AFFAIRE ERDOGAN ET FIRAT c. TURQUIE

AFFAIRE ERDOGAN ET FIRAT c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

TURCIA (solicitările nr. 15121/03 și 15127/03) HOTĂRÂREA STRASBURG Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul de procedură al Curții printr-o hotărâre pronunțată la 20 iulie 2010 2 iunie 2009 DEFINITIVF 02/09/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Iș ui Karakaș, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 mai 2009, Rend la această dată, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află două inculpe (n 15121/03 și 15127/03) îndreptate împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Mehmet Erdo La 12 septembrie 2007, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererile guvernului. 3 din Convenție s-a decis, de asemenea, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzelor. DE FAPT, reclamanții s-au născut în 1938 și 1959 și au locuit în Gaziantep. În 1999, Ministerul de l Reclamanții, în dezacord cu sumele plătite de minister, au introdus recursuri în creștere în ceea ce privește parcelele nr. 738, 341, 898 și 605. Instanța le-a acordat despăgubiri suplimentare de expropriere cu dobânzi simple cu rată legală, pentru a calcula de la data cedării terenului către conducere. Curtea de Casație confirmă aceste hotărâri. Detaliile referitoare la aceste patru proceduri inițiate separat în fața instanțelor interne se găsesc în tabelul de mai jos PARCELLE PLĂȚILE COMP SUPLIMENTARE ÎN CURȚI turcești (TRL) DATE DIN PARTICULUL DE LICHIDITATE MORATORIE ÎN URMA CURȚII DE CASAȚIE DATA PLĂȚILOR DE PLĂȚI ÎN TRL Cerere n 15121/03 Parcare n 738 824 037 500 03/03/1999 19/06/2000 04/11/2002 23/05/2007 594 446 689 015 890 000 Parcelle n 341 558 750 000 27/01999 19/06/2000 04/11/2002 23/05/2007 868 924 816 408 610 000 Parcelle n 898 798 905 25/02/1999 19/06/2000 04/11/2002 23/05/2007 419 692 470 533 050 000 Cerere n 15127/03 Parcelle n 605 773 818 858 04/03/1999 06/11/2000 02/12/2002 23/005/2007 424 881 906 558 010 000 ÎN DREPT JONCȚIA AFACERILOR 10. Având în vedere similitudinea cererilor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră necesară aderarea acestora și decide să le examineze împreună într-o singură hotărâre. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 11. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii în plata indemnizațiilor suplimentare de expropriere acordate prin hotărâri judecătorești. În acest sens, aceștia reduc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 12. Cu privire la admisibilitate, guvernul contestă acuzațiile de încălcare a convenției în măsura în care autoritățile interne și-au achitat sumele datorate acestora și susține, de asemenea, că reclamanții și-au pierdut calitatea de victime, întrucât litigiul a fost soluționat în dreptul intern pe care au obținut plata sumelor care le-au fost datorate. 13. În lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkușc. Turcia, 9 iulie 1997, §§ 28-31, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997 IV) și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea consideră că plata de către administrație a datoriei sale nu remedieză în sine situația de care se plâng reclamanții și că aceasta trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. În ceea ce privește fondul, Curtea a abordat în repetate rânduri cauzele care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, §§ 30-31). Curtea a examinat circumstanțele din speță și consideră că nu există niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că întârzierea legată de plata despăgubirilor acordate de instanțele interne este imputabilă administrației, care le-a cauzat reclamanților un prejudiciu distinct. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să fie cuprins între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 18. De asemenea, recurentele se plâng de durata excesivă a procedurii și 1, Curtea consideră că a examinat problema juridică principală formulată de prezenta cerere. Având în vedere toate faptele cauzei și argumentele părților, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții solicită 32 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 25 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit pentru parcelele nr. 738, 341 și 898. În ceea ce privește terenul nr. 605, aceștia solicită 4 600 EUR pentru prejudiciul material și 25 000 EUR pentru prejudiciul moral. 