu este descris în contract (ceea ce, în condițiile formalismului informativ, determină nulitatea clauzei de transfer al riscului de la creditor la debitor sau chiar nulitatea întregului contract) și nu ține de rezervarea valorii nominale a sumei de bani datorate, și de consolidarea sau ancorarea creanței într-o monedă pentru care debitorul nu este natural acoperit față de riscul valutar.

Fluctuațiile cursului valutar nu sunt sinonime cu fluctuațiile valorii creanțelor, iar nominalismul monetar nu este o clauză prevăzută în contract, ci o normă supletivă, care acoperă lacunele de reglementare ale convenției părților, suplinind voința acestora.

Recurenta arată că înțelege să critice modul și condițiile acordării împrumutului: moneda de refugiu, plasarea întregului risc valutar în sarcina consumatorului, încălcarea obligației de informare, practicile comerciale înșelătoare, serviciul defectuos. Or, aceste condiții fac obiectul unor reglementări speciale.

Clauzele contestate, deși intră sub incidența noțiunii "obiectul principal al contractului", nu sunt redactate în mod clar și inteligibil, motiv pentru care instanța trebuie să procedeze la analiza caracterului abuziv.

Revenea instanței de apel obligația de a verifica în ce măsură clauza atacată, deși intră sub incidența noțiunii de obiect principal al contractului, este exprimată în mod clar și inteligibile.

C.J.U.E. se referă la obligația băncii de a avertiza cu privire la posibilele variații de curs și la efectele unei astfel de variații.

Îndeplinirea obligației de informare de către bancă trebuie analizată prin raportare la "Expertiza și cunoștințele" profesionistului în ceea ce privește posibilele variații ale cursurilor de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină.

Banca trebuie să prezinte consumatorilor orice informație pertinentă care să le permită să evalueze consecințele economice ale unei clauze, precum cea în discuție în litigiul principal, asupra obligațiilor lor financiare, (paragraful 50 din decizia C.J.U.E. pronunțată în speța Andriciuc).

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 17, 25 și 27 din Codul consumului, respectiv art. 12 și art. 15 din O.G. nr. 21/1992 cea ce a determinat respingerea argumentelor recurentei referitoare la caracterul toxic/defectuos/neconform/nesigur al produsului oferit de bancă în moneda CHF.

Se poate constata forte ușor faptul că, față de nivelul cursului valutar de la data contractării, în prezent, cursul valutar este mult mai mare, și anume s-a dublat.

Întrucât nu doar împrumutul, dar și dobânda și comisioanele percepute pentru credit sunt plătite cu CHF la cursul de schimb de la momentul plății, se creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de părți, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elvețian, beneficiile băncii crescând în mod nejustificat, în dauna consumatorului.

Sub apanajul nominalismului monetar nu poate fi tolerat dezechilibrul contractual generat de fluctuația monedei în care s-a generat creditul, fluctuație care conduce la împrejurarea excesivă a obligației de restituire, la ruina debitorului și chiar pierderea locuinței familiale contrar deciziilor CEDO în materie de protecție a dreptului la locuință a debitorului, drept care face parte, de altfel, și din Carta drepturilor fundamentale.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C.., recurenta consideră că a fost admisă din eroare de instanța de apel.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

G. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată în parte, în ceea ce privește comisionul de acordare, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 și nu a avut în considerare jurisprudența C.J.U.E.

Astfel, în cauza Banca Espaniol, C.J.U.E. reține că "sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora".

Articolul 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu se referă doar la exprimarea clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Referitor la comisionul de acordare prevăzut în contractul de credit în litigiu, nu instanța trebuie să stabilească considerentele pentru care banca a perceput acest comision, ci aceste considerente trebuie să rezulte clar din clauzele contractului și nu din deducțiile părților sau ale judecătorului.

