AFFAIRE SADIKOĞULLARI et ERDEM c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.10.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté;Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SADIKOĞULLARI et ERDEM c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SADIKOULLARI și ERDEM c. TURQUE (Cercetările nr. 4220/02 și 8793/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 octombrie 2008 DEFINIF 21/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Sad Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ișil Karakaș, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 septembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află două (n 4220/02 și 8793/02) îndreptate împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Ramadan Sad E. Kanar și Y. Bașara, avocați în Reclamanții s-au născut în 1965 și, respectiv, 1968 și au avut reședința în Stanbul. La 11 mai 1992, reclamanții au fost arestați de către poliției din secțiunea antiteroristă a Direcției de securitate d'tanbul. La 22 mai 1992, ei au fost reținuți provizoriu de către judecătorul Curții de Securitate a statului de Justiție a statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru respectiv, printr-un act de acuzare din 1 iunie 1992, procurorul Republicii a intentat o acțiune penală împotriva a trei inculpați, inclusiv a celor doi reclamanți, în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. Reclamanții erau acuzați de o organizație ilegală numită Direniș Hareketi (mișcări de rezistență) și au participat, în această calitate, la mai multe acțiuni, inclusiv un jaf armat. Printr-o primă hotărâre din 28 decembrie 1993, a doua cameră a CSEI i-a condamnat pe reclamanți la 15 ani de detenție penală. Această cameră s-a declarat, prin aceeași decizie, incompetentă pentru o parte din cheltuieli. La 11 iulie 1994, această decizie a fost infirmată printr-o hotărâre a Curții de Casație, din motive procedurale și defecțiuni în instanță. 10. Printr-o nouă hotărâre din 16 iulie 1996, CSEI a recalificat faptele și i-a condamnat pe reclamanți la pedeapsa capitală în temeiul articolului 146 din Codul Penal, pentru a încerca să modifice integral sau parțial Constituția Republicii Turcia. Cu toate acestea, potrivit Codului de procedură penală, instanța de primă instanță nu poate stabili o pedeapsă mai mare ca urmare a unei hotărâri de Casație în favoarea inculpaților, aceasta menține pedeapsa de condamnare de 15 ani pentru fiecare solicitant. 11. La 12 iunie 1997, decizia CSEI a fost infirmată a doua oară de Curtea de Casație din motive procedurale. 12. La 7 iulie 1998, CSEI a emis o a treia hotărâre prin care i-a condamnat pe cei doi reclamanți de data aceasta la mai mult de 28 de ani și 14 luni de reculegere penală. 13. La 15 februarie 1999, Curtea de Casație infirmă o a treia hotărâre pronunțată de CSEI, pe motiv de lipsă de motivare care permite controlul Curții de Casație 14. La 4 aprilie 2000, CSEI, printr-o motivare mai detaliată, i-a condamnat pe reclamanți la treizeci și unu de ani, unsprezece luni și zece zile de condamnare penală fiecare. 15. Prin hotărârea din 19 februarie 2002, Curtea de Casație infirmă hotărârea CSEI pentru a patra oară, din motive de procedură și de tehnică judiciară. 16. Prin hotărârea din 7 martie 2002 pronunțată de CSEI, reclamanții au fost condamnați în cele din urmă la 28 de ani și la 14 luni de condamnare. 17. La 14 noiembrie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pe fond, cu rectificări asupra unui punct referitor la procedura de executare. În timpul procedurii, chestiunea eliberării provizorii a reclamanților a fost examinată în mod regulat, din oficiu sau la cererea acestora, și de fiecare dată respinsă de motive stereotipate, cum ar fi natura infracțiunii, conținutul dosarului, starea probelor 19. Instanțele au contestat respingerea eliberării lor în cadrul procedurii cel puțin o dată, la 5 iunie 2001, invocând art. 5 alineatul (3) din convenție. Această cerere a fost respinsă, printr-o examinare pe dosar și fără motivare, de către a treia cameră a CSEI 20. La 21 aprilie 2003, dl Erdem și la 22 noiembrie 2003 dl Sad La 17 decembrie 2004, noul Cod de procedură penală a fost publicat în Jurnalul Oficial. În urma modificărilor legislative, la o dată nedeterminată, reclamanții au sesizat instana de judecată în cauză cu privire la o cerere de adaptare a condamnării lor în temeiul Legii nr. 5237 (a se vedea punctul 25 de mai jos 22. Printr-o hotărâre din 5 iunie 2008, Curtea de statu-cum ar fi nu ar fi trebuit să aplice în cazul reclamanților Legea nr. 5237, dat fiind că au fost condamnați în temeiul unor dispoziții care erau mai în favoarea acestora decât cele în vigoare. 23. Reclamanții au introdus o acțiune împotriva acestei din urmă hotărâri. Noul cod de procedură penală a fost introdus prin Legea nr. 5271, publicată în Jurnalul Oficial la 17 decembrie 2004. 25. 5237 de modificare a Codului penal, în cazul unei diferențe între dispozițiile legislative în vigoare la data la care a avut loc comiterea unei infracțiuni și cele care au intrat în vigoare după această dată, aceasta este cea mai favorabilă lege care trebuie aplicată autorului infracțiunii. 5252 privind modalitățile de punere în aplicare și de punere în aplicare a Codului penal se citește după cum urmează în părțile sale relevante în cadrul procedurii privind aplicarea dispozițiilor favorabile în cazurile în care dispozițiile favorabile ale Codului penal turc pot fi aplicate din oficiu în ceea ce privește condamnările care au devenit definitive înainte de 1 aprilie 2005, se poate pronunța, de asemenea, fără a ține de cuvânt. (...) Dispoziția favorabilă se stabilește prin aplicarea la fapte a tuturor dispozițiilor în cauză din legile anterioare și ulterioare, precum și prin compararea consecințelor care rezultă din acestea. 