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. Akkuș (citată anterior, §§ 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamantului, pentru daune materiale, o sumă de 12 000 EUR pentru parcelele nr. 738, 341 și 898 și o sumă de 1 350 EUR pentru terenul nr. 605. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru solicitanți. 25. Solicită, de asemenea, 3 000 EUR (în ceea ce privește procedura privind parcelele nr. 738, 341 și 898) și 5 700 EUR (în ceea ce privește procedura privind parcela n 605) pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, în cazul în care nu există documente justificative, Curtea respinge cererile privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. 28. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L nu este cazul să se ia în considerare .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 350 EUR (o mie trei sute cincizeci de euro) pentru solicitant, domnul F de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Învestit în limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 iunie 2009, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alineatul (2) din Convenție și cu art. 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la o opinie separată a judecătorului Ziemel. J.C.M. S.Q. OCUPAȚIA CONCORDANTĂ A JUGEMELE (Traducere) Sunt de acord cu concluziile Camerei cu privire la toate aspectele esențiale și accept chiar și faptul că aceasta acordă, în speță, o competență numai în ceea ce privește prejudiciul material. Cu toate acestea, consider regretabil recursul la alineatul 24 la raționamentul tradițional privind problema prejudiciului moral. Desigur, este o practică constantă că, în cazul în care consideră necesar, Curtea poate afirma că constatarea încălcării unui articol al Convenției constituie în sine o satisfacție adecvată în ceea ce privește cererea de daune morale. De altfel, este recunoscut în dreptul internațional că, în anumite condiții , satisfacția poate consta într-o declarație de fapt sau de comportament dată de: (A. Orankhelashivili, Peremptory Norms and Renaissation for Internationally Wrongful Acts Baltic Yearbook of International Law, volumul 3, 2003, p. 43, făcând trimitere la cazurile din Strâmtoarea Corfu și Rainbow Warrior Doctrina consideră pe bună dreptate că pronunțarea de către Curte a unei declarații de illiceitate servește la justificarea refuzului de a acorda o despăgubire pentru un prejudiciu moral. În raționamentul său la punctul 24 din hotărâre, la fel ca în multe alte cauze, Curtea se ferește s-o spună în mod expres. Aceasta poate chiar să-și motiveze decizia de a nu aloca o sumă pentru daune morale, împiedicând astfel stabilirea unei jurisprudențe clare cu privire la condițiile excepționale în care o astfel de pagubă nu dă naștere la despăgubiri pecuniare. Motivele pentru care constatarea unei încălcări constituie o satisfacție suficientă în circumstanțele speței rămân neclare. În opinia mea, Curtea ar trebui să revină asupra acestei practici și să-și motiveze decizia în cazul în care nu acordă o despăgubire pentru prejudiciul moral în cazul în care circumstanțele cauzei justifică acest lucru sau în cazul în care reclamantul nu a adus în discuție suferința psihologică pe care o impută, așa cum este, de altfel, cazul în speță (în schimb, a se vedea Akkus, de exemplu, § 37. Curtea poate foarte bine să afirme că, într-un anumit caz, atribuirea unei sume din cauza prejudiciului material reprezintă o despăgubire adecvată pentru toate prejudiciile cauzate. Ar fi mai în conformitate cu principiile relevante ale dreptului internațional și cu art. 41 din Convenția pe care Curtea o efectuează pentru o analiză reală a daune-interese pentru pierderile suferite și care nu ar fi acoperite de restituirea în natură sau de o compensație (Fusina de Chorzów, CPJI, Seria A); 17, p. 47), cu condiția ca cererile în acest sens să fie formulate în mod corect și ținând seama de procedurile naționale deschise. Este foarte posibil ca, în cele din urmă, această analiză să determine Curtea să nu repare pecuniar prejudiciul moral.