Lipsa explicită a considerentelor pentru care este perceput acest comision face ca analiza clauzelor contractului să fie greoaie, trebuind să fie făcute presupuneri în legătură cu contraprestațiile părților, fapt care nu e permis în contracte care se află sub protecția legislației privind consumatorii.

În ceea ce privește noțiunea de "dezechilibru semnificativ" și respectiv cerința bunei-credințe, instanța de apel nu a avut în considerare jurisprudența C.J.U.E., potrivit căreia:

"noțiunea de «dezechilibru semnificativ» în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive.

Pentru a ști dacă dezechilibrul este creat «în contradicție cu cerința de bună-credință» este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale" (Cauza Mohamed Aziz C - 415/11).

Așa fiind, în ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de acordare, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 și nu a ținut seama de jurisprudența C.J.U.E.

Fiind întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul va fi admis și se va casa în parte hotărârea recurată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește comisionul de acordare.

Referitor la clauza din art. 12.2 din contract privind obligația împrumutatului de a rambursa ratele lunare în moneda în care a fost contractat creditul și la solicitarea de înghețare a cursului de schimb valutar CHF-LEU de la momentul semnării contractului, criticile aduse deciziei recurate sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă recunoaște că la momentul contractării creditului, acesta a fost avantajos pentru ea în calitate de împrumutat.

La momentul încheierii contractului nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-LEU.

Principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut și caracteristic pentru fizionomia juridică a acestor convenții și prin urmare, în cazul creditelor în valută nu ne aflăm în prezența unei clauze abuzive.

Atât vechiul C. civ., cât și noul C. civ. consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.

Faptul că ulterior încheierii contractului de credit cursul de schimb CHF - LEU a avut o evoluție ascendentă, cu consecințe directe asupra obligațiilor împrumutatului de restituire a ratelor creditului, nu atrage caracterul abuziv al clauzelor.

S-a reținut în mod corect de către instanța de apel că nu sunt aplicabile cererile de stabilizare a cursului de schimb valutar al monedei de restituire a creditului la momentul încheierii contractului de credit nici dispozițiile regulamentului nr. 4/2005 privind efectuarea plăților în moneda națională, nefiind aplicabilă contractului de credit nici teoria impreviziunii și posibilitatea de a adapta contractul de credit la împrejurarea privind creșterea cursului de schimb CHF-LEU în defavoarea leului, având în vedere că variația cursului de schimb nu poate constitui o împrejurare absolut imprevizibilă care nu putea să fie avută în vedere la încheierea contractului, câtă vreme este de notorietate variația cursului de schimb valutar al monedei naționale față de alte monede străine, în speță a CHF.

Pe de altă parte, este de menționat decizia C.J.U.E. pronunțată în cauza C-18/19, potrivit căreia:

"Articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă, care potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive".

Așa fiind, criticile referitoare la clauza privind riscul valutar și înghețarea cursului CHF-LEU la momentul încheierii contractului sunt nefondate.

Referitor la criticile referitoare la lipsa calității procesuale pasive a C.., acestea nu pot fi primite.

Astfel, calitatea procesuală este dată de identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Această identitate trebuie să se materializeze prin echivalența dintre persoana reclamantului și titularul dreptului, respectiv pârâtul și cel obligat la respectarea dreptului.

În cauză, C.. este doar cesionara dreptului de creanță față de reclamanta-recurentă și nu are calitatea de cesionară a contractului de credit. Așa fiind, s-a reținut în mod corect că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, conform art. 36 C. proc. civ., având în vedere și obiectul prezentului litigiu.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, recursul va fi admis și va fi casată în parte decizia recurată.

Cauza va fi trimisă Curții de Apel București pentru rejudecarea apelului reclamantei în ceea ce privește clauza prevăzută la art. 9.1 lit. a) din contract referitoare la comisionul de acordare. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 23 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului formulat de reclamanta A. în privința clauzei prevăzute de art. 9.1 lit. a) din contractul de credit.

Menține în rest dispozițiile deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 23 iulie 2020.