ÎCCJ, Decizia nr. 19/2020

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 520 din data de 16.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 941/A/22.06.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția I penală.

A fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare s-a solicitat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a I-a penală, la data de 03.01.2019, sub nr. x/2019, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 941/A/22.06.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția I penală, cu referire la compunerea instanței de apel (art. 426 lit. d) C. proc. pen.).

În motivarea cererii, a arătat că membrii completului de apel nu au fost trași la sorți, astfel că nu a fost legal constituit completul care a soluționat cauza în apel, invocând și dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., menționând că în speță exista o cauză justificativă, respectiv dispozițiile art. 21 C. pen., făcând referiri la situația de fapt. A solicitat suspendarea executării pedepsei conform art. 430 C. proc. pen., învederând că nu există niciun risc de sustragere.

Printr-o cerere ulterioară, contestatorul a adus argumente noi în susținerea contestației în anulare. Referitor la cazul prev. de art. 426 lit. d) C. proc. pen., a menționat că legislația stipulează faptul că repartizarea cauzelor se face în mod aleatoriu, conform art. 11 și 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a garanta independența și imparțialitatea instanței în înfăptuirea actului de justiție.

S-a reținut că s-a criticat modalitatea în care s-a stabilit componența completului de apel, fiind invocată Decizia nr. 685 din 2018 a Curții Constituționale a României prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora, au fost desemnați prin tragere la sorți doar patru din cei cinci membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013. S-a stabilit și conduita de urmat, Înalta Curte de Casație și Justiție urmând a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013.

Instanța a mai reținut că la par. 128 din aceeași decizie se arată că, întrucât atât în materie penală, cât și extrapenală, sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet și ținând cont de faptul că deciziile Curții produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, s-a reținut că această decizie se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate, în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare.

S-a apreciat că decizia invocată nu are nicio legătură cu desemnarea altor complete de judecată (nici completurile de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, nici celelalte completuri de la instanțele din țară - judecătorii, tribunale, curți de apel).

Astfel, conform art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

În acest sens s-a mai reținut că, în cazul completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 32 alin. (1) și (4) din Legea nr. 302/2004 privind organizarea judiciară stabilesc de asemenea atribuția colegiului de conducere al instanței supreme de aprobare a numărului și compunerii acestora, însă se stabilește că judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, Curtea Constituțională nu a constatat că art. 32 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ar fi neconstituțional prin faptul că, printre altele, Colegiul de conducere al instanței supreme aprobă compunerea completurilor, la fel cum se întâmplă și în cazul celorlalte instanțe din țară, însă în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ci doar că prin hotărâri ale Colegiului de conducere al instanței supreme au fost impuși în compunerea completurilor de 5 judecători membrii de drept, în condițiile în care legea impunea tragerea la sorți a tuturor celor 5 membri (neexistând noțiunea de membru de drept).

Conform art. 19 alin. (1) lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, printre atribuțiile colegiului de conducere se regăsește și aceea de a stabili, la începutul anului, compunerea completelor de judecată și, acolo unde este cazul, asistenții judiciari ce fac parte din aceste complete, urmărind asigurarea continuității acestora.

În acest scop, președintele secției propune colegiului de conducere compunerea și configurarea completelor de judecată, urmărind asigurarea continuității acestora [art. 24 alin. (1) lit. b) din Regulament].

În continuare, s-a arătat că la data de 07.06.2017 dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București și repartizat aleatoriu completului S1 C10 A și cu excepția termenului din 01.11.2017, această compunere s-a păstrat pe toată durata soluționării apelului (la termenul menționat cauza fiind amânată tocmai pentru continuitatea completului de judecată), curtea apreciind că susținerile contestatorului - inculpat sunt nefondate.

Referitor la motivul privind existența unui caz de incompatibilitate, respectiv art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. invocat, în sensul că prin pretinsa implicare a S.R.I. în activitatea de urmărire penală ar fi fost afectată imparțialitatea completului, s-a arătat că simpla invocare a acestei împrejurări, fără existența unui minim de probe din care să rezulte atitudinea părtinitoare a membrilor completului de judecată, nu poate conduce la concluzia că ar fi incident cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 520 din 16.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019 a declarat apel contestatorul-condamnat A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2019.

II. Prin Decizia penală nr. 304/A din 9 octombrie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul-condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 16.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul-condamnat A. cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și a dispozițiilor art. 64 lit. f) C. proc. pen.

S-a reținut că potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziții reglementând procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen.