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

ERDOĞAN ET FIRAT c. TURQUIE

(Requêtes n

os

15121/03 et 15127/03)

ARRÊT

STRASBOURG

Cet arrêt a été révisé conformément à l’article 80 du règlement de la Cour

par un arrêt prononcé le 20 juillet 2010

2 juin 2009

DÉFINITIF

02/09/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Erdoğan et Fırat c. Turquie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Ișıl Karakaș,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mai 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouvent deux requêtes (n

os

15121/03 et 15127/03) dirigées contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Mehmet Erdoğan et Ahmet Fırat («

les requérants

»), ont saisi la Cour respectivement les 4 avril 2003 et 28 mars 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

e

M. Birlik, avocat à Șanlıurfa. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Le 12 septembre 2007, le président de la troisième section a décidé de communiquer les requêtes au Gouvernement. Comme le permet l’article 29

§

3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé des affaires.

EN FAIT

4.

Les requérants sont nés en 1938 et 1959 et résident à Gaziantep.

5.

En 1999, le ministère de l’Énergie et des Ressources naturelles («

le

ministère

») procéda à l’expropriation des terrains appartenant aux requérants pour la construction du barrage de Birecik.

6.

Les requérants, en désaccord avec les montants payés par le ministère, introduisirent, auprès du tribunal de grande instance de Nizip («

le tribunal

»), des recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation concernant les parcelles n

os

738, 341, 898 et 605.

7.

Le tribunal leur accorda des indemnités complémentaires d’expropriation assorties d’intérêts moratoires simples au taux légal, à calculer à partir de la date de cession des terrains à la direction.

8.

La Cour de cassation confirma ces jugements.

9.

Les détails relatifs à ces quatre procédures engagées séparément devant les tribunaux internes se trouvent dans le tableau ci-dessous

:

PARCELLE

CONCERNEE

MONTANT DES INDEMNITES COMPLEMENTAIRES en livres turques

(TRL)

DATES DU DEPART DU CALCUL DE L’INTERÊT MORATOIRE

ARRET COUR DE CASSATION

DATES DES PAIEMENTS

MONTANTS DES PAIEMENTS en TRL

Requête n

o

15121/03

Parcelle n

o

738

13

824

037 500

03/03/1999

19/06/2000

04/11/2002

23/05/2007

41

594

446

689

20

015

890

000

Parcelle n

o

341

13

558

750

000

27/02/1999

19/06/2000

04/11/2002

23/05/2007

40

868

924

816

19

408

610

000

Parcelle n

o

898

3

798

905 994

25/02/1999

19/06/2000

04/11/2002

23/05/2007

11

419

692

470

5

533

050

000

Requête n

o

15127/03

Parcelle n

o

605

4

773

818 858

04/03/1999

06/11/2000

02/12/2002

23/05/2007

14

424

881

906

7

558

010

000

EN DROIT

I.

JONCTION DES AFFAIRES

10.

Compte tenu de la similitude des requêtes quant aux faits et au problème de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre et décide de les examiner conjointement dans un seul arrêt.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

11.

Les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison du retard dans le paiement des indemnités complémentaires d’expropriation allouées par des décisions de justice. Ils allèguent à cet égard une violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

12.

Sur la recevabilité, le Gouvernement conteste les allégations de violation de la Convention dans la mesure où les autorités internes se sont acquittées des sommes dont elles étaient redevables. Il soutient également que les requérants ont perdu la qualité de victimes, le litige ayant été résolu en droit interne puisqu’ils ont obtenu le paiement des sommes qui leur étaient dues.

13.

Les requérants combattent cette thèse et allèguent que le paiement de la dette litigeuse, même assortie d’intérêts prenant en compte l’inflation, ne saurait mettre un terme au préjudice découlant du retard avec lequel ce règlement est intervenu.

14.

A la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,

Akkuș c. Turquie

, 9 juillet 1997, §§ 28-31,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

IV) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour estime que le paiement par l’administration de sa dette ne remédie pas en soi à la situation dont se plaignent les requérants et que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

15.

Quant au fond, la Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité, §§ 30-31).

16.

La Cour a examiné les circonstances de l’espèce et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement des indemnités accordées par les juridictions internes est imputable à l’administration, qui a fait subir aux requérants un préjudice distinct. C’est ce retard qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

17.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

III.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

18.

Les requérants se plaignent également de la durée excessive de la procédure et invoquent l’article 6 de la Convention.

19.

La Cour déclare ce grief recevable, aucun des motifs inscrits dans l’article 35 § 3 de la Convention n’ayant été relevé.

20.

Cependant, eu égard au constat de violation auquel elle est parvenue pour l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour estime avoir examiné la question juridique principale posée par la présente requête. Compte tenu de l’ensemble des faits de la cause et des arguments des parties, elle considère qu’il ne s’impose pas de statuer séparément sur le grief tiré de l’article

6 de la Convention (

Andiçi c. Turquie

, n

o

27796/03, §§

21-22, 4

mars 2008).

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Les requérants réclament 32

000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 25

000 EUR pour le dommage moral qu’ils auraient subis pour les parcelles n

os

738, 341 et 898. En ce qui concerne la parcelle n

o

605, ils demandent 4

600 EUR au titre du dommage matériel et 25

000 EUR pour le dommage moral.

22.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

23.

Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt

Akkuș

(précité, §§

35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde, pour dommage matériel, un montant de 12

000 EUR au requérant, M. Erdoğan, pour les parcelles n

os

738, 341 et 898 et un montant de 1

350 EUR au requérant, M. Fırat, pour la parcelle n

o

605.

24.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour les requérants.

25.

Les requérants demandent également 3

000 EUR (en ce qui concerne la procédure concernant les parcelles n

os

738, 341 et 898) et 5

700 EUR (quant à la procédure concernant la parcelle n

o

605) pour les frais et dépens engagés devant la Cour.

26.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

27.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, en l’absence de justificatifs, la Cour rejette les demandes relatives aux frais et dépens.

28.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Décide

de joindre les requêtes

;

2.

Déclare

les requêtes recevables

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

4.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention

;

5.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 12

000 EUR (douze mille euros) au requérant, M. Erdoğan, et 1

350 EUR (mille trois cent cinquante euros) au requérant, M. Fırat, sommes à convertir en livres turques pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 juin 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président

Au présent arrêt se trouve joint, conformément aux articles 45 § 2 de la Convention et 74 § 2 du règlement, l’exposé de l’opinion séparée de la juge Ziemele.

J.C.M.

S.Q.

OPINION CONCORDANTE DE LA JUGE ZIEMELE

(Traduction)

1.

Je souscris aux conclusions de la chambre sur tous les points essentiels et j’accepte même qu’elle n’octroie en l’espèce une indemnité qu’au seul titre du dommage matériel. Je trouve toutefois regrettable le recours, au paragraphe

24, au raisonnement traditionnel sur la question du préjudice moral.

2.

Il est certes de pratique constante que, si elle le juge nécessaire, la Cour peut dire que le constat de violation d’un article de la Convention constitue en soi une satisfaction adéquate en ce qui concerne la demande pour dommage moral. Il est d’ailleurs reconnu en droit international que «

dans certaines conditions

, la satisfaction peut consister en une déclaration d’illicéité d’un fait ou comportement donné

» (A.

Orakhelashvili, «

Peremptory Norms and Reparation for Internationally Wrongful Acts

»,

Baltic Yearbook of International Law

, volume 3, 2003, p.

43, renvoyant aux affaires du

Détroit de Corfou

et du

Rainbow

Warrior

).

3.

La doctrine estime fort justement que le prononcé par la Cour d’une déclaration d’illicéité sert à justifier le refus d’octroi d’une indemnité pour préjudice moral. Dans son raisonnement au paragraphe 24 de l’arrêt, comme dans de nombreuses autres affaires, la Cour se garde de le dire expressément. Elle s’abstient même de motiver sa décision de ne pas allouer une somme pour dommage moral, empêchant ainsi l’établissement d’une jurisprudence claire sur les conditions exceptionnelles dans lesquelles pareil dommage ne donne pas lieu à réparation pécuniaire. Les raisons pour lesquelles le constat d’une violation constitue une satisfaction suffisante dans les circonstances de l’espèce demeurent obscures.

4.

La Cour devrait, selon moi, revenir sur cette pratique et motiver sa décision lorsqu’elle n’octroie pas d’indemnité pour préjudice moral si les circonstances de la cause le justifient ou si le requérant n’a pas étayé les souffrances psychologiques qu’il allègue, comme tel est d’ailleurs le cas en l’espèce (à l’inverse, voir par exemple

Akkus

, § 37). La Cour peut très bien dire que, dans une affaire donnée, l’attribution d’une somme au titre du dommage matériel représente une réparation appropriée pour l’ensemble des préjudices causés.

5.

Il serait davantage conforme aux principes pertinents du droit international et à l’article 41 de la Convention que la Cour procède à une véritable analyse des «

dommages-intérêts pour les pertes subies et qui ne seraient pas couvertes par la restitution en nature

» ou par une indemnité en compensation (

Usine de Chorzów

, CPJI, Série A, n

o

17, p. 47), à condition que les demandes à cette fin soient correctement formulées et compte tenu des procédures ouvertes sur le plan national. Il se peut très bien que, au bout du compte, cette analyse amène la Cour à ne pas réparer pécuniairement le préjudice moral.