27. La 31 ianuarie 2006, Adunarea Plenară a Curții de Casație a adoptat o decizie ale cărei pasaje relevante figurează în Hotărârea Yayanc. Turcia, nr. 9043/03, § 30, 27 noiembrie 2007. Având în vedere caracterul adecvat al cererilor cu privire la faptele și aspectele de fond pe care le adresează, Curtea consideră că este oportun să le alăture, în conformitate cu art. 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (3) DIN CONVENȚIA 29. Reclamanții se plâng de durata excesivă a custodiei lor și a detenției lor provizorii. Acestea sunt formulate la art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum este prevăzut în pasajele relevante ale acesteia Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3) (c) prezentului articol, trebuie să fie tradus imediat în fața unui judecător (...) și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Eliberarea poate fi condiționată de o garanție care să asigure prezentarea în instanță a persoanei respective. Pe admisibilitatea 30. Curtea constată că reținerea reclamanților s-a încheiat în 1992, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea cererii, respingând astfel partea din litigiu referitoare la termenul de luare în custodie, în temeiul articolului 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. 31. În ceea ce privește cauza privind durata deteniei provizorii, Curtea constată că acesta nu este în mod evident întemeiat în mod greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenie. În plus, Curtea arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 32, recurentele își reiterează afirmaiile. 33. Guvernul susține că durata detenției în cauză nu este excesivă. În opinia sa, menținerea în detenție a reclamanților a fost justificată din cauza caracterului infracțiunii și a gravității acuzațiilor reproșate reclamanților. 34. Curtea se referă la recapitularea în cauza Solmaz Turcia 27561/02, §§ 23-37, CEDH 2007 ... (extrageri) privind principiile aplicate în jurisprudența sa în cauzele privind durata detenției provizorii. 35. În conformitate cu aceste principii, după deducerea perioadelor în care reclamanții se aflau în statutul de "deținut în mod regulat după condamnare" în sensul art. 5 alin. (a) Convenției, din timpul global în care au fost privați de libertatea lor înainte de condamnarea finală, perioada care trebuie luată în considerare în acest caz este de cinci ani și unsprezece luni. 36. Curtea a constatat de multe ori o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție în cauze care ridică probleme similare în speță (a se vedea, de exemplu, Karagöz c. Turcia, 5701/02, 20 octombrie 2005, Dereci c. Turcia, nr. 77845/01, 24 mai 2005 At În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun argument care l-a adus la o concluzie diferită în cazul cauzei Õ. Având în vedere jurisprudența sa relevantă, Curtea consideră că durata detenției provizorii a reclamanților a fost excesivă și a încălcat art. 5 alineatul (3) din Convenție (a se vedea și art. 5 alineatul (3) din Convenție) Gökçe și Demirel c. Turcia , n 51839/99, § 45, 22 iunie 2006). 38. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 39. Reclamanții denunță nerespectarea termenului rezonabil în cadrul procedurii penale 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum este exprimat în pasajele sale relevante Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Curtea ia notă de faptul că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 11 mai 1992, data de arest a reclamanților, pentru a se încheia la 14 noiembrie 2002, cu hotărârea definitivă pronunțată de Curtea de Casație. În această privință, Curtea observă că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5237 privind reforma codului penal ca o operațiune procedurală separată, care nu trebuie inclusă în calculul termenului examinat în speță (a se vedea, de exemplu, Kartal și K Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999 II) 43. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (Pelioire și Sassi, citată anterior). 44. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că Õ în speță durata generală a procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței de termen rezonabil (a se vedea, printre multe altele, Özkan și Ad În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai mult decât Õimp pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește daunele materiale, reclamanții se bazează pe pierderile de venit pe care le-ar fi suportat ca urmare a încarcerării lor. 48. Guvernul consideră aceste cereri nejustificate și sumele excesive. 49. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecăruia dintre reclamanți 6 000 EUR pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 50. De asemenea, reclamanții solicită suma globală de 80 400 TRL (38 Aproximativ 000 EUR), pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și pentru cele angajate în fața Curții. Ei prezintă Curții o listă detaliată a cheltuielilor de deplasare a avocaților pentru vizitele în închisoare și furnizează, de asemenea, detalii cu privire la cheltuielile poștale și de traducere prezentate în cadrul procedurii în fața Curții, precum și cu privire la baremul tarifar al Baroul de la Istanbul, precum și orele de lucru și cheltuielile stabilite de avocatul lor. 51. Guvernul estimează suma nejustificată și excesivă. 52. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma globală de 2 000 EUR, indiferent de costuri și de costuri acordate reclamanților. Interese moratorii 53. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererile admisibile cu privire la obiecțiunile întemeiate pe durata detenției provizorii (art. 5 alineatul (3) și pe durata procedurii [art. 6 alineatul (1) ] și inadmisibile pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) trebuie convertită în cărți turce noi la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale și suma totală de 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cei doi solicitanți cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată, de către solicitanți, cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 21 octombrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Modululer Președintele