De asemenea, prin decizia apelată, Curtea de Apel București, secția I penală, a examinat admisibilitatea în principiu a contestației în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare, iar în dispozitivul acestei hotărâri s-a menționat faptul că aceasta este definitivă.

S-a apreciat că astfel, contestatorul A. a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea căii ordinare de atac a apelului.

În acest sens, instanța a mai arătat că dispozițiile art. 129 din Constituție prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, exercitarea acestora realizându-se în condițiile legii, în C. proc. pen. fiind reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitatea a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cât și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte a reținut că, din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, s-a reținut că aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

S-a constatat că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, astfel că invocarea ei impune justificarea unui interes, în raport, cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

În ceea ce privește ultima condiție, s-a apreciat că aceasta nu este îndeplinită, excepția neavând legătură cu soluționarea cauzei. S-a reținut că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal. Cu alte cuvinte, trebuie fie susținută de un interes procesual care să se exprime printr-o schimbare a situației juridice a persoanei care formulează cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional în urma unei eventuale admiteri a excepției.

Înalta Curte, a constatat că, în cauză, soluția pronunțată înlătură condiția unui potențial interes, având în vedere că dispozițiile invocate respectiv art. 52 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 64 lit. f) C. proc. pen. nu pot avea incidență în prezenta cale de atac a apelului, care este inadmisibilă, având în vedere că s-a pornit de la o contestație în anulare și face ca o eventuală excepție de neconstituționalitate să nu aducă o protecție suplimentară drepturilor sau intereselor acestuia.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de către contestatorul condamnat într-o cauză având ca obiect apelul formulat de acesta împotriva deciziei pronunțate în calea de atac a contestației în anulare, dispoziția criticată vizând compunerea completului de doi judecători la Curtea de Apel București, rezultând astfel că, excepția ridicată de contestatorul condamnat cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Prin urmare, având în vedere conținutul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, în raport cu cadrul procesual și stadiul concret în care se află cauza, respectiv apel în compunere de trei judecători, s-a apreciat critica de neconstituționalitate în actuala etapă procesuală a fi lipsită de eficiență juridică.

În acest context, Înalta Curte a concluzionat că nici excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu poate fi înțeleasă în sensul că are legătură cu soluționarea cauzei în care acea parte este implicată. Altfel spus, împrejurarea că titularul excepției de neconstituționalitate critică un text de lege din considerentul că acesta nu prevede ca și caz de incompatibilitate și o altă situație pe care el (titularul excepției) și-o dorește reglementată, nu poate fi înțeleasă în sensul că textul criticat ar avea legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva Deciziei penale nr. 304/A din 9.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a formulat recurs A..

III. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, apreciază că recursul declarat de recurentul A. este nefondat.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată și republicată), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; - să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În cauza de față, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că recurentul contestator a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 64 lit. f) C. proc. pen., susținând că textele legale antemenționate nu sunt explicite.

Instanța supremă reține că, prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

De asemenea, în practica instanței de contencios constituțional s- a reținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă. Astfel, Decizia Curții Constituționale nr. 784 din 15 decembrie 2017, în parag. 16, a statuat că: "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepție de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluționarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992".

În același sens sunt și Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, parag. 18, Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, parag. 22, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014 și Decizia nr. 203 din 6 martie 2012 ale Curții Constituționale.

Din această perspectivă, se constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A. nu întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, chiar dacă recurentul a invocat în fața instanței judecătorești excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 64 lit. f) C. proc. pen., texte de lege aflate în vigoare, asupra cărora instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat anterior prin declararea ca neconstituționale, în ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, se apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Or, obiectul dosarului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale antemenționate îl constituie soluționarea apelului declarat de contestatorul A. împotriva deciziei prin care a fost respinsă, definitiv, o contestație în anulare formulată de acesta, instanța respingând, ca inadmisibilă, calea de atac promovată.

Critica recurentului vizează, în realitate, compunerea completului de judecată din cadrul Curții de Apel București care a soluționat contestația în anulare formulată de acesta, iar nu normele legale incidente în materia admisibilității căii de atac declarate împotriva unei atare decizii, chestiune asupra căreia s-a pronunțat instanța de apel sesizată în speță.

Așadar, în acord cu instanța de fond se constată că prevederile a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură și nu pot influența modalitatea de rezolvare a căii de atac promovate împotriva unei hotărâri definitive, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Având în vedere că pentru excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate nu este îndeplinită condiția legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 64 lit. f) C. proc. pen.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 304/A din data de 9 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 304/A din data de 9 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2020.

GGC - GV